965 matches
-
loturi. Pentru o lungă perioadă, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza și soția lui Șerban Cantacuzino. În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944, au staționat în castel
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. În calitate de ctitor, mitropolitul a dăruit Mănăstirii Dragomirna satul Dragomirești, precum și numeroase odoare: două epitafuri lucrate cu fir de aur și argint (unul care reprezintă "Adormirea Maicii Domnului" a fost donat în 1612 și un altul care reprezintă "Punerea în Mormânt a Mântuitorului", care a fost donat în 1626), o cruce din lemn
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Dragomirna a trecut prin încercări grele, fiind jefuită de mai multe ori de năvălitorii străini. Astfel, în mai 1653, a doua zi după sosirea la Cetatea de Scaun a Sucevei, cazacii lui Timuș Hmelnițki au atacat Dragomirna, au furat toate odoarele de preț atât ale mănăstirii, cât și ale boierilor care se refugiaseră acolo, și au violat femeile și fetele adăpostite în mănăstire. Acest eveniment este descris de cronicarul Miron Costin astfel: ""Timuș, cum au sosit la cetate, de a doa
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
anului 1653), de tătari (la 2 octombrie 1658) sau au fost pierdute în timpul ocupării Bucovinei de către austrieci (1775-1918). În prezent, în Sala Gotică a Mănăstirii Dragomirna s-a amenajat o colecție de obiecte cu însemnătate istorică și artistică și anume odoare de preț, manuscrise, broderii, argintărie de cult și icoane. Unele dintre aceste obiecte datează din perioada anterioară construirii Dragomirnei. În patrimoniul Mănăstirii Dragomirna se află mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care sunt de menționat următoarele: Biserica
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
altarul din stânga, care până atunci purta hramul „Nașterea Maicii Domnului" a fost închinat ,Sfintei Cuvioasei Parascheva". În vara anului 1944, când din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolia lașului a fost nevoită să se retragă cu arhiva și cu odoarele sale la București, pentru câteva luni sicriul cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost adus și adăpostit în biserica Mănăstirii Samurcășești. În același timp cu zidirea noii biserici, Prefectura Județului Ilfov a construit în mănăstire și trei corpuri de case
Mănăstirea Samurcășești () [Corola-website/Science/312512_a_313841]
-
casei André Dorea. La data de 9 noiembrie 1975, Episcopia Dunării de Jos este ridicată la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos cu reședința la Galați, iar la Constantă va fi reședința Episcopului Vicar. Un odor drag închinătorilor din acest lăcaș sfânt este racla cu moaștele Sfanțului Mare Mucenic Pantelimon aduse din Orientul Apropiat și donate bisericii episcopale tomitane de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931. În urmă descoperirii moaștelor Sfinților Epictet și Astion (august 2001
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța () [Corola-website/Science/312558_a_313887]
-
Sfanțului Mare Mucenic Pantelimon aduse din Orientul Apropiat și donate bisericii episcopale tomitane de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931. În urmă descoperirii moaștelor Sfinților Epictet și Astion (august 2001), locuitorii Constanței și toți închinătorii Catedralei sunt binecuvântați de aceste odoare de mare preț care ocrotesc lăcașul de cult. De asemenea, Catedrală adăpostește sfintele oseminte ale Sf. Auxentiu și ale Sf. Simeon Stâlpnicul și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoana pictată la Mănăstirea Durau după modelul unei icoane aduse
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța () [Corola-website/Science/312558_a_313887]
-
de construcții (ferestre și usi din aluminiu și PVC, profile și accesorii de aluminiu). Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Boian era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%). Biserica a fost profanată și jefuită de odoare, în timpul primului război mondial, de către sodații ruși. Ca urmare a donațiilor credincioșilor boinceni, biserica a fost reparată și resfințită la 31 decembrie 1920. După anexarea Bucovinei de Nord de către URSS, autoritățile staliniste au încercat închiderea bisericii ortodoxe române, dar credincioșii
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
marmură amplasată în anul 2005 pe zidul lăcașului de cult. În mijlocul pădurii, la o distanță de aproximativ 1,5 km de schit, monahul Ioachim Boghean a construit între anii 1944-1951 un paraclis cu hramul "Sf.Treime", unde au fost adăpostite odoarele mănăstirii de invazia sovietică. Acest paraclis (din care astăzi se cunosc numai urmele) a fost sfințit în 1951 de către mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei. În 1958 s-au construit clopotnița și agheazmatarul. Clopotnița se află la o distanță de 70
Mănăstirea Sihăstria Voronei () [Corola-website/Science/311210_a_312539]
-
icoanele vechi păstrate sunt cea a "Mântuitorului Iisus Hristos" (din 1679), a "Sf. Ana" (ferecată în argint), a "Sf. Nicolae" și a hramului ("Adormirea Maicii Domnului" - pictată în 1734 și ferecată în argint în 1806). Biserica a fost înzestrată cu odoare de preț și veșminte scumpe. Dintre acestea sunt de menționat următoarele: Ctitorul donase prin 1627-1628 și un chivot de argint care se păstrează astăzi la Mănăstirea Galata. Pe acesta se află o inscripție în limba slavonă cu următorul text: "Acest
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
află două etaje boltite, o scară și o tainiță, tăiate în grosimea zidurilor. Turnul nu a suferit lucrări de reparații care să-i altereze forma din secolul al XVII-lea. Deasupra intrării boltite se află o tainiță unde erau ascunse odoarele mănăstirești în timpul invaziilor străine asupra Moldovei. În zid a fost săpată o scară în spirală, ce duce spre camera clopotelor. De la primul nivel al camerei clopotelor, turnul se îngustează, iar muchiile sale se lărgesc. Clopotnița este acoperită cu tablă zincată
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
și conferă originalitate patrimoniului nostru cultural național. Printre cele 20.000 de volume aflate aici se găsesc aproximativ 700 de cărți vechi românești, slavonești și grecești, cărora li se adaugă 91 manuscrise din diferite epoci și în diferite limbi. Dintre odoare e suficient să amintim icoana Deisis din secolul al XVI-lea, o adevărată capodoperă a școlii medievale românești de pictură pe lemn, Felonul Sfântului Ion Gură de Aur, atribuit stilistic broderiei moldovenești din secolele XV-XVI și marele Epitaf din veacul
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului () [Corola-website/Science/311359_a_312688]
-
bani, în mijlocul unui codru"". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie și domnitorul Matei Ghica (1753-1756) care s-au retras aici
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
cu chenare și inscripții datate între 1664 și 1685. Mănăstirea a trecut apoi prin noi perioade de restriște. Rușii stabiliți la sud-est de Dobrovăț în timpul luptelor din septembrie 1739 dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au jefuit mănăstirea de toate odoarele scumpe aflate aici. De asemenea, Eteria care a fost implicată în Revoluția din 1821 a produs prejudicii mănăstirii. În anul 1743, prin grija marelui paharnic Ștefan Ruset și a soției acestuia, Maria Sturdza, și cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, s-
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
duce într-un turnuleț atașat pe latura din sud unde se află o scară în spirală pe unde se urcă la etajele superioare. Cele trei etaje aveau următoarea funcționalitate: În clădirea turnului se afla și o hrubă secretă pentru adăpostirea odoarelor bisericești în vremuri de primejdie. După cutremurul din 4 martie 1977 s-au efectuat lucrări de restaurare care au urmărit consolidarea structurii de rezistență a turnului. La 50 metri sud de clădirea bisericii ștefaniene, domnitorul Simion Movilă (1606-1607) și soția
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
ai instituției muzeale sucevene și au fost aduse câteva icoane vechi de factură populară, pictate pe lemn și cărțile religioase de trebuință. Pictura murală din altar a fost și ea restaurată, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a înzestrat lăcașul cu odoarele și obiectele de cult necesare. Biserica a fost resfințită pe amplasamentul actual la 12 aprilie 2009 (în Duminica Floriilor), de ÎPS Arhiepiscop Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților, cu acest prilej obiectivul fiind inclus în circuitul de vizitare a muzeului
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]
-
a mai ridicat nimic."" După anul 1989, s-a reluat construcția lăcașului de cult demolat, piatra de temelie a Bisericii fiind pusă la data de 2 septembrie 1991. Călugării au făcut sesizări la Poliție, Parchet și SRI pentru a recupera odoarele și moaștele Episcopului Evloghie confiscate de către Miliție și Securitate. La sesizările călugărilor, Judecătoria sectorului 6 le-a răspuns prin executorul judecătoresc Crucescu: "“Nu mai există nici un act legal din care să reiasă că fosta Securitate v-ar fi confiscat odoare
Evloghie Oța () [Corola-website/Science/308887_a_310216]
-
odoarele și moaștele Episcopului Evloghie confiscate de către Miliție și Securitate. La sesizările călugărilor, Judecătoria sectorului 6 le-a răspuns prin executorul judecătoresc Crucescu: "“Nu mai există nici un act legal din care să reiasă că fosta Securitate v-ar fi confiscat odoare ori vreun trup omenesc mumificat”". Totuși, până în anul 1989, călugării au săpat într-un colț al Cimitirului Ghencea, pe unde “ni s-a spus că s-ar afla reînhumat Evloghie”, în speranța că-i vor găsi trupul confiscat, dar fără
Evloghie Oța () [Corola-website/Science/308887_a_310216]
-
din Transilvania. Argumente istorice probează această datare. In jurul anului 1645 biserica era deja ridicată întrucât Matei Basarab domnul Țării Românești, în cadrul politicii sale de sprijinire a ortodoxismului românesc (la acea data biserica fiind ortodoxă) din Transilvania donează cărți bisericești odoare și odăjdiile indispensabile serviciului religios. Bolțile naosului și pronaosului tot așa ca și a altarului din biserca Comăna de Jos urmează fidel „croiala” bolților din bisericile de lemn. Aceste asemănări duc la concluzia că la clădirea bisericii, meșterii au urmat
Comăna de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/308909_a_310238]
-
fostul mitropolit. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Acest moment este relatat astfel de către cronicarul Grigore Ureche: ""Pătru vodă fiindu bătrân de zile și căzându în
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
ocazia construirii acestui locaș de cult, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a decis să rupă tradiția familiei sale princiare și să desemneze mănăstirea drept viitoare necropolă a sa și a urmașilor săi, înzestrând-o în acest scop cu odoare de preț și moșii. Astfel, între pronaos și naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor. Lângă peretele sudic, înspre pronaos, se află mormântul domnitorului Petru Rareș. Pe mormântul său se află o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
colina Radu Vodă este atribuită domnitorului Mihnea cel Rău (1508-1509), cea de-a doua fiind ctitorie a domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), strănepot al lui Vlad Țepeș. Fiul său, Mihnea Turcitul, vă înzestra mănăstirea cu moșii, sate și odoare de preț - sporind prestigiul ei în Țară Românească. În timpul domniei sale, în mănăstire este înființată prima bibliotecă din București. În 1595, Mănăstirea Radu Vodă va fi incendiată de trupele lui Sinan Pasă, în retragerea acestora din calea armatei lui Mihai Viteazul
Mănăstirea Radu Vodă () [Corola-website/Science/309334_a_310663]
-
închinăciune. În decursul timpului, biserica s-a deteriorat și a fost refăcută din cărămidă la anul 1830, dar turnul și clopotnița au rămas tot din lemn. În anul 1866, biserica a ars într-un incendiu, împreună cu toate cărțile, veșmintele și odoarele bisericești care se aflau acolo. Pentru a asigura continuitatea slujbelor în perioada reclădirii bisericii, a fost construit Paraclisul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde se mai fac și astăzi slujbe, mai ales în sezonul de iarnă, biserica mare fiind greu
Biserica lipovenească din Iași () [Corola-website/Science/306262_a_307591]
-
-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș. Biserica "Sfânta Cruce" din Pătrăuți este prima ctitorie certă a domnitorului Ștefan cel Mare, din 1487. Renumele i se trage de la pictura
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]