944 matches
-
unei întâlniri etc.): drum bun! mulțumesc, baftă! să fie!, mulțumesc cu plăcere/pentru puțin/pentru nimic/cu drag; sărut mâna (pentru mulțumesc) cu plăcere/să crești mare/pentru puțin; ce faci? bine/mulțumesc; La mulți ani! mulțumesc. (de zi aniversară/onomastică), Noroc! Noroc!/ Mulți ani! (când se ciocnesc paharele în cinstea cuiva), Sănătate!/Noroc!/ Chef! Mulțumesc. (după un strănut); Sărut-mâna pentru masă! să-ți fie de bine/să crești mare/să trăiești/să fii sănătos etc. (cu trimitere către contextul cutumal
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
asupra lui cultura a acționat ca o inoculare fecundă și profundă, structurând lăuntric o sensibilitate poetică pe care anii nu i-au atrofiat-o defel. Cine îl cunoaște pe traducătorul Zeletin sau pe medicul ce se ascunde în spatele acestui paravan onomastic știe câtă delicatețe autentică s-a adunat în firea unui intelectual care, conștient de altfel de valoarea lui, nu este dispus să renunțe la ochiul aristocratic, de aspră judecată valorică, cu care privește bâlciul cotidian al lumii noastre. Nu cred
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
pe care îl etalează ca teoretician politic încă de pe băncile facultății promite mai mult decât și-a imaginat însuși Caragiale. În studiul despre Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, G. Ibrăileanu observă cu finețe puterea de sugestie a onomasticii caragialiene, relația dintre nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de preot ortodox, născut la o zi după sărbătoarea creștină a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să poarte numele unui mare scriitor, retor și istoric grec din primul secol al timpului creștin, cu origini "barbare", din Samosata. A fost o alegere onomastică neobișnuită, dar perfect explicabilă în adâncime pentru un preot care își făcuse studiile la Cernăuți și iubea istoria, alegere care i-a marcat, neîndoielnic, destinul. Așa încât, în grelele vremuri ale ateismului militant, când cenzorii lumii literare scoteau din poezii cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Iar mâinile mele sunt roșii, sunt roșii,/ întocmai ca steaua carnagiului, Marte,/ spre care pluteam amândoi, ticăloșii,/ pe care nimic nu ne poate desparte”. Ideea de enigmă, foarte prezentă, e simultan o cochetărie cu o ambianță și o recuzită enigmatice (onomastici, operații și aluzii alchimice ori alte aparențe de cifru; simbolurile nu păstrează din valoarea curentă de circulație decât virtuți formal-eufonice), dar și un mod coerent de a menține aproape tot timpul un rest de impermeabilitate semantică. În măsura în care în conținutul unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
Istoria critică Hasdeu se silește a demonstra că selecția naturală și cea providențială lucrează mână în mână în favoarea poporului român. Teritoriul dac este cel mai propice unei civilizații materiale, iar vlahul este, etimologicește, domn, stăpân al popoarelor, printr-o revelare onomastică a Providenței. Mai departe, în Sic cogito, gânditorul profesează o spiritologie în virtutea căreia speța umană printr-o tehnică specială se poate ridica spre starea de spirit pur. ION GHICA Opera lui Ion Ghica (1816-1897) este muzeul Carnavalet al nostru organizat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lexical care constă în atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau perifrază, eufemismul are rațiuni variate: evitarea unor expresii triviale; eludarea unor expresii insultătoare sau care ar putea fi interpretate astfel de către receptori; rezolvarea unor tabuuri religioase, deseori cu valoare onomastică. Ca procedeu discursiv, eufemismul are la bază o interdicție verbală menită să protejeze sensibilitatea auditoriului. În limbajul politic, apetența pentru eufemism se explică, pe de o parte, prin tendința de cosmetizare a actelor politice și a liniștirii publicului larg, iar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pamflete ad-rem, bazate pe argumente solide care să susțină o idee sau alta, spațiu care antrenează o multitudine de mijloace pamfletare"348. În ce privește prima categorie, pamfletul își trage sevele din parodie, din scenariul aluziv, construit în jocul lingvistic al subtilizărilor onomastice și toponimice. Parodia limbajului adversarului estompează din gratuitatea unui sarcasm accentuat violent, iar ironia, cultivată intens de gazetar, conferă savoare textelor: "Uitând vechiul și nestrămutatul adevăr pedagogic non multa sed multum, d. Chițu a presupus că copiii români sunt toți
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
printr-un dublu sacrificiu. Locul de obârșie al baladei pare să fie spațiul elin. Pledează pentru aceasta forma incipientă a cântecului neogrecesc, în care se păstrează trăsături rudimentare ce îl apropie de baza etnografică, și numele Manole, Caplea, Ana, caracteristice onomasticii grecești. Un rol important în răspândirea baladei la popoarele balcanice l-au avut breslele zidarilor aromâni. Variantele sud-est europene ale Meșterului Manole prezintă multe trăsături comune, dar conservă și o serie de particularități distincte. În balada grecească apare „blestemul ființei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
Leili, Mehrube, Dilrubam. În lexicul poetului intră: gheaur, magear, dalga, geanfez, halaică, hurie, hadîn, beghir, namaz, legevir, alcovan, cofaz, hadîmă, selemie - „dulce nume” - care localizează, Într-adevăr, versurile și le colorează. Procedeul va fi repetat În Macedonele. Scenariul toponimic și onomastic nu este străin la Bolintineanu, de ceea ce el consideră a fi esențial În poezie: plăcerea, răsfățul privirii și al auzului. Înainte de a avea o valoare funcțională (sporul de cunoaștere, sugestia autenticității), lexicul otoman și toponimia trebuie să dea o idee
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezafectate, nu fuseseră pianiste. Ca și amanții lor, poeți, ele Își comunicau sentimentele pronunțate, de preferință prin lăutari. Nu aveau, probabil, Încă, sufletul prea artistic. Era În veacul de aur al eroticii fără complicații.” * O evoluție a obiectelor și a onomasticii există, negreșit, În poezie: ele urmează evoluția socială, preferințele unei clase, evoluția gustului public și, În chip special, evoluția sensibilității umane. Literatura are universul ci specific ce poate fi studiat și separat, În funcție de preferința pentru anumite forme de relief (În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simțualismul”. Spațiul bosforian. Violența dulcelui și dalbului. O strategie a răsfățului. Figura „verguralului”. Sunul și prefumul. Gustul pentru pietrele prețioase. Amarantul, roza și crinul. O poetică a mării. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic și onomastic. Conrad și, Încă o dată, tema „tărîmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simțurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stabilește că distincția dintre autor și narator marchează existența unui pact ficțional, indiferent de mulțimea coincidențelor cu planul (auto)biografic stricto sensu. În virtutea distincției dintre cele două euri, Proust nu mai găsea de cuviință să atribuie naratorului său o identitate onomastică complet diferită de aceea a autorului însuși, pe motiv că, oricum, omul nu e niciodată identic cu sine, în timp. La ce bun, atunci, camuflarea? Pe de altă parte, Marcel ("naratorul") își devoala, treptat, identitatea, devenind chiar autorul cărții trăite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bou" de la "beizadea" derivă antonomastic și "porecla" în cauză) și al unei "țiitoare" ajunse mai târziu nevasta armurierului și cunoscută tot sub un nume de împrumut ("deși-i uitasem numele, îmi mai aduceam aminte ca și de coana Lina"). Deghizamentul onomastic se datorează, nu-i greu de sesizat, unei interdicții magic-tabuizante, provenite probabil din credința că oamenii nu trăiesc, în timp, decât prin "poreclele" lor (numele sacru adoptat prin consens în comunitate și menit a desemna adevărata identitate a individului). Ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și de proximitatea morții. În schimb, aici se simte în largul său Lică, Don Juan-ul care cucerește femeile "luându-le pe toate de gușă", cu familiaritatea-i caracteristică, Lică, mahalagiul simpatic (similitudinea cu personajul din ciclul Halippilor nu-i doar onomastică), cu mustăcioara lui irezistibilă de erou de melodramă 68. Profitând de slăbiciunea femeii, ministrul încearcă să o domine psihologic și-i dezvăluie mobilul ascuns al comportamentului ei (iubirea pentru Bizu). Pozează chiar în victimă a frigidității soției, a cărei atitudine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
identitatea reală sub niște nume de împrumut (Gică și Geta). Contrastul sugerează, vădit, imposibilitatea "comunicării" dintre "vis" și "realitate" ("trase storul ca să nu mai vadă urâțenia peisajului și se adânci în propriul lui trecut"). De altfel, tot sub o identitate onomastică falsă (Ida Schwartz) i se prezentase și lui, la început, Veronica, femeia pe care "divanul" amicilor vienezi i-o sortise în faimosul "giudeț" de la începutul romanului. Nu întâmplător, poetul va face mereu distincție între Veronica "reală" (o femeie oarecare, cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de-a lungul timpului, pun numeroase bariere în calea încercărilor rezumative. Propunem, pe baza documentelor studiate, următoarea schiță tipologică a acestora: festivități organizate cu ocazia zilelor naționale - 24 ianuarie, 10 mai, 1 decembrie; solemnități prilejuite de diferite momente aniversare - zilele onomastice/de naștere ale membrilor familiei Regale (22 iulie - onomastica M. S. Regina Maria; 16 octombrie - ziua de naștere a Regelui Carol al II-lea; 29 octombrie - aniversarea zilei de naștere a Reginei Maria; 25 octombrie - ziua de naștere a M.
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
în spate ranițe făcute în școlile unde se face lucru manual”. Ulterior, pe 5 iulie 1904, momentul a fost marcat și de elevii Liceului „Principele Ferdinand”, aceștia organizând o serbare literar artistică în sala Palatului „Ateneului comunal”. Până la restaurație, zilele onomastice sau cele de naștere ale membrilor familiei regale au fost sărbătorite prin organizarea unor manifestări pline de sobrietate, caracterizate prin afișarea unui festivism decent. Serbările puteau fi prilejuite și de alte momente importante din viața membrilor familiei regale. Spre exemplu
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
i Alex Cusin, un colaborator capabil ? i loial. ?i preotul ? i poetul ardelean Ion Ag�rbiceanu, Dimitrie Anghel, Alexandru Vlahu?? ? i tinerii Nichifor Crainic ? i Aurel Metroniu. Jurnalistică lui Iorga a fost �ntotdeauna politic?. De Sf�ntul Nicolae, 6 decembrie, ziua onomastic? a ? arului Nicolae, Iorga scria: �St? p�nul a jum? țațe din dou? continente, un om nobil ? i bun, un suflet devotat ? i un conduc? tor �n? elept, �nsufle? it de idei nobile... Ni s? a al? turat �n 1914, sp? rg
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
este înhămarea la hidosul car alegoric al național-comunismului dîmbovițean și producerea, pe bandă, a surogatelor elogiind impostura unui regim impus prin tancurile rusești și dăinuind prin sloganele unui neaoșism găunos. Contingentele imnografilor de serviciu se întrec în campanii din ce în ce mai grotesc onomastice și se-nfig, prin rotație, la bucate. Printre protagoniști, și inși dotați, dar autoanulîndu-se prin chiar dezerție morală. Pentru modalitatea onorabilă, adesea demonstrativ onorabilă, optează acea parte de breaslă care nu vrea să abdice de la condiția ideală, singura în stare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și asupra miniromanului La Polul Paradis (Romanul căutării). Ca să nu rămîn prea mult în culise, să văd cum îi cheamă, în scenă, pe cucii lui Irinescu. (Numai cine nu știe rîde vorba ardeleanului nu poate rîde de hazul colosal al onomasticii din scrisul imberbului de Tătărași.) Ținînd seama de precizarea autorului că locul acțiunii e: "în Iași, capitala Moldovei, de unde încep dacii liberi, locul unde se însoară Dumnezeu", să înșir personajele: Japardelea, Bulboacă, Neață, Espadrilă, Parpalea, Magiun, Bilă, Motănescu, Regele nebunilor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu apare ca nume propriu, numele lui Yhwh este atestat ca element teoforic în onomastică (de exemplu, în ostracele din Samaria) mult mai frecvent decât toate celelalte divinități; în Regatul lui Iuda, numele lui Yhwh apare nu numai ca element onomastic, ci și ca nume propriu divin independent (de exemplu la Kuntillet ‘Ajrud, Hirbet Beit-Ley, Arad și Lachiș). Inscripțiile care provin din regatul lui Iuda confirmă că Yhwh este zeul principal al regatului, după cum arată o inscripție de la Hirbet Beit-Ley: „Yhwh
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
comandamentele” oficiale ale epocii în materie de literatură, pe care le va putea publica în perioada de relaxare ideologică de la sfârșitul anilor ’60. Debutează cu povestirea Cum l-am trădat pe Pascal, la „Luceafărul”, în 1968, iar editorial cu Dicționar onomastic, apărut în 1969, primul volum al ciclului Ingeniosul bine temperat. În pofida tirajului mic, cartea va avea un mare succes de public și va face vâlvă prin noutatea și extravaganța ei contextuală. În 1969 S. ajunge șef de cabinet al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
demontând sau utilizând ironic convențiile tradițional puse în slujba acreditării iluziei, cultivă relativizarea viziunii, abandonează scrupulul privind adecvarea realistă la real în favoarea preocupării pentru autoreferențialitate și poate fi catalogată drept „pre-postmodernistă”. Cea mai cunoscută carte a prozatorului rămâne, probabil, Dicționar onomastic. Sub titlul generic Ingeniosul bine temperat se află un masiv ciclu format din cinci volume: Dicționar onomastic, Bibliografia generală, Jumătate plus unu, Breviarul (Historia calamitatum) (1980) și Toxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău (1983), dar ansamblul e totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
adecvarea realistă la real în favoarea preocupării pentru autoreferențialitate și poate fi catalogată drept „pre-postmodernistă”. Cea mai cunoscută carte a prozatorului rămâne, probabil, Dicționar onomastic. Sub titlul generic Ingeniosul bine temperat se află un masiv ciclu format din cinci volume: Dicționar onomastic, Bibliografia generală, Jumătate plus unu, Breviarul (Historia calamitatum) (1980) și Toxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău (1983), dar ansamblul e totuși o tetralogie, deoarece Jumătate plus unu nu e o carte autonomă, ci partea a doua, editată ulterior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]