1,224 matches
-
lui e un privilegiu, datorită naturii sale solare. Nu cunoscusem până atunci pe cineva care să iradieze În mod natural atâta siguranță. Eschimosul din foto- grafie iradia mai degrabă o putere galactică, misterioasă, Înde- părtată și imprevizibilă, a stelelor care pâlpâie Îndepărtat și a vacuumului găurilor negre. Pe de altă parte, intuiam la Jean- -Claude o parte mai puțin luminoasă, pe care o suspectam că provine din condiția lui de băiat de la țară, frustrat de copilăria sa plină de lipsuri, care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Într-o dimineață caldă de vară. m-am ridicat În picioare și l-am mân- gâiat pe obraz, peste rănile de la Împunsăturile de fus, peste Șaman 227 orbita goală a ochiului, În care se ascunsese acum un fluture colorat ce pâlpâia din aripi. — iubitul meu frate ! Dragul meu ! Tu nu ești rău ! Cine ți-a spus că ești rău ? mi-a luat ani În șir să Înțeleg, dar până la urmă am Înțeles : nu există rău absolut, ci doar un rău funcțional
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
că prezența lui e un privilegiu, datorită naturii sale solare. Nu cunoscusem până atunci pe cineva care să iradieze în mod natural atâta siguranță. Eschimosul din fotografie iradia mai degrabă o putere galactică, misterioasă, îndepărtată și imprevizibilă, a stelelor care pâlpâie îndepărtat și a vacuumului găurilor negre. Pe de altă parte, intuiam la Jean-Claude o parte mai puțin luminoasă, pe care o suspectam că provine din condiția lui de băiat de la țară, frustrat de copilăria sa plină de lipsuri, care aspira
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
roua pe flori într-o dimineață caldă de vară. m-am ridicat în picioare și l-am mângâiat pe obraz, peste rănile de la împunsăturile de fus, peste orbita goală a ochiului, în care se ascunsese acum un fluture colorat ce pâlpâia din aripi. — Iubitul meu frate ! Dragul meu ! Tu nu ești rău ! Cine ți-a spus că ești rău ? mi-a luat ani în șir să înțeleg, dar până la urmă am înțeles : nu există rău absolut, ci doar un rău funcțional
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
despărțim. - Ce-ți veni? Vrei să fii liber, să îți aduci avocata? Niciodată! - Îmi dau seama că nu mă mai iubești. Nici eu nu te mai iubesc. Undeva pe drum, dragostea mea a murit... Poate nu de tot, poate mai pâlpâie, sub cenușă... dar singur nu o mai pot ține în viață... - Ce spui? Ce spui? Cum adică nu mă mai iubești? De ce? - Nu știu când și cum s-a întâmplat... - Eu știu. De când ești pe mirc! Îți trebuie prospătura! - Nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
avea loc la Lyon, la Bratislava sau la Timișoara. Marelui public i s-au inoculat deja un fel de beculețe minuscule în creier și în pupile. Imediat ce apare la orizont un nume american sau un simbol american, beculețele încep să pîlpîie. Cuvinte precum new York, Chicago, nevada, California, Boeing, dolar, Casa albă, western, fast food etc. au devenit pentru publicul larg niște valori în sine, e ca și cum ai spune binele, frumosul, onoarea, aventura, curajul, perspicacitatea, descoperirea, inițiativa... Vechile concepte filozofice au
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
să se debaraseze de ea, dar fata era mult mai vînjoasă decît părea în realitate. Cea de-a doua voce din mintea lui Victor reacționă ca un sistem de alarmă. toate beculețele roșii ale unui mecanism de autoapărare începură să pîlpîie. sunt absolut iresponsabil, își spunea, să visez eu așa ceva ! Și mai ales în america ! trebuie să ies de aici imediat. Din păcate, partea detașată a creierului lui Victor nu fu în stare să oprească visul, ci doar să-l urmărească
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
municipiu. "Grozav rapsod!" se arătă impresionat, aproape făcîndu-și simțită răsuflarea, cel care folosea terminalul telexului din Comitetul Central. "Grozav. E tot ce se putea rosti mai nimerit despre dânsul, că-i un rapsod neobișnuit de grozav." 382 DANIEL BĂNULESCU Veiozele pâlpâiră, izbucnind în strigăte mari de lumină. Madam Magherușan fusese și ea urcată în scaunul ei, leșinată, moale ca apa, galbenă ca turtoiul de mălai, cu falca de jos proptită în coada lungă și noduroasă a unei mături de curte. Primul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
luneca tăcut, surd, așezuidu-se mai jos în straturi. Hoții se adunară. Erau cinci. Patru caiafe și ucenicul. Tunși, cu chipuri negre, tăiați în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculțe și pâlpâiră. - Tu ești Paraschiv? fl întrebă pe cel tânăr Bozoncea. - Eu, se băgă el mai în sufletul pungașilor. Hubăhil îl măsură dintr-o ochire. Ucenicul avea un trup subțire de fată mare și o privire ascuțită, ageră. - De zulit, ai mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și pe-o parte, și pe alta, îi trecu lama de oțel pe limbă și clipi din ochi, strîmbîndu-se: - Mișto cosor, să n-am spor! De unde l-ai pescuit? Oi fi neam de caramangiu și-ai moștenit sculă bună... Focul pâlpâia la picioarele lor, gata să se stingă. Gheorghe mai aruncă un pumn de talaș și lumina crescu. Cerul bolovănos aluneca tăcut peste malurile sălbatice. Culoarea lui se întunecase spre margini și ucenicul văzu primele stele. Mirosea a bălegar încins și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lovituri repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cald, i-a spus. Ăștia fac pe oamenii subțiri, dar tremură bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mai domoli. Pe aici treceau camioane și căruțe, și zăpada era neagră de noroi și spartă. Se întuneca tot mai mult și cădea o ninsoare rară, ostenită. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi, niște lumini triste, galbene, abia pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și nimeni nu -lar fi dus cu atâta alai la cimitir. Rândurile se îngroșaseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
doi saci și-i așezară spate la spate. - Aprinde cărbunii! ordonă șeful. Necunoscutul dezveli ligheanul și sergentul scoase un chibrit. Dădură foc. Gheorghe plângea cu capul în piept.. - Nu ne omorî, dom' comisar, nu ne omorî! Nu știm nimic... Cărbunii pâlpâiau stins. Aduseră din curte o lampă de carbid, care arunca o flacără galbenă, iute. Fqmul gros se răspândi în odaie. Presarul se apropie iar. - Caii! Tu, ăsta tînăr! strigă, și-l lovi cu inelul peste gură. O dungă roșie, lungă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu te mai poți gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bănui cum autodistrugerea este baza rodniciei. Fără femeie - muzică rătăcită-n carne -, viața ar fi o sinucidere automată. Căci într-adevăr, fără ea în ce-am muri? Unde am descoperi stingeri mai aromate, unde am înflori în amurguri și am pâlpâi îngropîndu-ne? Dacă oamenii ar umbla goi, ar câștiga mult mai ușor siguranța fizică a morții. Hainele se interpun între noi și rosturile noastre, creând o iluzie de putere și neatârnare. Când treci însă gol prin fața unei oglinzi, te pomenești menit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
haosul inițial, înspre haosul absolut! Să desfășurăm subiectiv un proces care să reprezinte intrarea în confuzia primordială, în vârtejul de început al lumii. În noi să crească un avânt înspre învolburarea cosmică, înainte de apariția formelor, înainte de individuație. Simțirea noastră să pâlpâie de acest efort și de această nebunie, de aceste văpăi și de aceste prăpăstii. În interiorul nostru să dispară legile lumii, precum și toate consistențele ei, toate cristalizările și toate structurile, pentru ca, în această topire și dezechilibrare, accesul vârtejului absolut să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zdrențuită a unei culturi, umplând goluri cu teorii de etică sau încercînd să salvăm tot ce nu e tragic în modernitate. Fi-vom capabili să înțelegem tot ce e gotic, baroc și să ne asimilăm dinamismului lor? Oare să nu pâlpâie în noi nimic din ethosul eroic și convulsionar al Spaniei și Rusiei? Să ne fie pe veci străine excesele și paroxismul sufletului germanic? Nu vreau o Românie logică, ordonată, așezată și cuminte, ci una agitată, contradictorie, furioasă și amenințătoare. Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea, mirosul, creșterea chiar a unei garofe roșii și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mi dai prețul întreg? Bătrânul se uita ciudat. Lampa era pe stinse. - Lumina se stinge, zise Ruben, pîn-a nu se stinge lumina, numără-mi banii... Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. - Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule, n-auzi? - Lumina încă arde, zise Levy. - Am spus, lumina între tine și mine - iată, zise, Ruben, ș-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Rodope îl cheamă din depărtare, făcîndu-i semne c-un ramur de finic... el simțea că bătăile inimei i se răresc... simțea storcîndu-i-se viața din sân... simțea că... nimic... nimic. El murise cu fruntea plecată pe pieptul ei. Flacăra urieșească mai pâlpâia în aer, de făcea să joace în razele-i roșii, să dispară și reapară fantastic toată lumea suteranei... apoi se stinse, și un întuneric adânc, fără întindere, mut, domni peste sfârșitul unui om. Era ca și când toată măreția trecuse ca un vis
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Reich conform căreia "fascismul trebuie considerat drept o problemă ce ține de psihologia maselor, nicidecum de personalitatea lui Hitler sau de politica partidului național-socialist"366, a rămas întipărită în spiritul mai multor generații, pînă în zilele noastre. Parcă mai pîlpîie încă flăcările rugurilor și se mai aude zgomotul sumbrelor ceremonii la care autorul nostru a asistat. De fapt, majoritatea elevilor apropiați ai lui Freud considerau represiunea sexuală ca unul dintre principalele mecanisme ale dominării politice. Ei vedeau în familie uzina
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
conserva, nealterată, libertatea interioară. Așa s-ar explica uriașa apetență pentru umanizarea obiectelor umile: deschizi ușa și, drace, vezi că tavanul făcea pe șamanul o glajă purta mască de coajă mănușa era Purusha cearceaful de pat era Prajapat; pe covor pâlpâia scarabeul și Hor; pentru Tanit se prostitua un chibrit; mielul tuna: eu sunt Dumnezeul poporului Izrail întortocheat și viril; în dulap, vesta grăia din Avesta iar lustra tălmăcea spusa lui Zarathustra. (TITLU) O tendință similară se poate lesne detecta și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
zice, stare. Nici o forță din interior și din afară nu-l poate hotărî să-și Înfrîngă inerția și să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine Încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca pe un vechi și drag prieten, ospătându-l cu o bucurie pe care Tommaso o observase doar pe fața lui Mario del Tufo. Cei doi filosofi au vorbit fără întrerupere până ce îi luară somnul în fotoliu, în fața unui foc pâlpâind mereu prin grija cameristului, ce avea grijă să pună când și când peste el ceva lemne. Tânărul acela părea a fi un demon, cunoștea lumea italiană, știa de toate; în științele matematicii, de pildă, era deosebit de avansat, punându-l aproape
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]