1,015 matches
-
proba pe o coală de hârtie așezată alături și, cu mișcări lente, care semănau cu cercurile descrise de aripile unei păsări ce se pregătește să se așeze pe vârful unui pom, mâna sa albă, În care strălucea stiloul negru cu penița aurie, ateriza În sfârșit pe pagina deschisă În dreptul unui nume... Înainte de decizia finală, directorul arunca, pe sub ochelari, o privire cercetătoare spre clasă, și astfel nota cinci, scrisă cu cerneală albastră, era trecută, În sfârșit, În catastif. Sub notă, domnul Mecadosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cercetătoare spre clasă, și astfel nota cinci, scrisă cu cerneală albastră, era trecută, În sfârșit, În catastif. Sub notă, domnul Mecadosta trăgea o linie, trecând și data. Uneori, consemna ora, minutul și secunda fulminantă. Linia și data le trecea cu penița obișnuită, tocmai ca să sublinieze, prin contrast, diferența, dintre circumstanță și instanță. Ei bine, Mașa, cu banii adunați din buzunarele oaspeților și ale părinților, Își cumpărase din prăvălia unui evreu rădăuțean, prieten cu tatăl ei, un stilou identic cu cel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vizibilă sub șalul lung. Se numește Steluța Apostolescu. Un nume pe care îl întâlnisem printre acte la revizorat și care îmi devenise familiar, poate prin rezonanța oarecum blajină. Ca să spun drept cam două nume reveneau, un fel de dicteu al peniței, în clipe de plictiseală: Eugenia de Savoia și...Steluța Apostolescu. Pentru Eugenia explicația era dată de sora bunilor mei prieteni din Nicorești, frații Jalbă, o fată bună și înzestrată cu foarte multe calități. Peste ani, cele două aveau să devină
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
și să Întrebăm de fericita sculă. Se dovedi că acela era regele stilourilor, un Montblanc Meinsterstück de serie limitată, care aparținuse, sau așa ne asigura vînzătorul cu solemnitate, nici mai mult, nici mai puțin decît lui Victor Hugo. Din acea peniță de aur, am fost informați, izvorîse manuscrisul Mizerabililor. — Tot la fel cum Vichy Catalán-ul izvorăște din obîrșia de la Caldas, atestă vînzătorul. După cîte ne spuse, Îl achiziționase personal de la un colecționar venit de la Paris și se asigurase de autenticitatea piesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
jumătate. Un scris cu cerneală albastră aluneca Într-o nervozitate impetuoasă, pălind treptat și recăpătîndu-și intensitatea la fiecare cîteva cuvinte. Totul pe acea filă vorbea despre vremuri apuse: firul scrisului dependent de călimară, cuvintele zgîriate pe hîrtia groasă de vîrful peniței, atingerea rugoasă a hîrtiei. Am netezit epistola pe tejghea și am citit-o, aproape pe nerăsuflate. Dragă Julián, Azi dimineață am aflat de la Jorge că, Într-adevăr, ai părăsit Barcelona și te-ai dus să-ți Întîlnești visurile. Dintotdeauna m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de seamă soitar cu șleapcă. În acest loc, goldăneștenii fluturau neîncrezători din cap, precum taurul brav, învrăjbit de îndrăzneața apropiere a unei potăi viclene. Fluturau din cap, ca taurul, atunci când cei mai nepricopsiți și mai mișei, scârțâind din condeie cu penițe gata exersate sau înmuind creioane chimice în gură, semnau cereri de intrare în Gospodăria Agricolă Colectivă. Se obișnuise cu ambianța grea, otrăvită în fum de țigară, cu acest decor de scaune descleiate, de dușumea dată cu motorină, de expresii stereotipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fi implicat într-o autocompilație. N-am mișcat un deget pentru a-mi salva de la pârjol hârțoagele. Lumile pe care le născocisem. Pe care le prevestisem. Pentru că le nimicisem cu mult înainte, cu Magistrații lor cu tot, doar din vârful peniței. N-am avut nici un gest necontrolat. Simțeam cum cresc; atingeam adevărata mea dimensiune. A criminalului perfect. În locul cuvântului care zidește, dospeam pe cel care ucide. § Privești pe fereastra camerei. Înainte se întinde bulevardul. Șiruri nesfârșite de automobile; coloane fragmentate ici-colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
zi, cineva îi ceruse să aleagă între viață și moarte nu se va gândi nimeni. Nici măcar Romancierul. § Nici măcar Romancierul, pentru că nu i-ai dezvăluit nimic. Nici Castelanul, dacă nu cumva chiar el era Mesagerul, încă nu se știe. Sau... În urma peniței, rămâne o poveste de care vrei să scapi. „...scripta manent”, te va urmări din pagină! Într-o zi, vei înceta să mai așterni un rând. Nu pentru că nu vei mai avea nimic de spus, ci pentru că vei simți că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cunoscut. Lucrezi - pe foi volante - pe unde apuci; prin parcuri sau cafenele, într-un bistrou din apropiere. După dactilo, arzi indigoul. De câte ori pleci de acasă, lași în urmă semne insesizabile pentr-un intrus. Pe o pagină falsă a romanului, vârful peniței orientat spre o anumită literă, un ac precis poziționat pe desenul mozaicului din hol; un strat fin de talc. Memorezi cum cad, la plecare, faldurile perdelei, dispunerea aparentă a ciornelor... Toată casa e o capcană. MAGISTRATUL. Voi guverna iarăși gloata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
între timp etajele se perindau de-a lungul cutiei de tablă argintie. N-am privit pe nimeni în ochi în timp ce făceam obișnuita vizită la paturile operaților din zilele precedente. Priviri profesionale în spatele lentilelor bifocale, aplecate deasupra fișelor clinice, aplecate deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în ușă, ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lui, alunec în umbra genelor coborâte ale Irinei, scotocesc în buzunare, în portofelul lui Valeriano, mă ascund în întunericul pleoapelor ei strânse, în întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru cu numele meu scris cu penița sub formula condamnărilor la moarte pentru trădare, semnată, contrasemnată și cu timbrele reglementare. În acest punct se deschide discuția. Întâmplări, personaje, ambianță, senzații sunt date la o parte pentru a face loc conceptelor generale. — Dorința polimorfă-perversă... — Legile economiei pieței... — Omologiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mi se pare că pricep sensul și fascinația unei vocații de neconceput astăzi: cea de copist. Copistul trăia concomitent în două dimensiuni temporale, cea a lecturii și cea a scriiturii; putea să scrie fără angoasa golului ce se deschide dinaintea peniței și să citească fără angoasa că actul său nu se va concretiza în vreun obiect material. A venit să mă caute un ins care spune că e traducătorul meu, ca să mă avertizeze de o escrocherie în dauna mea și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
chiar și într-un raptus profetic, devine definitiv, adică scriere, numai pe hârtie, și nu înainte. Numai prin limitarea în cadrul actului de a scrie imensitatea non-scrisului devine lizibilă, adică prin nesiguranțele ortografiei, prin inadvertențe, lapsusuri, salturi necontrolate ale cuvântului și peniței. Altfel, ceea ce e în afara noastră nu pretinde să comunice prin cuvânt, vorbit sau scris: își trimite mesajele pe alte căi. Iată, fluturele alb a traversat întreaga vale și, de pe cartea cititoarei, a zburat să se așeze pe hârtia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Unamuno“, în revista Mercure de France. Când i s-a oferit prilejul de-a o publica la Buenos Aires, Unamuno n-a mai vrut în mod deliberat, după cum și spune: „Nu mi-am mai cerut înapoi originalul, filele inițiale scrise cu penița... ele rămânându-i lui“) să-și recupereze manuscrisul rămas la prietenul său Cassou, ci a retradus-o după versiunea acestuia, completând-o cu noi reflecții. (Pentru orice traducător care, nemărgindindu-se să-și facă doar meseria, ci se și caută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de așteptat, a mă convinge să plec de-aici. Când am plecat din Paris, Cassou îmi traducea lucrarea și, după ce mi-a tradus-o și a trimis-o la Mercure, nu mi-am cerut înapoi originalul, filele inițiale scrise cu penița - nu folosesc niciodată mașina de scris -, ele rămânându-i lui. Și acum, când m-am hotărât, în fine, s-o public în propria-mi limbă, în singura limbă în care știu să-mi dezgolesc gândirea, nu vreau să-mi recuperez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al celor istorice. Și când scrie, Dumnezeu se pleacă spre pământ. Și ceea ce a scris Dumnezeu este propria-ne minune, minunea fiecăruia dintre noi, Sfântul Augustin, Jean-Jacques, Jean Cassou, a ta, cititorule, sau a mea, cel care scriu acum cu peniță și cerneală comentariul acesta, miracolul conștiinței noastre despre singurătatea și eternitatea omenească. Singurătatea! Singurătatea e miezul esenței noastre, și când ne adunăm unii într-alții, când ne gregarizăm, nu facem decât să o adâncim. Și din ce, din ce oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meu ți-o voi povesti acuma, cititorule, ca să poți vedea în continuare cum se face un roman. Am scris cele de mai sus acum douăsprezece zile, și tot timpul de-atunci încoace mi l-am petrecut fără a mai pune penița pe filele acestea, rumegând în minte cum anume să termin romanul care se face. Căci acum chiar vreau să-l isprăvesc, vreau să-l scot pe Jugo de la Raza al meu din îngrozitorul coșmar al lecturii cărții fatidice, vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce străbate timpul, Încununată de virtuți, Căci vinul de Cotnar e-Olimpul, Olimp prin anii străbătuți. Azi, mulți beau fără ca să știe Ca dintr-un simplu-abecedar Ce veche-i vița cea de vie, Câți domni venit-au la Cotnar. Câte penițe, azi tocite, Au scris sublim în chip plenar, Și câte tâmple strălucite Făcut-au muză din Cotnar. Și vor mai scrie înainte Ce este extraordiar; Va fi o ploaie de cuvinte Cât fi-va-n lume vin Cotnar. Azi mulțumim
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
rămas, oare, podețe? Dacă nu le iese blatul, Unii stau mai mult de-a latul; De au frâne cu suișul, S-așază de-a curmezișul. 31 mai 2004 „Jos capitalismul!” „Sus cu socialismul!” Iar capitalismul, Des de roade ismul. Ieri, penița s-a-nroșit Nu de cât cu ea am scris, De nimicul ce-am moșit, Bun să stea în manuscris. * Făcând azi un sacrificiu, Timpul simplu, din oficiu Mi-a dat iute un serviciu Cu zero pe frontispiciu. * Chiar pacea pierzi de
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
morbul schimbării: să facem urâtul perfect! Și ca-n jocul de domino, morbul dintr-un cartier își transmise unda de șoc celorlalte, încât blocurile, pe afară paralelipipede obraznice, înăuntru deveneau hale cu ifose de living. Picamerul și bormașina rotopercutantă deveniseră penițele cu care locatarii își tușau schimbarea. Ridicată la pătrat, apoi ascunsă în paranteze, adăugându-i-se altă schimbare în calcul, numită reînnoire din care se extrăgea rădăcina, totul supra numărul de membri de familie. Goana după nou crease remodelarea vechiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ales mulțimea de microbiști ai fotbalului, pentru că rumoarea lor presupunea populația unui oraș în tribunele stadionului. Cine însă își mai aduce aminte de ghiozdanele din carton presat în care zăngănea penarul de lemn, cu lăcașuri săpate frumos pentru tocul cu peniță, altele pentru creioane și gumă de șters, de fapt pentru muștele moarte, fluturi, cărăbuși, coropișnițe și greieri. Se mai știe ceva de clasica pereche? El, soldat în permisie, îmbrăcat în soldat, ea, fată bucălată, cu picioarele roșii de epilat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
într-un dolce farniente fără limită. Cu gesturi precise, profesorii deschiseră lada adusă în grabă și cu aceeași meticulozitate cu care își așezau cu jumătate de secol în urmă cataloagele, carnetele de notițe și stilourile pentru notele mici, tocurile cu peniță de aur pentru notele de 9 și 10, dosarul cu articolele din ziare despre valoarea învățământului brăilean, cu menționarea profesorului în cauză, citite cu pioșenia intonării Imnului de Stat, geanta din care smulgeau teancuri de hârtii tezele noastre așezate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bunicului, după ce mă întorsesem în odaia mea din casă, m-am pregătit să-mi încep opera vieții. Am desprins prima foaie din primul bloc de desen și am așezat-o în fața mea, pe birouaș. în stânga foii am pus tocurile cu peniță. Lângă ele am așezat sticlele de tuș. Apoi am început. Poți spune așa? Opera vieții? Poate ar trebui să se șteargă aceste cuvinte? Dar o operă, o lucrare a vieții, este oare ceva neobișnuit? Viața însăși e o lucrare. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
făcut altceva. Nu este un dar. Eu sunt obligat, am spus. O fac pentru tatăl meu. Este pentru tata. Va fi uimit, a spus directorul. încântat și uimit. E greu de știut, am zis în vreme ce pompam tuș în tocul cu penița cea mai fină. Eu îl iubesc pe tata, dar niciodată nu l-am înțeles cu adevărat. Mai târziu - nu știu exact cât de târziu -, când am părăsit casa pentru needucabili, ajunsesem la Avram, care se pregătea să-l sacrifice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
am spus, aș fi rămas cu plăcere. Dar trebuie să încerc să merg mai departe. Vreau să realizez totuși ceva în viață. Poate vei reuși să te întreții cu desenele tale, a spus directorul. Pari să te fi născut cu penița de tuș în mână. Nu am nevoie să mă întrețin, am răspuns eu. Tata mi-a rezolvat întreținerea mea în cel mai grandios fel. îmi pare tare rău că n-am putut să-l întâlnesc pe tatăl tău, a declarat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]