1,090 matches
-
să-i spun că te-ai trezit. Nici o problemă. Încearcă să zâmbească. Să vreau nu pot pleca. Vorbește încet, cu greutate, în parte și datorită gurii uscate. Puteți să-mi dați puțină apă? Fata prinde carafa de sticlă aflată pe noptieră în mâna dreaptă și umple unul dintre cele trei pahare, fără picior, cu margini drepte. Palma sorei medicale se strecoară sub ceafa lui, ajutându-l să bea. În timp ce soarbe lacom, un pârâiaș subțire pornește din colțul gurii, prelingându-se către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zăbranic întunecat în fața ochilor. Se deșteaptă brusc din somn. Buimăcită, deslușește o fâșie de fereastră neacoperită cu perdeaua și, prin crâmpeiul de geam, cerul spuzit de stele ce se întinde tăcut deasupra Bucureștiului. Întinde mâna și dibuie ceasul așezat pe noptieră. Ora trei a unei nopți se pare că iar lipsită de odihna somnului. Cearșaful mototolit și perna căzută lângă pat arată frământarea adusă de ciudatul vis. Își pune perna iar sub cap, o așează de mai multe ori, bătând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în fața viciului dacă asta îmi aduce uitarea! Speranță deșartă. Adoarme cu greu, abia spre dimineață. Se trezește brusc din somnul greu cu gura năclăită și amară, având mintea încă sub impresia coșmarului de peste noapte. Privește cu ochi tulburi înspre mica noptieră de unde vine țăcănitul insistent al ceasului care îl anunță ca este 12 fără 10. Prin sticla ferestrei simte cum soarele aproape că frige pe cer. Razele fierbinți cad direct peste hainele lui aruncate grămadă pe dușumea. Se ridică fără grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de țepii unei bărbi de o zi. Trece lent și apăsat briciul peste cureaua de piele, special pregătită pentru asta. Învârte de două-trei ori robinetul, dar fără folos. Apa nu curge. Urmare firească a bombardamentelor. Revine în dormitorul încins. Pe noptiera de la capătul patului ține un pahar pentru setea nopții. E aproape gol dar pe front se bărbierise cu mult mai puțin. Înmoaie fața cu apa clocită, se săpunește îndelung cu pămătuful, apoi, atent și precis, trece cu briciul peste obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aflată imediat în stânga intrării principale, de unde se aude murmurul surd al unor glasuri. Bineînțeles. Se întoarce către Anatol care așteaptă răbdător în continuare: Adu-mi te rog evantaiul. E așa cald, sau poate din cauza emoțiilor. L-am uitat sus, pe noptiera patului. Imediat doamnă. Pornește pe scări și curând pașii lui se pierd ascunși în covorașele ce acoperă podeaua lustruită a holului de la etaj. Draga mea, te ascult. Dar mai întâi să ne așezăm, putem vorbi mai comod. Știu că acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
timp. Dar ea nu voise să facă nici o schimbare În timpul acesta de patruzeci de zile. O deferență pioasă față de cei care trăiseră În odăile acestei case, dar cum mobila nu fusese Înlocuită, nici un amănunt al așezării, pînă și tișlaifurile de pe noptiere și de pe cele două bufete, cel mare și cel mic, precum și fața de masă plușată În varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de asta, prezența fizică de acum șapte ani a lui Keti se simțea În preajmă atît de firească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ieșită aproape întrutotul din ea, și beneficiind, în țesătura ei complicată de referințe și aluzii, de avantajele manierei compacte a post (post) modernismului. Cititorul din peșteră, de Rui Zinc, tradusă de Michaela Ghițescu și apărută la Humanitas, în Cartea de pe noptieră. Un vapor plin cu cărți-momeală, condus de un căpitan pișcat de o manie, aidoma lui Ahab, purtînd, se pare, infirmități care nu se văd, dar care nu sînt cu nimic mai prejos de cele fizice, pornește în căutarea (la capătul
Cărți pe apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8344_a_9669]
-
meu!" Palidul mi se uită în ochi și îmi povesti cu un glas ca de avertisment, să mă feresc de vopsitu-ăla: "Cu o zi înainte să fiu operat a venit la mine și mi-a cerut ceasul." Și trase cutia noptierei și îmi arătă un fel de ceapă și la formă și la culoare, cu un lanț mare de alamă sau de argint. "Ceasul meu, pe care îl am de la bunicul, merge cu o precizie fixă, nu-l dau eu pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Nici n-are de ce să-i pese." " Ieșiți afară că vă omor", șopti palidul. "Tu pe noi! exclamă ea parcă reflectând. Adică n-ajunge câte ne-ai făcut, vrei acum să ne omori!... Auzi, Puiule!" Devenise visătoare. Întinse mâna spre noptieră și trase încet sertarul. Vru să-l închidă la loc, dar se răzgândi, luă de-acolo ceasul, își desfăcu poșeta și îl aruncă înăuntru, după care o închise cu o puternică trosnitură. Fiindcă în clipele acelea nu mă gândeam că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o intensă alarmă. Îmi ghicise tandrețea? Îmi văzuse chipul care o exprima? "Dă-mi cheile de la casă!", zise. Nu înțelesei, avui o clipă de ezitare, vrusei s-o întreb de ce, dar renunțai, mă întorsei în rezervă, luai cheile din sertarul noptierei și i le adusei. Le vîrî în poșetă, dar nu plecă, așa cum mă așteptam. Atunci îi spusei: "De ce îmi iei tu cheile?" Tresări parcă uluită: "De ce?! zise. Tu n-o să mai ai nevoie de chei pe acest pămînt!" Și ochii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
simplă somieră, dar peste ea avea o saltea de lână și o cuvertură dintr-un material simplu de in, cu mari dungi de culoare verde care dădea încăperii un aer tineresc, foarte aerisit, parcă sportiv. De-a lungul lui, în loc de noptieră avea un fel de bancă din stejar lustruit pe care zăceau cărți și alături de pernă o veioză și un aparat de radio vechi, marca Phillips, care însă avea o sonoritate mai bună decât a unuia nou. Un fotoliu la picioarele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
americanii au simțul epicului, pe care europenii l-au cam fărîmițat." " Da, râse Lavinia, știu la ce te gândești, mi-a adus mie o prietenă Ulysse de James Joyce, eu nu l-am citit, îl țin de șase luni pe noptieră și n-am trecut de pagina o sută." "E foarte interesant, zise Ciceo, dar mi-e mereu gândul la titlul pe care i l-a dat, Ulysse, de ce i-a spus el așa, când în cartea lui nu se întîmplă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stil nu știu care, frumoasă, cu motive intarsiate, scaune de piele cu spetează curbată, asemănătoare cu cele pe care le văzusem în spațioasa vilă, fotolii joase și masă de hol spre fereastra care da în stradă, iar alături, în stânga, o dormeză cu noptieră mare, plină de cărți. Plafoniera era aceeași din camera ei de fată, lacrimi și frunze de cristal, iar parchetul, denivelat, era totuși galben ca lămâia. Mă mirai, în timp ce ea dispăruse pe o mică ușă de lângă dormeză, că în acest spațiu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de rafalele vântului. Îmi simțeam sufletul plin de această liniște și de prezența ei în patul meu. Din când în când mă întorceam să văd ce face și privirea mi se oprea îndelung pe lucrurile ei, ceasul așezat pe lunga noptieră încărcată cu cărți, cismele lăsate alături, cu căputele îndoite și cu vârfurile îndreptate cuminte spre pat, blana întinsă în fotoliu... și gîndeam: "De ce n-ar rămâne această fată la mine pentru totdeauna? E atât de dulce prezența ei! Ași putea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
își duse palmele sub pântec și încremeni astfel la pîndă: da, acolo, era! Dar se liniști: "Tu ai mîncat?", zise. "Da!" "Toarnă-mi un pahar, te rog frumos." Dar nu putu să-l bea, își mușcă buzele, puse paharul pe noptieră și se zvârcoli, se făcu covrig. În clipa următoare însă se desdoi și pe chip îi apăru o expresie de chin pe care îl suporta încă în tăcere, cu încrederea pe care o avem totdeauna că o suferință atât de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și... (Ezită. Ripley se albise și făcuse ochii mari.) Ți-e rău? Ea începu să tușească, din ce în ce mai violent. Simțea cum ceva împingea dinlăuntrul ființei sale... și expresia feței trecu de la neliniște la oroare. Burke luă un pahar de apă de pe noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și-așa prea mult. ― Cum dorești. Știi mai bine. Dacă te răzgândești, folosește soneria. Ea întrerupse legătura și ecranul se întunecă. Ripley ridică patul și se rezemă ușor. după care apăsă pe unul dintre numeroasele taste de pe o latură a noptierei. Ecranul care acoperea peretele opus dispăru în plafon și văzu din nou exteriorul. Elementele stației erau acum constelate cu puncte luminoase și ea descoperi, dincolo, fața nocturnă a Pământului. Câțiva nori zdrențuiți ascundeau luminile orașelor îndepărtate, populate de oameni nepăsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
refugia pe comodă. Știa că Ripley urma să aibă coșmarul zilnic și prefera să-i lase tot patul. Cu un colț al cearșafului își șterse broboanele de sudoare de pe frunte, obraji, piept. Degetele căutară în întuneric o țigară în sertarul noptierei, dădu un bobârnac în capătul cilindrului și așteptă să devină incandescent. Ceva... capul se răsuci brusc. Nimic. Doar zumzetul ceasornicului. În cameră nu se aflau decât Jones și ea. Cu certitudine, nici o rafală de vânt. Se înclină în stânga și mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în capătul cilindrului și așteptă să devină incandescent. Ceva... capul se răsuci brusc. Nimic. Doar zumzetul ceasornicului. În cameră nu se aflau decât Jones și ea. Cu certitudine, nici o rafală de vânt. Se înclină în stânga și mâna pipăi în fundul sertarului noptierei în căutarea cărții de vizită a lui Burke. O răsuci între degete, apoi o introduse într-o fantă a consolei încastrată în mobilă. Pe ecranul care ocupa peretele opus apărură nuraadecâl cuvintele "Așteptați, vă rog", ceea ce o făcu răbdătoare până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
un domn îngrijit, mereu pomădat, un gentleman al lumii sale miniaturale, la brațul căruia ai fi ieșit oriunde, în parc sau la o cafea. Îl însoțeam pe micile bulevarde ale cearșafurilor, evitând cu grijă mulțimea de acarieni ce traversa spre noptieră, pentru a opri în cele din urmă în fața apartamentului său. Mă invita să urc și, ca doi bărbați adevărați, mirosind a lavandă și trabuc, ne sărutam pe gură, rusește sau englezește sau Dumnezeu mai știe cum, înainte de a ne împreuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Așa ceva nu se putea uita. Ce se întâmpla în somn cu femeia pe care o iubeam tăcut și intens, cu un devotament simplu și inexplicabil, nu bănuia nimeni. Așternuturile luau forma nopții, luna plimba o lumină de spital pe rama noptierei (bleul ăla lăptos, fiert, amorțit), apoi pe întinderea brațului. La capătul drumului, culoarea se răsfira pe degetele abandonate pe-o carte. Dormeau și ele, împărătește. Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am așezat pe pat, cu grijă să nu strivim vreo pisică. Mihnea a scos vinul, noi am ales paharele: mari și-adânci. Dacă te uitai prin ele vedeai toată sufrageria, cu obiectele acoperite de cearșafuri: televizorul, radioul, scaunele, până și noptierele. Parcă se pregătea cineva să se mute. Mihnea mi-a observat mirarea. „Să nu se umple de praf.“ „Ca la țară...“, a zis Maria și nu greșea deloc. „Țăranul vă propune să beți din vinul lui. Cu-ncredere, e de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii dintr-un oraș, scoțându-le memoria din creier și injectându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu emoția momentului: botul alungit al Boeing-ului, ridicându-se de pe Otopeni odată cu bagajele mamei și holograma unei amintiri; picăturile de ceară, scurse pe gât și pe umeri dintr-o lumănare, în timp ce bărbatul brunet și țigănos o încalecă brutal; cuțitul de pe noptiera altui bărbat; perechea de ghete negre, „depeșare“, cu talpă groasă și bot metalic; răceala zăpezii din spatele cabanei „3 Brazi“, resimțită pe fundul gol; tramvaiele de pe „Bucureștii Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri, dovleci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sunt bou și tu ești vacă...“), Bălănel și Miaunel, casetele video și vocea de porcușor isteric a Irinei Nistor. Detectivistica stârnea valuri de plăcere. Simțeai tensiunea căutării, urmată de intensitatea descoperirilor și-a pipăitului: cearșafurile din dulap, reci și-apretate, noptiera părinților, un balon alb glazurat cu pudră (care, ulterior, s-a dovedit a fi un prezervativ), revista „Neckermann“, o păpușă cu gene lungi, curbate, cutia goală de „Chicklets“, parizerul pané (roz, contorsionat, ascuns sub capacul tigăii), peria de pantofi (deasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]