4,258 matches
-
kilometri sud față de Institutul Științific al Telescopului Spațial. Operațiunile lui Hubble urmau să fie monitorizate timp de 24 de ore pe zi de o echipă de controlori de zbor care au lucrat și la operațiunile de lansare ale telescopului pe orbită. Space Telescope European Coordinating Facility (Punctul European de Coordonare a Telescopului Spațial) a fost stabilit la Garching bei München lângă München în 1984 pentru a face accesibilă informația provenită de la telescopul spațial și astronomilor de pe „bătrânul continent”. La începutul anului
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
se adunase pe oglinzi a trebuit înlăturat cu jeturi de azot, iar toate sistemele au fost verificate serios pentru a se asigura că funcționează. În sfârșit, pe 24 aprilie 1990, misiunea spațială STS-31 de pe Naveta Spațială Discovery a lansat pe orbită Telescopul Spațial Hubble. De la costul inițial estimat la 400 milioane USD, costul construcției ajunsese acum la 2,5 miliarde USD. Costul total al Telescopului spațial Hubble până în 1999 era situat între 4,5 și 6 miliarde USD din partea SUA, iar
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
de întreținere, iar astronomii au început imediat să caute soluții ale problemei, de efectuat la prima misiune de întreținere, programată în 1993. Deși Kodak și Itek șlefuiseră oglinzile de rezervă pentru Hubble, ar fi fost imposibil de înlocuit oglinda pe orbită, iar să se aducă temporar telescopul pe Pământ pentru reparații ar fi fost prea scump și ar fi durat prea mult. În schimb, faptul că oglinda fusese șlefuită atât de precis în formă greșită a permis proiectarea unor noi componente
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
de comandă, împreună cu patru giroscoape folosite de sistemul de poziționare al telescopului, două unități electrice de comandă, alte componente electrice și două magnetometre. Calculatoarelor de bord li s-au adus îmbunătățiri, și, în cele din urmă a fost corectată și orbita telescopului, pentru a compensa modificarea orbitei datorată rezistenței aerului în timpul celor trei ani petrecuți de telescop în straturile superioare ale atmosferei. Pe 13 ianuarie 1994, NASA a declarat misiunea un succes și a arătat primele imagini noi, mult mai precise
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
de sistemul de poziționare al telescopului, două unități electrice de comandă, alte componente electrice și două magnetometre. Calculatoarelor de bord li s-au adus îmbunătățiri, și, în cele din urmă a fost corectată și orbita telescopului, pentru a compensa modificarea orbitei datorată rezistenței aerului în timpul celor trei ani petrecuți de telescop în straturile superioare ale atmosferei. Pe 13 ianuarie 1994, NASA a declarat misiunea un succes și a arătat primele imagini noi, mult mai precise. Misiunea fusese una dintre cele mai
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
STIS) și cu "Spectrometrul multiobiect și camera de cvasiinfraroșu" (NICMOS), a înlocuit "aparatul de înregistrare științific și ingineresc cu bandă" cu un nou aparat de înregistrat cu dispozitive de stocare electronice, a reparat izolarea termică și a corectat din nou orbita lui Hubble. NICMOS avea un radiator din azot solid pentru reducerea zgomotului termic al instrumentului, dar la scurt timp după instalare, o dilatare termică neașteptată a avut ca rezultat intrarea în contact a unei părți din radiator cu o garnitură
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
la producerea imaginilor Hubble Deep Field și Hubble Ultra Deep Field și, în primele 4 cicluri de timp de telescop, observații efectuate de astronomi amatori. Programarea observațiilor efectuate de Hubble nu este o problemă simplă. El se află pe o orbită joasă astfel încât să se poată ajunge la el cu ușurință cu navetele spațiale la misiunile de întreținere, dar aceasta înseamnă că majoritatea țintelor astronomice sunt eclipsate de Pământ timp de aproape jumătate din durata orbitei. Observațiile nu pot avea loc
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
El se află pe o orbită joasă astfel încât să se poată ajunge la el cu ușurință cu navetele spațiale la misiunile de întreținere, dar aceasta înseamnă că majoritatea țintelor astronomice sunt eclipsate de Pământ timp de aproape jumătate din durata orbitei. Observațiile nu pot avea loc când telescopul trece prin Anomalia Atlanticului de Sud din cauza nivelelor ridicate de radiație, și mai există zone de excludere în jurul Soarelui (împiedicând unele observații asupra lui Mercur), asupra Lunii și a Pământului. Unghiul de evitare
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
fi observate. Observațiile asupra Pământului au fost folosite încă de la începutul programului pentru a genera câmpuri plate pentru "Camera planetară și de câmp larg 1". Există o așa-numită zonă de vizualizare continuă, în unghi de aproximativ 90° cu planul orbitei lui Hubble, în care țintele sunt neeclipsate perioade lungi de timp. Datorită precesiei orbitei, poziția zonei se deplasează de-a lungul unei perioade de opt săptămâni. Datorită faptului că nimbul Pământului este mereu la aproximativ 30° de regiunile din zona
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
genera câmpuri plate pentru "Camera planetară și de câmp larg 1". Există o așa-numită zonă de vizualizare continuă, în unghi de aproximativ 90° cu planul orbitei lui Hubble, în care țintele sunt neeclipsate perioade lungi de timp. Datorită precesiei orbitei, poziția zonei se deplasează de-a lungul unei perioade de opt săptămâni. Datorită faptului că nimbul Pământului este mereu la aproximativ 30° de regiunile din zona de vizualizare continuă, strălucirea Pământului poate fi ridicată perioade lungi și în zona de
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
perioade de opt săptămâni. Datorită faptului că nimbul Pământului este mereu la aproximativ 30° de regiunile din zona de vizualizare continuă, strălucirea Pământului poate fi ridicată perioade lungi și în zona de vizualizare continuă. Deoarece Hubble orbitează în atmosfera superioară, orbita sa se modifică în timp într-un fel care nu poate fi prevăzut cu exactitate. Densitatea atmosferei superioare variază în funcție de mulți factori, și asta înseamnă că după șase săptămâni poziția lui Hubble poate avea o eroare de până la 4000 km
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
dispozitive electronice de stocare în timpul misiunilor de întreținere 2 și 3A. De pe dispozitivele de stocare de la bord, datele sunt transferate la sol prin "Sistemul de sateliți de localizare și transmisie de date", un sistem de sateliți proiectat astfel încât sateliții de pe orbită joasă să poată comunica cu controlul misiunii pe o durată de 85% din orbita lor. Datele sunt transmise la stația de bază a sistemului de sateliți, apoi la Centrul de Zbor Spațial Goddard și de acolo în cele din urmă
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
stocare de la bord, datele sunt transferate la sol prin "Sistemul de sateliți de localizare și transmisie de date", un sistem de sateliți proiectat astfel încât sateliții de pe orbită joasă să poată comunica cu controlul misiunii pe o durată de 85% din orbita lor. Datele sunt transmise la stația de bază a sistemului de sateliți, apoi la Centrul de Zbor Spațial Goddard și de acolo în cele din urmă pentru arhivare la Institutul Științific al Telescopului Spațial. Toate datele de la Hubble sunt în
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
defectat, făcând instrumentul nefuncțional. Inițial, electronica fusese construită cu redundanță completă, dar primul set se defectase deja în mai 2001. Pare puțin probabilă repararea vreunei funcționalități științifice fără misiuni de întreținere. Telescopul Hubble folosește giroscoape pentru a se stabiliza pe orbită și pentru a se îndrepta cu precizie către țintele astronomice. În mod normal, sunt necesare trei giroscoape pentru utilizarea normală; observațiile sunt încă posibile cu două, dar zona de cer care poate fi vizualizată este întrucâtva restrânsă, iar observațiile care
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
dar cele două canale principale, de ultraviolete și lumină vizibilă, canalul de înaltă rezoluție (în -HRC) și canalul de câmp larg (în -WFC) au rămas neoperaționale. Hubble orbitează în jurul Pământului în straturile superioare, extrem de rarefiate, ale atmosferei, și, în timp, orbita i se degradează datorită rezistenței aerului. Dacă orbita nu este corectată, cu ajutorul unei navete sau în alt fel, telescopul va reintra în atmosfera Pământului cândva între 2019 și 2032, data exactă depinzând de activitatea solară și de impactul acesteia asupra
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
lumină vizibilă, canalul de înaltă rezoluție (în -HRC) și canalul de câmp larg (în -WFC) au rămas neoperaționale. Hubble orbitează în jurul Pământului în straturile superioare, extrem de rarefiate, ale atmosferei, și, în timp, orbita i se degradează datorită rezistenței aerului. Dacă orbita nu este corectată, cu ajutorul unei navete sau în alt fel, telescopul va reintra în atmosfera Pământului cândva între 2019 și 2032, data exactă depinzând de activitatea solară și de impactul acesteia asupra straturilor superioare ale atmosferei. Starea giroscoapelor de pe Hubble
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
de susținere probabil ar supraviețui, putând produce pagube și chiar victime omenești (probabilitatea de victime omenești este estimată la 1 din 700 la o reintrare necontrolată). Dacă STS-125 are succes, atunci data de reintrare naturală va fi amânată, misiunea corectând orbita și înlocuind giroscoapele. NASA investighează posibilitatea adăugării unui modul extern de propulsie pentru a permite reintrarea controlată. Aceasta nu ar trebui executată înainte de data așteptată de reintrare. Planul original al NASA de dezafectare al lui Hubble era recuperarea lui cu
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
Efemeridele reprezintă coordonatele exacte ale satelitului (X, Y, Z) care descriu locația în sistemul de referință geocentric fix PZ-90. Parametrii acestui sistem sunt: "a"=6378136 m, "f"=1:289,257839303. Almanahul păstrează informații despre toți sateliții GLONASS și include elementele orbitei kepleriene, și decalajul de timp pentru fiecare ceas din sistemul GLONASS cât și date despre starea de sănătate a satelitului. Sistemul de control la sol al sistemului GLONASS este condus la sol de Complexul de Control la Sol (Ground Control
GLONASS () [Corola-website/Science/312213_a_313542]
-
Rusiei la Sankt Petersburg, Ieniseiesk, Komsomolsk pe Amur, Schelkovo, și Ussuriysk. Stațiile CTS urmăresc sateliții vizibili și acumulează date legate de semnalul acestora. Informațiile de la stațiile CTS sunt prelucrate de stația System Control Center (SCC) pentru a determina ora sateliților, orbitele exacte și corectarea mesajului de navigație a fiecărui satelit. Segmentul utilizator este alcătuit din receptoarele de navigație și echipamente de procesare a semnalelor transmise de sateliții GLONASS în vederea determinării poziției, vitezei și timpului. Începând cu anul 2011, există o gamă
GLONASS () [Corola-website/Science/312213_a_313542]
-
NovAtel recepționează semnale GPS și GLONASS. Firma Topcon produce receptorul GPS+ care folosește și sateliții GLONASS. Pentru utilizatorii aflați în regiuni de mare latitudine nordică sau sudică (Rusia, Canada, Argentina, Chile, Norvegia, Islanda, Suedia, etc.), sistemul GLONASS oferă (din cauza poziției orbitelor și înclinației sateliților sistemului) în raport cu celălalt sistem (GPS) cu acoperire globală operațional (la început de an 2013), avantajul obținerii cu o mai mare probabilitate a unui semnal ("fix") precis. Asta poate explica de ce un receptor de geolocație satelitară dedicat (un
GLONASS () [Corola-website/Science/312213_a_313542]
-
se evapore în cursul unei asemenea treceri, cele mai mari "pot să supraviețuiască" mai multor treceri la periherliu. Totuși, importanta evaporare și forțele mareice conduc adesea la fragmentarea lor. Cometele razante au fost descoperite când astronomii au început să calculeze orbitele Marilor Comete. Prima identificată ca atare a fost Marea Cometă din 1680. Calculele au indicat că ea trecuse la doar 200.000 km (0,0013 ua de suprafața solară, ceea ce corespunde la circa jumătate din distanța dintre Pământ și Lună
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
0,0013 ua de suprafața solară, ceea ce corespunde la circa jumătate din distanța dintre Pământ și Lună. Ca urmare, multe comete strălucitoare se dovedesc a fi "comete razante". Se pot cita "Marile Comete" din 1843, 1880, 1882, 1887 sau 1945. Orbitele acestor comete se dovedesc nu numai razante, dar și apropiate unele de celelalte. Oamenii de știință au crezut la început că ar fi vorba de una și aceeași cometă a cărei periodicitate era alterată la fiecare trecere. În 1880, a
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
stimulare la sfârșitul anilor 1970, odată cu lansarea primilor "sateliți de observație a Soarelui". Instrumentul SOLWIND, aflat pe satelitul P78-1, a descoperit 6 comete razante între 1978 și 1984. Apoi, coronograful misiunii Solar Maximum Mission (SMM), lansată în 1980, reparat pe orbită în 1984 a descoperit alte 10 comete razante între 1987 și 1989. Dar mai cu seamă SoHO, lansat în 1995, care a permis descoperirea mai multor sute de comete, adesea de către amatori care observă imaginile difuzate în timp real pe
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
fragmentată. Astfel, cercetarea asupra dinamicii acestor grupuri încearcă să determine când s-au spart aceste comete originare și încearcă să apropie cometele istorice, foarte strălucitoare, și cometele razante de talie mare. Diferitele comete razante sunt clasificate în grupuri, în funcție de interrelația orbitelor lor. În general, se crede că membrii unui aceluiași grup sunt fragmentele unei aceleiași comete, care s-a dislocat de pe orbita precedentă. Grupurile recunoscute sunt următoarele: Alte două grupuri sunt propuse, însă nu sunt încă recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
cometele istorice, foarte strălucitoare, și cometele razante de talie mare. Diferitele comete razante sunt clasificate în grupuri, în funcție de interrelația orbitelor lor. În general, se crede că membrii unui aceluiași grup sunt fragmentele unei aceleiași comete, care s-a dislocat de pe orbita precedentă. Grupurile recunoscute sunt următoarele: Alte două grupuri sunt propuse, însă nu sunt încă recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională, numărul de membri (între 3 și 5 pentru fiecare din ele, față de aproape 100 pentru grupele lui Marsden și Meyer) fiind
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]