1,607 matches
-
și aghiotantul sèu, revin în încèpere, L-am bègat în celulè, domn’ șef! E mangè! Adoarme într-o clipè! Mâine când s-o trezi nici n-o sè-și mai aminteascè nimic! plutonierul, măi tânèr decât superiorul lui direct, se așazè ostenit pe scaunul din fața biroului acestuia, aghiotantul, aproape un copil, rèmâne prostit în picioare cu automatul pe umèr, Și dansul?! aratè spre mine plutonierul, Îl rezolv eu, mormèie șeful peste birou, Bine! acceptè plutonierul, apoi, se descheie la haină de iarnè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
De mult te lipsește cu mai puțină strângere de inimă decât de puțin. Când ai mult de pierdut, Îți permiți să pierzi - ai de unde... Când am auzit Întâia oară acest raționament nu l-am Înțeles, iar tata nu s-a ostenit să mi-l explice. Ceva am pătruns mult mai târziu, când am aflat că o poetă ajunsă la Paris declarase că preferă să moară de foame, să cerșească În metrou - decât să lucreze „cu mâinile”... «Fată dragă», Încercase doamna X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tocmai ne căsătorisem... - Stai, omule! Ai trecut peste bal! - Tu ai spus să... - Bine, treci... Și, Doamne, cum mai dansam... Începeam de pe la patru după-amiază și a doua zi, la opt, tot mai dansam - fără muzică, de pe la trei, muzicanții plecau, erau osteniți... - Fugeau, nu plecau!, râde tata. Maică-ta era spaima „muzicilor” pe o rază de cincizeci de kilometri... - Exagereeezi... - Atunci: pe o rază de cinci kilometri... - Prea puțin! - Când angajai muzica pentru bal, Înainte de a-ți spune cât cere, starostele Întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pomenești cerându-i iertare, tu lui, rugându-l să te ierte - el pe tine... - Și nu te trezești din... reeducare-ca-la-Pitești? - Cu greu... Îi zici că ăsta-i adevărul, faptu-i fapt și raptu-i rapt! Nu te mai lași Îmbrobodit: «Te-ai ostenit, Ivane, dar nu de dragul meu, nici de-al Bulgarilor - ci de-al Constantinopolului, ăsta-i visul tău, rusesc: Țarigradul, nu creștinătatea nerușilor de sub Turci! De mai bine de un veac voi doi vă tot bateți, vă chișcați, vă Îmbrânciți, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bage pușcoacea În coaste, În burtă, În ceafă și să ragă, să mugească mai degrabă: necheze pe limba lui. La un moment dat, Îi zic lui Sapșa - făcuse, În mijlocul casei, un morman de cărți, Îmi cerea saci: «Ce vă mai osteniți cu căratul până la Orhei - le ard eu, aici!» «Le-ai ars și astă toamnă, tot nearse au rămas - le ducem noi, la sediul nostru: avem un crematoriu nou-nouț, Înghite un vagon de hârtie românească pe ceas.» «Le ard În fața voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bărbați... Așa că plecați cu băiețălu’, de casă om avea noi grijă. Din calidor văd cum mama scoate din casă și duce peste pârleaz geamantane, baloturi, legături; cum Moș Iacob Îi tot iese Înainte, la pârleaz, zicându-i să nu se ostenească, că-i treabă de bărbat; cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și altul la adresa mamei (să nu se mai ostenească, asta fiind treabă de bărbat), Moș Iacob zice de cioloveci că trag și ei, după cum li-i firea, drept În fața ochilor; ca să se ușureze de moniții, să nu fie Îngrelați, când s-or așterne pe fugă - rușinoasă, dar sănătoasă... Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
altfel dispuse, tricolorul românesc din acea dupăamiază de plină-vară mi-a rămas adânc Încrustat și nu se va șterge (chiar dacă și el avea albastrul lângă galben...) Ciudat: n-am văzut (sau am uitat, iar mai târziu nimeni nu s-a ostenit să-mi povestească) dacă drapelul se afla pe un tanc, pe un afet de tun, Într-o căruță ori dacă-l ducea-purta un cavalerist. Mi-a rămas doar drapelul - și calul. De parcă ar fi venit singur și singur s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Împăciuitori, că să vezi, că ce ne cer ei: nu mare lucru, ce-o să fie dacă facem cum ne zic ei, n-o să cadă coroana, că și alții au făcut... - Începuse să-i lucreze frica... Alții: cum adică, s-au ostenit să vie pân-aici, la raion și să nu joace?, de ce?, sportu-i sport, noi nu vrem să facem politică, noi n-avem treabă cu politica, numai cu sportul, care-i curat: ești mai bun, câștigi; nu ești, pierzi... Mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zis ea că-i netransportabilă? Ea, Rusoaica? Cum se zice, În rusește, la netransportabil? - Nu știu, nu ea a zis. Ea n-a zis nimic, el a zis că ea ar fi zis... Că tot degeaba, ce să ne mai ostenim... Așa a zis șeful... Dar și mie: doi băieți... Cu unul am făcut Kerciul, Maikopul... A scăpat de Stalingrad și uite unde i-a fost dat să moară... - Dumnezeu să-i hodinească pe toți, pe băieți și pe fete!, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar nici un porc de enkavedist nu mi-a dat măcar o palmă... - Nici nu era nevoie, zic. - Asta, da. Nu te omora frigul, munca, foamea? Și-apoi ăștia, uniformații ne considerau pe noi, deținuții, ne-oameni, ce să se mai ostenească ei - tot n-am fi scăpat de moarte... Și uite: În România mea, Românii mei... Și-mi ziceau: «Basarabeanule!», ca și cum mi-ar fispus: «neomule!»; ori: «spionule!». În lagăr, fiind un caz, eram băgat la ofițeri. Pe nici un prizonier ofițer nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de crăpături șerpuite, în care poți băga pumnul. Ar ieși ceva rachiu din zeama asta de dude și de corcodușe care se irosește, pe puțin o sută de litri dacă le-ai aduna din tot parcul, dar cine să se ostenească? Și până la urmă, cine ar fi în drept? De când se știe Rafael, pomii și parcul, balta asta puturoasă a Văcăreștilor, toate au fost ale nimănui și ale tuturor, și tocmai că de vara trecută a început să se vânture zvonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de pe urma bărbaților... Până la urmă, chiar asta făcea, chiar dacă trăia doar de pe urma unuia singur, Velicu ce naiba era? Însă ținea aproape sărmanul de el. Sufletist de nu se poate, uite că nu se îndura s-o lase în voia sorții după ce ea osteni să-și mai caute de lucru, așa încât înțelese să facă un efort ca s-o sponsorizeze ceva mai consistent. Cât ar mai fi rezistat și el, Mirelo, cât l-ar mai fi ținut curelele să hrănească încă o familie pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vremea lui Ceaușescu... Da’ până la urmă las’ că-i bine, deh, încă-i bine cât mai trăim și noi pe lângă ăștia. Așa se face că amândoi și-ar fi ținut curajul treaz cu vorba asta, Mirelo, care să nu mai ostenești s-o spui până ai da în chelălăială, încă-i bine, încă-i bine, încă-i bine... Se strângeau uneori și câte treizeci de inși la vila lui Cremenaru, în salonul ăla cât o sală de spectacole, cu canapele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și să pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum se alege praful de pescuitul lui. Peste două minute tăcu. Ostenise probabil. Ostenise și Rafael, fără să se epuizeze însă. Ar mai fi ținut-o o vreme în craulul acela susținut, dar n-avea rost să forțeze. Ziua abia începea și s-ar mai fi găsit destule de făcut până diseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum se alege praful de pescuitul lui. Peste două minute tăcu. Ostenise probabil. Ostenise și Rafael, fără să se epuizeze însă. Ar mai fi ținut-o o vreme în craulul acela susținut, dar n-avea rost să forțeze. Ziua abia începea și s-ar mai fi găsit destule de făcut până diseară. O jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
acum n-avea decât să-și plângă de milă în voie. Cei de la Câmpulung nu-i mai călcau pragul și nu mai vroiau să audă de ea, așa cum de bună seamă că taică-său hotărâse. Nea Petrică, deh, îmbătrânise și ostenise, și uite că fiică-sii tot nu-i venise mintea la cap. Degeaba că se fripsese cu Ticuță, că iar o făcuse nefăcută. Tocmai ieșiseră la pensie maică-sa și taică-său, iar Mirela parcă-i vedea și-i auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe care pașii o duceau parcă fără voia ei. N-ar fi vrut să ajungă vreodată la capătul acelui drum. Prea e frumos copilul ăsta ca să nu merite... Ia-l, ține-l, să nu-i suflu fumu-n nas. Oftă; o osteniseră joaca și râsul cu copilul. Aprinse altă țigară. Să aerisești după ce plec. V-am afumat. Tu fumezi? — Asta mi-ar mai trebui. Să mai dau banii și pe țigări... — Foarte bine că nu fumezi. Ce slujbă zici că ai, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
auzul din pricina plânsului. Aia e, că se lăsase cotropită de deznădejde. Slaba credință, slăbiciunea, Mirelo, fiindcă nu te rugaseși și nu fuseseși în stare să te bucuri îndeajuns. Copilul, deh, se bucurase cât se bucurase de ea, până ce bucuria-i ostenise... Poftise la cârnați în post. Se spurcase, da, tot așa cum se lăsase ispitită cu bani de doamna avocată... A tras de dolarii doamnei Petronela până spre sfârșitul lui aprilie. Zici că barem să ieși din primăvară, dar degeaba s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
hrănit, deh, slugile lui de încredere, ăștia l-au trădat, dacă nenorocitul de el n-a luat aminte la mânia poporului, deh, ofta, cădea pe gânduri, mânia poporului părea să trezească în el un puseu lung de meditație mistică dezabuzată. Ostenise maestrul, deh, resemnarea, disperarea, osteneala, care atrag după sine îndoiala... Amâna pentru marțea viitoare, când revenea pe poziție hărțuindu-i pe nemernici, iarăși vrednici de milă pentru atâtea și atâtea crime care se vor întoarce înzecit asupra lor, maestre, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ceva; nu puteam distinge cuvintele, dar conținutul general era inconfundabil. O clipă mai târziu, ușa zbură iarăși În lături, izbindu-se de peretele exterior, iar ea zbieră: — Ei bine, atunci pleacă, dacă asta ai de gând! Și nu te mai osteni să te Întorci! — Nici n-o s-o fac, spuse Derek printre dinții strânși, până nu te liniștești. În regulă? L-am auzit traversând cu pași mari zona de la intrare. Ușile principale se Închiseră cu zgomot după el. Linda ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
drepturile prin taxele adunate. — N-am mai auzit de așa ceva. Îmi dădeam seama că Lou nu se așteptase la asta; părea nedumerită. — Vrei să zici că le trimiți o taxă de câte ori pui caseta? — Nu, sigur că nu. Nimeni nu se ostenește să facă asta, după cum nimeni nu cumpără casete cu selecții, pentru că de obicei sunt plictisitor de standardizate și foarte scumpe, cam treizeci de lire bucata. Majoritatea Își fac singuri compilațiile. Derek are un panou de mixare personal; el ia lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
celălalt capăt al camerei. Urci pe scărița aia? Eu aș muri de frică! Mi se părea o persoană destul de amabilă, deși nu puteam nici În ruptul capului să-mi dau seama de ce. Ce naiba cauți aici, mă gândeam, și de ce te ostenești să fii politicoasă? De ce nu ești sinceră și nu spui pur și simplu: „Măiculiță, casa asta e o fundătură!“, după care să mă lași să dospesc În propriul jeg? Acum Începuse să se fâțâie de colo-colo. Am rezistat impulsului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa! Câteva clipe de amintiri mute ne-au absorbit. După aceea, Șirin spuse: — N-am plecat din Teheran fără carte. — Manuscrisul de la Samarkand? Stă tot timpul pe scrin, aproape de patul meu, nu ostenesc niciodată să-l răsfoiesc, știu pe dinafară Rubaiatele și cronica de pe marginea textului. — Aș da zece ani din viață pentru o noapte cu această carte. — Eu aș da o noapte din viață. În clipa următoare, eram aplecat asupra feței lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unchii materni ai lui Șirin, Isfahanul, fosta capitală, se răsculă, afirmându-și atașamentul față de Constituție și solidaritatea cu Tabrizul. În orașul asediat, la sosirea veștii se produse pe loc o explozie de bucurie. Toată noaptea se scandă, fără ca nimeni să ostenească: „Tabriz-Isfahan, țara se trezește!” Dar, chiar a doua zi, un atac masiv Îi constrângea pe apărători să abandoneze mai multe poziții, situate la sud și la vest. Nu mai exista decât un drum care să mai lege Tabrizul de lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]