1,143 matches
-
oprea lumina orizontului prea brusc, strângeam pleoapele, era o pajiște verde, câțiva stejari se înălțau, răzleți, își făceau semne de la distanță, se furișaseră din pădure; pe sub ei mișunau ierburile, umblau și ele, schimbându-și locurile într-o alunecare aproape imperceptibilă, pâlcuri întregi, se vizitau, poate făceau dragoste, cele mai multe sunau ca niște fire de sârmă, povesteau întâmplări dintr-o lume cumplit de vie, mi se strângea stomacul ascultându-le pentru că mă simțeam nepregătit pentru punctul lor de vedere în care ziua și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
n-a ieșit nici unul să alunge haita. La capătul satului m-am oprit să răsuflu, câinii rămăseseră în urmă, le auzeam mârâitul înăbușit; apoi am tăiat pe o scurtătură, de a curmezișul unei arături și m-am oprit lângă un pâlc de salcâmi. știam că acolo era locul : o groapă, un fel de șanț adânc și nu prea lung. Am sărit în groapă, m-am ghemuit pe fundul ei, eram leoarcă de sudoare, burnița îmi udase hainele, mi se lipeau ochii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Lampa se stinsese, cred, singură. Am întrebat la ce oră trece primul tren spre București; aceeași voce mi-a șoptit că mai am de așteptat. Soarele devenise explozie galben-roșcată. M-am tras mai la o parte, exista și acolo un pâlc de salcâmi, m-am culcat la umbra lor. Acasă i-am dăruit Zenobiei medalionul de piatră lucioasă șlefuit cu vreo trei mii de ani în urmă și regăsit de mine, pentru ea, în bezna gropii; piatra aceea neagră ea spune
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bine când au croit ulița asta cu mai multe cotituri. Așa crivățul din miezul iernii n-o să mai pornească hai-hui fără nici o opreliște. Acum o să se împidice ba într-un gard, ba într-o coastă de casă, ba într-un pâlc de pomi, iar la capătul uliții va ajunge cu limba scoasă de un cot de atâta muncă... Nu știu cum se întâmplă, dar de fiecare dată întrebările mele au un răspuns atât de limpede din partea sfinției tale încât mă întreb cum de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe drum e-o lume leneșă, cochetă; Mulțimea toată pare violetă, Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orașul tot e violet. Decembrie Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - totuna
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
purta un trenci albineț, pururea ponosit, pe care arareori și-l scotea, ca să și-l atârne, printr-o mișcare vioaie, pe brațul stâng. Îndată ce turiștii o droaie de vârstnici gravi și simandicoși, de cucoane cu ifose și, mai cu seamă, pâlcurile zglobii de tineri și de tinere năbădăioase se răspândiră ca boabele de mărgean pe o placă de sticlă, prin iarba imensului luminiș, Profesorul scoase o lulea năstrușnică, sculptată în chihlimbar, cu capac de argint masiv, închipuind bustul unui arab cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
afle ei, cugetă domnul J.L.B. Matekoni sumbru. Or să descopere că sunt exact ca noi, toți ceilalți. Se răsuci în scaun și se uită pe cealaltă fereastră. În partea asta priveliștea era mai plăcută: dincolo de curtea garajului se vedea un pâlc de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
asta făcea o buclă largă în jurul unor câmpuri de dovleci înainte să coboare într-o donga, un șanț adânc, și să se termine brusc în fața unui șopron micuț, care adăpostea pompele. Șopronul era el însuși ferit de soare de un pâlc de arbuști țepoși în formă de umbrelă, care-l întâmpinară pe domnul J.L.B. Matekoni cu o bine-venită umbră. O dărăpănătură cu acoperiș de tablă, ca acest șopron, ar fi fost incredibil de fierbinte dacă ar fi stat direct în calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
datinile, remarcă Mma Ramotswe aprobator - spre deosebire de unii copii din Gaborone. Plecară de acolo și traversară sătucul în dubița albă. Era un sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cântecul său. Oriunde se ducea, își lua cu el caietul ca să poată nota numele fiecărei păsări imediat ce o vedea, dar cele mai multe succese la înregistrase de la fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
la picioare, dar nu văzu nimic. Cerul era înnorat și noaptea era precum cerneala. - Vei ateriza pe un mic drum cam la un kilometru de această parte a Templului Zeului Adormit, zise el. Îl descrise în detaliu, estimând amplasările diverselor pâlcuri de pomi și dând o imagine a cotului drumului, întemeiată pe amintirile precise ale lui Ashargin. Zborul lor continuă în tăcere. Aterizară în umbră și se opriră. - Revino din oră în oră!... zise Gosseyn plecând. Coborî pe drum, făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
fost coborâți mulți câini dintr-un tren, erau îngrijiți, cu blană șamponată și le-au dat drumul pe străzile mai lăturalnice. Unii așa înțeleg să curețe capitala de câinii fără stăpân. Oamenii când se duceau la lucru, se minunau de pâlcurile de câini bine îngrijiți. De unde au mai răsărit și aceștia? - Da, că doar cei vagabonzi sunt slabi și foarte murdari. - Sunt mulți oameni care luptă pentru drepturile animalelor, dar nu-i adoptă. Sau alții care îi scot din centrele de
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
soră, vai ce dor mi-a fost de tine! Lasă-mă să te strâng la piept, și cu aceste cuvinte, Marea a trimis un val puternic peste gheață, ca el să se spargă de vârfurile ei, în semn de salutare. Pâlcul de gheață și apa mării s-au îmbrățișat duios, în reflecțiile alb-transparente ale oglinzii cerului. -Dar unde or fi celelalte surori? - se întrebau ele. -Nu mă vedeți, dragele mele? Eu sunt, Iarba de pe faleză! Am venit și eu la întâlnirea
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
să rămân mereu oștean. LIANA: Multe se schimbă pe lumea asta, cinstite căpitane. Iaca, să-mi spui, de-o pildă, de câtă vreme slujești măriei sale, lui Gând-Împărat? PÂRJOL: Apoi să tot fie vreo cincisprezece ani. Am venit aici căpetenie de pâlc, pe urmă am fost căpetenie de ceată, și-acuma, în urmă, de vreo cinci ani, Măria Sa, prețuindu-mi credința, m-a așezat căpetenie peste toți oștenii din cetatea de scaun. LIANA: Așa. Și-n toți acești cincisprezece ani, la multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mașina cu scaune adânci, impecabilă ca și șoferul ei. Tapițeria și bordul din rădăcină de nuc, de culoare închisă, emanau un miros de santal. Am călătorit pe străzi vechi, peticite în mai multe locuri, traversând rariști în care se îndesau pâlcuri joase de pruni sălbatici, măslini cu trunchiuri strâmbe și câțiva palmieri care spărgeau pe neașteptate asfaltul. O vegetație care nu se supunea nici unui criteriu, răsărea sporadic și confuz ca și construcțiile pe care le întâlneam. Orice lucru care se detașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să se concentreze asupra adevăratului loc de atracție: un mic iaz minunat, poate de șase pe nouă metri, cu un doc plutitor și o barcă simplă din lemn legată la mal. Dincolo de iaz, chiar la marginea proprietății, ascunsă sub un pâlc de copaci umbroși, se vedea o canapea balineză din lemn de tek, pentru două persoane, unde puteai să stai la umbră sub acoperișul sprijinit pe patru stâlpi. Leigh abia se abținu să nu se ducă direct la canapeaua aceea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 112 footnote>. Dar cea mai însemnată acțiune militară în care sunt implicați moldovenii lui Duca rămâne asediul Vienei, în 1683, la care Duca este obligat să participe personal. El aduce în oastea sa și câțeva pâlcuri de cazaci, precum și un mare număr de mercenari. ,,Cu această oaste puternică, Duca părăsește Iașii la 20 aprilie 1683”<footnote Ion Neculce, op. cit., p. 67 footnote>. Se pare că numeroși dușmani pe care și-i făcuse profită din plin de
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
-ul. Nu e. Nu voiam să mai pun vreodată piciorul aici. În vârful colinei, am dat peste o poartă de lemn, unde poteca se bifurca. Sub mine, un râu își croia drum printr-o mică vale presărată cu tufișuri și pâlcuri mițoase de oi. Departe, la dreapta, distingeam hambarele și clădirile-anexă ale fermei. La stânga, o casă mare se ițea la capătul unui teren plantat cu iarbă și pomi. Castelul Swyre, mi-am zis. Ferma alăturată trebuie să facă parte din domeniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mahalale, un loc frumos, sălbatic și neamenajat. Înotam liniștită, în costum de baie, singură în toată marea din jur. M-am pomenit strigată de ai mei. Am întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată de ei, direct spre autobuz, străbătând șirurile de azeri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un loc frumos, sălbatic și neamenajat. Înotam liniștită, în costum de baie, singură în toată marea din jur. M-am pomenit strigată de ai mei. Am întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată de ei, direct spre autobuz, străbătând șirurile de azeri de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ce se puteau găti, asezona și așeza în farfurie, sau dacă trista melancolie dinafară contamina cu incurabilul ei artificiu și ce creștea înăuntru, orice ar fi fost. După Centura Verde, olarul o apucă pe o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și spațiile interioare aproape devorate de vegetația care mereu țâșnește dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Ar fi însă prea devreme ca Cipriano Algor să-i răspundă. Ieșiseră din sat, lăsaseră în urmă cele trei case ruinate, acum treceau podul peste râul cu ape negre și rău mirositoare. În față, în mijlocul câmpului, unde se zărea un pâlc de copaci, ascuns în tufișuri, se ascunde tezaurul arheologic al olăriei lui Cipriano Agor. Oricine ar spune că au trecut zece mii de ani de când au fost descărcate aici ultimele rămășițe ale unei vechi civilizații. Când, în dimineața următoare, Marçal coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și pe tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu că n‑am s‑o pot minți pe mama. Mă strecor repede afară din cort, spre un pâlc de arbuști, ferindu‑mă de asistentul fotografului, care tocmai aliniază toți copiii. Mă așez în spatele unui copac și îmi termin paharul de șampanie, uitându‑mă în gol la cerul albastru al după‑amiezei. Mi se pare că am stat așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de bilete. Zumzetul poveștilor din sala de așteptare. Înfrigurata așteptare a pasagerului. Nici un alt semn că la cheiul ajuns acum un mal de lut surpat fuseseră ancorate pontoane, acostau cândva de două-trei ori pe zi cursele pasagerului, că undeva spre pâlcul de sălcii trăgeau șlepurile și încărcau, zi și noapte, piatră din cariera închisă și ea acum. - Și-a doua oară, continuă ea, s-a întâmplat când am văzut în Vestitorul sărăcean interviul acela cu tine. Că te-ai întors și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și am plecat. Polileu apăru de astă dată în fața lor. Făcu o reverență și mai adâncă. Deschise larg brațele, ca și cum ar fi vrut să-i cuprindă. Duse apoi doar vioara la piept. Cu arcușul din cealaltă mână le arătă spre pâlcul de trei sălcii din dreapta lor. Înverziseră toate, cu ramurile atingând luciul apei. Lângă salcia din mijloc se legăna un barcaz mare, bătrân, cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]