940 matches
-
se folosește că auxiliar infinitivul prezent al lui "a fi". "A fi" este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
prezent al lui "a fi". "A fi" este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu avoir se
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu avoir se formează toate formele compuse ale
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu avoir se formează toate formele compuse ale aproape tuturor
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu avoir se formează toate formele compuse ale aproape tuturor verbelor la diateza
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și desinențe zero, pentru a indica persoana verbului. Astfel este de exemplu limba română, în care acest lucru este valabil pentru toate modurile personale, la toate timpurile, în afară de perfectul conjunctiv. Aceeași trăsătură o au și limbile slave, de exemplu cele din diasistemul slav de centru-sud (sârba, croata etc.), sau limba maghiară. În alte limbi, formele personale ale verbelor au evoluat scurtându-se, astfel încât numărul desinențelor s-a redus și
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
Emden) este un regizor de film german. Principalele lui filme sunt "In the Line of Fire" (1993, cu Clint Eastwood, despre un psihopat care vrea să asasineze președintele SUA), "Air Force One" (1997, cu Harrison Ford, despre avionul președintelui Statelor Unite), "The Perfect Storm" (2000, cu George Clooney), "Troy" (2004, cu Brad Pitt, Eric Bana și Orlando Bloom, despre Războiul Troian) și "Poseidon" (2006, cu Kurt Russell). Wolfgang este fiul unui ofițer de marină, el a copilărit în Mecklenburg, apoi în Emden, unde
Wolfgang Petersen () [Corola-website/Science/319185_a_320514]
-
noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma existența timpurilor compuse în limba galică. Ca și în limba latină, perfectul și imperfectul au avut formele sintetice. Astfel s-a exprimat și diateza pasivă. A existat și modul conjunctiv, des folosit în inscripții. Formele verbului "a fi" păstrate arată niște iregularități, o trăsătură comună a limbilor indo-europene. Deși nu se știe
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
acestuia. l românesc provine din formă de participiu pasiv perfect din limba latină: "cantatus, -a, -i, -æ" > "cântat, -ta, -ți, -te". Din punct de vedere formal, este marcat de sufixul "-ț" (la majoritatea verbelor) sau "-s" (la cele mai multe verbe cu perfectul simplu în "-se-"): "zis, -să, -și, -se". Cu valoare adjectivala, participiul are forme de gen, număr și caz că adjectivele variabile de tipul "bun", precum și grade de comparație: "La bunici era mai iubita decât acasă", " El a fost cel mai
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
formal de participiul prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
romanice, și ale căror gramatici tradiționale nici nu tratează această categorie gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
căror gramatici tradiționale nici nu tratează această categorie gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
acțiuni repetate în trecut (imperfect iterativ): "Se certau mereu". O valoare relativă este exprimarea unei acțiuni posterioare față de o acțiune trecută: "Avusese cele mai bune rezultate în anul care se încheia". O valoare excepțională a imperfectului este cea de condițional perfect: Dacă știam, veneam și eu" = "Dacă aș fi știut, aș fi venit și eu". Perfectul compus se folosește de regulă cu valoare absolută, cea de a exprima o acțiune efectuată și încheiată în trecut, față de momentul vorbirii: "Am făcut o
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
acțiuni posterioare față de o acțiune trecută: "Avusese cele mai bune rezultate în anul care se încheia". O valoare excepțională a imperfectului este cea de condițional perfect: Dacă știam, veneam și eu" = "Dacă aș fi știut, aș fi venit și eu". Perfectul compus se folosește de regulă cu valoare absolută, cea de a exprima o acțiune efectuată și încheiată în trecut, față de momentul vorbirii: "Am făcut o excursie". Uneori este folosit și cu valori relative: Perfectul simplu are aceeași valoare absolută ca
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
știut, aș fi venit și eu". Perfectul compus se folosește de regulă cu valoare absolută, cea de a exprima o acțiune efectuată și încheiată în trecut, față de momentul vorbirii: "Am făcut o excursie". Uneori este folosit și cu valori relative: Perfectul simplu are aceeași valoare absolută ca perfectul compus, dar în limba română standard este rezervat limbii literare, fiind concurat și în aceasta de perfectul compus. Este preferat acestuia în narațiuni, ca însoțitor al vorbirii indirecte: "- Unde ai fost? întrebă el
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
compus se folosește de regulă cu valoare absolută, cea de a exprima o acțiune efectuată și încheiată în trecut, față de momentul vorbirii: "Am făcut o excursie". Uneori este folosit și cu valori relative: Perfectul simplu are aceeași valoare absolută ca perfectul compus, dar în limba română standard este rezervat limbii literare, fiind concurat și în aceasta de perfectul compus. Este preferat acestuia în narațiuni, ca însoțitor al vorbirii indirecte: "- Unde ai fost? întrebă el. - M-am plimbat în parc, răspunse ea
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
în trecut, față de momentul vorbirii: "Am făcut o excursie". Uneori este folosit și cu valori relative: Perfectul simplu are aceeași valoare absolută ca perfectul compus, dar în limba română standard este rezervat limbii literare, fiind concurat și în aceasta de perfectul compus. Este preferat acestuia în narațiuni, ca însoțitor al vorbirii indirecte: "- Unde ai fost? întrebă el. - M-am plimbat în parc, răspunse ea." Mai - mult - ca - perfectul are numai valoare relativă, cea de a exprima o acțiune terminată înaintea altei
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
limba română standard este rezervat limbii literare, fiind concurat și în aceasta de perfectul compus. Este preferat acestuia în narațiuni, ca însoțitor al vorbirii indirecte: "- Unde ai fost? întrebă el. - M-am plimbat în parc, răspunse ea." Mai - mult - ca - perfectul are numai valoare relativă, cea de a exprima o acțiune terminată înaintea altei acțiuni încheiate în trecut. Acțiunea la care se raportează poate fi în aceeași frază ("Terminasem de scris când ai venit tu") sau în contextul mai larg, înaintea
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
terminată înaintea altei acțiuni încheiate în trecut. Acțiunea la care se raportează poate fi în aceeași frază ("Terminasem de scris când ai venit tu") sau în contextul mai larg, înaintea propoziției în care se folosește: Spre seară terminasem de scris". Perfectul conjunctiv poate exprima: Perfectul condițional-optativ cu valoare absolută exprimă în general o acțiune trecută față de momentul vorbirii ("Aș fi venit și eu"), iar cu valoare relativă - o acțiune trecută, fie anterioară alteia (" Am auzit că ar fi absolvit facultatea"), fie
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
încheiate în trecut. Acțiunea la care se raportează poate fi în aceeași frază ("Terminasem de scris când ai venit tu") sau în contextul mai larg, înaintea propoziției în care se folosește: Spre seară terminasem de scris". Perfectul conjunctiv poate exprima: Perfectul condițional-optativ cu valoare absolută exprimă în general o acțiune trecută față de momentul vorbirii ("Aș fi venit și eu"), iar cu valoare relativă - o acțiune trecută, fie anterioară alteia (" Am auzit că ar fi absolvit facultatea"), fie simultană: Dacă aș fi
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
trecută față de momentul vorbirii ("Aș fi venit și eu"), iar cu valoare relativă - o acțiune trecută, fie anterioară alteia (" Am auzit că ar fi absolvit facultatea"), fie simultană: Dacă aș fi asistat la ceartă, n-aș fi ținut partea nimănui". Perfectul prezumtiv exprimă, ca timp absolut, o acțiune trecută față de momentul vorbirii (O fi știut el ceva"), iar ca timp relativ o acțiune trecută de obicei anterioară ("Nu-și amintea dacă o fi dormit sau nu") sau simultană ("L-a putut
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
mod care are morfemul caracteristic zero. Are cele mai multe forme temporale (șapte). Observații: Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul "-a-" la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a avea" specializate ca verb auxiliar și participiul invariabil al verbului de conjugat. Morfemul acestui timp este sufixul "-se-", la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma "cântasem" este alcătuită
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]