2,880 matches
-
VII-a, capitolul XXII, în PSB, vol. 75, p. 301-302. footnote>. Nici creștinii de neam nobil nu s-au dat înapoi de la supliciile martiriului. Același istoric - eruditul aristocrat roman creștin Casiodor - ne relatează că Hormisdas era un mare nobil la perși, care avusese pe tatăl său prefect. Când regele a aflat că acesta este creștin, a cerut să-i fie adus și i-a poruncit să tăgăduiască pe Dumnezeu Mântuitorul. Dar „el a răspuns: «Nu gândești nici drept, nici folositor, împărate
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
on voit et ce qu'on ne voit pas, pp. 336-392, disponibil on-line grație Cercle Bastiat (www.bastiat.org). 36 Cresus (cca. 595-547 î.Hr), personaj antic semi-legendar, ultimul rege al Lidiei, până la cucerirea acestui regat din Asia Mică de către perși, a devenit în cultura occidentală simbolul omului foarte bogat. Cresus este creditat cu baterea primelor monezi standardizate de aur (n. tr.). 37 Zoilus (cca. 400-320 î.Hr.) a fost un filozof cinic, gramatician și critic literar grec, unul dintre primii glosatori
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
și la Alceu 6, respectiv la Thucydide 7, dar spre deosebire de cazurile anterioare, în care "limita" este prezentă în cadrul unei gândiri cosmologice pozitive, preocupată deci de limitele reale ale corpurilor planetare, aici ea devine un indice poetic al depărtării. Pentru Thucydide, perșii, întrucît sânt o apariție insolită față de raza geografică pe care se mișcau grecii în mod obișnuit, par să vină de la "capătul lumii", la fel cum misteriosul personaj al lui Alceu, cu sabia sa de aur și de fildeș, se desprinde
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de acolo stăpânea Armenia mare. La 1387 Tamerlan au risipit orașul din temelie și abia după două veacuri, când Armenia era încorporată cu imperiul Osmanilor, Amurat III au zidit din nou cetatea ca punct de razim în bătăliile lui contra perșilor. În anul 1700 orașul avea o sută de mii de locuitori, la 1829 numai 40 000, acuma va fi numărând abia 12 000 de locuitori. La 1829 a fost luat de cătră Pașkevici numai în patru zile. Mult mai mult
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
of t Mover in l. 31, nr. 3, nce and T . 28, nr. 2, p ilus, în „P ges in Fiv he Journa pp. 294 31 ale agency ale, în „Ph aux and C nr. 2, pp. 2 incest reco pers on La ville: the 'A p. 1-20. in 'Piers P tion and id ce and se l Quarterly nglish Rev woman: v English an A Discussi University Chaucer's H April 1962 hree Chau p. 178 sq. hilological e of the
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mult mai vechi și mai profunde decât grecii 1 și că ei ar fi adevărații inițiatori ai filosofiei văzute ca iubire de Înțelepciune și ca apropiere de divin. „Unii afirmă că studiul filosofiei a Început la Barbari: ei susțin că perșii au avut pe magi, babilonienii și asirienii pe chaldei... iar celții și galii pe druizi”, scrie Diogenes Laertios În prologul la Viețile și doctrinele filosofilor (Proem. I, 1). Toți filosofii greci s-ar fi instruit În Egipt sau prin alte
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
solicitantului din partea lui Apollo nu sunt niciodată clare ca Înțeles. Printr-o interpretare greșită, care de obicei convine consultantului - consultația nu-i niciodată gratuită -, se poate ajunge la un dezastru. Acesta a fost cazul regelui Cresus În lupta sa cu perșii invadatori (Herodot, I, 46-49). În mare măsură consultanții Înșiși au cerut ca răspunsurile să se dea În proză, pentru evitarea confuziilor. Ideea nu a fost fericită. Forma mediocră a răspunsurilor oraculare În proză a fost pusă pe seama Zeului, ceea ce Plutarh
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o sterilitate absolută. (F) În afară de Lebadeia 2, Beoția nu mai oferă amatorilor de consultații nici o altă sursă de preziceri. În toate celelalte Sanctuare domnește liniștea, ba chiar părăsirea totală. Și când stai și te gândești că În perioada războaielor cu perșii un mare număr dintre aceste oracole aveau o strălucită reputație, Îndeosebi acela de la Ptoion, nu mai prejos decât acela de la Amphiaraos 3. (412) Și unul, și celălalt au fost pusela Încercare,pe cât se pare, de Însuși Mardonius 4. Acesta a
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În acele vremuri, treburile mergeau bine și la oracolul de la Tegyrai, unde se spune că s-a născut Zeul și pe unde trec două cursuri de apă pe care astăzi unii le numesc „Palmierul” și „Măslinul”. Pe vremea războaielor cu perșii, Zeul a prezis grecilor prin graiul profetului Echecrates că vor Învinge și vor ieși biruitori În acest conflict. Ceva mai târziu, pe vremea războiului peloponesiac, (C) cei din insula Delos, alungați din insula lor4, au primit, pe cât se spune, de la
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
of t Mover in l. 31, nr. 3, nce and T . 28, nr. 2, p ilus, în „P ges in Fiv he Journa pp. 294 31 ale agency ale, în „Ph aux and C nr. 2, pp. 2 incest reco pers on La ville: the 'A p. 1-20. in 'Piers P tion and id ce and se l Quarterly nglish Rev woman: v English an A Discussi University Chaucer's H April 1962 hree Chau p. 178 sq. hilological e of the
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Liceul „Codreanu”, fondează ziar ul Semănătorul care „se va tipări fără plată osebită în tipogr afia asociațiunei!” Grija de bază a celor care au scris săptămânalul Semănătorul, a lui Ion Popescu, Ștefan Neagoe, Panaite Chenciu, I.C. Codrescu și Stroe Belloescu, pers onalități de înaltă ținută morală, profesională și civică, cu o neî nchipuită dragoste față de țara lor, a fost aceea de a insufla populației „conștiința drepturilor sale de cetățean și datoriile sale către patria sa”. Aceste drepturi și îndatoriri, spunea Semănătorul
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
găs und fi n iniț poz org dez unu pre rep ero pre int (TV mânească ii, toți, sun Când a . Mihai F amizare a cluzia că Dezba t de "ne văluiri sa derator, rezentativ are i-a ad face pers tru un mo Câțiva ească n e nu exis egativ, as iativă câ itivă ! Im anizat batere, că i regizor a multe rezentativ i, limite) mii n ernaționale TV.V. .V.-15...e ? Nu-i li t tipici pe m organiz
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
a VII-a, capitolul XXII, în col. cit., p. 301-302. footnote>. Nici creștinii de neam nobil nu s-au dat înapoi de la supliciile martiriului. Același istoric - eruditul aristocrat roman creștin Casiodor - ne relatează că Hormisdas era un mare nobil la perși, care avusese pe tatăl său prefect. Când regele a aflat că acesta este creștin, a cerut să-i fie adus și i-a poruncit să tăgăduiască pe Dumnezeu Mântuitorul. Dar „el a răspuns: «Nu gândești nici drept, nici folositor, împărate
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
anterior creștinismului, nu ne spune că cineva ar fi pătimit vreodată pedeapsa cu moartea, pentru refuzul împlinirii serviciului militar din motive de conștiință. În anul 297, Galerius dobândea o mai mare popularitate în Imperiu ca urmare a victoriei sale asupra perșilor și, poate nu întâmplător, în același an, a promulgat un edict împotriva maniheilor. Edictul prevedea confiscarea bunurilor maniheilor, aplicarea pedepsei capitale, deportarea și distrugerea textelor sacre, ca răspuns la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
erezii orientale, rigide și intransigente, față de Imperiul roman. Orientul Mijlociu alimenta cu multă înverșunare ura față de Roma, clocotind neîntrerupt, asemenea revoltelor iudaice, care au surprins slaba cucerire morală și spirituală a Romei, împiedicând pătrunderea spiritului latin în mijlocul lor. Renumitele civilizații antice, perșii, frigienii și parții, nu s-au lăsat niciodată latinizați; când n-au putut lupta împotriva Romei cu armele, au combătut-o prin doctrinele lor revoluționare sau religioase, privind-o totdeauna ca originea asupririi și acceptându-i stăpânirea doar în silă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
persan, dușmanul nostru, și că săvârșesc acolo multe nelegiuiri; căci agită popoare liniștite: și trebuie să ne temem ca nu cumva, așa cum se întâmplă de obicei, când va sosi momentul, să încerce, prin blestematele obiceiuri și prin crudele legi ale perșilor, să umple cu veninul lor funest blândul și liniștitul popor roman și întreaga noastră lume. După cumpănirea mai multor cauze și situații, care l-au convins pe Dioclețian să se decidă politico-religios față de creștini, s-a pregătit psihologic și pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Bisericii. În această armonie de activitate și intenții s-a dezlănțuit persecuția lui Dioclețian, inițial contra soldaților creștini, iar mai apoi a tuturor creștinilor. Se pare că ar fi fost cezarul Galerius cel care în anul 297 (după victoria împotriva perșilor), a readus la viață legea romană căzută în uitare, care obliga soldații să ia parte la sacrificiile în cinstea zeilor Romei și ai împăratului. Această impunere era de așa natură încât, creștinii, ori cădeau în apostazie ori erau radiați din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Iliria și din Moesia, cu sprijinul cărora îl învinsese pe regele Narses (293-302), sperând să obțină victorii răsunătoare pentru a-și mări prestigiul și a-i ironiza pe vlăguiții soldați creștini din Orientul Mijlociu, cu care întreprinsese prima campanie (pierdută) împotriva perșilor (296). Nu era entuziasmat de dânșii pentru că, în vreme de război, în loc să meargă să lupte, își puneau diferite chestiuni de ordin moral și religios, care, în ochii păgânilor, căpătau forme de lașitate și de absență a virtuților războinice. Între Galerius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu imperiul său. Împărații tetrarhiei cunoșteau că maniheismul, prin patria de origine și prin religia sincretistă, de orientare budisto-zoroastriano-creștină, se distingea net de creștinism, motiv pentru care se uneau cu aceștia din urmă, pentru a-l combate. În campaniile contra perșilor, Galerius a constatat existența anumitor idealuri antimilitariste între maniheism și creștinism, ajungându-se la o stare de lucruri insuportabilă pentru păstrarea disciplinei militare și a orientării morale tradiționale din sânul armatei. Din acest motiv, și-a făcut o impresie nefavorabilă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
reîntoarcerii în serviciul militar, la demnitatea și rangul inițial, ori să se dedice vreunei activități oneste. Mai apoi, a decis să implice Biserica direct în viața armatei, după cum se străduia el însuși pentru bunul mers al Bisericii. În timpul războiului cu perșii (336-337), s-a gândit la asistența religioasă a soldaților creștini, după cum se îngrijiseră anterior predecesorii săi de soldații păgâni, poruncind să se construiască un fel de capele ambulante. În acord cu episcopii, a încredințat câte una dintre aceste capele preoților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Regele persan Darius I și imperiul său Pe la anul 700 Î.Hr., triburile perșilor (sau parsua, cum s-au numit ele), din neamul mare al indo-europenilor, s-au unit sub conducerea lui Ahemene, care a întemeiat prima mare dinastie persană, cea a Ahemenizilor. Cyrus al ll-lea cel Mare va cuceri o bună parte din
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
această inscripție este cea mai bună sursă de date despre domnia marelui rege. Darius și geții În anul 513 î.Hr., Darius a cucerit Tracia și o parte din Grecia și a pornit o expediție nereușită contra sciților din nordul Mării Negre. Perșii au construit primul pod din Europa peste Dunăre, în zona locuită de geți. Despre această expediție ne povestește Herodot, în prima menționare a strămoșilor noștri în istoria scrisă. Darius trecu în Europa, dând mai întâi poruncă ionienilor să se îndrepte
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
nesăbuită de a-l înfrunta, au fost robiți pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Darius și grecii În anul 499 Î.Hr, grecii de pe coasta Asiei Mici au început o răscoală generală împotriva perșilor, sprijiniți de atenieni. Persanii au înfrânt-o cu cruzime, în 495 căzând Miletul. Darius a hotărât pedepsirea grecilor. O primă flotă trimisă împotriva lor a fost distrusă de o furtună în dreptul muntelui Athos. Un an mai târziu, toate marile cetăți
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
în 495 căzând Miletul. Darius a hotărât pedepsirea grecilor. O primă flotă trimisă împotriva lor a fost distrusă de o furtună în dreptul muntelui Athos. Un an mai târziu, toate marile cetăți grecești, cu excepția Spartei și a Atenei, erau supuse de perși. În 490, o mare armată persană a debarcat pe câmpia mlăștinoasă de la Maraton, la 42 km de Atena. Grecii, folosind cu pricepere terenul și având arme superioare, au reușit să învingă uriașa armată persană, foarte sigură pe sine. O nouă
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
s-au încleștat cu îndârjire în luptă contra persanilor, fiind primii greci care au pornit în iureș contra dușmanului, fără a se înspăimânta de hainele persane (căci până atunci grecilor le era frică până și de numele de mezi sau perși). Iureșul acesta nebun a dat roade, persanii fiind doborâți. Au murit atunci 6.400 de persani si 192 de atenieni. Alexandru cel Mare Legenda ne povestește că exista într-un oraș pe nume Gordion un nod (care lega jugul de
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]