KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

pe un cablu, asta ca varietate. Speram să nu mă pună să-l complimentez. Ce ai putea spune despre niște stâlpi? Shelley a râs dulce în telefon și a spus: — Deci ne vedem vineri. Minunat, și a pus receptorul jos oftând tare. —Ce fac cu ăsta? am întrebat arătând spre următorul tablou care trebuia ridicat, intitulat sugestiv Irișii nr. 3. Părând hărțuită, Shelley a strigat: —Judith! Ce facem cu umătorul tablou al Victoriei? Judith a răspuns din dreptul ușii biroului cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
știut când e. A pufnit. —O persoană din casă a adus dovezi. Tânărul asiatic. Părea cel mai conștient dintre ei. A fost scurt și la obiect. Verdictul a fost accident cauzator de moarte. Și la autopsie ce a ieșit? A oftat. Nu dețin rezultatele exacte. Hârtiile au fost puse la dosar, acum după verdict. Dar pot să vă asigur că rana doamnei Jackson s-a mulat perfect pe teoria pe care am formulat-o. A fost lovită o singură dată, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
m-am simțit foarte obosită. — Dar nu pot. Adică nu ar avea nici un sens. — Deci mă înșel când presupun că domnul Hammond, - Clifford Hammond vreau să spun - e mai implicat decât pare? Nu am spus nimic. După o vreme a oftat și a scris ceva pe o bucată de hârtie. A pus-o pe masă în fața mea. — Asta e linia mea directă, a spus, ridicându-se. Sună-mă dacă te răzgândești. O să tratez problema cu confidențialitate. S-a dus la ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

sfârși discursul urlând ca un nebun și într-atât era de înverșunat, încât aproape că îi smulse un sân din pulover bietei femei, ce chicoti amarnic. Povestirea pe care urma s-o ascultăm în premieră se numea Chiuveta de oțel. Oftând prelung și continuând într-un mod absolut incredibil să-și răsucească bietele globuri oculare spre aceeași porțiune a tavanului, unde nu se afla nimic, de altfel, Aurora scoase o singură hârtie pe care o privi vreme de un minut fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
am bombănit încurcat. Nu prea pot să spun că... - Ce, ce anume? - Ăă... textul... nu e... rău, ca să mă exprim... astfel... folosind un termen absolut neadecvat, credeți-mă, dar... nici prea... of, Doamne, am izbucnit eu în cele din urmă, oftând de supărare, bun nu e, de ce să mint! Iată că ceea ce pățise Maro se repeta acum și mi se întâmpla chiar mie, cu singura diferență că eu nu eram Maro. - Da’ tu cine mă-ta te crezi, Luca Dinulescu? a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

în imaginația ei. Se vede că era tare agitată, căci, oprindu-se chiar lângă ușa mea, exclamă tare: - Da, tu, cum să nu. Stăteam culcat pe o parte. Când am auzit-o, m-am întors pe partea cealaltă și am oftat - chipurile, ce greu îmi este. De fapt, mă simțeam excelent și eram fericit. Intenționam să adorm din nou, dar știam prea bine că, în starea de neliniște radioasă în care eram, mi-ar fi fost imposibil nu numai să dorm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
exercita asupra mea. În prezența Soniei eram într-o stare de permanentă încordare, pe care mi-o crea dorința de a-i fi pe plac, dar și teama îngrozitoare că o plictisesc; când venea noaptea, eram atât de epuizat, încât oftam ușurat în momentul în care Sonia dispărea, în sfârșit, pe poarta casei sale, și eu rămâneam singur. Dar nici nu apucam să ajung acasă că dorul de Sonia începea să mă hărțuiască din nou. Nu puteam să mănânc și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
care saltă isteric. „Muzica este reprezentarea fonică a sentimentului mișcării și, în același timp, a mișcării sentimentului.“ Buzele mele repetă, șoptesc la nesfârșit aceste cuvinte. Inundat de fericire, pătrund în sensul lor, tot mai mult, tot mai adânc. Vreau să oftez, dar mă simt atât de încordat, atât de întinși mi-s mușchii încât inspir și expir precipitat. Aș vrea să iau cocaină de pe marginea fotoliului și să mai prizez, dar, deși fac apel la întreaga mea voință și ordon mâinilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

întors! strigă Pop de pe fotoliul din sufragerie. Era să nu mai nimeresc drumul înapoi. No, mare-i orașul ăsta, ficior! se plânse bătrânul când dădu cu ochii de Cristian. M-am rătăcit. Puteai să iei un taxi. Puteam, păcatele mele, oftă Pop, dacă știam adresa. Așa, ce să-i spun șoferului? Du-mă frate acasă la ginerele meu? De unde să știe omul cine-i ăla și mai ales unde locuiește? Auzi, măi nevastă? strigă el către Maria. Ce crezi tu, aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Cristi, ținând neapărat să precizeze acest lucru. Așa-i cum zici tu. Ce importanță mai are? Avem un creștin nou, ardelean de-al nostru. Numai pe jumătate, iar dacă judecăm după locul nașterii, e moldovean sadea. Tot încăpățânat ai rămas! oftă Pop, turnând în pahare. Îți place ție să mă contrazici, dar nu-i nimic, m-am învățat cu tine. Scotocise în muntele de bagaje cu care venise și scosese de acolo o nouă sticlă de pălincă. Inspectorul zâmbi văzând ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
îi știa acolo, îi dădea un sentiment de liniște. Un val cald de dragoste pentru cei doi îl cuprinse. Probabil că soția sa adormise și ea pentru că nu reacționă la atingerea lui. Ploaia continua să cadă în rafale inundând parbrizul. Oftă încetișor și se concentră mai departe asupra drumului. O săptămână după botez, socrii își luaseră rămas bun și plecaseră acasă la ei. Simion Pop trebuia să se întoarcă la serviciu, la conducerea secției de poliție din Baia de Sus. Doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
sudoare. Lăsă apoi să-i cadă din mâini ciocanul masiv și apucă coada lopeții rezemate de perete. Începu să încarce sfărâmăturile în vagonetul aflat în spatele său. După ce curăță bine frontul de lucru privi în interiorul acestuia. Era plin, trebuia scos afară. Oftă și se apucă să-l împingă pe șinele înguste spre ieșire. În cele zece zile de când lucra reușise să înainteze vreo doi metri în galerie. Nu ducea minereul prea departe, îl descărca aproape de intrare, singura lui grijă fiind să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că minerul fusese surprins de surpare în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea în mină? Să nu fi fost singur? Poate că fuseseră doi ori mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mină. Era pe podețul din prima cavernă când auzi pentru prima dată zgomotul acela. Era un sunet grav, ca un geamăt ieșit din adânc. Putea să jure că venea din galeria unde lucra el. I se păru că muntele însuși oftase. Se opri în loc, simțind părul zbârlindu-i-se pe ceafă. Nu mai auzise niciodată așa ceva. Rămase nemișcat, ascultând cu urechile ciulite. Liniștea nu era tulburată decât de curgerea apei în pârâiașul ce trecea pe dedesubt. După câteva clipe inima îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
odată. Din nou, nici un rezultat, așa încât renunță. Știa că dacă se încăpățâna să continue așa, nu va face nimic altceva decât să descarce complet bateria și, abia atunci să vezi distracție. Se aplecă spre torpedo de unde scoase o lanternă și, oftând nemulțumit deschise portiera și sări jos din cabină. Între timp, afară se făcuse noapte de-a binelea. Cerul senin de peste zi se acoperise de nori groși, așa încât era o beznă de să-ți bagi degetele în ochi. Se lăsase zăpușeala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
perdele de mărgele. Îi scoase din buzunarul de la piept pachetul de țigări și își aprinse o țigaretă. Se uită după o scrumieră dar pe masă nu se afla așa ceva. Pe toate celelalte mese însă scrumierele erau frumos așezate pe mijloc. Oftă și se pregăti să se ridice ca să-și ia una. Bine ați venit la noi, domnule ofițer! auzi el o voce din spate. Cu ce vă putem servi? Mirat, Cristi se întoarse să vadă cine vorbea. Un bărbat înalt, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
școala, pleacă în altă parte. Mda, n-avem ce face, ridică Cristian din umeri, acesta e mersul lucrurilor. Afacerile se dezvoltă și mor, mai ales în domeniul industriei extractive. Odată ce resursele se epuizează, ele se mută în alte locuri. Știu, oftă ea cu amărăciune, și înțeleg foarte bine legea economică care guvernează acest fenomen dar tot nu mă pot împăca cu ideea. Nici unul dintre cei doi nu mai spunea nimic. Cristian fuma tăcut urmărind fumul care se strecura printre frunzele acoperișului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
a ieșit de fiecare dată. Nu mai spune! Și mă rog, unde ai aplicat-o tu, dacă nu ți-e cu supărare? La ce cazuri? Sunt curios să aflu. Vasilică își scoase chipiul și începu să se scarpine după ceafă. Oftă și spuse privind încurcat în pământ: Am avut două cazuri de furt. Zi mai departe! îl îndemnă Cristi văzând că acesta se oprise. Era vorba de o bicicletă. Dispăruse din curtea casei, unde o lăsase copilul iar părinții reclamară furtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să stabilească odată pentru totdeauna condițiile dispariției șoferului de camion. Cuvântul dispariție se dovedise a avea puteri magice de convingere și acesta aprobă în ultimă instanță acțiunea, cei doi plecând repede înainte ca bătrânul să se răzgândească. Știu, măi băiete, oftă Toma, suflând încet fumul pe nas, căutăm acul în carul cu fân. Ai însă impresia că domnul comandant va aproba o desfășurare de forțe mai mare? N-ai văzut ce greu s-a lăsat convins? Păi, ce vă oprește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întrebării. Privea nedumerit de la unul spre celălalt. Bănuia că șeful este Cristi, dar tânărul agent era în uniformă de polițist și reprezenta autoritatea. Iese ceva? salvă Toma situația, care observase dilema bătrânului. No, cât să ne ducem zilele, domnule ofițer, oftă starostele scoțând un nor de fum din pipă. Nu mai merită să ne trudim, de la an la an scoatem tot mai puțin aur. Atunci de ce mai veniți? întrebă Cristi care privea curios în jur. Păi, ce altceva să facem dom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai văzut nimeni. Au strigat după el, l-au chemat dar, văzând că nu răspunde, s-au întors în tabără, cre zând că el a și ajuns deja. Am pornit cu toții după el și am răscolit pădurea toată noaptea. Eh, oftă starostele, nu l-am găsit. Dimi neață am luat-o de la capăt dar tot degeaba, așa că ne-am hotărât să coborâm în oraș la poliție să facem reclamație. Asta-i, mai multe nu am ce să vă spun, dom' șef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
în cameră, așa încât se îndreptă spre grădina din spatele casei și se trânti într-unul dintre fotolii. Își aprinse o țigară, căutând din ochi scrumiera voluminoasă pe care o văzuse cu o seară înainte. Era pe masa cealaltă, așa încât se ridică oftând și o aduse mai aproape. Fuma tăcut încercând să recapituleze tot ceea ce se întâmplase în ultimele ore. Îl sâcâia faptul că gândurile refuzau să se adune într-o ordine cât de cât rațională. Trăgea cu sete din țigară privind în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
concluzia că agresorul nu își ucidea victimele pe loc. Probabil că le răpea și le ducea undeva, într-un loc sigur. Acolo le ținea sechestrate, ori le omora, ferit de priviri indiscrete. Din păcate nu știa unde. Privi în jur oftând cu amărăciune. În munții aceștia un asemenea loc putea fi oriunde, iar a-l găsi de unul singur, era, cu adevărat, o misiune imposibilă. Poate că dacă Pop l-ar asculta lăsându-și încăpățânarea deoparte ar fi avut ceva șanse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nesocotind rugămintea acestuia, îi spusese lui fiică-sa despre așa zisele dispariții din Baia de Sus. No, n-ai făcut bine, îi spuse Pop după ce Cristi termină de povestit. Ce n-am făcut bine? Nu trebuia să mergi acolo singur, oftă bătrânul ofițer. Nu vreau să mai pleci în pădurile acelea deloc, iar în cazul în care crapă, arde și nu se mai poate altfel, vreau să știu și eu și să mai meargă cineva cu tine. Și, nu Vasilică, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
chiar ar fi putut zări focul, asta în ipoteza că nu se stinsese între timp. Ar fi vrut să știe cât este ceasul dar nu putea să vadă cerul ca să-și dea seama în ce moment al nopții se afla. Oftă adânc și tresări la auzul propriei lui respirații. Își stăpâni cu greu o înjurătură deoarece, pentru o clipă, uitase să se controleze. Speriat, se opri și ciuli din nou urechile. Întunericul rămânea mai departe tăcut. Asta era bine, urmăritorii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]