3,713 matches
-
revelația: ele au avut grijă să dispară de la locul faptei. Vă faceți iluzii dacă vă Închipuiți că doamna Fontaine este altfel. Sper să vă convingeți curând, deși nu v-o doresc. - Măcar să fie acesta cel mai mare pericol care mă pândește! Cred că i-aș face față mai ușor decât altora, În orice caz. - Câteodată nu vedem nu fiindcă suntem orbi, ci doar pentru că privim În altă parte. Eu v-am atras atenția - restul vă privește, sunteți major, vaccinat și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu senzori, În mare cunoșteam drumul, prezența Evelinei m-ar fi incomodat, dorința de a găsi statutul nu-mi dădea pace; În atare condiții, o descindere solitară În catacombele tenebroase aproape că se impunea, În disprețul pericolelor potențiale care mă pândeau. Supralicitez: unicul pericol Îl reprezenta posibilitatea neplăcută de a da nas În nas cu Zoran și cu individul cu nume de regizor de cinema - Bardem, Bergman... Dezagrementul nu era de neglijat, dar nici de natură să mă determine să renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
putut să-mi folosească. Derutat și neputincios, cu o brichetă neaprinsă În mână, singur În fața ușii care refuza să se deschidă, care voiam și nu voiam să se deschidă, pentru că dincolo de ea se Întindea necunoscutul, un alt Întuneric În care pândea dușmanul - Zoran sau altcineva, poate mai crud decât el și mai lipsit de scrupule, poate un trimis al Celorlalți, Îngerul pedepsitor Înarmat cu biciul de foc... o femeie, dacă te uitai mai bine, frumoasă și Înspăimântătoare, totodată, cu pielea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană, a beizadelei Gheorghiță, care pândea de după moscheea de vizavi când ieșea pașa și intra el, mâncând apoi, cu râs mare zaharicaiele prostului de turc. Dar câte nu zărea ea, închizând ochii! Iată perucha argintie, odihnind lângă lighean, a solului francez de la Poartă, monsieur Lavalle, gras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
te târăști pur și simplu în fața mai marilor tăi, să fii un vierme, o mașină de încuviințat, să fii mereu îndoit cu trupul și cu mintea, să-ți biciui cugetul care spune „nu” până va spune „da, da, da”, să pândești fiecare mișcare a aproapelui tău numai pentru a-i sări întru ajutor, să ai mereu un zâmbet nătâng, de aprobare, pe față, când îți vorbește cel de deasupra ta, să nu întorci numai celălalt obraz când ești pălmuit, ci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vă văd și că la cea mai mică mișcare suspectă vă împușc. Nu sunt înarmat... - veni îndată răspunsul. Și pierd mult sânge. Noaptea continua să fie foarte întunecoasă; numărul doi se asigură a nu știu câta oară că nu-l pândește nici o primejdie, căci îi era imposibil să distingă ceva la mai puțin de zece metri distanță, și după ce trase adânc aer în piept, se hotărî să-și continue lentul marș cu arma pregătită și cu piedica trasă. Îl mai despărțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fie multe. Când lava se răcește rămân goluri mari în care cu greu se poate intra. — Și, cu toate astea, crezi că ar fi o bună idee să atacăm direct, știind că în oricare dintre aceste peșteri ne-ar putea pândi un tip armat până-n dinți? — Eu n-am spus că ar fi o idee bună... - spuse Mecanicul, scrupulos. Eu am spus că e una din cele două idei care mi-au trecut prin cap. — Două căcaturi. — Recunosc că sunt proaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
timp nici măcar nu i-a trecut prin gând că a-și pune viața în mâinile unui beduin păduchios ar putea avea o influență atât de liniștitoare asupra subconștientului său. Orice s-ar fi întâmplat și orice pericol l-ar fi pândit, oamenii „Poporului Vălului“ stăteau de veghe să nu i se întâmple nimic. Îl trezi urletul vântului. Peștera se afla în întuneric, dar o timidă semilună, a cărei lumină se lupta să străbată milioanele de firișoare de nisip care zburătăceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și În dragostea fizică am rămas nealterați și intacți În instinctele noastre Întocmai ca animalele. El doarme greu. Se răsucește pe toate părțile, scoate În răstimpuri sunete, frînturi de cuvinte dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să flirtez chiar și cu Tiberiu În brațe cînd elevul acela din trenul de Piatra Neamț s-a prefăcut că se apleacă să se uite În oglinda de deasupra capului meu și m-a sărutat ca un fluture pe gură acum pîndesc la fel de nerușinat ochiadele pe care și le aruncă doi tineri prin culoarul Îngust care se Închide și se deschide Între două rînduri de capete stadionul Dinamo poșta bătrînul Alexandru Cazaban ca un personaj din Forsyte Saga din Tei pînă-n Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ce se Întîmplă acum În naosul, În pronaosul, În altarul ei cel mai tainic? Șobolani tandri, Îndrăgostiți se apropie, se atinge păr roșu de păr brun, scîntei electrice Îi aureolează, așa În cer și pre pămînt. Ochiul verde care-i pîndește din spărtura triunghiulară a zidului pare Însuși ochiul lui Dumnezeu. Raza de lumină pulverizată prin crăpături e vibrantă și iute ca o floretă. În această biserică ochiul lui Dumnezeu nu te ocrotește, te ucide. Un lăcaș care adăpostește straturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
recompune imaginea unui săpun care se agață cu Încăpățînare de numele și de vîrsta mea de acum. Ei bine, domnule Poldi, cum Îți permiți o asemenea Îndrăzneală noapte de noapte această respirație chiar În hîrtia pe care scriu. Mă simt pîndită de prevestirile tale - un săpun nu e totdeauna un săpun, el poate fi și un aliaj ciudat de voci, de amintiri și esențe topite una-ntr-alta Într-o Împerechere arbitrară. „Fericit. Mai fericit ca atunci. Ce bine era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și acum cincisprezece ani cum mai tremuram să ajung În patul ei pe cîți nu i-o fi păcălit cu aerul ei de damă cu decolteurile scandaloase cu teribilismele o frigidă prefera patul conjugal pentru că acolo nu era obligată să pîndească momentul cînd să geamă altfel cum ar fi putut să-l suporte o viață Întreagă pe blegul ăla de D. care doarme pe el) Doamna E. s-a oprit. Privește atentă portretul unei femei. O față ovală Înscrisă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
el Îl vede Dumnezeu cînd Își ia startul dimineața pe la ora 7 din spatele blocului cu pantalonii bleu de trening ai lui Tiberiu, de pe vremea cînd nu absolvise Încă Liceul de coregrafie. Dar ascunși pe după perdele, ochii somnoroși ai vecinelor care pîndesc dacă oprește vreun camion cu carne În fața alimentarei, Îl văd cum stă puțin Înclinat Într-o parte În șa, cum Își pierde direcția, cum se oprește din douăzeci În douăzeci de metri și probabil că În mintea lor contrariată scapără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
exista În diversitate. Mă apropii cu pași repezi de șaizeci de ani, dar unde sînt planurile de altădată, gîndurile acelea? Mergeam pe străzi prin Sibiul vechi, pe lîngă case cu porți mari de lemn și cu acoperișuri Înalte din care pîndeau ochi de ferestre, parcurgeam așa kilometri Întregi de oraș și mă gîndeam atît de intens, atît de adînc la mine, Încît mă pomeneam undeva În parcul Arinilor sau pe Aleea filosofilor, pe lîngă tăbăcării și nu mai știam cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-mi spui că În acest carnaval nu ne deosebim prin nimic, măcar să păstrăm regula jocului, dar tu cînd Îți omori gîndacii În bucătărie nu simți teroarea spaimei mele pentru că nu te gîndești nici o clipă că ești la rîndu-ți un gîndac-Dumnezeu pîndit de talpa altui gîndac-Dumnezeu mai mare. Strivești pur și simplu, nu vezi decît ce se vede, nu auzi decît ce se aude, nu atingi decît ceea ce se simte, ești la fel de neștiutoare și de nevinovată ca un lup care ar mușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o face cu ea un talisman om În toată firea nu ne putem rupe de ce lăsăm În urmă aiurea să intri În mîine ca Într-o femeie străină cu toate riscurile cu toată sida cu toți haidamacii ăia care te pîndesc fardați travestiți pe străzile deochiate mi-a povestit Helmuth atunci la München că s-a ales cu o ciomăgeală a-ntîia ce contează cazi o dată cazi de două ori și pînă la urmă Îți iese pasiența nu se poate să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de două ori pe săptămână. Marțea și vinerea. Ca urmare a vrenui păcat vechi și profund, la fiecare oră se găsea cineva să o deseneze, iar asta însemna o sută patru desene pe an, pentru că la orfelinate nu erau vacanțe. Pândea de o sută patru ori pe an cine e făptașul, îi smulgea desenul din mână, îl mototolea, apoi făcea doi pași înapoi și se oprea în pragul plânsului. Asta se întâmpla de obicei pe la mijlocul orei. Când suna de ieșire, desenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dintre stâlpii rămași în picioare un afiș cu poza lui Ulrich, să scotocesc prin pivnițe și poduri, precum și prin mormintele comune, să întreb peste tot, pe scurt: să fac pe detectivul, apoi, după ce îi voi fi găsit urma, să-l pândesc, să pun mâna pe el și să-i spun să aștepte, s-o chem pe casieriță, care trage piedica, eu primesc biletul, ea îl împușcă, eu plec, deci prima posibilitate era departe de mine. A doua ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de important a fost pentru mine gestul ei. M-a făcut să înțeleg că eu îl reprezint pe Iisus și ca Iisus nu are ce căuta pe ringul de dans. Nu, ăsta-i locul de joacă al diavolului. Ne mai pândește și un alt pericol. Bărbații și băieții noștri au plecat de partea cealaltă a oceanului. Trăiesc ei întru Iisus acolo? Este El cu ei în tranșee? Trăiesc ei o viață curată de creștin? Sunt pierduți pe pământuri unde conducătorii cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
nu băga în seamă pe nimeni altcineva. Mulți oameni din oraș începuseră să se întrebe ce se întâmpla pe deal cu mama. Nimeni din oraș nu se purta ciudat, mai puțin domnul Farney, dar asta era altceva. Oamenii începuseră să pândească pe lângă casă, până am pus un semn cu „intrarea interzisă“. Asta i-a făcut și mai curioși, dar i-a ținut departe. Când veneam de la drogherie, mă duceam în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
acum vizibilă, dar dorită de absolut toată lumea, cu clădiri și oameni ale căror zâmbete și forme erau expresia libertății totale. Un sex de tablă arab. Un con heterociclic, hesperidian, cu înflorituri, basoreliefuri și cârlige încovrigate laterale, aidoma ácelor pentru pescuit, pândind și amenințând viața cu ascuțimea nemaivăzută a tăișului său, vexând-o. Un monstru de metal gravat cu slove arabe, rele, al căror unic sens era destinul fără scăpare al umanității. Un demon, săturat de legile existente, hotărât în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de precauție. Intrat în alertă, începu să se întrebe de unde putea să vină pericolul? De jur împrejur era pajiștea acoperită cu iarbă. Privirea nu-i era împiedicată de nimic. Putea vedea până departe, înspre vârful muntelui. Din partea aceea nu îl pândea nici o primejdie, cel puțin, nu în viitorul apropiat. Oricine ar fi vrut să-l atace de acolo, nu îl putea lua prin surprindere, ar fi avut suficient timp să-l vadă venind. În spatele său se ridica pădurea dinspre care venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vedea nici o amenințare venind de acolo și totuși spaima punea stăpânire pe el. Se răsuci pe călcâie și examină cu atenție linia copacilor. Bineînțeles nici acolo nu părea să fie nimic periculos. Și totuși, putea să jure că cineva îl pândește, așteptând doar o clipă de neatenție ca să se repeadă asupra sa. Mai trecuse prin asemenea situații și avea încredere în intuițiile sale. De câte ori se afla în pericol, cel de al șaselea simț îl punea în gardă. Numai că de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
însă imediat, îi era teamă să urmeze poteca. Nu știa unde duce și nici nu putea fi sigur dacă străbate răritura în partea cealaltă. În afară de asta, era conștient că tufele dese îi împiedecau vizibili tatea. De după fiecare colț îl putea pândi agresorul. Având în vedere sălbăticia locurilor, mai era și pericolul de a se întâlni cu vreun animal sălbatic. Acesta era ultimul lucru pe care și-l putea dori, să dea nas în nas cu un urs venit să se înfrupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]