1,696 matches
-
iar ea intră, fără să aștepte prea mult, își clădește noua imagine, o combinație de tristețe și resemnare, mândrie și reținere, parcă ar fi o văduvă îndurerată și distinsă, nu o criminală cu sânge rece, dar furia mea față de ea pălește în comparație cu furia pe care o simt față de Udi, iar aceasta se risipește la rândul său, obosită. Mă forțez să gândesc pe termen scurt, nu la restul vieții mele, ci la secunda următoare, mă concentrez asupra imaginii lui Noga, încet-încet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iubim, nu? Tocmai asta e iubirea. Copila aceasta are nevoie să fie iubită, continuă ea, nu să fie încorsetată, nici compătimită și nici temută, ești capabilă să iubești, pur și simplu? Mă chircesc în fața ei, chipul ei de asfalt inflexibil pălește în fața ochilor ei tineri, plini de o vitalitate aproape enervantă, îmi întorc privirea spre perete, pe el atârnă o fotografie veche, în rama prăfuită eu și Yotam suntem împietriți într-o îmbrățișare brutală, eu mă aplec asupra lui și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acum realizez că tot ceea ce pot să stochez în recipientul care se numește carte nu sunt decât amintiri imperfecte, gânduri imperfecte. Și îmi dau seama că o înțeleg pe Naoko cu atât mai bine, cu cât amintirile legate de ea pălesc mai tare. Și acum știu de ce m-a rugat să nu o uit niciodată. Naoko însăși era conștientă de faptul că amintirile se vor șterge. De aceea m-a implorat să nu o uit niciodată și să țin minte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dormitor. Eu mi-am mai turnat niște coniac, m-am întins pe canapea și m-am gândit la tot ce s-a întâmplat în ziua aceea, de dimineața până seara. Mi s-a părut o zi tare lungă. Luna nu pălise încă, așa că strălucirea ei îmi ținea de urât. Din dormitorul în care dormeau Reiko și Naoko nu se auzea decât un ușor scârțâit al patului, din când în când. Am închis ochii și prin fața lor au început să joace, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aș fi uitat cu totul. După ce m-am întors la cămin, în camera mea, m-am gândit: au trecut doi ani și jumătate de la sinuciderea lui, dar Kizuki avea pentru mine tot șaptesprezece ani. Amintirile legate de el nu au pălit, sentimentele pe care mi le-a trezit moartea lui sunt aici, în sufletul meu, limpezi și clare, unele dintre ele poate chiar mai clare decât la vremea respectivă. Ceea ce vreau să spun este faptul că împlinesc în curând douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o. — Da, te rog, spuse Reiko. Am fiert apa, am turnat ceaiul și m-am întors pe verandă. Se însera încet-încet. Lumina zilei pălise și umbrele lungi ale copacilor se întindeau până la picioarele noastre. Pe când îmi beam ceaiul, priveam la grădina care în clipa aceea mi se părea teribil de amestecată: trandafiri japonezi, azalee, o plantă numită „nanten“, toate într-o dezordine ciudată. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
CÎnd coboram ca să ajungem la mașina care avea să ne aducă Înapoi În Madrid, l-am văzut zăcÎnd Întins pe pantă, acoperit În continuare cu pătura. Nimeni nu moare vreodată Tencuiala casei fusese roz, dar acum se scorojise și culoarea pălise din cauza umezelii; de pe verandă se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
văzut vreodată surprinsă sau Încurcată de ceva, orice ar fi fost. „O, superb, zise ea, deci Îl cunoașteți și voi pe prietenul meu! Jacopo, tu o duci bine.” (Nu-l Întrebase cum o ducea, ci afirmase.) Îl văzui pe Belbo pălind. Noi salutarăm, Agliè zise că era Încântat de această cunoștință comună. „O consider pe prietena noastră comună una dintre făpturile cele mai pure pe care am avut norocul să le cunosc. În prospețimea ei ea o Întruchipează, permiteți-mi această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe un an la camera roșie. Când avea vreo urgență chema șoferul, traversa în goană Pța Victoriei, Pța Matache și frâna scrâșnit la clubul din Pța Gării. Din păcate, ca după orice anotimp strălucitor, frunzele fericirii lui Ionică începură să pălească. De prin noiembrie, cineva - naiba mai știe cine - veni cu îndemnul de a se realiza o emisiune TV cu audiență națională. Motivul? „Să vadă țara, domle, o mostră de îmbinare a profitului cu eleganța, de înfăptuire categorică a horațianului utile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Și totuși Luna încă nu a răsărit.» « Dar o să răsară. » « ...O să răsară. » Și, cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepurașul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate se ridică, albă și ea, ca de gheață, luna. Stelele păliră, pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. Iar iepurașul împietri de groază, chiar de lângă el, apăru o făptură cu o coadă foarte mare. Iepurașul se sperie și o luă la goană. El se rostogoli, apoi alunecă și căzu în cap
Prietenie. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Arteni Miruna () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2325]
-
Joi dimineața, soarele răsărea în Amara prevestit de zori mai roșii ca totdeauna. Orizontul vopsit de flăcările pământești se împurpura tot mai mânios, până ce se ridică greoi globul soarelui, un cap scăldat în sânge proaspăt. Atunci lumina vîlvătaiei începu să pălească înăbușită de lumina zilei, scufundîndu-se parcă în zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cât văzduhul se limpezea, cu atât deasupra răsăritului se îngrămădeau trâmbele negre de fum, care se încolăceau și se frângeau ca niște brațe arse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
te uităm noi nici pe tălică, n-ai grijă, nea Cristache!... Ne-om socoti după cuviință, numai să-ți vie rîndul! Că de-acu n-om mai zăbovi cu răfuielile, fii pe pace! Oamenii dimprejur, care râdeau, care bombăneau. Cârciumarul păli și bâigui foarte răgușit: ― Da cu mine ce-aveți, măi Petrică băiete, că doar... Petre îl împinse la o parte, fără răspuns, zicând către Toader Strîmbu: ― Bine că veniși, că tocmai eram să plecăm, să nu te mai așteptăm, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de acolo, înarmați cu coase, furci, topoare, câteva arme de foc, s-au concentrat la marginea satului și au refuzat să permită trupei să-și continue calea, amenințând pe ofițer cu moartea dacă ar încerca să pătrundă în comună. Baloleanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. Administratorul de plasă a avut dreptate că țăranii sunt bine organizați și în stare să înfrunte chiar armata. ― Ei, domnule maior? Acuma? întrebă perplex și răgușit. Maiorul Tănăsescu avea scăpărări furioase
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
degete așteptau deasupra unei taste speciale. ― O.K. Dă-i drumul la bandă. Atenție la volum. Navigatorul apăsă comutatorul. Sala se umplu de un șuierat ascuțit. Vorbeau stelele. Deodată un sunet terifiant explodă prin pasarelă. Kane se cocârjă și Ripley păli în mod rușinos. Urletul oribil ținu douăsprezece secunde, apoi energia statică îl acoperi. ― Dumnezeule, zise Kane, tremurând tot. Lambert deconectă difuzoarele. Pe punte se resimți puțină căldură omenească. ― Ce-ar putea fi? întrebă Ripley cu voce pierdută. (Avea privirea celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
persoane la 10 ha), în părți din nord și doar pe alocuri în Muntenia. Iar la pagina 46, două hărți arată în nuanțe de roșu ponderea femeilor în populația totală a comunelor, în 1992 și în 2002 : a doua hartă „pălește” în mod îngrijorător, mai ales în aceste zone de presiune agricolă maximă. Pe scurt, în loc să se diminueze pentru a se apropia cît de cît de dimensiunile europene, lumea rurală s-a extins la noi după 1990. Satele nu au mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
priveam prin cioburile afumate pregătite din timp. Îți amintești? Dar tu erai foarte mititel pe-atunci... Atunci erau și zăpezi mai mari, iar în acel an, în vară, se arătase deodată pe cer o cometă cu șase cozi răsfirate care păleau în eter. O priveam din balcon cu nesaț cum stătea încremenită, o pată alburie printre stelele galben-strălucitoare, cu mii și mii de colțuri ascuțite. Din stradă, pe atunci pietruită și mărginită de case ca și a noastră, zugrăvite în tot
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o vegheam pe Ester, care murise și zăcea acum pe o masă neagră, într-un sicriu fără capac. Vițe roșii de păr îi atârnau peste marginea sicriului de lemn grosolan. Fața ei era albă și liniștită. Până și pistruii îi păliseră. Ochii ei verzi priveau țintă în tavan. Eu plângeam în hohote, mă copleșise o tristețe sfâșietoare, de parcă tot ce fusese bun pentru mine se dusese și rămăsesem singură în cenușă. O priveam cu ochii plini de lacrimi, când am observat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se voia- misterioasă și oarecum sentimentală). O luă tremurând în mână, o privi puțin și apoi începu să râdă, cu atâta poftă, încît trebui să se rezeme de ușă. ― Asta nu e floarea mea, spuse ea, foarte fericită. Probabil pălii puțin, căci mă privea biruitoare. ― Cum îți vine să spui asta? mă prefăcui eu indignat. ― Floarea aceea avea, împletit, un fir din părul meu... Mă privi încă o dată, pasemite foarte amuzată, și fugi. O auzii, până târziu după miezul nopții
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și de aici porni o discuție asupra religiilor, susținută mai ales de Mantii și de mine, pe care Maitreyi o asculta cu ochii în gol, fără să spună un cuvânt. ― Ce știți voi despre religie? izbucni ea deodată, roșind, apoi pălind, gata să plângă. Rămăsei surprins, neștiind dacă trebuie să mă scuz sau să mă explic. Mantu voi s-o mângâie, dar ea se smulse și fugi în bibliotecă. Îmi sfârșii ceașca de ceai, intimidat. Nu mai vorbea nimeni. M-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
doua zi am avut mult de lucru la birou și m-am întors târziu după masă. Maitreyi mă aștepta cu dejunul în sufragerie. Își adusese fișele și le clasifica alfabetic, într-o cutie cu tot atâtea despărțituri și litere. A pălit văzîndu-mă și mi-a adus îndată să mănânc. S-a așezat apoi aproape de mine, cu șalul trecut peste cap până aproape de frunte, privindu-mă! Cât sufeream eu atunci, neștiind ce să-i spun, temîndu-mă să nu par vulgar (căci eram
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
elev, vorbi Zamfira zîmbindu-i. Înnoptează... Dar privi buimac în jurul lui și începu să-și frece ochii. Apoi privi din nou, clipind repede, încercînd să se trezească. Erau în porumbiște, și parcă niciodată nu auzise atâția greieri deodată. Deasupra lor, cerul pălise, dar stelele încă nu se deslușeau. - Unde-i Ivan? întrebă Darie. - Odihnește sub pământ, vorbi Zamfira. Numai cruce n-am avut de unde să-i punem. - Ne-a purtat noroc, adăugă Iliescu. Ce-a mai fost și pe-aici! Mai rău
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și nu un alt an, bunăoară 1956 sau 1960? - Nu, recunoscu timid Pantelimon. Acum, că-mi spuneți d-stră, parcă mi se pare și mie suspect. Căci, în fond, de ce 1966?... Celalt izbucni în râs. - Prea mă crezi prost, tovarășe. Pantelimon păli și încercă zadarnic să zâmbească. - Eu? începu. De ce să vă cred cum spuneți d-stră?... Eu... Dar se întrerupse, văzând apropiindu-se foarte grăbit, aproape în fugă, pe tânărul cu șapca trasă pe frunte. - Plecase de-acasă, șopti gâfâind. Plecase cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
germană, știam că o interesează... Am voit să-i fac plăcere. - Dar nu i-a mai ajuns, continuă Năstase, pentru că, între timp, tovarășa Irineu schimbase din nou adresa. A fost trimisă în misiune în Suedia și a rămas acolo... Pantelimon păli, își trecu mâna prin păr și începu să-și șteargă picăturile de ploaie, parcă atunci le-ar fi simțit pentru întîia oară. - Nu știai că a rămas în Suedia? - Nu, răspunse absent Pantelimon. Apoi își privi mâna udă și o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
această legătură, destul de suspectă, să fi fost utilizată drept momeală; și anume, ca să ne mobilizeze toate energiile în jurul unui complot intern, fictiv, camuflând sursa și caracterul internațional al operației. Dacă este așa, au reușit, căci am pierdut trei luni... Ghibercea păli ușor și-l privi încruntîndu-se. - Ce-am fi putut face? - Nu e un reproș, continuă Pantazi. Pentru că, în orice caz, ați anchetat cu eficiență pe Zevedei, i-ați comunicat lui Pantelimon declarațiile - mă refer în special la pasajul despre von
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
jumătatea drumului. M-aș fi așteptat să sugerezi lui Năstase să se procedeze la descifrarea mesagiilor ținând seama de fazele lunii și în afara teritoriului nostru ținând seama, bunăoară, de calendarul lunar din Franța sau Rusia sau Mexic. Sau Uganda. Pantelimon păli și-și înălță brusc capul. - Dar e pur și simplu absurd! exclamă. Dacă apar ediții clandestine, cu eventuale mesagii cifrate, în România, mesagiile nu pot fi decât în românește și adresate românilor. - Pare, într-adevăr, absurd, începu Pantazi căutîndu-și o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]