8,062 matches
-
fără cusur. Îmi pare rău, domnule. Rostea cuvintele cu o claritate desăvârșită, ca și cum era obișnuit să vorbească numai cu străinii, și folosea o limbă cât se poate de simplă, fiind specializat în metoda predării directe. Privirea lui stărui meditativ asupra pantofilor scâlciați ai lui Charlot. Charlot plecă. Poate că ceva din înfățișarea bărbatului îi amintea de Lenôtre. Imediat după ce plecă de la școală, se gândi că și-ar putea asigura o existență decentă lucrând ca funcționar, fiind un bun cunoscător al legilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
și apoi își dădu seama de propria lui prostie: sub copertina verde a vespasienei se vedeau două picioare și partea de jos a unei perechi de pantaloni. Erau pantaloni negri cu dungi subțiri, pantaloni de avocat, doctor sau deputat, dar pantofii nu mai fuseseră curățați de câteva săptămâni. — Sunt Monsieur Carosse, Pidot. —Da? — Știi și tu cum se întâmplă: adesea suntem înțeleși greșit. —Așa e. —Și ce puteam să fac? În fond, spectacolul trebuia să meargă mai departe. Eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
găsește cuvintele necesare pentru a-și explica prezența: el însuși era o pagină scrisă ce aștepta să fie citită. Cauți ceva de mâncare, rosti ea. Ca majoritatea femeilor, citise dintr-o privire toată pagina, inclusiv notele de subsol, care erau pantofii lui. El făcu un gest ce putea fi interpretat ca refuz, dar și ca acceptare. N-avem mare lucru în casă, spuse ea. Știi cum e în ziua de azi. Mi-ar fi mai ușor să-ți dau niște bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
în ziua de azi. Mi-ar fi mai ușor să-ți dau niște bani. Am bani, răspunse el. Trei sute de franci... Ar fi bine să intri, zise ea. Ai grijă să nu murdărești. Tocmai am spălat scările. —O să-mi scot pantofii, spuse el umil și păși în urma ei, simțind sub tălpi răcoarea parchetului. Totul era puțin schimbat, în rău, casa intrase pe mâna unor străini, asta era limpede: oglinda cea mare fusese dată jos, iar pe perete rămăsese o pată urâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
am întrebat pe tine. Spune tu. Cum l-ai lăsat pe fiul meu? — Era bine, repetă Charlot. M-a rugat să vă caut și să văd ce mai faceți. Nu zău, chiar așa? Putea măcar să-ți dea o pereche de pantofi cu care să intri în casă, comentă ea tăios. Sper că n-a mai făcut altă prostie? Că nu și-a prăpădit din nou banii? Nu. Nu. — A cumpărat toate astea pentru bătrâna lui mamă, continuă ea mânată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Când s-a dus prima oară, a avut senzația că lucrurile atât de bine cunoscute îl dau în vileag la tot pasul: i se părea că, deși nimeni nu-i rostește numele, stâlpii de la răspântii îl vor trăda, că tălpile pantofilor îi scriu numele în praful de pe marginea drumului, că scândurile podului de peste râu răsună sub pașii lui într-un mod aparte, ca o voce inconfundabilă. Odată, pe drum, îl depăși o căruță venind dinspre St Jean, iar Charlot îl recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
putut să te confund cu Pidot? —Ai să îngheți. — Foarte probabil. Așa a sfârșit și Edgar Allan Poe. —Uite ce e, să știi că nu sunt chiar atât de nerecunoscător, zise Charlot. Poți să rămâi aici o noapte. Scoate-ți pantofii, iar eu am să trântesc ușa. Apoi, vino după mine. Închise ușa cu zgomot. Nici nu apucă să facă doi pași că din capul scărilor se auzi glasul fetei. —A plecat, Charlot? — Da, a plecat. O să mă duc să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
aștepte răspunsul, se culcă și adormi imediat, ca un copil. Oare de ce nu poate dormi liniștit cel care a ucis un om, se întreba Charlot. 14 —Unde ai fost? îl întrebă Thérèse. Charlot își curăța cu un cuțit noroiul de pe pantofi. — În timpul nopții mi s-a părut că aud ceva mișcând înspre șopronul din grădină. M-am dus să mă uit. Ai găsit vreo urmă? Nu. — O fi fost Chavel, zise fata. Mult timp n-am putut să dorm, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
lui era iarba și o privea cu dragoste: trebuie să pună pe cineva să o cosească înainte să vină iarna, iar anul viitor să se ocupe temeinic de grădină. Urmele neregulate ale pașilor ajungeau de la râu până aici: recunoscu urmele pantofilor lui alături de cele lăsate de galoșii mari și grei ai preotului. Pe această cale Dumnezeu intrase în casă, acolo lumea se vindecase în chip miraculos, se învăluise în ceață și iarăși se limpezise sub ochii lui, așa încât îl văzu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
gri uni și - n-are de ales - culege o cămașă albă de pe un umeraș. Din păcate, nu se prea găsesc cămăși gri în comerț, deși sunt foarte practice, pentru că nu se observă depunerile de pe guler. În schimb, ciorapi gri și pantofi gri se găsesc pe toate drumurile. Îndreaptă o cută invizibilă a cuverturii întinse peste patul făcut impecabil și iese în vestibul. Ia din cuier un parpalac și o pălărie - vă las să ghiciți de ce culoare - și se oprește în fața unei
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-l așteaptă un viitor fericit. Peste o săptămână. Nu-și permite să stea prea mult cu zâmbetul ăla tâmp, de fericire, pe figură și-și trage fața publică de anonim: colțurile buzelor i se lasă, ochii privesc fix spre vârfurile pantofilor, umerii îi cad, iar el scade cu doi centimetri în înălțime. Ar vrea să fie atât de șters, încât să nu se vadă nici măcar în oglindă. Se apleacă, ia punga de la Carrefour cu cărămizile sparte și iese pe ușă. Despre
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu știu cum la el și să te-ngroape. De aceea, Lionel nu se uita niciodată în ochii oamenilor, ținea privirea în pământ și făcea tot ce putea ca să treacă neobservat. Asta îi oferea și avantajul că vedea pe unde calcă, iar pantofii lui aveau, astfel, o durată de viață peste medie. Observa mai întâi încălțările interlocutorului și abia apoi ridica, timid, privirea spre el. Vorbea în șoaptă - obicei păstrat din țară, de frica microfoanelor ascunse în pereți, în pat, în aer. Ca să
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în fața oglinzii. E foarte mulțumit de ceea ce vede. Nu-și permite să stea prea mult cu zâmbetul ăla tâmp, de fericire, pe figură și-și trage fața publică de anonim: colțurile buzelor i se lasă, ochii privesc fix spre vârfurile pantofilor, umerii îi cad și scade cu doi centimetri în înălțime. Iese pe ușă. Când trece prin dreptul lui Agnès, aceasta îl privește, plină de reproș, de după un munte de cușcuș. — Bună dimineața, madame Agnès. — Bună dimineața, domnule Lionel, răspunde ea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
parpalac și o pălărie. Se oprește în fața oglinzii. Vede scadențarul morții fixat deasupra oglinzii, ceea ce-l ajută să-și compună fața cu care a reușit să devină un anonim perfect: colțurile buzelor i se lasă, ochii privesc fix spre vârfurile pantofilor, umerii îi cad, iar el scade cu doi centimetri în înălțime. Iese pe ușă. Când trece prin dreptul lui Agnès, o salută deferent: — Bună dimineața, madame Agnès. — Bună dimineața, domnule Lionel, îi răspunde ea plină de bunăvoință, după care îi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
găsit un mop în debara și, sprijinându-se în cârjă, încearcă să reducă din dezastrul pe care Lionel își dă silința să-l provoace. Fata mai mică se alege cu pantalonii bine storși. Lionel e acum în chiloți, maiou, ciorapi și pantofi. Constată că și chiloții sunt uzi, dar observă, în ultima clipă, că moștenitoarele și-au lăsat voaletele pe ochi, ca să nu vadă ce urmează. Speriată de numărul de striptease la care a asistat, Liliane îl întreabă: — Te rog, spune-mi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
dusă și umbrela de la bancă: ziua se arată lipsită de precipitații. E ora 12.15. Lionel se apropie de sediul firmei la care e angajat. Între timp, a trecut și pe la un magazin de încălțăminte de unde și-a luat niște pantofi albi, cu șireturi. A obținut 40% discount, o limbă de ghete și șanuri gratis, pe deasupra. A plătit cash, fără factură, și a lăsat o carte de vizită unde să-i fie trimis pachetul. Intră în biroul directorului, care are o
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
d’Anjou. Restaurantul pare pustiu. Îi întâmpină căruciorul cu deserturi, deasupra căruia tronează faimosul ananas. Lionel e îmbrăcat strălucitor, cu hainele lui de înmormântare. Costumul negru, cravata albă și batista albă, asortată, din buzunarul hainei, ca să nu mai vorbim de pantofii albi cu șireturi, îl fac să semene cu Fred Astaire, mai mult ca niciodată. Nici Liliane nu e mai prejos: are pe ea o rochie de seară, cu trenă și cu spate gol. Poartă un pantof oranj, cu toc, asortat
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu mai vorbim de pantofii albi cu șireturi, îl fac să semene cu Fred Astaire, mai mult ca niciodată. Nici Liliane nu e mai prejos: are pe ea o rochie de seară, cu trenă și cu spate gol. Poartă un pantof oranj, cu toc, asortat la culoarea ghipsului și a cârjei. Rochia de tafta - și ea oranj - are o despicătură foarte adâncă pe partea ghipsului. Într-un cuvânt, Liliane e ridicolă. A mai îmbrăcat această rochie o singură dată, la nunta
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Mai ales dacă e și seacă. Te răcorește la fix, îi dă dreptate Jean. Lionel depășește starea de beatitudine de care a fost cuprins și se simte obligat să-i dea o explicație șefului de sală: — Știi cum e cu pantofii ăștia de o mie de euro perechea când îi încalți prima oară... — Mie-mi spuneți? Vă-nțeleg perfect. — Ți s-a-ntâmplat și ție? se bucură Lionel că și-a găsit un tovarăș de suferință. — Și-ncă de câte ori. Jean își
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-mi spuneți? Vă-nțeleg perfect. — Ți s-a-ntâmplat și ție? se bucură Lionel că și-a găsit un tovarăș de suferință. — Și-ncă de câte ori. Jean își privește uimit șeful, nefiind la curent cu faptul că obișnuiește să-și cumpere pantofi de o mie de euro. Lui Lionel încep să-i înghețe tălpile. Îi comandă lui Jean: — Adu-mi douășpe ceaiuri fierbinți. — De fructe sau verde? îl întreabă profesional chelnerul. — De care vrei, numai adu-le cât mai repede! Pe rând
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și el în casă și va încerca să moară cu demnitate. E genul de hotărâre pe care bețivii consacrați o iau de multe ori în viață. Mai ales când li se termină banii, și-au vândut deja paltonul și pe pantofii scâlciați nu pot lua nimic. Ca bețiv amator, Lionel trebuie înțeles că a luat această hotărâre. E ora 9.30. Se aude un țârâit de sonerie. Intrigat, Lionel ascunde banii în sertar și se duce la ușă: e îmbrăcat în
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
să împartă la săraci lucrurile rămase după el. — Nu-s proști românii. Eu zic să nu pierdem timpul: facem un inventar și de săraci mă ocup eu. Există lume amărâtă în Angers? Mai multă decât crezi. Ce număr purtai la pantof? — Purtam? La trecut... — Păi de luni n-o să-i mai porți. — 42, răspunde trist Lionel. — Perfect, e un număr comun, îi plasăm ușor. La costum? — 50. — Dacă nu le vine bine, îl mai ajustează și ei. Calul de dar nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cu ceva? — Cu multe. Dar o să mă mulțumesc și cu mai puțin, nu sunt pretențioasă. După atâta doliu... Țineți-mi puțin asta. Văduva îi dă pălăriuța neagră, cu voaletă. Pe urmă îi dă haina de la taior. Pe urmă fusta, bluza, pantofii, colanții, furoul, sutienul și, la urmă, chiloții. Văduva seamănă acum cu o femeie goală, iar Lionel cu un garderobier. Situația devine penibilă pentru că Lionel e doar în chiloți, iar văduva se ține foarte bine. Doamna are și o explicație pentru
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Se duce în fața oglinzii. Din oglindă îl privește un om terminat. E neras de două zile, are cearcăne sub ochi, iar șampania i-a lăsat urme adânci pe obraji. Își aranjează cravata. Își dezleagă și releagă mai strâns șireturile de la pantofi. Stinge lumina. Toți telespectatorii umblă la contrast. Se duce, pe bâjbâite, spre pat. Se întinde. Își încrucișează mâinile pe piept. Începe să spună cu voce tare, în românește, Tatăl nostru. Încearcă de mai multe ori, pentru că a uitat românește. Lacrimi calde
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
lui Pristanda, care cîntă la vioară (primește și un dolar de la Cațavencu, pe chestia asta!). Aici, bietul prefect este victima tuturor nebunilor, În frunte cu Zoe, căci doar deaia și recunoaște aceasta,”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi Îl amenință cu arma)... În același an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stă Într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, și trage cu urechea la ce discută Fănică și Cațavencu. Peste un an, la Chișinău, prefectul, În șort, se
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]