4,526 matches
-
și am grăbit pasul spre ea, icnind. Fatală mișcare. Namila s-a năpustit asupra mea și mi-a dat o labă în căciulă de mi-a tuflit-o până la gură. Încă o labă după ceafă și m-a trântit în noroi, cu fața în jos. Apoi s-a aruncat peste mine, șuierându-mi la ureche: -Să nu țipi! că te omor! Era de țipat? Am scâncit ca șoricelul în gura pisicii, chițăind : -Da’...să-mi lași traista și bățul! -Taci, mă
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
gura pisicii, chițăind : -Da’...să-mi lași traista și bățul! -Taci, mă! a șuierat din nou namila, în timp că mă ușura de bolindeți. Apoi s-a ridicat și a fugit. M-am ridicat și eu plângând. Eram murdar de noroi și-mi venea să urlu de disperare. Am început să bâzâi : -Hâââ! Bolindeții meei! Bolindeții meeei! Cum mă duc eu la mama? Ce-i spun? Hâââ! Pe drum nu era nimeni să mă audă și să mă ajute. Tot zâna
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
goală? Ce-e să zică tata? „N-ai fost în stare, mă, să umpli traista? Halal bărbat!” Am să-i spun că am umplut-o...dar... Și să le povestesc pățania. Dacă nu mă cred? Păi, nu sunt murdar de noroi? Ei, și? Te-ai împiedicat și ai căzut ca un bleg! Nu! Trebuie să mai colind să umplu traista și nu le mai povestesc nimic. Dar...fatalitate! Namila mă urmărise și eu n-am observat. Iar s-a repezit la
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
se lupta cu zmeii. Eram totuși fericit cu mânuța în mâna ei moale ca o perniță. Ce conta că-n seara aia alergasem atâta?...Ce conta că ciorapii erau fleașcă de atâta mocirlă revărsată în ghetuțe? Că eram plin de noroi din cap până-n picioare?...Eu zburam printre nori cu Cosânzeana mea. Între timp și traista mi se umplea cu bolindeții de la Lisandra. La un moment dat, tatăl copiilor spuse : -Gata, copii! E târziu! Să mergem acasă! -Ba nu! Ba nu
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
gol răsuflă a cald și mîngîiere, sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea, vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala, au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde, brumată cu noroaie și flegme lungi, sfiala pare-un ogar nevrotic, ce-n lanuri se tot pierde. Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată, și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestine cînd tocmai porci de lapte, matoli, încep
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
gol răsuflă a cald și mîngîiere,sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea,vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala,au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde,brumată cu noroaie și flegme lungi, sfialapare-un ogar nevrotic, ce-n lanuri se tot pierde.Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată,și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestinecînd tocmai porci de lapte, matoli, încep să-mi batăla
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Oamenii vor asculta totdeauna de Ordonanțele mele, pentru că acestea le lasă sfoara suficient de lungă. Să circule, să bârfească, să facă mici învârteli. Cleveteala îi seduce: mă cred pedepsit, învins, desființat. Se întind, se întrec în a mă umple cu noroi: atunci, ața ajunge la capăt. Hâc! Se trezesc din smucitură. Buimaci. Răcoriți. Bucuroși că nu m-au ucis. Vor bani. Muncind: uneori, se străduiesc. Înșelând. Strecurându-se. Agonizând; vânzându-se. Banii sunt în putința mea, eu aduc turiștii. Prin Ordonanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
te gândești la Caravella, are decență: chiar împlinește un act de justiție: îl asasinează lent pe Magistrat. Schimbi canalul, vrei muzică. Nimerești un festival. Niște tipi și tipe, zeci de mii - un sfert de milion, se zice - se tăvălesc în noroi și fumează marijuana. Mulți sunt goi. Oprești sonorul, se zvârcolesc în tăcere. O negresă își etalează sânii, o blondă o sărută pe gât. În Stațiune - comparativ - e rai. Poți, pentru dinamica sexuală a poveștii, să mai introduci câteva fufe. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-ar supăra dacă aș face comparație Între Becchina mea, cu grațiile ei, și Selvaggele și Beatricele, cu spiritele lor. În timp ce discuția despre poezia de iubire Își urma cursul, Dante simțea cum gândirea i se Încețoșează Încetul cu Încetul, ca și când noroiul din adâncuri s-ar fi ridicat, Învolburând apele. Ordinea riguroasă a argumentelor i se curma adesea, iar cuvântul exact Întâmpina dificultăți În a prinde contur, pe când, dimpotrivă, mintea Îi era un vulcan de figuri și de ipoteze. Raționamentul părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se, Dante Îl ajunse din urmă, apucându-l de braț. — Acum, sensul văzutei forme Îmi este limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acum se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luăm ceva să putem duce și jupâneselor și copilașilor noștri. Eu zic să rămânem la smochine. Tu ce zici, măi Broanteș? Tăcutul Broanteș arătă către niște ciuboate de piele cu carâmb răsfrânt. — Sunt scumpe - grăi sceptic spătarul Vulture. Și la noroaiele noastre n-ai ce face cu ele. Ascultă-mă pe mine: luăm trei saci cu smochine și cu asta ne-am scos și drumul. Pe când se sfătuiau ei ce să cumpere, apăru viziriul. Mai să nu-l recunoască: era îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tertipurile militare. întors în Moldova cu această experiență, îi bătuse pe cazaci la porțile Sucevei de trei ori la rând, prin aceeași schemă de învăluire pe flancuri, făcându-l pe înțeleptul lor hatman Iaroslav să exclame admirativ, așa plin de noroi și sânge cum era: „Gospodi, ori noi suntem proști, ori Samoilă ăsta e genial!”. Ceea ce, într-adevăr, așa era. Episodul 84 OSPĂȚUL NU SE MAI TERMINĂ După bi-vel-vornicul Drăguțescu și venerabilul vel-logofăt Samoilă apărură singuri ori însoțiți de giupânesele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făceau aceasta deoarece nu aveau nivelul științific necesar pentru a explica și a combate fenomene ca trăznetul, fulgerul, valuri și valuri de lăcuste, tăierea bruscă a unor capete, fumăritul, alunecările de teren, mazilirea, fuga în codru. Un ienicer căzând în noroi, cu abdomenul despicat în fața Vienei, murmura numele lui Allah întrucât n-avea cum să știe că senzațiile stranii care-i dădeau târcoale nu sunt decât rezultatul firesc al unei incizii fără precedent prin peritoneu. Vezi tu, dragul meu prieten - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de importanță prin curți, pe lângă cotețe, pe drumuri de țară ori pe cărări de munte, n-am zărit, abia înregistrându-le în colțul retinei, pene mai mari sau mai mici mișcându-se de colo-colo sau de-a dreptul zăcând în noroi! De câte ori n-am trecut nepăsători pe lângă ele, ba câteodată, cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, nu le-am călcat sub talpa rigidului nostru bocanc! Câți dintre noi au avut oare curiozitatea de a privi mai atent o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care ciubotele domnești intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi și strigând cu glas înalt tremurat: „Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mișcare sublimă, dar stângace: pierzându-și firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să ajungă niciodată la capăt - demn vis. Dar am impresia că am devenit prea „intelectual“, poate excitat de dorința dumneavoastră, doamnă, de a atinge o formă de „intelectualism pur“ și, nefiind dedat acestui joc rafinat, calc În băltoace stropind cu noroi propria mea decență și aspirația dumneavoastră totodată. Nimeni nu poate fi acuzat Însă că ia o sperietoare de ciori drept arhanghel, atunci cînd vede cu un singur ochi, pentru că și Domnul Dumnezeul nostru trimite năpăstuitului său fiu - omul - pe Belzebut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o carte, o sacoșă sau o damigeană uitată la tine, un flacon de parfum primit În dar, o ilustrată care-ți readuc mici Întîmplări de demult, fragmente amestecate Într-un reflux continuu la fel cu trupurile morților dizolvîndu-se În rapacele noroi al planetei. Clipe, infinituri de viață sensibilă, simțurile noastre rețin la Întîmplare atît de puțin, atît de nesemnificativ, de parcă amintirile despre un om li s-ar potrivi tuturor oamenilor În egală măsură. Dar poate că există o lege deasupra zbaterilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În vestibul, Își pune fulgarinul pe umeri și Închide binișor ușa În urma lui. țce lună Înaltă și palidă haloul ăsta mă sperie și casele cu care am copilărit scheletice colțuroase Împlîntîndu-și oasele În clisa caldă vîscoasă o mahala mustind În noroi dezbrăcată lubrică asemenea cadavrului unei proxenete bătrîne o Întîlnire de dinainte de viață o vedere de după moarte urcă În mine ființa străină bucuria rea Îngrozitoare gîlgîie În toate glandele Îmi simt scrotul umflat și pofticios pînă la durere aș chiui aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un pechinez de divan mototolul meu nătăflețul meu idiotul meu drag șaptesprezece ani de paradis ea la petreceri ea la vernisaje ea la ambasade ea la conferințe de presă ne facem relații dragă na că m-a stropit tot de noroi deșteptul ăla cu Skoda lui ce liniște s-a potolit și potaia aici după colț pe Concordiei Jenică părul lui creț unsuros buzunarele pline de prăștii Îi rezolvam problemele la aritmetică Îl umileam Îmi primeam Înghețata bătrînul Halunga În pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-mi dau silința - i-am răspuns și nici prin cap nu mi-a trecut să mă supăr pe ea. A treia seară, Engelhard s-a întors, nu era nici mai slab, nici mai încovoiat, nu avea hainele pline de noroi, ba chiar și-a schimbat undeva și cămașa. Nu a spus decât că ce a fost mai greu a trecut, dar nu părea să fie așa și nici nu l-am crezut. Ulterior am aflat că s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nebătut de mine ani întregi. Acolo creșteau brazii cu cruce și, când se înmulțeau, asta se auzea la difuzoare. Iosif și fratele său a fost primul pe care l-am însoțit până acolo. Pășeam în ritmul fanfarei de la cafenea. Prin noroiul de primăvară. Dimineață. De la zoaia aceea imensă de zăpadă topită prin munți, care apoi irigă pământul patriei. Am reușit să încropim un fel de ceremonie, ceva între Vechiul, Noul Testament și înmormântarea militară. Cei câțiva care au venit își scoteau și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe care le cunoșteam. Și că era din marmură, pe care mușchiul crește repede la miazănoapte. Dar Amália s-a angajat să o curețe. După cum îți spun, i-am priponit-o la cap. O coloană de un stânjen înfiptă în noroi. De unu patruzeci deasupra, iar dedesubt până pe lumea cealaltă. O legătură mai trainică peste milenii decât cuțitul. Nici nu l-a considerat nimeni un mormânt. Vara, ciobanul se sprijinea de el, iar morții noi erau înmormântați la cel puțin douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
casa aceea când ploua. Sigur că acoperișul ne făcea probleme, nefiind reperat de atâta vreme, dar necazul cel mare era cu fundația. Dealul era făcut doar din lut, iar când ploaia venea în jos pe deal, fundația se scufunda în noroiul moale. De-aceea era cenușă în curte, ca să poți merge pe-acolo după ploaie. Dacă te duceai pe deal după o ploaie, erai însă nevoit să porți cizme. Când m-am uitat prima oară la casă, mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ajung acolo, fiindcă era la poalele dealului opus celui pe care locuiam noi. Când ploua, îmi luam cizmele ca să pot să cobor dealul. După aceea trebuia să le car după mine prin oraș și erau mereu ude și pline de noroi, mă murdăream de la ele și-mi stricam temele pentru acasă. Școala era o clădire din lemn înconjurată de o curte mare, fără pic de iarbă. Avea patru încăperi. Eu am intrat în prima, în a doua și-n a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]