1,646 matches
-
război civil se sfârșise. Astfel, a-l ajuta pe Katsuyori să îngenuncheze cu forța trupele clanului Oda sau a găsi vreo soluție infailibilă, era cu neputință. Clanul Takeda fusese întemeiat cu secole în urmă, iar numele lui Shingen strălucise prea orbitor pe cer: Katsuyori n-avea să cerșească, la picioarele lui Nobunaga, capitularea. Takeda Katsuyori avea o voință puternică și cunoștea sentimentul rușinii. Printre oamenii de rând din provincie, se auzeau glasuri spunând că guvernul intrase în declin de pe vremea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi, care alerga spre el, strigând din mers. De îndată ce-l văzu, pe Nobutaka îl cuprinse un sentiment de recunoștință. Era un vasal pe care tatăl lui îl instruise ani de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi consemnat mult mai multe evenimente și întâmplări palpitante dacă aș fi folosit aceste scrisori în evocarea autobiografică de acum trei ani. Deși n-am atins jumătatea lunii mai, e totuși o zi de vară, cu un soare strălucitor, aproape orbitor, cu o lumină atât de intensă ce simt că-mi apasă pleoapele. E caniculă în mai, cu 33 grade temperatură la umbră, ceea ce a determinat creșterea alarmantă a temperaturii și în casă. Pentru marți, 15 mai 2007, consemnez: la ora
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
puteau măcina membrii Quadrantului. Cumva, trebuia să reinstaleze atmosfera de optimism ce dominase inițierea proiectului. Așa că începu să deseneze în aer o uriașă spirală luminoasă care se îngusta pe măsură ce luminozitatea ei devenea din ce în ce mai puternică, până ce ajunse un bob de lumină orbitoare. - Nu poți organiza un spațiu ideal în care să împaci toate interesele caracteristice ființei umane, ce pot merge de la simbioză și până la antagonism total. În plus natura umană este instrinsec schimbătoare așa că nu pot fi create reguli fixe de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
aspru-călugăresc. Nu-mi trebuie multă vreme ca să adorm, ca sub o vrajă. Visele urmează unul după altul cu repeziciune. În ele îl am mereu în preajmă pe bătrân...Dimineața, când deschid ochii, văd un bulgăre de aur pe masă strălucind orbitor!...”Ce poate fi?” - mă întreb cu înfrigurare, frecându-mă la ochi. Privesc din nou, cu precauție...Bulgărele se mișcă!!! „Doamne! Visez? Sunt treaz? Sau am vedenii?” - mă întreb cu îngrijorare. Mă uit mai atent la bulgărele de aur mișcător. Ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
mână descărnată în alta încercând să-și acopere dureros chipurile. Uneori, ochii nu se potriveau cu ferestrele tăiate în dreptul sufletelor. Alteori, oasele craniului împungeau ostentativ scalpul... După o muncă de sisif, piei și trupuri au fost invadate de o lumină orbitoare. -E lumina de dincolo!... șopteau jalnicele... ascunzându-se una în spatele celeilalte. Dar acea lumină a făcut ca obositele „făpturi” să-și găsească grabnic pielea pregătită de Providență. Numai că unele piei erau ciuruite... și... când simți că ți se scurge
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Dar acea lumină a făcut ca obositele „făpturi” să-și găsească grabnic pielea pregătită de Providență. Numai că unele piei erau ciuruite... și... când simți că ți se scurge sufletul, e pentru că ai nimerit într-o astfel de piele. Lumina orbitoare s-a stins. Moartea ți-a luat în dinți trandafirul însângerat și a început să însemne oamenii... Îi alegea pe cei mai proaspeți și îi trimite pe „insula poeților”. Acolo aerul e veșnic rarefiat... Coșciugurile miros a flori de lavandă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
un iubit pierdut în întunericul nopților liliachii de mai, cu păsările obosite frânte-n poartă.Sufletele nu mai pot culege visul și îl descarcă, fragil, ca pe un sfărâmicios obiect pe la colțurile străzilor, să-l cumpere trubadurii cu imaginea reflectată orbitor în peretele translucid al vieții. Un glas cutremurat, ca o salcie tânguitoare, îmi susură vorbe de alint în care nu am crezut când trebuia, și-n care aș crede dacă nu ar fi rostite. Pământul încă mai jelește stâlpii podului
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am reamintit singură. Nu mai erau decât patru zile. Ce dezastru se mai putea întâmpla? 48tc "48" Eu și Brigit stăteam întinse la ea în pat. Abia ne mai mișcam din cauza căldurii de august. Eram moleșite de lumina albă și orbitoare a verii din New York, lumină care se reflecta în trotuarele de beton și în clădirile de beton, aruncând înapoi o căldură însutită și o lumină așijderea. Atmosfera nu mai era strălucitoare. De-acum devenise malefică. —...deci în noaptea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de primăvară îi obosise, iată! Își acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea, nu se mai vedea nimic, orbitorul astru domina încăperea. Paraditul s-a trezit, nădușit, în clocotul primăvăratic al unei noi dimineți de primăvară. Și-a frecat îndelung fruntea, tâmplele, pleoapele. Și-a despresurat, greoi, brațele din cleștele scaunului în care îl țintuise noaptea. Acțiunea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trucurilor noastre. Dar o reducție, să nu uităm, și un artificiu, doar atât. Acești infirmi-model, o formidabilă compresie, atât! Dacă s-ar îngădui o infimă incizie, ar țâșni ceva unic. Puroiul și flacăra și aurora boreală! Geniul, crima, nebunia, iadul orbitor, inimaginabilul! Dacă apucăm cumva clipa-miracol, eliberarea. Dacă apucăm adevărul, ai să vezi ce se întâmplă cu turbații, când își recapătă glasul. Ceva implacabil, unic! Sau doar o bâlbâială morbidă, poate? O bâlbâială bolnavă nu ne-ar înspăimânta mai puțin, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am plecat pe jos spre parc împreună cu Tom, care ducea cutia de metal într-o sacoșă verde, cu însemnele anticariatului pe ea. De când începuse weekendul, vremea fusese oribilă, un val înăbușitor, opresiv, de temperaturi de treizeci și cinci de grade și lumină orbitoare, iar duminică a fost cea mai rea dintre toate zilele, unul dintre momentele acelea aproape nerespirabile, când New Yorkul devine un avanpost al junglei ecuatoriale, cel mai fierbinte și mai mizerabil loc de pe pământ. Fiecare mișcare îți acoperea trupul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
punctul de vedere. Deja mi se pare că oamenii se uită la noi și sunt conștientă că probabil vorbim prea tare, așa că sugerez să mergem în altă parte. Ieșim, și sunt imediat șocată de cât de lumină e. Soarele e orbitor și probabil am băut prea mult. Sper să nu ne întâlnim cu vreun cunoscut. Până la urmă, nu e nici Crăciunul și nici ziua de naștere a vreuneia din noi. Și din câte știu, Irlanda nu a câștigat vreun meci azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
a cărui jumătate tocmai trecusem, ceea ce înseamnă că am peste suta de ani.) Mai ales visele de după-amiază au un aer nesănătos, fiindcă luasem obiceiul trândav al unei ore de somn după-amiaza. Era deja iarnă, o zi blândă cu soare orbitor, și într-o curte de pe strada mea se tăia porcul. Bărbatul casei aleargă un godac pe care groaza l-a făcut foarte iute, din poartă până la pomii din fundul curții, pe urmă urmărirea se percepe doar sonor pe după casă, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că suntem gata, așa că haidem la drum! Iese în fruntea noastră din hotel și, în timp ce toată lumea îl urmează pe trotuar, mă trezesc mergând încet, uitându‑mă în sus. E o zi incredibil de limpede și de curată, cu soare aproape orbitor care se reflectă de pe trotuare și clădiri. Mă uit în jur, copleșită de admiație. Dumnezeule, orașul ăsta e un loc incredibil. Știam, normal, că New Yorkul e plin de zgârie‑nori. Dar numai când te afli efectiv pe stradă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de afarè, Cănd auzea pianul, Matei se cèțèra pe gardul de fier, ridicându-se pe vârfuri că sè vadè mai bine, dar, cu toate cè fereastră era deschisè și un imperceptibil curent de aer mișcă perdelele în lèturi, din cauza luminii orbitoare de afarè bèiețelul nu vedea nimic înèuntru, Evocându-mi acum fiecare piesè de mobilier din cameră cu pianul, ea mè ajutè sè vèd ceea ce altèdatè îmi imaginăm numai, Matei recunoaște din descrieri încèperea în care, de atâtea ori, niște acorduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de bagaje unde te-ai cățărat, vezi umbra care Întunecă geamul: — Good morning, bitte! Vos billets, mesdames, messieurs, s’il vous plaît! Acum are să se deschidă ușa compartimentului și, ghemuit, speriat, ai să te rostogolești În bezna tăiată de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele! strigă vameșii, grănicerii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
plin de furnici. —...Exagerezi... Asta nu se poate numi... somn... Are limba Încleiată, de parcă ar fi băut toată noaptea. — ...Poate să fi ațipit un moment... dar nu-mi spune că aș fi dormit... Dacă a ațipit e numai din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate În vârf. — ...Ațipit?!... Ei, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tocmai acum, să adorm la volan. Dar Încearcă și tu să rămâi treaz, pentru că În două ore, Îți promit, o să fim În hotelul nostru, la cină... Bineînțeles, dacă nu greșesc intrarea... Prin geamul mașinii, aceeași autostradă monotonă, fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Ei sunt la fel ca atunci când el a ajuns aici, dar, Doamne, câtă schimbare! Iar el a trăit aici suficient de mult cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ca saliva la animalele dresate. Autostrada fără sfârșit tăiată În două de gărdulețul de leandri, Încărcați cu flori albe, roz, roșii. Culmile Împădurite urcând spre cer, petele albe ale satelor, cocoțate acum mii, sute de ani, lângă izvoare. Un sat orbitor de alb, prin care Înaintează două siluete negre, solemne; un bărbat și o femeie În negru. Îi vede? Și-i amintește? Ce făceam atunci, unde eram? Eram aici? Dincolo? Lumina urcă peste trunchiurile albe, răsucite, petrificate - crescând dintr-un pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sau dacă nu au primit toți pașapoarte, tu, dragul meu, te-ai enervat mai tare ca el... Înțeleptul Alexandre a fost mulțumit pentru că fiica a putut primi bursa... o tânără care sunt sigură, de altfel, că merită din plin. Soarele orbitor. Căldura. Ochiul lui, bucurându-se de frumusețea de cartolină a peisajului și vibrația emoțională, când recunoaște ceva ce vine la fel de departe din viața lui ca și amintirile copilăriei din țara depărtată. Ca și versurile lui Homer care curg, mecanic, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fac prima diferență Între lumea ta și lumea lor! Lângă hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În gura lacomă, larg deschisă, farfurioara roz de plastic a și rămas goală, dincolo de hublou, albul orbitor, catifelat, dedesubt, macheta minusculă a unui alb oraș-jucărie, a alunecat prea repede sub aripa avionului? Ai Închis ochii, să nu-l mai vezi, nu știu cine sunteți și nu mă interesează, ai vrea să strigi, am atâta de lucru și vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Și, profilându-se tot mai departe, În căldura orbitoare, silueta egal de stranie și egal de familiară pentru el a omului călare pe măgar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Și, profilându-se tot mai departe, În căldura orbitoare, silueta egal de stranie și egal de familiară pentru el a omului călare pe măgar, cu două imense coșuri de nuiele, de o parte și de cealaltă a burții animalului. Iar Christa are să mai conducă mult timp, cu mâna Înmănușată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Parisului, primii vizitatori încremeniră lângă ușă ca și cum le-ar fi apărut dinainte însăși zeița frumuseții în divinul și sumarul ei drapaj. Ezitau să intre, înclinând mai curând să aștepte până când acea zeiță va binevoi să-și acopere măcar umerii ei orbitori. Cei care tot veneau din urmă încercau să vadă și ei ce anume îi oprise pe primii. Curând, presiunea deveni atât de mare, încât risca să-i propulseze pe cei din față grămadă peste femeia din jilț. La rândul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]