1,042 matches
-
al treburilor și al nevoilor, simțeam că mă trage chemarea și așteptarea maestrului, care din balconul caselor străjuia cu ochii bulevardul Epureanului în tot lungul lui doar ne-o zări venind. Așa, mai bine de un an întreg, am avut nespusul noroc să trăiesc nu numai alături dar chiar în intimitatea lui Alexandru Vlahuță. N-a fost gând al meu pe care să nu i-l spun, n-a fost vers pe care să nu ceară să i-l citesc, n-
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
scris cele mai multe poezii strânse în volumele „Din Țara Zimbrului” și „Pârgă”. Îi plăcuse primul meu volum intitulat „Poezii” și mă zorea să scriu!” Despre marea prietenie cu autorul romanului „Dan” afirmă: „Așa, mai bine de un an întreg, am avut nespusul noroc să trăiesc nu numai alături, dar chiar în intimitatea lui Alexandru Vlahuță. N-a fost gând al meu pe care să nu i-l spun, n-a fost faptă de care să nu știe”. Studiul domnului Ion N. Oprea
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
și pierdea mult sânge. Și de data asta am luat cu mine câteva plante și cartea și am plecat la drum rugându-mă să pot găsi calea spre vindecarea femeii. Ningea molcom, cu fulgi mari care dădeau locului un farmec nespus care, în alte condiții, m-ar fi predispus din nou spre visare, m-ar fi dus din nou spre Simion. Dar lăsam în urmă Moartea și nu știam spre ce mă îndreptam. Mă întrebam : Oare nu voi ajunge prea târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ai fler, nu era ceva greu, ea oferea privirilor o mâna cu încheietura delicată, degete lungi, îngrijite, o gambă prelungă cu glezna subțire și un chip cu o mobilitate a expresiei uimitoare. Din aceste date îți puteai reconstitui întregul cu nespusă ușurință, n-aveai decât s-o faci sau să n-o faci, ce importanță avea ea oricând putea exclama: ah, ce greu este să vezi cum te cuprinde bătrânețea, să fii conștient că viața ți s-a scurs printre degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult, nici nu mai reținea numele autorului era vorba de o femeie cu un defect la un picior care ațâțase un bărbat, pe urmă fugise din calea lui mimând disperarea, fugise, urcase un deal, cu agilitate, cu prețul unor eforturi nespuse, bărbatul o urmărea, îi auzea respirația din urmă. În momentul în care a ajuns-o și a întins-o pe iarbă lângă el, în acel moment omul uitase cu desăvârșire de defectul de la piciorul ei. Își mai aminti de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întotdeauna crezuse că recunoaște în celule tipul femeii căreia nu-i sunt străine treburile casnice. Și Fana părea a fi un asemenea exemplar, devenit tot mai rar. Dar și unul și altul simțiră, în simpla atingere a palmelor, o căldură nespusă. Noi tocmai voiam să plecăm, îi făcu atenți Sidonia. Vă eliberăm masa. Se află așezată într-un loc strategic, o să înțelegeți voi la ce mă refer. Zâmbi cu un aer viclean. Își dăduse seama dintr-o privire că pe Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici o pierdere - nici pentru mamă, nici pentru copil... — Un comportament nu tocmai demn de Hipocrate. N-a zis nimeni că acela care depune jurământul medicilor reușește să-l și respecte, mai ales dacă lucrează ilegal. Aceasta este una dintre tragediile nespuse ale epocii În care trăim. În mod curios, Karp dădu din nou drumul la proiector. Aveam impresia că vrea să-mi arate ceva ce păstrase tocmai pentru sfârșit. Dar nu se vedeau decât niște lumini șterse și Întunericul de necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
atunci pentru că mai repede sau mai încet se apropia prin vreme de adevăratul răspuns. Vedea din ce în ce mai limpede cum răspunsul se contura, acum încă era învăluit într-o ceață albăstrie, dar nu exista scăpare, îl va vedea într-o ultimă clipă nespus, paralizant de clar. Și, o dată cu deslușirea răspunsului, se limpezea întrebarea, o întrebare pusă ca într-o oglindă. De o parte scena ce este viața?, iar în reflexul ei întrebarea era ce este moartea? Iar el, chiar el era oglinda, luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bordeiul ăsta, zic, plătiți chirie... - Plătim. - Și tu lucrezi undeva? - Lucrez! Sunt muncitoare la o fabrică de mobilă. Săptămâna asta sunt după masă. - Ai frați, surori?... - Am o grămadă. În clipa aceea auzirăm o tuse afară. Muierea îmi șopti cu nespusă duioșie, aproape umilință: - E llie. Într-adevăr, el era. Intră și nu se miră că mă găsea acolo. Mă întrebă posomorât ce mai face Nilă. Și îmi spuse ceva neplăcut. Că dacă era închisă școala, de ce nu mă duceam acasă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
modelor literare, de tehnica încântată de sine a narațiunii post-moderne etc. - deși seducțiile tehnice în proză (și celelalte) au fost mari de câteva decenii încoace. Ea încearcă doar să își servească substanța prozei atât cât este omenește posibil, printr-un nespus jurământ de credință, fără priviri cochete în oglindă, fără preocupare despre ce ar fi comercial. Succesul ei vine din faptul că pune întrebările autentice ale timpului și ale omenescului din noi. Gabriela, dimineața asta nu a fost pierdută! Dan Perjovschi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
din cap; pe când Beti suspina cu dragoste: — Are să deie Dumnezeu, tată, să izbutești... Și cum sta pe scaun, și-a ridicat ochii mari, negri și sprâncenați, spre oaspete, și parcă avea flăcări în priviri; iar zâmbetu-i era de o dulceață nespusă. Mai târziu a început Haia a pricepe mai bine lucrurile. Acu crescuse, umbla mai curat îmbrăcată și se ducea mai des pe la domnișoara Beti. Îi era dragă domnișoara Beti. Era frumoasă și deșteaptă și cetea multe cărți. Și-și aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ce fel de întrebări să pună. Înțelegeau imediat ce voia doamna Marga Pop. Nu știu ce făceau după ce se despărțeau de ea, vorbele lor nu mi-au ajuns la urechi decât vag și destul de încâlcite. Însă întâlnirile lor erau de un farmec nespus și aș fi dat orice să asist măcar la unele, cum avusese norocul, cel mai adesea fără să vrea și indiferent, Andrei Vlădescu. Existau cafele cu caimac înmiresmând aerul, sticluțe cu lichior mai gros decât uleiul, pe care îl beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și ale orașului, iar distinșii oaspeți se risipiseră pe la casele lor -, nici măcar să relateze totul, ci frânturi, numai să fie coerente, s-ar fi trezit cu mâinile goale și i-ar fi fost imposibil. Dar totul era de un farmec nespus. Întâlnirile acestea din apartamentul doamnei Marga Pop au fost multe și zilnice preț de vreo două săptămâni, cât a dat ea de știre și, mai cu seamă, s-a răspândit zvonul că s-a înzdrăvenit, iar curioșii, dar și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și n-a înțeles că emoția lui era brusc prea mare, dar prea stăpânită. Iar a doua zi și a treia zi el a pus capăt încercărilor ei de a relua întrebările cu câte o mângâiere sau un sărut și nespusele tensiuni, care poate ar fi fost scoase la iveală chiar și în ciuda promisiunii către sine însuși de a le neglija, au rămas suspendate. Dar astea au fost pe dinăuntrul lui și, prin urmare, neștiute. Pe dinafară părea să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fin ce se ridica leneș de pe fund, în forme mult prea asemănătoare norilor. Atunci simțea în el acel fel de tulburare neînțeleasă, care putea fi și sperietură și pe care abia mai târziu avea s-o înțeleagă. Însă, chiar și nespuse celorlalți, oamenilor mari, întrebările lui continuau să existe, se înmulțeau și el începea să-și dea răspunsuri ori, mai curând, credea că își dă răspunsuri, în clipele de dinaintea somnului, când rămânea multă vreme treaz, deși cu pleoapele coborâte, gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îmbăiau cadâne aproape goale, acoperite doar de diademe, coliere și brățări sclipitoare. Regele Soare culegea cu satisfacție întrebările pe care spectatorii uimiți și le șopteau unii altora: „Dar unde sunt cadânele? Cum de le vedem, dacă nu sunt?”. Și, cu nespusă mândrie, îndrăzni să atingă mâna Marioritzei. Nu știa că Dariustimo lucra și el, dar la celălalt capăt, mângâind prelung cizma Napoleoanei cu vârful fin ascuțit al unuia din imineii lui. Surprinzându-i tresărirea, atât Regele Soare, cât și Dariustimo crezură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
așază turcește și pozează goală. Are mâinile mici cu degete scurte și groase ca niște cârnați. Din cel mic și borcănat, Chiți și-a scos într-o zi inelul cu piatra de câteva carate. „E al tău”, miorlăise dânsa, cu nespusă dulceață... „Am simțit întotdeauna repulsie pentru trântorii întreținuți de femei, îmi mărturisi Rudolf cu toată onestitatea de care îl cred capabil. Însă inelul nu mai putea cuprinde butoiașul de carne al degetului ei. Chiți insistă cu aprindere, demonstrându-mi fenomenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială că taina botezului, de necuprins pentru mintea omului, avea să-i călăuzească. Unul câte unul, japonezii îngenuncheară în fața starețului, iar acesta le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fi Măria Sa naifu. Noi o să-l putem întâlni pe acest rege al Spaniei? — De ce nu? Velasco își arboră obișnuitul lui zâmbet încrezător. Doar sunteți solii Japoniei... Pe chipurile celor trei soli sleiți de puteri se așternu o expresie de uluială nespusă, de parcă ar fi fost loviți din senin. Niște ostași ca ei care nu aveau voie să-l vadă nici măcar pe Stăpân urmau să-l întâlnească pe regele Spaniei. Adevărat? Lăsați pe mine! Pe negândite Velasco ajunsese să creadă că minciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ne-am hotărât să ne supunem fără preget acestei credințe... Însă, acum împrejurările sunt neobișnuite. Și ne împiedică... să ne îndeplinim această hotărâre... Glasul lui Tanaka pieri din nou. Ori de câte ori se poticnea Tanaka, sufletul samuraiului era copleșit de sentimentul unei nespuse zădărnicii. Toți acești oameni ai bisericii adunați acum în această sală de întruniri n-aveau cum să înțeleagă nici limba și nici cuprinsul scrisorii căreia solii japonezi îi dădeau citire. — Așa încât, în numele dragostei și prețuirii noastre pentru călugării creștini, vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
venite din Spania că eu eram un trădător și că mă ridicasem împotriva Bisericii. Într-adevăr, sunt descumpănit, am ajuns în pragul disperării și nu mai înțeleg care a fost voința Domnului. Cu toate acestea, sunt cuprins de o teamă nespusă că încep să mă clatin în credința mea. Am pornit în toată această călătorie din dorința arzătoare de a face din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ghionturi, se mai practică pișcătura, la nevoie și răstălmăcirea. Criticii sunt însă oameni civilizați și rareori dau chiar cu parul. Iar bădărănia nu intră în chimia criticii, care e o artă a delimitărilor, nu a resentimentelor. Dar lucrurile nu rămân nespuse, fie și cu delicatețe. Nu cred că o observație promovată galant lasă mai puține urme în conștiința unui critic nedispus să se mintă decât una trântită de la obraz. Ion Pop, ca să fac un exemplu, nu va ieși (pentru că-i e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Călinescu? M-a entuziasmat cu toate cedările sale, oglindite, în ultima sa perioadă de activitate, în coloanele "Cronicii optimistului", care apărea săptămânal în "Contemporanul", deoarece și acolo se vădea un limbaj mult diferit de cenușiul cotropitor al publicisticii propagandistice. O nespusă bucurie mi-a produs-o faptul că, la plecarea de la Școala de literatură, de unde fusesem exmatriculat din pricini politice, în ultimele zile ale anului 1954, dobândisem de la faimosul anticar Sterescu, la care mă introdusese Labiș, un exemplar virgin din marea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Primim cu nespusa bucurie, chiar cu încântare, cronică generației noastre scrisă de colegul Niculai Sorea. În alcătuirea ei, destul de amănunțită, se întrezărește afecțiunea autentică a colegului nostru pentru dascălii care i-am avut și pentru colegii de odinioară. Sunt în acele pagini bilanțuri
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93344]
-
dată. 4. Vedeau pe Dumnezeu, față către față și stau de vorbă cu El, gură către gură. 5. Nu aveau greutatea corporală, putându-se transporta corpul, tot așa de iute ca și spiritul. 6. Munceau, dar munca le producea un nespus sentiment de plăcere și nici de cum osteneală, sudoare și durere. 7. Nu știau ce este rușinea, fiind absolut nevinovați și străini de păcat. Păcatul și urmările lui "Șarpele, care este mai șiret decât toate fiarele câmpului, pe care le făcuse
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]