8,628 matches
-
dar niciodată nu depășea măsura. Era un cămin în care trona liniștea luminată de mărinimoasa stea a bunelor speranțe. Ieșirea la pensie a însemnat pentru el însă o mare și grea piatră de încercare. Considera acest pas ca și cum ar fi pășit în alt ținut, ca o rupere de lume, o suspendare între cer și pământ, fără putința de a-și găsi echilibrul necesar. Cum să nu mai urce el pe locomotivă, cum să nu simtă dogoarea fierbinte a focului de la cazane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de limbă engleză. Era mândru de fata lui și-i spunea mereu Mariei: Simona va fi cea dintâi intelectuală din familia noastră! Eu am fost primul din neamul nostru care am purtat bocanci, ea va fi prima reprezentantă care a pășit pragul unor școli înalte. Anii trecură repede, așa cum trec anii de facultate. În tot timpul studenției Simona a pus mare preț pe însușirea aprofundată a acestei limbi. La finalul celor trei ani, primi o diplomă care îi dădea dreptul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
celor care voiau să-și înarmeze odraslele cu o limbă de circulație internațională, cu certe virtuți în viitor. Primul solicitant fu inginerul șef de la Trustul S.M.A. care o rugă să-i acorde câte două ore pe săptămână băiețelului său care pășise în clasa a II-a elementară. Urmă un ofițer de la unitatea militară, la care se adăugă apoi copilul șefului de gară, ca în cele din urmă să o caute doctorul Teodoru, șeful secției obstetrică și ginecologie de la spitalul orășenesc, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
gândul să-l descopere pe cel care îi procurase o asemenea bucurie, dar nici o privire nu trăda autorul. Mulțumea, apoi zâmbea conspirativ, se așeza pe scaun și deschidea catalogul. Îl răsfoia la întâmplare ca după câteva clipe să-l închidă. Pășea apoi în clasă; începea desfășurarea lecției, ca de fiecare dată, cu un fragment din cântecul învățat în ora anterioară.Urma în mod obișnuit trecerea la lecția curentă. Clasa era mereu o pădure de mâini ridicate. Erau foarte mulți solicitanți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de o altă ființă. Derula planuri noi și sofisticate, având ciudata impresie că acestea se cristalizau prea încet, fără spor, bătând pasul pe loc. Ea căuta mereu cărările care s-o conducă spre un drum larg deschis pe care să pășească fără nici o temere. Nici o clipă nu abdica de la gândurile ce încolțiseră cândva în mintea ei, alungând cu bună știință, departe de ea, bănuiala că acestea ar putea fi țesute pe o canava iluzorie. Se culca seara cu aceste planuri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
inerte, de parcă s-ar fi predat. Avea postura înșelătoare a unei învinse, dar de fapt i se vedea în ochi lumina triumfului, era o învingătoare! Doctorul făcu câțiva pași până la ușă, o deschise cu prudență, își controlă ținuta și, când păși în culoar, fu bucuros că nu se găsea nici un martor ocular sau niște nechemați ochi vicleni. Căută ieșirea. Ajuns afară, privi cerul. I se păru că o stea, sus pe boltă, chiar deasupra spitalului, strălucea nefiresc de luminoasă. Se prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
din jur și care acum luaseră înfățișări înspăimântătoare. În cele din urmă, porni cu pași șovăielnici către ușa care despărțea lumea ei de cea a bunilor săi părinți. Puse mâna pe mâner, o deschise și... intră! 2 C ând Simona păși peste prag, în față îi apărură părinții ei care tocmai luau masa de seară. Tatăl, cum o văzu, îi veni cu brațele deschise în întâmpinare, o îmbrățișă cu toată căldura unui părinte iubitor, arătându-și nestăvilita bucurie privind vizita neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pe ferestre filigrane de argint, flori de o rară frumusețe. Viața profesoarei curgea ca o apă învolburată pe făgașul unui râu de neajunsuri, cu datorii de la o chenzină la alta, legând anevoie cele două părți ale unei luni pentru a păși mai departe spre capătul anului școlar. Într-una din zile, când veni acasă, prima grijă când deschise ușa, ca de fiecare dată, fu să-și caute cu ochii băiatul. Nu se afla în încăpere. Bătrâna era înnegurată. Simona nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de umbre nedeslușite care îl înspăimântau prin grotescul și hidoșenia lor și care parcă voiau să-l devoreze. Zăbovi un timp în vestibul, fără să știe pe ce drum să apuce, învălmășit, răscolit, căutând parcă adăpost pentru sufletul său ce pășise într-un imperiu al întunericului. Ieși din casă. Primul gând îi purtă pașii către farmacie. Colegele Doinei îi spuseră că șefa trecuse pe la serviciu cu puțin timp înainte anunțându-le că își ia câteva zile din concediu. Alergă la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Luase hotărârea de a-și înconjura ființa cu un gard de nepătruns, cu dorința ca în interiorul acestuia să-și clădească o Cetate a liniștei. Absentă la intemperii ca și la discuțiile facile, cu colegele de suferință, ea făcea eforturi să pășească către o lume în care ar fi putut să locuiască nestingherită. Avea strania imagine că se află într-o haltă prin care trec o sumedenie de trenuri, dar nici unul nu oprește pentru a-i permite să urce și să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
era necesar să mai rămână un timp sub o atentă supraveghere. Dintr-o grijă strict profesională, medicii nu pronunțau în nici o împrejurare în fața ei diagnosticul, care ar fi putut să o sperie și să o readucă la starea cu care pășise pe porțile acestui spital. Ca specialiști, ei știau că cei aflați sub imperiul bolilor nervoase se arătau neliniștiți la auzul termenului de nebun pe care o soră de ocrotire sau o asistentă îl scăpa uneori, deși li se interzisese acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
strictețe a tratamentului de menținere a echilibrului psihic sub supravegherea unui medic. Cum trecu dincolo de porțile spitalului, deși cerul i se păru mai albastru, soarele mai cald și plin de blândețe, Simona avu ciudata senzație că este o însingurată, că pășește într-o lume care nu e a ei. Cu acest gând șovăielnic porni spre singura ei rudă mai apropiată, mătușa Varvara, sora mai mică a tatălui ei, situată într-un frumos sat de munte. Acolo spera să găsească liniștea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cele mai multe vacanțe într-un sat de munte, la surorile tatătălui ei, când la o mătușă, când la alta, unde trăise clipe de neuitat. Își amintea acum cu duioșie și de mătușa Saveta care îi spusese că în gospodăria în care pășise, ,,cheia de la poarta ei e soarele". Acum mătușa locuia în Dealul Prunilor, plecase cu mulți ani în urmă pe acel drum lung, fără întoarcere. În satul acela natura era generoasă, oamenii locului împrumutaseră parcă ceva din atributele naturii în portul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cine știe ce pustiuri. Ce rău i-a făcut micuțul meu?" În acele clipe Simona rătăcea în lumea neantului, unde umbrele nebuloase ale unor năluciri populează un ținut care are numai început... * A fost și Simona un suflet care a țintit să pășească măcar pe o treaptă în cetatea fericirii pământești. Cu toată râvna ei de a ridica bolovanul pătimirilor până la cea mai mare înălțime, a dat greș și acesta s-a rostogolit în hăul hăurilor. Nimeni și nimic nu a putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
toată tragerea de inimă, de care eram atunci stăpânit, spre a mă ridica peste ceilalți și a mă realiza cât mai bine, spre a arăta cu câtă putere pot lovi orice obstacol ivit în drumul meu, dărâmându-l aprig și pășind mai departe, cu alte cuvinte, spre a da o formă cât mai întregită și mai frumoasă carierei mele, fiindcă eram tânăr și puternic în vigoarea vârstei mele, iar singura mea calitate, pe atunci, era doar persistenta mea energie, cu care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dându-și repede seama că niciodată nu trebuie să te împotrivești unui nebun. Așa încât, oarecum desprins din încordarea sa, dar, totuși, încă prudent, se lăsă condus de mâna călăuzitoare, care îl trăgea după dânsa. Curând, aceasta deschise o ușă și, pășindu-i pragul, intrară amândoi în încăpere. Într-adevăr, femeia nu mințise deloc, căci odaia cu pricina era chiar spațioasă, bine luminată, îngrijită, iar toate lucrurile părea că sunt la locul lor. În lumina ce se revărsa acum peste făptura întreagă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
spintece și pe cel mai solid și mai de nespintecat suflet existent. Dar, ușor-ușor, începi să cedezi, căci lupta-i grea, iar tu nu posezi niciun fel de armă. Să intri dezarmat într-un război este ca și cum ai începe să pășești indiferent prin curtea morții. De aici fiind, începi treptat să te usuci pe picioare și curând devii doar o umbră infidelă a ceea ce ai fost odată. A te sfârși de inimă rea este cea mai teribilă modalitate de a muri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în clipă, de pe soclul său. Adesea, oricât de adâncit ar fi un om în gândurile lui și oricât de tare l-ar înnămoli acestea în mlaștina lor, el tot simte, fără voie, prezența străină, ce, lin și fără zgomot, a pășit până lângă el. Tot astfel, se întâmplă și cu Adriana. Ea o simți pe Luiza și întoarse brusc privirea înspre ea, rămânând pe loc, câteva clipe, încremenită cu totul în poziția ei. Ea înțelese numaidecât că Luiza își dăduse deja
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot cu aceeași jale grea continui să trăiești în tine. Așa stând lucrurile, în cele din urmă, el își spuse sieși: „Totuși, n-a fost nici prima și, cu siguranță, nici ultima deziluzie din viața mea!” Astfel, încercă oarecum să pășească mai departe și peste asta. Și așa și făcu, însă nu fără să nu mai privească și în urmă, câteodată. Tocmai din acest motiv - și revenind la subiect -, readucându-și în memorie cele pățite în trecut cu vârf și cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mea poate fi doar așa... Și Într-adevăr, viața nu este “doar așa”, surprinzându-ne mereu nepregătiți la câte o răscruce, mereu imprevizibilă și nemiloasă. Daniel era marcat vizibil de viața zbuciumată și de violența nelipsită din familie. Odată ce a pășit pe poarta școlii, s-a dovedit a fi un elev conștiincios, cuminte, și purtând la sfârșit de an coronița celor ” foarte buni la Învățătură”, un adevărat exemplu pentru ceilalți colegi de clasă. Mai apoi, a Început să meargă aproape În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu brațele pline de azur și culoare sau abisul flămând. Am participat la cursul festiv de absolvire a unei clase de a XII-a. Eu le-am Înmânat diplomele și albumele. N-am să le pot uita tremurul mâinilor... Au pășit zâmbitori pe scenă, Încercând să ascundă emoția care-i devora pe dinăuntru. Mâinile i-au trădat! Nici nu se putea altfel. Erau conștienți că se despărțeau de o anumită etapă din viața lor. Erau conștienți că aceste clipe mirifice nu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ajută să scriem. Mâna ne ajută să ne exprimăm prin gesturi gândurile. Mâna ne ajută să creăm arta. Mâna ne ajută să ne conectăm la ceilalți. Mâna este un puternic simbol al puterii și energiei În interacțiunea dintre oameni.” Au pășit zâmbitori pe scenă, Încercând să ascundă emoția care-i devora pe dinăuntru. Impsibil! Întreaga făptură le era cuprinsă de freamăt, de gânduri ce purtau În structura cea mai fină - sunetele silențioase ale destinului. Nici nu se putea altfel. Erau conștienți
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe traseul până la editură și În cealaltă erau două sticle cu vin din podgoria proprie, adică din vița de vie aflată În grădina mamei, la țară. Eram atât de impresionată și totodată neașteptat de speriată de faptul că Îndrăzneam să pășesc pe un teritoriu „adjudecat” de cei care mă priveau parcă cu reproș și mustrător din fotografiile alb-negru, peste care s-a așezat prăfosul și nemilosul timp, Încât m-am așezat doar pe un mic colț de scaun, ca În clipa
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
începuse a simți cum picioarele îi amorțeau fără ca să-și mai revină, simțea că își pierde mersul. Nu avea dureri, nici un oarecare alt semn bănuitor de boală, ci își simțea din ce în ce mai mult picioarele grele, nu le putea ridica pentru a păși. După mai multe încercări de a se trata la spital, care nu aduseră niciun rezultat, mama nu mai avea altă speranță decât mila Domnului. Se găsiseră, desigur, și femei care erau de părere că mamei i s-ar fi putut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gândul și cu amintirile? Cine nu-și mai aduce aminte de acea uliță care, de la poarta casei părintești, ne ducea spre o mulțime de alte locuri și pe care am lăsat milioane de urme în toți acei ani cât am pășit pe acolo? Acea uliță, la capătul căreia, dornici de a cunoaște multe, ne-am urcat cândva într-un autobuz, care ne-a dus pe drumul vieții în lumea mare, departe de ce ne era scump și apropiat, lăsându-ne singuri într-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]