919 matches
-
a bucurat și revista “Zorile” a Liceului “Cuza Vodă” din Huși, întemeiată în 1922 de profesorul animator Petre T. Gâdei și care apare în două reprize: prima între anii 1922 1923, când în paginile ei se afirmă viitorul maestru al penelului Octav Angheluță și Constantin Crișan - viitor publicist, a doua între 1930 1932, superioară calitativ, când numele cele mai răsărite sunt Octavian Gâdei, D.Mercaș, C. Emandi, D. Alistar și Gh. Chiper, pseudonimul încă din liceu al publicistului M. Serdaru Dinograncea
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
totul Într-un albastru luminos. Apoi a făcut două probe pe tava pentru cuptor pe care o folosea drept paletă, a murdărit amestecul cu un fir de galben și a lucrat fără răgaz tot restul dimineții. La sfârșit, cu mânerul penelului Între dinți, s-a tras Înapoi, ca să vadă efectul. Cerul și marea se Îmbinau acum armonios În pictura care acoperea peretele interior al turnului; și, chiar dacă Îi mai rămâneau multe de făcut, zarea anunța o linie dulce, ușor Încețoșată, care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
efectul. Cerul și marea se Îmbinau acum armonios În pictura care acoperea peretele interior al turnului; și, chiar dacă Îi mai rămâneau multe de făcut, zarea anunța o linie dulce, ușor Încețoșată, care avea să Întărească singurătatea oamenilor risipiți - trăsături de penel Întunecate, presărate cu sclipiri metalice - ce se depărtau unii de alții sub ploaie. A spălat pensulele cu apă și săpun și le-a pus la uscat. De jos, de la poalele falezei, ajungea până la el zvonul motoarelor și muzica navei cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
privit panorama circular și pe Îndelete: orașul modern din depărtare și orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum deschide ușa, cioc, cioc, cioc, zgomot nocturn de ghete, fier și puști, precis ca Într-o partitură
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
eternă care să explice totul. Norma ocultă care ordona geometria implacabilă a haosului. Paradoxal, Faulques se simțea mai aproape de ceea ce căutase atâta vreme decât de ceea ce căuta zadarnic doar de când pusese la naftalină camerele foto și pusese iar mâna pe peneluri, În căutarea perspectivei - liniștitoare? - pe care n-o putuse capta nicicând printr-o lentilă. Poate că, la urma urmelor, acum credea, nu avusese nicicând scena În fața ochilor, În verdele gingaș al unui lan de orez, În furnicarul pestriț al unui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
conchis. Poate că-mi ești dator cu dușca asta. - Intră. Au intrat În turn. Nou-sositul a privit În jur, surprins, și a făcut ușor stânga-Împrejur, ca să cuprindă enorma pictură circulară, pe când pictorul de război dibuia pe sub masa unde se Îngrămădeau peneluri, cutii și tuburi cu vopsele, apoi printre cutiile de carton puse pe dușumea, hârtiile cu schițe, scărițele, șevaletele și scândurile pentru schele, două becuri cu halogen de 120 de wați care, montate pe o structură mobilă cu cârlige și roți
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
poza lui. Pictorul și-a dat seama când a aprins felinarul portabil cu gaz, și-a căutat paharul gol, ca să-l umple iar, și a văzut-o despăturită printre vase cu vopsele, cârpe murdare și cutii de conserve pline cu peneluri, deși era mai probabil să nu fi fost uitare, ci ceva tot atât de deliberat ca și părăsirea acelui Eye of War, ca vai de el, care și el zăcea pe scaunul ocupat de musafir când tăifăsuiseră. Am nevoie să Înțelegi unele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de secundă lucruri pe care oamenii normali, inclusiv pictorii, nu le observă oricât ar privi. - Așa ai crezut În ultimii treizeci de ani? - Nu chiar. Am Încetat să cred cu mult Înainte. - De aceea nu te-ai mai Întors la peneluri? - N-a fost atât de repede. Nici atât de simplu. Jăraticul țigării a sclipit iar printre umbre. Ce legătură avea războiul cu asta? a Întrebat Markovic. Erau moduri mai liniștite În care puteai practica fotografia ori pictura. Faulques a răspuns simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
evantai, creste și găvane ce păreau să pună la respect haosul doar aparent al lavei roșiatice - mai portocalie și mai cinabrie - care izvora, nesfârșită, ca o spermă gata să insemineze cu spaimă Întreg pământul. Când, la sfârșit, a lăsat deoparte penelurile și s-a tras câțiva pași Înapoi, ca să-și cerceteze roadele muncii, Faulques și-a arcuit buzele Într-un surâs satisfăcut, apoi și le-a muiat Într-un alt pahar cu coniac. Bun sau rău, vulcanul era oarecum deosebit de cei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
secolul XX l-au revendicat pe pictorul acesta ca maestru, nu-i așa? Nici el Însuși nu-și putea Închipui cât de revoluționar era, ori avea să fie. Ca și tine, cu fotografiile tale. Problema e că Paolo Uccello avea peneluri și perspective, iar tu n-ai decât o cameră foto. Asta impune limite, firește. Din cauză că s-a abuzat atâta de ea și a fost atât de mult manipulată, de mult o imagine nu valorează mai mult decât o mie de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ferometal și a comandat patru cutii de verde oxid de crom și tot atâta de siena natural, din care nu mai avea prea multe. Avea nevoie de aceste culori ca să termine pământul pictat pe frescă În straturi suprapuse, cu un penel gros, umed pe umed, profitând de neregularitățile găurilor din perete, chituite cu ciment și nisip, În jurul unei scene cu doi bărbați care luptau Îmbrățișați, unul căzut peste celălalt, Înjunghindu-se Îndârjiți, cu culorile vii ale racursiurilor lor violente potolite de straturi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
treia oară din cap. Niciodată. Croatul se Întorsese și se uita la el cu interes. A stat așa un moment, apoi a tras iar din țigară, a stins-o În borcanul de muștar gol de pe masă, așezat printre vopsele și peneluri. The Eye of War era tot acolo. A dat câteva pagini, distrat, și s-a oprit la una dintre ele. - Bună poză, a spus. Ea a primit celălalt premiu? Faulques s-a apropiat. Liban, lângă Daraia. Rollfilm de 400 ISO
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i puțin trăsăturile, mai ales lângă gură, până când unele neregularități nisipoase ale văruielii albe de pe cimentul peretelui s-au ivit de dedesubt. Apoi a curățat cu o perie de brutar suprafața ștearsă și s-a Întors la masă, scotocind printre penelurile uscate, care stăteau snop În cutiile de conserve și de cafea, până a dat de unul rotund, cu numărul 4. Simțea ochii lui Markovic În ceafă. Pictorul de război nu lucrase niciodată În fața cuiva, dar În clipa aceea nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Amestecurile Își păstrau textura potrivită. A spălat pensula, a uscat-o cu o cârpă, i-a supt vârful, a pus câte puțin din fiecare flacon pe tavă și s-a Întors la perete. Markovic a venit În urma lui. Luase un penel englezesc plan, de un deget și jumătate, pe care Îl studia curios. - E păr autentic? De veveriță, râs, ori un material oarecare? Sintetică, a răspuns Faulques. — Zidul strica serios pensulele. Nailonul era mai rezistent și mai ieftin. Apoi a privit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bărbatului mort cu aproape treizeci de ani În urmă. - Convorbirea de ieri, despre tortură, a spus deodată Markovic. E ceva ce nu ți-am spus. Odată, am torturat pe cineva. Era tot lângă Faulques și Îl privea cum lucra. Răsucea penelul Între degete, Încercându-i moliciunea cu dosul mâinii. Pictorul se aplecase ca să-și ude pensula și, după ce o ștersese pe cârpă, aplica acum celălalt amestec, o umbră arsă cu albastru de Prusia, ca să marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
avea să depindă de mâna bună ori rea cu care va executa gura, chiar și ștearsă ori Încețoșată; dar de asta avea să se ocupe mai târziu, când restul se va fi uscat. S-a lăsat pe vine, ca să pună penelul În spirala recipientului plin cu apă, a privit de jos ceea ce făcuse și, ridicându-se, a continuat să lucreze definind contururile, de astă dată frecând direct cu arătătorul și degetul mijlociu. Abia atunci a dat din nou atenție spuselor lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe umed: culori diluate și tușe iuți pe dedesubt, cu o densitate și un desen mai ferm pe deasupra. Pictorul de război s-a ridicat În capul oaselor pe salteluța pătată cu vopsele, pe care lucrase stând În genunchi, a lăsat penelul pe spirala recipientului cu apă, și-a frecat șalele și a făcut câțiva pași Înapoi. Era corect. Nu un Uccello conștient de sine, firește, ci un umil Faulques, care nici măcar n-avea să fie semnat la sfârșit. Dar arăta bine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bănuială precoce. - Înțeleg. Un voiaj de studii. Științific. Leucocitele și toate celelalte. - Da. Leucocitele. Markovic a făcut câțiva pași prin Încăpere, studiind-o În Întregime ca și cum -ițar fi recăpătat interesul pentru toate: masa plină cu vase pentru vopsele, cârpe și peneluri (albumul cu fotografii era tot acolo), cărțile puse grămadă pe jos și pe treptele scării În spirală, care ducea la catul de sus al turnului. - Întotdeauna dormi sus? Pictorul de război l-a privit bănuitor, fără să răspundă, și celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu o cârpă. — Cine spune asta? a Întrebat. Apoi s-a dus pe Îndelete spre ușă, ca din Întâmplare. Întâi, doar un pas. Privea cu coada ochiului țeava de pe jos. A pus mâna pe recipientul plin cu apă murdară de la peneluri și s-a pregătit să-l golească afară, ca să-și motiveze mișcarea. Mi-au povestit, spunea Markovic, oameni care o cunoșteau pe ea și te-au cunoscut și pe dumneata. Te asigur că am vorbit cu multă lume Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Ragusa. Se trezise Într-o noapte și n-o găsise alături; ridicându-se, o văzuse În picioare pe terasă, goală pușcă, cu corpul splendid luminat În racursiu, Înroșit de incendiile din depărtare, ca și cum pe piele i s-ar fi prelins penelurile doctorului Atl ori războiul de departe ar fi Învăluit-o cu cea mai mare gingășie. Fac o baie de foc, spusese când el o Îmbrățișase pe la spate, iscodind-o ce făcea acolo la trei dimineata, și-și lăsase Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-a apropiat de masă, a luat una dintre cutiile Închise ermetic În care păstra mici cantități de vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a dat pensula lui Markovic, iar acesta, În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pictat, a tras o linie, finisând marginea tăișului pe care unul dintre adversari Îl ținea ridicat. A făcut-o pe Îndelete și cu mare atenție, cât de conștiincios a putut. După un timp s-a ridicat și i-a Înapoiat penelul lui Faulques. - Cum a fost? a Întrebat. - Nu-i rău. Dacă stai aici, ai să vezi că acum tăișul pare mai periculos. - Ai dreptate. - Vrei să mai pictezi ceva? - Nu, mulțumesc. E suficient. Faulques a spălat pensula și a pus
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și fără sunet. Dincolo de durere, calmantul Îi lăsa, ca Întotdeauna, zațul unei dulci lucidități. Faulques s-a ridicat În picioare, tot cu ochii la Hector și Andromaca. A stat așa câteva clipe, apoi s-a apropiat de masă, a pregătit penelurile și vopselele și a Început să lucreze la acea parte a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a trei umbre imperfecte forma o singură umbră, Întunecată ca o profeție. Faulques a facut câțiva pași Înapoi, cu pensula Între dinți, privind rezultatul. Era bine, și-a spus, satisfăcut. Lumina de la acea oră a după-amiezii făcea restul. A spălat penelul, l-a pus la uscat, a ales altul mai lat și, amestecând vopselele direct pe perete, a trecut iar peste chipul lui Hector, aplicând alb și albastru peste siena, ca să Întărească racursiul din partea inferioară, după ce sfârșise de Întunecat umbra chiverei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
natural al omului. Pictorul de război s-a oprit În fața scenei, privind-o. Necurat, spusese Carmen Elsken cu extraordinară luciditate ori intuiție. Acela era cuvântul, iar acum Îi șerpuia prin fiecare circumvoluțiune a memoriei, când Faulques a pus mâna pe peneluri și a Început să lucreze În acea zonă a frescei, privind cu coada ochiului Răul Încarnat În privirile soldatului și copilului așezat În țărână, lângă mama lui. Chipul copilăros și Îngrijorător nu era rodul imaginației lui. Era localizat exact În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]