KorAP: Find »[drukola/base=par & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...113 >

2,818 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

barbari înaintau târâș, aproape invizibili în vegetația bogată. Lor li alăturară alții, iar apoi alții. — Quazi, sunt quazi. Și sunt foarte mulți. Valerius căută amuleta și o strânse în pumn. Să mergem, repede. Nu vreau să mor înfipt într-un par și jupuit de viu. — Stai - Titus îl apucă strâns de braț. Nu ne văd. Dacă plecăm, se vor lua după noi. — Ba ne vor vedea pe noi, caii... Ne vor vedea și ne vor prinde. Știu să-i recunosc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de ei. E frig, și nu puțini oameni au murit înghețați în castru. Dar quazii sunt cei mai răi. Iar cele mai rele și mai rele sunt triburile lor răzvrătite. Soldații noștri nu au uitat capetele tovarășilor lor înfipte în parii pe care barbarii îi înfigeau în pământ, dând ocol în galop taberelor noastre. Antonius Primus și Errius Sartorius erau singuri în cortul tribunului. Schimbară o privire. Amândoi văzuseră capetele înfipte în pari. Amândoi asistaseră și la torturarea zadarnică a prizonierilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu au uitat capetele tovarășilor lor înfipte în parii pe care barbarii îi înfigeau în pământ, dând ocol în galop taberelor noastre. Antonius Primus și Errius Sartorius erau singuri în cortul tribunului. Schimbară o privire. Amândoi văzuseră capetele înfipte în pari. Amândoi asistaseră și la torturarea zadarnică a prizonierilor quazi, în speranța că vor dezvălui unde se găseau satele lor. — Aici - Antonius puse degetul în mijlocul hărții. Aici, vezi? Aici trebuie să mergem, să-i scoatem din vizuina lor. Tribul quazilor rebeli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lateral vom face două șanțuri care se vor îngusta, în formă de pâlnie. Ca să-i atace pe oamenii mei, quazii vor ajunge chiar în pâlnia aceea... — ...iar acolo îi vor aștepta castrapila! — Exact. Quazii vor intra în pădurea aceea de pari ascuțiți împinși de oamenii care formează frontul... Să zicem, o sută cincizeci de picioare de front, deci șaizeci de soldați... Douăzeci vor sta în spatele celor două șanțuri laterale, gata să se arunce asupra barbarilor care vor rămâne prinși în castrapila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
El însuși se simți anulat de o misterioasă ființă primordială care părea că vrea să-l tragă în jos, ca să se contopească cu el și cu quazii care se apropiau, vrând să-l ucidă, să-i înfigă capul într-un par și să-l ducă în triumf - cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
găsească pe cel mai puternic gladiator din lume. Dacă Galba căzuse din cauza blestemului lapis niger, el nu avea să sfârșească la fel. — Continuă... Hector istorisi că Otho dăduse capul lui Galba unui grup de soldați, care îl înfipseseră într-un par și îl purtaseră pe străzile Romei strigând tot soiul de injurii: „Galba, zeu al iubirii, bucură-te de vârsta pe care-o ai!“ - fiindcă la Roma toată lumea știa că, în urmă cu câteva zile, Galba se lăudase că e încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
hotărât să organizeze în cinstea lui munera pline de fast. Cât despre tine... — Eu? îl întrerupse Valerius furios. Nu ți-au spus instructorii tăi că nu-s în stare să mânuiesc armele? Nu ți-au povestit că în timpul antrenamentelor la pari nu reacționez? Nu știi că în două rânduri era să mor, fiindcă am fost lovit în frunte de scutul instructorului? Mă aflu sub protecția teribilă a împăratului, știu... Vrea să mă vadă intrând în arenă, vrea să vadă cum mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
până la Lugdunum. Dar tu? Valerius se ridică. Dintr-un salt, reuși să se prindă de gratiile ferestrei și se ridică să privească afară. Văzu arena pentru antrenamente. — Vino să vezi. Marcus veni lângă el. — Privește. Pe marginea arenei fuseseră înfipți pari înalți de vreo doi metri. Mulți aveau un braț central mobil, care se putea lungi sau scurta cu ajutorul unei funii, prin intermediul unor scripeți. Un instructor ținea cu putere de capătul unei funii. La celălalt capăt era legat un scut oval

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
doi metri. Mulți aveau un braț central mobil, care se putea lungi sau scurta cu ajutorul unei funii, prin intermediul unor scripeți. Un instructor ținea cu putere de capătul unei funii. La celălalt capăt era legat un scut oval, concav, lipit de par. Scutul putea fi așezat orizontal dacă trăgeai de funie și revenea în poziție verticală dacă slăbeai frânghia. Un începător se apropie de par, ținând scutul lipit de umăr și de șold. Instructorul trase de frânghie și scutul de antrenament înaintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu putere de capătul unei funii. La celălalt capăt era legat un scut oval, concav, lipit de par. Scutul putea fi așezat orizontal dacă trăgeai de funie și revenea în poziție verticală dacă slăbeai frânghia. Un începător se apropie de par, ținând scutul lipit de umăr și de șold. Instructorul trase de frânghie și scutul de antrenament înaintă repede spre luptător, care nu avu timp să se apere și se prăbuși la pământ, cu fruntea însângerată. Rubrus alergă spre instructor. Măsurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
piatra. — Proculus, eu... — Tu vei fi Orpheus. Proculus dădu drumul amuletei, ca și cum ar fi terminat de spus o rugăciune. — Mâine începem antrenamentele. Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de paie și alte obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e parul antirețiar, care servește pentru antrenamentul de bază al secutor-ilor. Se aplecă și trasă pe pământ un cerc. Ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de paie și alte obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e parul antirețiar, care servește pentru antrenamentul de bază al secutor-ilor. Se aplecă și trasă pe pământ un cerc. Ăsta e punctul de plecare al exercițiului. Între punctul ăsta și țintele agățate pe par e un mic culoar, pe care trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e parul antirețiar, care servește pentru antrenamentul de bază al secutor-ilor. Se aplecă și trasă pe pământ un cerc. Ăsta e punctul de plecare al exercițiului. Între punctul ăsta și țintele agățate pe par e un mic culoar, pe care trebuie să-l parcurgi... vezi? E un soi de galerie... Proculus arătă spre structura de lemn înaltă de vreo patru picioare și destul de lată ca să poată trece prin ea un om înarmat cu scut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vezi? E un soi de galerie... Proculus arătă spre structura de lemn înaltă de vreo patru picioare și destul de lată ca să poată trece prin ea un om înarmat cu scut. De la cercul trasat pe pământ, culoarul se prelungea până aproape de par, trecând pe sub o furcă. — Ca să ajungi la țintă, trebuie să îndoi genunchii, să treci pe sub furcă și să străbați repede culoarul, din doi-trei pași mari. — De ce trebuie să mă las în jos? întrebă Valerius arătând spre scutul de antrenament, concav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
deveni rigid, iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se așeză pe iarbă, gâfâind și ștergându-și sudoarea de pe frunte. Se uită la Proculus, care monta pe parul de antrenament un băț cu capătul în formă de T, înfășurat în pânză. Bățul era suspendat în așa fel încât, atunci când maestrul îl înălța, capătul în formă de T se îndrepta în jos, iar când îl cobora, capătul se îndrepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
asculți cu atenție cuvintele, Valerius. Proculus tăcu o clipă. — Cuvintele pătrund în inimă și îmbogățesc conștiința... Se întinse. În noaptea asta o să lăsăm lampa aprinsă. Valerius adormi în brațele Velundei. Antrenamentul începu în zori, ca în ziua precedentă. Din nou parul, din nou scutul greu care apăsa umărul ce-l durea, din nou jocul cu penele. La prânz, pâine și apă. Apoi, antrenament. Trecură mai multe zile. Nervii lui Valerius erau întinși la maximum. Antrenamentul deveni mai dificil. Valerius trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
multe zile. Nervii lui Valerius erau întinși la maximum. Antrenamentul deveni mai dificil. Valerius trebuia să urmărească mai mulți tineri care, asemenea rețiarilor, alergau cu spatele la el. Trebuia să-i atingă cu un rudis muiat în vopsea roșie. Cu toate că exercițiile la par și jocul cu penele îl făcuseră mai rapid și mai intuitiv, când ajungea din urmă un rețiar, acesta sărea în lături. Valerius, aflat în atac, se dezechilibra și cădea în genunchi. Căzu astfel de nenumărate ori. — Poftim. Proculus îi întinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dea luptele clasice dintre secutori și rețiari, dintre mirmiloni și traci și dintre provocatores. — O să fiu singur? — Nu, vor mai fi câțiva... Dar stai să vezi! Băiatul privi în jur, apoi începu din nou să vorbească. — De piramidă au sprijinit pari de lemn, pe toate cele patru laturi. Au pus apoi o împletitură și deasupra au pus iarbă... Așa, piramida a devenit o colină adevărată... Ceva nemaivăzut... Apoi au săpat în arenă un canal, iar cu nisipul adus i-au făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum arată. — Ca niște pari ascuțiți... Valerius se văzu din nou în Pannonia, în vârful dealului de unde privise împreună cu Titus lupta împotriva quazilor. Revăzu capcana făcută de fratele său... — Vorbești despre castrapila? — Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
încleștă nervos degetele pe brațele încrucișate. — Soldații i-au tăiat capul lui Valens nu dintr-o cruzime inutilă, continuă Antonius. Nici unul dintre soldații voștri n-ar fi crezut că e mort, dacă nu i-ar fi văzut capul înfipt în par. Asta ca să se știe că nu mai aveți nici o speranță. — Pentru noi, zise Arrius Varus ironic, moartea lui Valens înseamnă sfârșitul războiului. Înseamnă că v-ați predat. Am aflat că, la zece mile de aici, la Narnia, ofițerii voștri au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Divide et impera: divide și stăpânește. Tipică tactică politică a romanilor. Dolabra: un fel de târnăcop, a cărui parte anterioară seamănă cu o secure, iar partea posterioară - cu o sapă lungă. Dolabra îi permite soldatului să taie sau să rotunjească pari, să sape pământul și chiar să scoată bolovani din pământ. Domus: vila romană prin excelență. Cu o secțiune pătrată sau dreptunghiulară, are patru laturi și o mare grădină interioară, în care se poate ajunge prin porticurile interioare. Editor: finanțatorul oficial

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

strălucitoare din satin cu pete de leopard, aleasă de Ammaji din bazar. Pe cap purta o căciulă roșie, din lână, o învelitoare de ceainic dată tot de Ammaji, care i-o împletise și o ridicase până la nivelul lui pe un par. Ținea foarte mult la această pălărie, căci îl ferea de curent și îi ținea de cald la cap noaptea, când briza era răcoroasă și îi apăra urechile de viețuitoarele de noapte, de cărăbușii nocturni, mici și negri, de furnici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

Dar există căi... — Nu înțelegi deloc! strigă ea. Este o viață. O ființă vie. Inocentă. Sacră. Eu am băut elixirul tocmai din cauză că am crezut că viața e sacră. Nu poți să omori o viațăă Poate că nu ești omul care pari a fi, adăugă ea, recăpătându-și suflul. Acela ar fi... își înghiți încă o dată vorbele și schimbă tonul: — Trebuie să intrăm. Apoi dispăru. Vultur-în-Zbor mai zăbovi un moment înainte de a se întoarce la ferestra de pe partea laterală a casei. Frazele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Gribb, Norbert Page și Puștiul De-Două-Ori fuseseră înfășurați în pături aspre de lână, luate de la magazin. Contele Aleksandr Cerkasov fusese învelit într-un cearșaf brodat cu blazonul său. Fiecare trup neînsuflețit era cărat într-un simplu hamac, întins între doi pari, cu câte un purtător de giulgiu la fiecare capăt. Majoritatea celor din K îi urmau pe îndurerații Pricipali, cu lacrimi de crocodil pe obraji. îndurerații Principali erau Elfrida, însoțită de Vultur-în-Zbor, Irina Cerkasova și Cale-Bătută Peckenpaw. Contele Aleksandr Cerkasov devenise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
i se învălmășeau, Vultur-în-Zbor își dori să vadă chipul din spatele vălului. Și încă ceva, spuse Liv. Grimus este un bărbat foarte atrăgător. Poate așa se explică unele lucruriă Deggle obișnuia să-l numească frumușelul. Irina spunsese: „Nu ești omul care pari a fi...“ Gribb la picioarele patului, murmurând: „Remarcabil. Remarcabil“. Privirile de recunoaștere pe care le văzuse în Elbaroom și vorbele lui Peckenpaw, spunând: „Jones și un necunoscut“, spuse cu vocea aceea plină de înțelesuri. Spectrul Trandafirului de Piatră. Spectrul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]