10,298 matches
-
știi cum e-acolo? Ai văzut cum e-acolo? - Nu, n-am fost. Acum fie o să-și imagineze că-s de la altă armă, fie o să-i treacă prin minte că, poate, nu-s apevist. - Eu am fost, c-am un nepot, băiatul lu’ frate-meu, care-a făcut armata acolo, la Trocadero... - Trocadero? - Tro... ceva de felul ăsta, în drum spre Negru Vodă. Gicule, îl strigă pe altul, unde-a făcut armata al lui Mihai? - Care Mihai? - Frate-meu... - A, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ești? se interesează un soi de contabil cu ochelari mari, cu multe dioptrii, în costum negru de mire. Are un carnețel într-o mână și-o batistă cu lumânare în cealaltă. - Din partea lui, Dumnezeu să-l ierte, a lui Costache, nepot de văr... iau lumânarea. - Aha, e bine! Ești avocatul? - Nu, profesorul. De ce? - Ai pus ceva bani pentru lumină și capelă? - Nu, dau acum... întind trei sute. - Ajunge. La cei din partea lui Costache le dau la poduri cămăși și la cei din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acest stejar, poate cineva dintre dumneavoastră dorește să spună câteva vorbe despre răposat, să ni-l reamintim înainte de a-i întoarce în țărână trupul cel pieritoriu. Țărână din țărână... Cine dorește să vorbească? Hai, cine? Contabilul se-ntoarce: - Să vorbească nepotul, e profesor... Se uită, își dau coate, încep să șușotească, își aduc aminte că mă cunosc toți de când eram atâtica, în nisip, în curtea lor. - Hai, fiule! Urc pe bordură lângă coșciug, n-am avut vreme să-l văd mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nuntă de câini. Dăm noroc. Alifie nu mai are arătătorul de la dreapta. - Salut, Alifie... Dar ce faci pe-aici? Te știam plecat... - Ei, profesore, ne-au îmbarcat nemțălăii și ne-au trimis pachet acasă. M-au și prins din cauza unui nepot... Un gușter... A intrat arabelu’ într-o casă a unora mai baștani, o ginisem împreună, da’ s-a dus el singur, că i se umflase rânza-n el. A intrat, credea că nu-i nimeni acasă, dar era baba, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la Aro pentru asta, nu era niciodată singur cînd se făcea așa ceva, se costumau cît mai obișnuit, pălării gri cu borul mare, clăpăug, raglane la fel de cenușii ori costume de gata de la Cehoslovaca, coechipierul era mereu George Stan, un fel de nepot al lui Emanuel Stan, directorul Siguranței, o ciudățenie în Serviciu, pentru că Mihai Mihail dorea să fie absolut autonom, să nu aibă de-a face cu alte instituții apropiate ori îndepărtate, dar cam din aceeași lume nesigură, răsucită în sine, semănînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o concluzie normală și, după ce ajunsese la ea, începuse să-l privească pe George Stan cu o oarecare simpatie, ceva mai multă decît trebuia să fie în privirea oricărui funcționar al Serviciului atunci cînd se întîlnește cu un coleg. Probabil nepotul lui Emanuel Stan a observat acea licărire în ochii săi dar s-a dovedit mult mai ferm, mai dotat în calitățile cerute unui funcționar al Serviciului și nu și-a schimbat în nici un fel atitudinea față de el. Aceeași expresie blazată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu talpă de cauciuc alb. Singura extravaganță. În rest, cu toate că oricine ar fi tresărit dacă l-ar fi văzut în preajmă, în clipa următoare îl uitai. Probabil marele său talent, pentru care Mihai Mihail a înghițit și faptul că e nepotul lui Emanuel Stan, era acela că nu putea fi ținut minte. Toată munca de cinci ani, pînă cînd a primit misia să afle ce-i cu banda lui Cocoș, încăpea într-o pagină și jumătate de dosar. S-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de combinații cu angrosiști, cu fabricanți și mahări de industrie, felul său de a acționa era cu totul ieșit din comun în cadrul Serviciului. Mihail îl tolera pentru că, probabil, îndeplinea în planurile sale ascunse un rol important, nu doar pentru că era nepotul lui Emanuel Stan, director al Siguranței Statului. George Stan îi povestea din cînd în cînd cum făcea cîte o descindere în birourile unuia sau altuia și sechestra actele contabile, caietele cu plăți adevărate și cele cu plăți fictive, mai găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ale Serviciului, că în munca lor nu este nevoie de arme, ci dimpotrivă. Oamenii săi culegeau informații, folosirea armei făcea informațiile strînse inutile. A purta armă însemna pentru un funcționar al Serviciului a-și declara incompetența. Dar George Stan era nepotul marelui Emanuel Stan și, oricît de mare ar fi fost el, Mihai Mihail, tot avea nevoie din cînd în cînd de atotputernicia domnului director general. Iar a doua hotărîre era ca și luată și îl privea pe el, directorul Serviciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Šumatovac, Șapte zile, Marșul de pe Drina, Kalemegdan, Kolarac, Patria, Plugarul, Obrenovac, Oplenac, Orașul lui Dušan, La vărsare, Smederevo, Cornul de vânătoare, Semnul mirării, Ultima șansă. Realizatorilor nu le‑a scăpat nici momentul morții lui, exact În ziua când primul lui nepot Împlinea doisprezece ani. Ca de altfel nici faptul că tata s‑a Împotrivit ca ultimul său nepot să‑i poarte numele. Noi crezusem că prin asta i‑am fi măgulit orgoliul și i‑am fi dat o dovadă În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Smederevo, Cornul de vânătoare, Semnul mirării, Ultima șansă. Realizatorilor nu le‑a scăpat nici momentul morții lui, exact În ziua când primul lui nepot Împlinea doisprezece ani. Ca de altfel nici faptul că tata s‑a Împotrivit ca ultimul său nepot să‑i poarte numele. Noi crezusem că prin asta i‑am fi măgulit orgoliul și i‑am fi dat o dovadă În plus de afecțiune și prețuire. El, În schimb, a bombănit ceva, și‑n ochii lui am văzut umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
celei mai bune întrebuințări, atunci când avea de construit vreun vas. De asemenea, Tevé Salmón plantă arbori tineri în locurile cele mai potrivite, la fel cum făcuseră și tatăl, bunicul și străbunicul lui, căci îndemânarea pe care o transmisese fiilor și nepoților lui nu le-ar fi folosit la nimic dacă n-ar fi dispus de materia primă necesară, pe care le-o asigurau acești copaci. De aceea, atunci când primi de pe buzele venerabilului Hiro Tavaeárii sarcina de a construi un mare catamaran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ai lui la explicații. Și ai lui n-o fac. Niciodată. Chiar și-acum, când s-a făcut mare, morcovul ăla invizibil atârnă deasupra fiecărei mese de Crăciun, deasupra fiecărei zile de naștere. De Paști, când împreună cu copiii lui, cu nepoții părinților lui, caută ouăle roșii ascunse prin casă, morcovul fantomă plutește deasupra tuturor. E prea scârbos să vorbească despre el. Francezii au o vorbă: „Spirit de scară”. În franceză: Esprit d’escalier. E atunci când găsești o replică, da-i prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bomboane. În timp ce mogâldețele înfulecau, cu o poftă nestăpânită izvorâtă din oboseala jocului, Bica le spunea povești. Cele mai îndrăgite erau acelea pe care ea le inventa și în care rolul personajului principal îl întruchipa câinele lup al vecinei de peste drum. Nepoții se înfiorau și se zbârleau de groază când și-l imaginau pe Lup alergând după copiii care nu mâncau, nu dormeau la prânz sau nu ascultau de părinți. În urma teribilei impresii lăsate de poveste, se cumințeau preț de o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o mai deranja de la treburile ei. În câteva zile întinerise. Nu avea motive să mai strige, să se supere, să se agite. Luana, mereu pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
numai Luana nu reușea să-și revină și să nu se mire, consternată, de ce erau oamenii în stare: să se omoare pentru un covor! În zilele foarte călduroase, Bica accepta ca uriașa balie de tablă să fie scoasă afară și nepoții să facă baie împreună. Dezbrăcați la chiloței, Ema, Dan și Luana așteptau, chiuind de bucurie, ca Bica să umple "cada" răsturnând în ea cele câteva zeci de găleți cu apă fierbinte, încălzită la toate aragazurile din gospodărie. Cocoșată din pricina greutății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de la croitoreasă și se foia prin casă căutând pantoful și poșeta care se potriveau cel mai bine. Bica mătura curtea, aranja straturile cu flori și striga la copii să nu deranjeze nimic din ceea ce ea încerca să pună în ordine. Nepoții o înconjurară și-o asaltară cu întrebări. Ce se întâmplă? De ce e toată lumea atât de agitată? Vecina Scarlat și-a ornat curtea cu hârtie colorată și a umplut-o de mese. Își mărită fata. În seara asta e nunta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și bun Dumnezeu, dar tare se mai săturase de singurătate. Luana trăia într-o familie de catolici în care religia, poruncile bisericii și ale Domnului erau principiile după care se ghidau. Bica îl iubea pe Dumnezeu. De foarte mici insuflase nepoților această iubire și importanța rugăciunii, dincolo de poezia rostirii. Ea era dialogul cu Dumnezeu, speranța și crezul tău. Luanei îi venea greu să vorbească despre religie. O percepea cu sufletul, reprezenta elementul cel mai intim al ei și n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ora șapte când în casa Anetei sună telefonul. Luana se prezentă și ceru să vorbească cu unul din băieți. Dorm, i-a spus femeia. Treziți-i! a venit prompt răspunsul Fără să știe prea bine de ce, Aneta intră în dormitorul nepoților și-l trezi pe Oliviu. O voce somnoroasă mârâi în receptor: Alo... Sunt Luana. Ce facem azi? Eu zic să mergem acolo unde am fost ieri cu Dan. E un loc superb, care... Băiatului i se păru că visează. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Tănțica a scos masa afară, a gătit-o cu fața de masă cea nouă, a scos "argintăria" din bătrâna ladă cu zestre. După zece minute Bica a răsturnat, dintr-o smucitură, pe fundul de lemn din mijlocul mesei, mămăliga aburindă. Nepoții s-au aruncat cu poftă asupra ei, fără să mai aștepte ca bunica s-o taie bucăți cu sfoara. Oliviu și Renar au privit cu ochi mari bologhețul galben ce arunca aburi peste fața de masă. Ce-i asta? Mămăligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în toamnă și intră la Facultatea de textile. Fericire fără margini pentru Sanda și pregătiri febrile în toată casa. Fetei i se reînnoi garderoba, fu cumpărat un geamantan cât toate zilele, în timp ce Bica hohotea de plâns prin toate colțurile pentru că nepoții îi plecau prin străini și ea rămânea singură. Plecară la Iași, cu câteva zile înainte de începerea anului universitar. Cazarea se făcu, după câteva ceasuri chinuitoare de stat la tot felul de cozi, în complexul studențesc "Tudor Vladimirescu". Când, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
până ce au parcat chiar lângă treptele cinematografului. Bună seara,Tuan, bună seara, domnișoară Farah, i-a salutat În vre me ce urcau scările. Ați venit pentru spectacolul de la miezul nopții? Bună seara, Seng, a răspuns Farah. Ce-ți mai face nepotul? Trebuie că e mare acum. (Johan, Bob, le-a șoptit ea, pentru numele lui Dumnezeu, Încercați să vă comportați normal, mișcați-vă mai iute.) Domnișoară Farah, dacă vă face plăcere, la miezul nopții se dă Flu turii Îndrăgostiți. Dacă nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
bărbatul îi răspunse ca un automat: Întrebare de gradul zero, absolut idioată. Și madam Olguța o întreabă așa de madam Popescu când o întâlnește în piață și asta o ia în serios și-i relatează jumătate din istoria familiei, cu nepoți, cuscri, nași, verișori, cumetre. Carmina pufni în râs și, conștientă că nu e singură pe trotuar, își ascunse fața între gulerele pardesiului. Prima oară când i se servise replica, fusese șocată, copleșită de jenă, îi venise să se dizolve în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trei bărbați tineri formează un grup solidar, detaliu marcat și de privirile lor care țintesc toate același punct, marcat simbolic de coada coasei care le orientează parcă în același sens gândurile. Bătrânul din dreapta pare singur, deși stă alături de fiii sau nepoții lui, el privind într-o altă direcție. Alte elemente simbolice ale picturii sunt mâinile. Ele vorbesc la fel de mult ca și chipurile personajelor. Cele ale tinerilor se odihnesc cu niște unelte abandonate pentru scurt timp, ele, care au stat atât de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
asta. În cameră e liniște. Toți trei se gândesc cu neliniște la ziua de mâine. Irina stă cu ursulețul ei în brațe, Alin se învârte nervos prin cameră, iar Adrian repetă obsedant: ,, Mâine e ziua mamei ...”. Darul copiilor Cei trei nepoți stau întristați pe prisma încăpătoare a casei bunicilor. Gândul lor e dus parcă departe. În familia lor se petrece un lucru important: se împlinesc în curând cincizeci de ani de la căsătoria bunicilor. Deodată, Adrian se trezește din visare: ,,Bunicului îi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]