1,962 matches
-
-uri de stradă, în special în weekend. Când ne oprim la semafor, pot auzi un Frank Sinatra cântând foarte tare, dar nu-mi pot da seama de unde vine. ― Stai așa, spune Brad. Trebuie să asculți asta, mai spune el, și parchează mașina la colț. Mă ia de mână și ne îndreptăm spre locul de unde se aude muzica. În mijlocul străzii e un bărbat la vreo șaizeci de ani. Poartă o pălărie, o haină neagră și un papion. Se ține de un microfon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
sunt șosele imense, străjuite de margini înverzite și case mari. În cele din urmă, ajungem pe Montana, o stradă liniștită care dă pe-afară de bogăție, doar pentru că magazinele și restaurantele de pe ambele părți ale drumului sunt atât de elegante. Brad parchează în fața unei mici cafenele, care pare plină. Afară, în stradă, mai este o singură masă liberă, și Brad îmi spune să mă așez, cât ia el micul dejun. Să nu credeți că sunt egoistă, dar nu mă pot abține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
văd în Los Angeles: o blondă singură la volanul unui Porsche. ― De unde știi tu că sunt singură? ― Un bărbat are dreptul să viseze, nu-i așa? Zâmbesc și pornesc mai departe. Opresc la primul loc care arată ca un supermarket, parchez și iau un cărucior pentru cumpărături. Într-un tricou strâmt, jambiere și pantofi sport Reebok, cu ochelarii de soare pe cap și părul prins într-o coadă care strălucește, sunt încântată să observ că arăt ca oricare altă soție tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
veche. Mergem prin hol și ne așezăm pe terasa care cu vedere la ocean, desfătându-ne cu mâncarea delicioasă, și desfătându-ne unul pe altul. După prânz mergem înapoi acasă, luăm mașina și Brad mă duce la Palisadele Pacificului, unde parcăm mașina și mergem într-o excursie de două ore prin munți. Ei bine, asta da viață: respir aer curat și proaspăt și pășesc alături de bărbatul meu cel superb. Ne întoarcem, facem baie împreună și normal că dintr-una în alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
n-avusese voie să conducă mașina familiei. Taică-su era implicat În afaceri imobiliare și mașina trebuia să-i fie mereu la Îndemână, În caz că avea nevoie să ducă niște clienți la țară ca să le arate câte-o fermă. Mașina era parcată mereu În fața clădirii First National Bank, unde avea taică-su biroul, la al doilea etaj. Aveau aceeași mașină chiar și acum, după război. Nu se schimbase nimic În oraș, În afară de fetele care crescuseră. Ele trăiau Însă În lumea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
c-o să fie ales președinte? mă-ntrebă Fontan. — Nu, spusei. A doua zi după-amiază megeam cu mașina spre casa lui Fontan, trecând prin orașul umbrit, apoi pe drumul plin de praf, pe drumul lateral și, În cele din urmă, am parcat lângă gard. Era altă zi fierbinte. Madam Fontan ieși În pragul ușii din spate. Arăta ca doamna Moș Crăciun, curată, cu obrajii roșii și părul alb, și se legăna ca o rățușcă În timp ce mergea. — Doamne, bună, Îmi spuse. Ce cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Cum vezi! - răspunde tata. Noi n-am urcat în mare viteză, așa, ca voi, noi am venit suind treaptă cu treaptă, că ne temem de nu știu ce sau de nu știu cine. Sorina își acoperă obrăjorii cu palmele. Sorin dorește, acum, să-și parcheze, undeva, mașinuța, n-o poate lăsa, așa, oriunde. Unde s o pună, unde s-o pună... Cel mai nimerit ar fi pe balcon. Pedalează ușor, iar Sorina deschide ușa de la bucătărie care duce direct acolo. Mașinuța și șoferul ei au
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
sau angajatori. Nu era cinic față de aceia dintre noi care erau bogați și nici nu ne invidia sau profita prea mult de noi. Își păstra o atitudine plăcută și respectuoasă față de toată lumea, până și față de polițista care-l amenda pentru că parcase ilegal mașina de Împrumut. De altfel, Își plătea Întotdeauna amenzile. Aș spune că avea una dintre cele mai mari calități pe care le poate avea un om, după părerea mea, adică bunătate necondiționată. Bine, faptul că nu-l motiva absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fie prins la locul faptei, continuă detectivul. Avea mâinile pline de sânge. Am găsit amprente pe pieptănașul de metal. Probabil că a fugit de acolo foarte repede. Presupun că a aruncat pantalonii și pantofii destul de aproape de locul În care Își parcase mașina. Acum știți la fel de multe ca și noi. Vera și-a șters ochii și i-a zis că acum Începe să Înțeleagă ipoteza. Și eu la fel. Cu toate acestea, explicația era atât de nesatisfăcătoare. Un gest stângaci? Acesta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
familie care se înțelege bine. La masă ne-a spus: «Trebuie să mă duc mâine la Suginami», iar eu am zis: «Te duc eu cu mașina până în stație.» Oricum trebuia să-mi duc copiii la grădiniță și soția până în stație. Parcam mașina în apropierea grădiniței și apoi mergeam cu metroul la muncă. Întâi le duceam pe ele două și apoi mergeam și eu. Dar sora mea a zis: Nu e nevoi să te deranjezi. Mai bine merg cu metroul și schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
câte unul dintre părinți, a fost extrasă din clădire și condusă, cu grijă, pe un lung șir de trepte până la trotuar. După care a fost depusă - susținută aproape pe brațe - în primul dintre automobilele închiriate, negre și lucioase, care așteptau, parcate pe două rânduri, la marginea trotuarului. A fost un moment excesiv de plastic - un moment de revistă de scandal - și așa cum se întâmplă în astfel de momente, s-a bucurat de un cor de martori oculari, pentru că nuntașii (și eu printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
duminică, s-ar fi putut numi zăpăceala și învălmășeala normală a unei congregații care se împrăștie. Pe urmă, brusc, a început să se răspândească zvonul insistent - pornit de la unchiul miresei, Al - că invitații la nuntă sunt poftiți să folosească automobilele parcate la marginea trotuarului; adică, fie că urma o recepție sau nu, fie că survenise o schimbare de planuri sau nu. Dacă reacția celor din imediata mea vecinătate poate fi luată drept criteriu, oferta a fost privită ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dat dracului și la jocul cu bile pe trotuar. În acest joc, primul jucător își rostogolește sau își aruncă bila lui, adică țintașul lui, la o distanță de șapte-opt metri pe marginea trotuarului unei străzi dosnice, pe care nu sunt parcate mașini, ținând-o foarte aproape de bordură. Cel de-al doilea jucător încearcă apoi să i-o lovească, aruncându-și bila lui de la aceeași distanță. Atingerea se producea foarte rar, pentru că orice poate devia o bilă, împiedicând-o să-și atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ori vrei să te numeri printre aceste mortăciuni...? Hai, apucați de targă, eu vă aștept afară...!” Cu cele mai năpraznice sentimente de ură Împotriva brutelor comuniste - am Început să transportam cadavrele la un auto camion acoperit cu o prelată și parcat cam la 120 metri la o rampă destul de șubredă așezăndu-le În linie pentru a nu se irosi spațiul - plutind În spațiul infinit al Universului, făurind În imaginația mea, cele mai groaznice pedepse aplicată celor ce au comis aceste crime. Uneori
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se făcu mai comod. Inima Îl strângea mai tare ca Înainte. Avea contracții În continuare; se gândi că nu poate fi mai rău, dar apoi fu mai rău. Traficul era neobișnuit de aglomerat, blocat la semafoare. Camioanele de marfă erau parcate pe două și chiar trei rânduri. Niciodată nu i se păruse mai lipsit de sens și mai dăunător modul În care se foloseau mașinile particulare În Manhattan. Se simți cuprins de un val de nerăbdare față de șoferii acestor mașinării uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Căutări de comori, circuri zburătoare, furtișaguri amuzante, medalioane, peruci și sari, bărbi. Filantropie, totul, pură filantropie, când te gândești la starea lucrurilor, la orbirea celor vii. Înspăimântător! Inacceptabil! De netolerat! Să ne distrăm unii pe alții cât suntem În viață! — Parchez aici și urc cu dumneavoastră, spuse Emil. N-au decât să-mi dea amendă dacă vor. — Nu s-a Întors doctorul? spuse Emil. Evident că nu. Angela ședea singură În camera de spital. — Bine atunci. O să fiu prin preajmă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
temeri, vechituri și praf. Ultima dată când Zachary Woolridge ajunsese la Corn Creek, campingul găzduise o reuniune a motocicliștilor posesori de Harley Davidson și singurele zgomote pe care le auzise fuseseră cele produse de tobele de eșapament ale motoarelor. Își parcase barca în linie cu alte zece ambarcațiuni gonflabile, o flotilă de caiace și o șalupă de viteză cu un căpitan cărunt, care bătuse râul mai mulți ani de cât trăiseră majoritatea celorlalți navigatori. Zach văzuse tot ce era de văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
uitat complet de râuri sau poate că a confundat-o pe ea cu unul. Zach a început să creadă că Jina era soluția pentru orice. Vânătorii și-au epuizat poveștile cu înecați, așa că l-au urmărit pe Zach care-a parcat mașina pe care tatăl și sora lui aveau s-o recupereze mai târziu. Sora lui avea să conducă înapoi, în Kimberly, în timp ce tatăl lui avea să ducă mașina lui Zach la Riggins. Reed avea să-i ia de la Vinegar Creek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
electrizantă prezență. I-di-ho ! a strigat Mary și s-a prăbușit afară din avion. Irene s-a uitat pe fereastră. Aeroportul nu era mai mult decât un drum scurt, vreo două hangare metalice și șase avioane cu câte-o singură elice parcate pe terenul de lângă. Un bărbat la vreo patruzeci de ani, cu sandale de apă în picioare și un bronz intens s-a dat jos dintr-un microbuz ca să-i întâmpine. Un terrier micuț, cu blana cenușie, a sărit și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
i-a furat capacele de la roți în timp ce ea și Andy dormeau, iar, a doua zi de dimineață, polițistul care locuia la două case de părinții ei i-a zis că-i deranjează pe oameni și că va trebui să-și parcheze vehiculul în afara orașului. Pearl a condus înspre North Fork și-apoi a continuat să meargă tot înainte, până când drumul s-a terminat la Corn Creek. Și-a pus fiul în rucsac, a luat scutecele, lanternele și pistolul tatălui ei și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
12. Estul reprezintă partea dreaptă a străzii; numărul 3 - a treia clădire de la stradă, cu fața la drum; 12 - apartamentul de la etajul al doilea, dinspre stînga. Pe spațiul verde dintre blocuri stătea scris: INTRAREA OPRITĂ PARCAREA INTERZISĂ Cu toate acestea, mașinile erau parcate chiar În fața clădirilor. Bagajul meu consta dintr-un geamantan mic, negru, În care se afla un set de ustensile. N-avea decît cincizeci și cinci de centimetri lungime, patruzeci de centimetri lățime și o grosime de douăzeci de centimetri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că am avea o mulțime de lucruri de discutat. — Coincidență ? l-am Întrebat sever, fără să-mi dau seama de tonul provocator. — Vreau să cred că a fost o Întîmplare fericită. Se uită peste umăr la locul unde-mi era parcată mașina. Doar nu m-am apucat să te urmăresc. Dacă aș fi făcut-o, atunci rolurile noastre s-ar fi inversat. — De unde mă cunoști? Pentru o clipă, privirile se opriră parcă cu interes asupra servietei mele. — Și tu ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
luat-o pe strada principală spre sud, cale de vreo două cvartale, apoi la dreapta și am urcat panta abruptă. Am ajuns la o trecere de cale ferată fără barieră. Strada de dincolo de șine era singurul loc unde se putea parca În zona aceasta. Un șir de mașini păreau aliniate pînă la următoarea stradă. Majoritatea celor parcate erau camionete, lucru explicabil deoarece Întreaga zonă era Înțesată cu fabrici. CÎnd trecea cîte un tren, se ridica un praf metalic. Aici pînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
păreau aliniate pînă la următoarea stradă. Majoritatea celor parcate erau camionete, lucru explicabil deoarece Întreaga zonă era Înțesată cu fabrici. CÎnd trecea cîte un tren, se ridica un praf metalic. Aici pînă și drumul părea de un roșu ruginiu. Îmi parcasem mașina la capătul străzii. M-am Întors puțin și m-am uitat peste umăr, dar persoana care mă urmărise nu se mai vedea. N-aveam nici un motiv să mă Îngrijorez, chiar dacă-și făcea din nou apariția. Am intrat În mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un șanț adînc pe partea dreaptă... În fața primăriei se Înălța un chiparos bătrîn și noduros care ocupa cam o treime din lățimea drumului și În spatele lui se afla, am impresia, intrarea unui templu. În spațiul cel mic, rămas liber, erau parcate cîteva mașini. Oare care nuanță de bleu mă interesa? Dintre cele șase mașini parcate, patru aveau culoarea bleu și asta nu-mi spunea nimic. Ferestrele Primăriei, cu excepția cîtorva de la etajul al doilea, erau Încă luminate, ceea ce Însemna că lumea rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]