1,600 matches
-
care se întinde dincolo de "lumea" sa, spațiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decât o întindere amorfă în care n-a fost încă proiectată nici o orientare și nu s-a conturat nici o structură, acest spațiu profan reprezintă pentru omul religios neființa absolută. Dacă se rătăcește cumva în acest spațiu, omul se simte golit de substanța sa "ontică", ca și cum s-ar topi în Haos, și sfârșește prin a se stinge. Această sete ontologică se manifestă în nenumărate feluri. Exemplul cel mai izbitor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ulițele pline de cafenele, prăvălii și bisericuțe ale cartierului oriental, dezvăluindu-i acea dimensiune fascinantă a unui oraș irevocabil înțepenit și, parcă de groaza unei catastrofe indefinite, părăsit de locuitori, refugiați cu toții în spatele pleoapelor închise, într-un ținut vecin cu neființa. într-una din serile de decembrie, în preajma Crăciunului, după o zi de somn, Carol se sculă și începu să se îmbrace, pregătindu-se să iasă. Filip dormea încă, cu ochii deschiși. Carol îl privi cu atenție. Știa că se va
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
prenatală este identică cu cea postmortem. Un copil născut este o nouă ființă smulsă morții, și cu toate astea nu deplângem soarta milioanelor de copii neconcepuți și nenăscuți. în schimb bocim ca niște cretini fiecare ființă care se reîntoarce la neființă și asta din cauza inerției și a memoriei noastre împuțite, care ne fixează de starea trăită anterior... Mai bine ai nota asta în carnetul tău! Nu avea nici o grijă, am notat: Nu te-amăgi în van, Viața este doar un han
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fumul de pucioasă, sugeau sângele gros și leneș; acolo unde puzderie de limacși devorau materia vegetală pălită de arșiță și spălată de ploi; acolo unde valurile mării reduceau totul la mici grăunțe de nisip; acolo unde moartea ființei și a neființei nu venea din afară, din cine știe ce conjuncturi sociale sau stelare, ci din însăși substanța lor, acționând subteran și ocult, imperceptibil de lent, dar constant și definitiv cum numai Marea Insectă a Timpului știe să devore frunza fragilă a Lucrurilor... Liber
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pânza. Dacă oglinda se află într-o dependență absolută față de privitor, fotografia are avantajul unei independențe relative în raport cu acesta. Cel care crede că se recunoaște în fotografii se vede, de fapt, multiplicat în ipostaze trecute, vede diferite aparențe ale propriei neființe. O "imagine goală" se dovedește a fi de această dată privitorul însuși, cel fotografiat care, privindu-și chipul încremenit și trecut, își descoperă propria-i goliciune "istorică". Privirea organică se bazează și ea pe dedublarea fundamentală între privitor și obiectul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să-i provoace o asemenea părere? Cum Îi sugerase așa ceva? Probabil pentru că se Întorsese din morți. Margotte avea multe de spus. Nu observă că tăcea. Pentru că se Întorsese, pentru că era preocupat de acest subiect, de moarte, de misterul ei, de neființă. De asemenea, pentru că se aflase Înlăuntrul morții. Pentru că i se dăduse o lopată și i se spusese să sape. Pentru că săpase alături de soția sa care săpa și ea. Când aceasta s-a clătinat a Încercat să o ajute. Săpând astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
moară Pledez nevinovați la fereastră mugurii zâmislesc sămânța care va rodi în palme oare cum am fi cunoscut iubirea dacă rămâneam orbi în grădina raiului Atingere singurătatea se macină în mine încetul cu încetul iluziile se prefac în pulbere de neființă e târziu să mai ascult urletul vântului la fereastra dinspre ieri lespede grea uitarea nu mă chema în iernile de altădată taci inimă de femeie ascultă e noapte și visurile au adormit în brațele obosite de prea multă toamnă gem
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din noi tot vom mai trăi la ceasul învierii care vrând-nevrând va veni. Amândoi însă, și dumneata și eu, avem până atunci posibilitatea secretă - ei ar numi-o subversivă - de-a înfrunta, zâmbind, valul acestei subistorii, curentul care izbește spre neființă, iar ei, neștiind de ce zâmbim, vor crede că o facem pentru că suntem mulțumiți de „noua așezare a vieții” despre care ne tot vorbesc. Spun asta pentru că dumneata ai prilejul, încă de pe acum, să modelezi viitorul, să-l faci să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
jumătatea drumului ce leagă un regn de altul, intrând Într-o stare intermediară, când nu ești nici om, nici animal, nici plantă, ci doar o mică părticică din propriul tău eter...” Starețul râse. Nimeni nu putea trece de la stadiul de neființă În stadiul de ființă decât la Judecata de Apoi. Și, poate, nici atunci. Era clar că avea de-a face cu niște scelerați. Văzând că starețul nu-l contrazice, gândindu-se, probabil, Îndelung și cumpănind În sinea sa la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Ce-i eul? Hai să-i spunem, să-l denumim cumva, Pe cel ce niciodată nu va purta vreun nume Și ne-nțeles rămâne în neființa sa, Dar crește și cu timpul, te-nalță, te supune... În clipe mari de liniști, când apele-s retrase, Când sufletul primează în toate, mai ales, Se vede o speranță pe fețele hidoase Și parcă-ncepe eul, să aib-un înțeles
EUL... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83795_a_85120]
-
era ancorată corabia genoveză valurile reîncepură să ajungă, clipocind Încet. Ștefănel rămase În continuare nemișcat, așezat pe genunchi, privind spre larg. Portul părea pustiu. Încercă să se concentreze. Nu putea Înlătura suferința. Nu putea prelungi viața, dacă undeva În adâncurile neființei cineva hotărâse altfel. Dar putea răzbuna totul. Sâmburele magic al răului nu era acolo, unde sângele tatălui său acoperise albul curat al zăpezii, ci aici. La două sute de pași, În palatul Ak Sarai, unde se luaseră toate hotărârile aducătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care nu mai Înțelegea nimic. Conform analizelor sale, pacientul trebuia să fi murit de cel puțin trei ori până atunci. Dar inima continuase să bată, iar organele esențiale continuaseră să funcționeze. Nu era vindecat, dar nici nu se prăvălea În neființă. Pur și simplu rezista. Și tocmai această rezistență constituia miracolul. - Regret... spusese, cu o zi Înainte, medicul. Simt că prezența mea e inutilă aici. Ceea ce se Întâmplă cu acest bolnav e peste puterile mele de Înțelegere. Nimeni nu răspunsese. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de mușchi care devenise faimos În ultimii zece ani. Ismail, fiul de pescar dintr-un sat de la Marea Egee, zdrahonul care ridicase un tun de fier În bătălia de la Trebizond și Îl aruncase În războinicii lui Uzun Hassan, fusese trimis În neființă din două lovituri de picior. Una Îi rupsese ambii genunchi, iar zgomotul oaselor sparte Îi Înfiorase pe cei aflați În apropiere, iar a doua venise aproape În aceeași clipă, căci uriașul nici nu apucase să se prăbușească. Oan-san se răsucise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
războinicii din jurul lui Înțeleseseră, brusc, că acel zâmbet nu era o Întâmplare. Ismail găsise, Într-un fel, perfecțiunea. Găsise ceea ce, poate, căutase de-a lungul atâtor confruntări sângeroase. Moartea perfectă. Străfulgerarea care nu aduce durere, ci doar infinita bucurie a neființei. Căzuse pentru ca ei, ceilalți, să Înțeleagă. - Încetați lupta! se auzi o poruncă. - Încetați lupta! se auzi, din om În om, ca un ecou. Cuceritorii din primul rând al largului cerc Îngenuncheară și Își lipiră frunțile de caldarâmul rece al pieței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dezlănțui masacrul. Mișcările erau prea iuți ca să poată fi văzute și parate. Erau fulgere care aduceau moartea. În fața lui, ienicerii nu reușeau să se retragă suficient de repede. Erau uciși aproape fără să apuce să ridice iataganele și cădeau În neființă ca Într-o uimire. Din mijlocul lor, cineva, poate un comandant, strigă: E Marele Maestru! A prins săgeata din zbor! Rândurile otomane se clătinară. Ceea ce nu putuse fi Înțeles devenea limpede. Marele Maestru era egal cu legenda lui. La trei sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
în planul conștiinței sunt singurele foloase care vin. Dacă vin... Steaua mea Se spune că f iecare om se naște cu steaua lui, care îi veghează existența și-i diriguiește destinul. În popor există credința că, odată cu trecerea omului în neființă, apune și astrul care l-a întovărășit pe parcursul vieții. Unele stele, susțin astrologii, sunt purtătoare de noroc, altele nu. Steaua mea, face parte, cred, din a doua categorie. Ce puteam să fac? Nu mi-a stat la îndemână să aleg
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
timpului, zborul gândului, glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a existenței, misterul neființei, sfârșitul infinitului, abisul necuprinsului. Îndemn Copii și tineri, respectați și prețuiți părul alb și înțelepciunea vârstnicilor! Străduiți-vă să le alinați suferințele, neputințele și dramele prin care trec. Aduceți în sufletele lor înnegurate, măcar din când în când, o rază
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
vezi? Mi-e hărăzită o viața mai săracă, Sunt boț de-argilă sfântă, de Domnu-nsuflețit, Iubește-mă și astăzi și dacă o să-ți placă, Vom trece-n nemurire, îmbrățișați, IUBIND! Acolo unde nemurirea suie Te văd și-acum zburând spre neființă, Cu aripile frânte de atâta zbor. Grăbită ești, găsind de cuviință, Că lumea asta nu mai are spor. Din visele ce-ai tors de-acum o viață, Firave scame mai tresar în vânt. Le-ai prinde toate în fuior semeață
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
apă cu torente, zidind între moleculele sale, mersul lumii. Cu o durere amară încerci să convingi Nemurirea că-n sfera iubirii suntem călători printre aștrii albaștri într-o noapte de cristal cu crini. Neliniște în ploaia de himere negre-al neființei Ne risipește vântul amar și fără sens Din nori curg lacrimi, sfâșâind sufletul ființei Suflet bântuit de mareea ce inundă dens Un mister și o dinamică explosivă. Pare un Big-Bang însetat de cunoașteri Ce-i supt de vârtejul, vârtejul devenirii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ci un gospodar care iscălise cererea în ajun, scos pe brînci de sub patul unde ședea ascuns. Cu zgîrciurile sfîrîind, pasărea arse; în flacăra orbitoare oasele ei se înnegriră apoi albiră, crăpînd răsunător. Doar cenușa și ciolanele vitrificate au rămas, în neființa lor, pure. La început de vacanță m-am întors acasă. În vagonul restaurant un individ cu părul scurt mînca. M-a izbit expresia lui absorbită de actul pe care îl săvîrșea. - Beți un coniac? Mă privi cu ezitare. - Cred că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu titlul: „Univers cultural și litera r vasluian”, Editura PIM, Iași, 2008. 53 COBOARĂ DOMNU‐N FIECARE NOAPTE (fragment) Nu știu cine mai crede astăzi în jurământ; E veche necredința noastră în cuvânt; Jurăm pe crucifix, pe viață, lucruri sfinte, Trecut în neființă de mult, pe vreun părinte, Pe mama și pe tata, pe noi și pe copii, Ne închinăm să piară ducă‐se pe pustii, Ne tremură și glasul rostind un legământ De față cu prieteni și însuși Dumnezeu, Nu vom trăda
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și providențialul prof. Paul Constantinescu, acum 75 de ani. Ce-i frumos, frumos rămâne! Vineri, 1 Decembrie 2006. Am văzut la TV multe manifestări din diferite orașe ale țării. Anii au trecut și toți făuritorii României Mari au trecut în neființă. Doar o zi când politicienii nu se mai mănâncă între ei precum câinii printre garduri. După sciatica de la mijlocul lui noiembrie mă simt foarte bine. Afară e o lună de toată frumusețea, cu o luminozitate fantastică. Sâmbătă, 2 decembrie. M-
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
lumea aceasta. Nu puteam pur și simplu să accept această realitate. Nu-mi venea să cred. Am auzit cu urechile mele când s-au bătut ultimele cuie în capacul sicriului și totuși, refuzam să cred că ea a trecut în neființă. Imaginea ei îmi era încă mult prea vie în minte. Nu puteam să uit cum îmi cuprinsese penisul în gură și încă mai trăiam senzația părului ei lung mângâindu-mi abdomenul. Îi simțeam căldura trupului și respirația și retrăiesc parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
distrug toate dovezile concrete legate de ce a fost între noi. E ca și cum, atâta timp cât le mai are, continuăm să fim un cuplu într-o altă dimensiune, la fel de reală. Dar dacă aș scăpa de toate semnele palpabile, relația noastră ar intra în neființă și m-aș simți complet eliberat. Poate că Barney deja a determinat-o să „acopere“ urmele. Nu cred că ar fi prea distractiv pentru el să se uite prin albumele ei cu fotografii și să vadă munți de poze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
verticală, explodează literalmente în mii și mii de așchii, de schije și de fragmente ascuțite, cosită în plin de vârful sabiei. Cei doi bravi cavaleri și cu prizonierul lor funest, sunt absorbiți cu iuțeală supraomenească și dispar, în neștiut, în neființă, Dincolo, în cealaltă dimensiune, de cealaltă parte, în Hades, în Sheol, în Tártar, în Infern, în Limb, în Elizeu, în Iad, în Purgatoriu, în Xibalba, pe Întinsele Preerii de Vânătoare (sau cum naiba i s-o mai spune locului macabru
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]