1,724 matches
-
rădăcina răului”, întreprinde o adevărată disecție în societatea românească. Dacă optica e câteodată falsă, analistul găsind că arendașii străini ar fi vinovați de situația țărănimii, în schimb judecata asupra întregii „sisteme” care a dus la catastrofă e tranșantă, cu accente pătimașe, chiar virulente. Soluția preconizată e surprinzătoare: o lovitură de stat înfăptuită de rege. O pistă insolită în variabila gamă de opțiuni a scriitorului. Părerile lui C. despre artă și literatură nu trădează, orice s-ar spune, un spirit teoretic. Sunt
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
tipar pentru fiecare număr. Mai colaborau Eugeniu Carada, greu de distins, ca stil, de mentorul său politic, și Radu Ionescu. Un foileton după gustul epocii, Amăgirile inimii, tradus din limba franceză, însenina oarecum atmosfera înnegurată de ieșirile polemice violente și pătimașe ale celor trei tribuni. C. n. este suspendat, iar C. A. Rosetti nu va mai scoate o altă gazetă până după evenimentele de la 11 februarie 1866. R.Z.
CONSTIINŢA NAŢIONALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286385_a_287714]
-
Colaborează cu versuri Ion Mircea și Vasile Avram. Numărul 2 din 1990 conține o povestire inedită de Vasile Voiculescu și studiul lui Constantin Noica, Ardealul în spiritualitatea românească, iar numărul 7 din 1990, un fragment inedit de Emil Cioran, Îndreptar pătimaș. Din 1992, când revista dobândește un caracter extrem de eclectic, reține atenția doar pagina culturală, unde Ion Dur continuă să publice studii despre Constantin Noica și școala de la Păltiniș, despre Emil Cioran ș.a. Numerele 2-4 din 1991 cuprind un Centenar Aron
CONTINENT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286394_a_287723]
-
primește de la Primăria Parisului o locuință ieftină, în Cartierul Latin, pe strada în care a locuit și Voltaire. În vremea războiului, când este, împreună cu Eugen Ionescu, atașat cultural al Legației Române din Franța, începe, în românește, o nouă carte, Îndreptar pătimaș, pe care n-a încheiat-o niciodată. În 1947, la Dieppe, încearcă să traducă poemele lui Mallarmé în românește și trece printr-un veritabil coșmar. Se hotărăște să adopte definitiv limba franceză. Publică în 1949, la Gallimard, Précis de décomposition
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
București, 1988; Revelațiile durerii, îngr. Mariana Vartic și Aurel Sasu, pref. Dan C. Mihăilescu, Cluj-Napoca, 1990; L’Ami lointain: Paris-Bucarest, București, 1991; Singurătate și destin, îngr. Marin Diaconu, București, 1991; Antropologie filosofică, îngr. și pref. C. Barbu, Craiova, 1991; Îndreptar pătimaș, București, 1993; Oeuvres, Paris, 1995; 12 scrisori de pe culmile disperării însoțite de 12 scrisori de bătrânețe și alte texte, îngr. și pref. Ion Vartic, Cluj-Napoca, 1995; Razne, îngr. Nicolae Florescu, pref. Monica Lovinescu, București, 1995; Scrisori către cei de acasă
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
viții”. Amintirile lui B. vădesc o personalitate iscoditoare, ageră, dotată cu o „curiozitate avidă și malițioasă”, cu „limbă rea”, și „gură spartă”, uneori chiar „nespălată” (unii intimi i-au reproșat că anumite pagini ale sale amintesc de Vitellius), însă nu pătimaș, invidios sau răzbunător. Știind ce „presă” are între anumiți intimi ai săi, B. afirmă apăsat că și-a păstrat neatinsă obiectivitatea și, vorba lui Neculce, n-a scris „pe voia cuiva sau în pisma cuiva”. Și-a făcut din respectarea
BELDIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
conducător crud și pervers și pe inițiatul Messer Ottaviano, chiromant și cabalist, ce întrupează demonismul istoriei. Acesta din urmă primește replica lui Ioan Valahul, imaginat ca un simbol de sinteză arhaică și de logică etnică, dotat cu simțul eternității. Poligraf pătimaș și capricios, nu în puține rânduri agresiv, B. era tot mai interesat de aluzia culturală, devenită obsesie cărturărească, cultivând - dincolo de pitoresc - „cuvintele cântătoare”. Caietele Princepelui se înfățișează, astfel, ca o autocontemplare a Operei, în efortul unei documentări specioase, favorizând inventivitatea
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
existența intelectuală și din înclinarea spre scris a lui C. rămâne cel al traducătorului liric, începând cu cele Opt poeme din ciclul „Nenumita lumină”, ale lui Alexandru Busuioceanu, transpuse din spaniolă în română, continuând cu poeme ale lui Shakespeare în Pătimașul pelerin (1966), cu versurile tălmăcite din Federico García Lorca (Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías) și Antonio Machado, din T. S. Eliot (Pământ deșert), din Boris Pasternak (Hamlet), până la Paradisul lui Dante. La acestea se adaugă antologia Mai aproape de îngeri (1986
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
pref. Roxana Sorescu, vol. III: Proză, București, 2003. Traduceri: Federico García Lorca, Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías, Paris, 1959; Antonio Machado, Câmpiile Soriei, Paris, 1960; Al. Busuioceanu, Opt poeme din ciclul „Nenumita lumină”, introd. Al. Ciorănescu, Paris, 1963; W. Shakespeare, Pătimașul pelerin, cu desene de Eugen Drăguțescu, Paris, 1966; Mai aproape de îngeri, cu desene de Eugen Drăguțescu, postfață Ion Negoițescu, München, 1986; ed. anastatică, București, 2003. Repere bibliografice: Pavel Chihaia, Un scriitor de frunte al exilului românesc, RL, 1993, 11; Nicolae
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
după gustul interlocutorilor mei. Aceeași istorisire își schimba tonul dacă o povesteam „proletarilor”, „tehnocraților” sau „intelectualilor”. Mândru de talentul meu de povestitor, variam genurile, adaptam nivelurile de stil, alegeam cuvintele. Astfel, pentru a plăcea celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor pătimașe ale Președintelui cu Marguerite. Un bărbat, pe deasupra și Președinte al Republicii, care murea pentru că făcuse prea mult dragoste - tabloul acesta le era de-ajuns ca să fie extaziați. „Tehnocrații” erau mai sensibili la peripețiile intrigii psihologice. Ei voiau să știe ce
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care petrecuseră o noapte lungă într-un tren aproape gol, fugind prin imperiul muribund al țarilor. A doua zi, se despărțeau pentru totdeauna... Auditorii mei aparțineau de data aceasta celor trei caste - fii de proletari, viitori ingineri, intelighenția. Evocam îmbrățișările pătimașe în adâncul unui compartiment, noaptea, în trenul care zbura pe lângă sate moarte și poduri incendiate. Mă ascultau cu nesaț. Cu siguranță, le era mai ușor să-și imagineze perechea aceea de îndrăgostiți într-un tren decât un Președinte de Republică
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îl simt cum intră încet în stăpânire, E nevăzut, e tainic, e moartea fară știre... SAS Preaînălțate Doamne. DRAGUL Cu ce ochi mă privește! De n-aș vedea nimica pe el eu îl văd totuși. Ce ascuțit dezgheață privirea-i pătimașă Chiar bruma de pe ochii copilului din fașă! Sas, ai ureche bună... auzi tu bine, bine? (El își aține urechea cu nerăbdare, ca și când ar auzi ceva) S[AS] Aud prea bine, [Doamne] [DRAGUL] N-auzi cumva un corn? (apart) Cum aș
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în brațe și mijlocul ți-aș frânge, Ți-aș sângera eu buza c-o crudă sărutare, Căci patima-mi de flacări vo margine nu are. 9 2262 Dintru-a vedea se naște-a îndrăgi. 10 2262 [Ce ascuțit]dezgheață privirea pătimașă Chiar bruma de pe ochii copilului din fașă. {EminescuOpVIII 144} Ușor te biruiește poftirea frumuseței Și-n inimă îți bagă ea viermele vieții. Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă. Priviri iscoditoare a fețelor frumoase Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii. Și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în brațe și mijlocul ți-aș frânge, Ți-aș sângera eu buza c-o crudă sărutare, Căci patima-mi de flacări vo margine nu are. 9 2262 Dintru-a vedea se naște-a îndrăgi. 10 2262 [Ce ascuțit]dezgheață privirea pătimașă Chiar bruma de pe ochii copilului din fașă. {EminescuOpVIII 145} ALEXANDRU CEL BUN 2277 [P E R S O A N E L E] ALEXANDRU VODĂ JURGEA staroste de Suceava [RINGALA] [UN ȘOIMAR] [CIURBĂ] [DĂMĂCUȘ] [SCENA I] AL[EXANDRU] VODĂ, JURGEA
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
plângător și dureros începu cântarea înaltă în care se răsfrâng așa de bine și așa de minune toate suferințele Maicei lui Dumnezeu! toată poezia creștinismului, dragostea și resignația! Cu cât muzica sfântă își desfășura notele sale atât de serioase și pătimașe cu atât se vedea pălindu-se fața junei fetițe engleze; ochii bătrânului și ai junelui lord se ațintară asupra ei cu dragoste și îngrijire; ea șovăi. - Henrietta! Henrietta!!! strigă contele de Serei. Henrietta căzuse cu fața în jos, galbenă, descompusă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ca fiind legate în lanț, începând de la trup, de la lăcomia pântecelui, care naște desfrânarea; ca să poată fi satisfăcute acestea două, este nevoie de bunuri materiale și se naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
mai vechi timpuri ca fiind apotropaică. La români, „răvașul de leac” era fie purtat la gât de bolnav, fie aruncat pe apă, fie înghițit (ca atare sau doar cenușa), fie uns cu miere și aplicat cu partea scrisă pe „locul pătimaș” ș.a.m.d. Dar nu numai hârtia putea fi suport al răvașului. Acesta putea fi imprimat fie în lutul unei cărămizi crude, care se cocea apoi (precum „zapisul” dintre Adam și Diavol, în tradiția populară ; cf. 180), fie pe fruntea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sau cu atât mai mult cu cât) remediul nu era administrat propriu- zis, „tiriacul” din text nu mai este simpla denumire a preparatului opiaceu, ci un cuvânt cu virtuți magice care - prin simpla rostire - poate exorciza demonul bolii din „corpul pătimaș”. Inițial, năravul de a consuma opium a pătruns în Țările Române mai ales prin filieră turcească. Mai multe argumente pledează în favoarea acestei afirmații. În primul rând, chiar proveniența terme- nului afion : din turc. afyon, preluat la rândul lui din gr.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acum se extinde și asupra eului narator: Văzînd că stăpînul său avea de gînd să ducă mai departe această vrajbă și că nici o stăruință nu-i va schimba hotărîrea, Harry Esmond (care pe vremea aceea era mai neastîmpărat și mai pătimaș decît acum, cînd grijile, și chibzuința, și părul cărunt l-au potolit) crezu de datoria sa să-l asiste pe bunul, mărinimosul său ocrotitor. [...] Esmond fu ajutat și de astă dată de norocul său: scăpă neatins, cu toate că mai mult de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca fiind legate în lanț, începând de la trup, de la lăcomia pântecelui, care naște desfrânarea; ca să poată fi satisfăcute acestea două, este nevoie de bunuri materiale și se naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
ca fiind legate în lanț, începând de la trup, de la lăcomia pântecelui, care naște desfrânarea; ca să poată fi satisfăcute acestea două, este nevoie de bunuri materiale și se naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
sînt totuși mai bun decît atît.” (Constantin Noica) Lauda este, de fapt, mai mult un act de gentilețe, decît unul de evaluare corectă a unei stări de fapt. La fel și condamnările, rar cînd sînt obiective: de cele mai multe ori sînt pătimașe, realizate din invidie; sau sînt făcute din vanitate, pentru a arăta că ești capabil să vezi ori să Îndrepți slăbiciunile sufletești ale altora. * „Eu am dreptate și tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate, eu
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
al argumentațiilor lor). * „CÎte pasiuni ai În suflet, ai tot atîția cruzi stăpîni.” (Demophilos) Unele dintre cele mai frumoase exemple doveditoare ale acestui fapt le găsim În legendele și mitologiile popoarelor vechi. Astfel, Medeea sau Krimhilda sînt prototipuri ale femeii pătimașe și violente, care acceptă orice sacrificiu de sine În numele dragostei Împărtășite de către partener, Însă care, atunci cînd sînt Înșelate În așteptările lor, devin de o cruzime neobișnuită. Să ne reamintim cuvintele Medeei: „Femeia În toate e plină de teamă; ea
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
În toate e plină de teamă; ea e fără curaj În luptă și cînd vede fierul sabiei. Dar dacă e insultată În drepturile ei conjugale, atunci nu există suflet mai sălbatic decît al ei.” (Euripide, „Medeea”). Krimhilda iubește și ea pătimaș, iubește total, neștiind și neputînd face compromisuri: nimic nu o abate din drumul ei, nici măcar cei doi copii pe care Îi are, ea concentrîndu-și toate energiile În jurul nefericirii ei și al necesității răzbunării „marii ei iubiri”, care este Siegfried, ucis
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
uscăciune, sterilitate și insensibilitate e un vechi refren cântat de lenea minții în ipostaza ei de adulatoare exaltată a „vieții”: generația mea a apucat să vadă prea bine unde a dus această „biolatrie” și pretinsa ei grijă pentru suflet. Greșeala pătimașului Klages a fost de a considera opuse două noțiuni distincte, e adevărat, dar corelate și solidare: sufletul și spiritul. Nu tot ce e distinct e opus; nu tot ce e opus e în contradicție; nu orice contradicție e dialectică. E
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]