1,583 matches
-
moderniste", este o judecată - cred - post-festum. Nu mi-l pot închipui, de pildă, pe Breban timorat din cauza lui Nedelciu. în schimb, sunt de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică" decât de un curaj politic al optzeciștilor în revitalizarea realului minor și banal (stau însă diferit lucrurile la șaizeciști?), iar în ceea ce privește „amânarea momentului firesc al închiderii capitolului experimentalismului optzecist", cred că promovarea lui agresivă postdecembristă de care se sperie criticul s-a produs chiar pe fondul istoricizării
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică" decât de un curaj politic al optzeciștilor în revitalizarea realului minor și banal (stau însă diferit lucrurile la șaizeciști?), iar în ceea ce privește „amânarea momentului firesc al închiderii capitolului experimentalismului optzecist", cred că promovarea lui agresivă postdecembristă de care se sperie criticul s-a produs chiar pe fondul istoricizării lui. Fără să o știe probabil, tabloul prozei românești sub comunism pe care ni-l înfățișează criticul stârnește mai degrabă compasiune decât
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
Apariția în 1997 a excelentului roman Exuvii a fost o surpriză de proporții, Simona Popescu descinzând cu succes pe un land încă "necivilizat" de proza românească. Volumul de eseuri Volubilis (1998) demonstra disponibilitățile teoretice (deloc grozave la generația '90 spre deosebire de optzeciști) și prevestea alte lucrări de asemenea factură. Simona Popescu s-a apropiat între timp de Gellu Naum - poetul suprarealist cu, probabil, cea mai frumoasă bătrânețe literară - căruia i-a și dedicat primul eseu critic (Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu
Escher desenează o matrioșkă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12575_a_13900]
-
parte, volumul e un soi de album erotico-poetic cu femei (spune un vers: „stau înfricoșător cu imaginația / stau beton cu potența") despre care/cărora acum bărbatul le cântă nostalgic cu dor. Nu se rețin piese, ci doar maniera pe față optzecistă, iar Vinicius are ghinionul de a persevera mizând pe jocuri și asociații facile de limbaj care te lasă complet rece. Se ghicește de prea multe ori efortul de a epata și a surprinde artificial, cam după rețetă, cum ar fi
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
bune versuri, dar care se pierd pentru că supralicitează aiurea într-o manieră ale cărei limite nu le prea stăpânește. Sorry, but uncool! Coșovei était un autre Foarte interesant de observat ce s-a întâmplat cu poeții grupați sub titulatura de optzeciști, după momentul ’89. Cărtărescu și Iaru au pus punct în plină glorie cu Levantul, respectiv Înnebunesc și-mi pare rău, Mariana Marin a mai dat Mutilarea artistului la tinerețe, iar Mușina, Stratan, Stoiciu și Coșovei (pentru a nu lua decât
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
Nici unul dintre ele, nici măcar poezia erotică și bahică, nu coboară în cotidian, ci transfigurează banalul proiectându-l pe un fundal semantic înalt, deopotrivă existențial și cultural. Punctul de plecare, și anume nemulțumirea față de poetica neo-modernistă, e același cu cel al optzeciștilor. Direcția de evoluție este însă diametral opusă, iar „terenul” pe care se configurează diferențele îl reprezintă, înainte de toate, limbajul. Într-o cronică amabilă (dar atât) la eseul lui Horia Bădescu Memoria ființei. Poezia și sacrul (2008), optzecistul Al. Cistelecan taxa
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
cu cel al optzeciștilor. Direcția de evoluție este însă diametral opusă, iar „terenul” pe care se configurează diferențele îl reprezintă, înainte de toate, limbajul. Într-o cronică amabilă (dar atât) la eseul lui Horia Bădescu Memoria ființei. Poezia și sacrul (2008), optzecistul Al. Cistelecan taxa, de altfel, acest limbaj echinoxist drept „entuziast-emfatic”: o apreciere care trădează, zic eu, nu neaderența criticului la text, ci diferența dintre generații... De asemenea, aș remarca - pe lângă substanța „filosofică” (adică mitică, preocupată de sacru și de transcendență
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
Antoaneta Ralian Când la numărătoarea anilor tăi depășești prefixul 8 - cel care când îl culci reprezintă infinitul, adică veșnicia care îți face cu ochiul - altfel spus când te pomeneș ti octogenar, sau optzecist cum îmi place mie să-mi spun prin analogie cu ierarhia cronologică a poeților contemporani, se presupune că ești doldora de amintiri. O avalanșă de amintiri care îți încovoaie spatele ca o desagă prea grea; o tonă de trecut în fața
Dresda by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3929_a_5254]
-
și cultivă artificiile manieriste (fiindcă despre asta e vorba, oricât ne-am feri de cuvinte), omenescul lui Mureșan devine din ce în ce mai puțin artificios. Nu mai e grav, ca înainte, nu mai proiectează, sumbru, pandemonii și apocalipse. Nefiind un sudic, ca restul optzeciștilor de primă mână, poetul n-are, desigur, darul invenției verbale, ceea ce nu-l împiedică să dea o serie de bijuterii clasice clocotind de ingeniozitate: „Ea are ochii ca două legi abrogate./ Ea are ochii ca două încăperi de arhivă/ în
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
mare porcărie". Ulterior, în articolul lui Sorin Toma, tocmai astfel de expresii sau imagini "negative" vor fi colecționate în vederea condamnării operei întregi că decadenta, burgheza și nociva ideologic. O jumatate de secol mai tîrziu, iată, texte din Cioran sau din optzeciști care au intrat în manualele școlare alternative, sînt incriminate pentru "vulgaritate" ori pentru că ar face apologia beției. O referință absolut întîmplătoare la revista Playboy îi oripilează pe profesori și pe părinți, care sar în apărarea virginității morale a bieților elevi
Falsa pudoare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17493_a_18818]
-
C. Rogozanu Decizia lui Călin Vlasie de a-si publică toate poemele într-o antologie (Acțiunea interioară) vine în continuarea unei adevărate ofensive a optzeciștilor, din ce in ce mai puternică în ultimii ani. Sau altfel spus "competiția continua", după titlul dat de Gheorghe Crăciun unei altfel de antologii. Membru fondator al Cenaclului de Luni, Călin Vlasie este un optzecist atipic, cu o poezie departe de pretențiile cunoscute ale
Un poet obosit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17586_a_18911]
-
Acțiunea interioară) vine în continuarea unei adevărate ofensive a optzeciștilor, din ce in ce mai puternică în ultimii ani. Sau altfel spus "competiția continua", după titlul dat de Gheorghe Crăciun unei altfel de antologii. Membru fondator al Cenaclului de Luni, Călin Vlasie este un optzecist atipic, cu o poezie departe de pretențiile cunoscute ale poeților perioadei: poezia cotidianului, biografism etc. Cartea să se încheie cu un poem care ar fi trebuit să fie un prolog a un manifest și, în același timp, un tribut adus
Un poet obosit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17586_a_18911]
-
volum (cel din 1990) apare sub titlul de Întoarcerea în viitor. Poemele se lungesc, se transformă în veritabile discursuri scrise într-o limbă încifrata, amintind încă de aruncarea mallarmeană a zarurilor. Apar uneori "traduse" în acest idiolect unele din credințele optzeciștilor, jocul de cuvinte insinuându-se necruțător: Atâta concret mă face să vărs;/ vărs vers". Ceață și aură este un experiment, un pariu cu limbajul în numai zece poeme. Structura este simplă: în stânga textul propriu-zis, în dreapta un nou text, mult mai
Un poet obosit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17586_a_18911]
-
este autorul unui amplu studiu, unul dintre primele serioase dedicate acestui poet. Demersul său critic are un scop clar: acela de a crea o meta-poveste a lui Călin Vlasie, o biografie, un corp din litere care-i lipsea acestui important optzecist. Ne sunt descrise astfel haosul primordial (receptarea aberantă, nedreptățile cenzurii, Cenaclul de Luni), o consolidare a viziunii poetice, un moment de cotitură (experimentul), "schimbarea la fața" a poeziei vlasiene și într-un sfârșit renunțarea: "De patru ani încoace Călin Vlasie
Un poet obosit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17586_a_18911]
-
de a evidenția - împotriva ipotezei moderniste a evoluției interne, a "biologismului spiritual" -, "interrelațiile pe orizontală între curentele și autorii unei epoci". Deși Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a dezenclaviza postmodernismul în contextul românesc, el perseverează în a-i descoperi o tradiție cît mai îndelungată și, în măsura posibilului neîntreruptă. După
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a dezenclaviza postmodernismul în contextul românesc, el perseverează în a-i descoperi o tradiție cît mai îndelungată și, în măsura posibilului neîntreruptă. După anumite "curiozități", "experiențe", "anticipări", identificate cum
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
par necesare înainte de a purcede în continuare. Întrebările mele nu au alt rost decît acela de a încerca o compatibilitate a reperelor, daca nu una a criteriilor. Resimt această necesitate că simpatizant al postmodernismului și, în orice caz, al generației optzeciste. Să trecem acum la modernismul românesc, mai precis, la al doilea modernism românesc și - inevitabil - la generația șaizeci care l-a ilustrat și să dăm o șansă dialogului de a cîștiga un plus de autenticitate prin ieșirea mea din postura
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
legitimare a acelor opere "marginale", recuperabile dinspre postmodernism. La fel de inadecvată (și chiar incorectă!) mi se pare a fi considerarea într-un fel de bloc monolitic a modernismului și a ceaușismului, deși, din nou, înțeleg rațiunile pentru care scriitorii și criticii optzeciști doresc să se despartă simultan de totalitarismul comunist și de modernism. Eu împărtășesc reacția în sine, mi se pare în firea lucrurilor, dar cred că despărțirea poate avea loc în termeni cu adevarat radicali, adică mult mai exacți. În sfîrșit
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
opinia mea, fatalmente parțială, consecințele în planul limbii poetice românești, ca și în acela al imaginației plastice autohtone, au fost importante, incontestabile și nu neapărat negative. Urmele lor ar putea fi descoperite, prin grația unui interpret binevoitor, chiar în poezia optzecista. Nu sînt singurele obiecții pe care le-aș putea aduce tezei lui Mircea Cărtărescu. Cele mai multe vizează în continuare tratamentul general sau punctual rezervat modernismului. Cum poti afirmă, de pildă, la sfîrșitul secolului al XX-lea, după Proust, Virginia Woolf, Faulkner
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
întrucâtva vâlvătaia postrevoluționară, literatura a fost redescoperită și au început totodată să se producă redistribuiri pe scara de valori, Lucian Raicu, aflat dinainte foarte sus, a mai urcat. Atunci, Radu Petrescu își consolida poziția pe care îl aduseseră în sfârșit optzeciștii, Costache Olăreanu și Șerban Foarță erau dintre puținii care își ocupau, tardiv, locul meritat, iar dintre cei ce se impuseseră mai demult Lucian Raicu, alături de Gellu Naum, părea să fie și mai admirat. Criticii tineri care, ei, refăceau canonul, nu
Et in Arcadia ego by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/12824_a_14149]
-
de nehotărâre epică, proza trenează, ia uneori o turnură cam descriptivă, cvasionirică, uneori și ușor filozofică, în orice caz care nu îl prinde pe autor, chiar dacă se poate bănui și o intenție voalat parodică (Trilogia laturii mele feminine..., Secretul fotoliului optzecist ș.a.). Chiar dacă personajul său e genul „loser”, specific prozei de underground, trebuie să fi Vladimir Makanin ca să îl poți pune și în action și să mediteze pe teme existențiale sau să facă metaliteratură cu aceeași grație. Grație care se câștigă
Șoricelul din underground by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3219_a_4544]
-
pe lângă un asemenea text frumos, conține și o scăpare de neînțeles. Astfel, în componența colegiului editorial al revistei îl descoperim trecut, în continuare, pe regretatul Traian T. Coșovei, ca și când redactorii Luceafărului de dimineață n-ar fi știut că strălucitul poet optzecist a încetat din viață. Neglijența e cu atât mai supărătoare cu cât în acest număr, câteva pagini mai încolo, redacția îi consacră lui Traian T. Coșovei două articole grupate sub semnul In memoriam. A sta laolaltă A apărut numărul 1
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
acolo, de data aceasta de proză scurtă, a avut și la noi o bună primire critică. În Ultima epifanie, unde analiza poezia basarabeană a anilor '80 din perspectiva livrescului, eseista Lucia }urcanu nu-i raporta direct, dincolo de elemente sincrone, pe optzeciștii basarabeni la congenerii lor din România. Având la bază antologia lui Sorin Alexandrescu, Lucia }urcanu selecta în acel eseu opt poeți (Eugen Cioclea, Grigore Chiper, Nicolae Popa, Irina Nechit, Teo Chiriac, Vasile Gârneț, Emilian Galaicu-Păun și Nicolae Leahu) pornind, după
Cum citim poezia basarabeană by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12463_a_13788]
-
Vitoux). Ce importanță are asta pentru judecata de valoare? Destulă, dacă vrem să ducem, cît de cît, linia subțire despărțitoare între povești, calde ca toate poveștile, și tehnica lor armată la rece sau, mai ales, să măsurăm distanța de atelierul optzecist de normat proză. Premisele sînt, de bine, de rău, aceleași: trenuri, ,navete", oameni cărora le zboară, amestecate, gîndul și vorba, dialoguri diverse, fire care se leagă sau poate nu. Și un ,program": ambiția de-a scoate, din resursele de narativitate
Train grande vitesse by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11001_a_12326]