1,249 matches
-
c-o să fiu bătută ca să mărturisesc, c-o să fiu închisă pentru mai multe vieți, că n-o să-l mai văd niciodată pe James, că n-o să-mi mai văd prietenii și familia. N-o să mai văd niciodată cerul albastru. Cu excepția peticului vizibil din curtea închisorii, m-am gândit plângându-mi de milă de mine. Și aveam să fiu obligată să port acele groaznice rochii-sac care reprezentau uniforma închisorii. Urma să devin lesbiană. Aveam să fiu obligată să fiu iubita lui Mam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
primăverii Inima-mi o-nalță sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar Înflorind ca și tăpșanul Alungă dorul amar Genele se zbat în șoapte Trase-n fire de balsam Petice negre de noapte Lin alunecă pe geam Mă surprind cu încântare Călătoare prin tării Iar mă plimb în Carul Mare Până înspre zori de zi
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
zicea în gând, ca și cum ar fi vorbit cuiva, continuând să pândească adierea ce încă nu se oprea în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, sub soarele ce-i înfierbânta rochia și pielea, incapabilă și de fapt deloc doritoare să caute un petic de umbră. Ar putea oferi o mie de motive în afara aceluia esențial că se încăpățâna să dovedească altora - și ei mai întâi - că se poate descurca și poate trăi și singură. Nu mai aștepta nimic, drumurile se închiseseră și viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îți trec tot felul de bazaconii prin cap, aici ar fi de mine, să stau să scriu“. Lângă ei, flutura ușor perdeaua albă, cu ochiuri rare, și mai departe se legănau crengile arborilor din parc și mai departe adierea fugărea petice de nori și mai departe vântul uscat se învârtejea pe străzile orașului vuind a viață. Toate astea nu se știe dacă s-au petrecut întocmai; cine însă poate spune că nu au fost așa? Iar dacă au fost astfel, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de care câțiva imbecili au râs cândva până li s-a zis că nu e nimic de râs la un om ce, pe lângă serviciu, are grijă și de gospodărie; s-a ridicat, a învârtit de câteva ori în mână un petic de hârtie cât o jumătate de palmă, pe care avea niște însemnări prescurtate, a fixat către prezidiu privirile-i vioriu-cenușii, și-a strâns o clipă buzele subțiri, încât dispăruseră aproape sub o linie vagă. Asistăm - începuse - la o ședință importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unui om în lipsa lui. Dar trebuie s-o fac pentru viitorul redacției - „Acum o să înceapă să lovească în el?“ - Da. E o situație paradoxală - zicea, după ce își trecuse mâna prin părul albit și răsucise pe o parte și pe alta peticul de hârtie din mână, privind bâzdâgăniile de semne pe care numai el le-ar fi înțeles, începând să se înroșească în măsura în care accentua anumite cuvinte și anumite fraze, nu mă uitam la el, dar e imposibil să nu fi făcut cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cazuri de indisciplină sau, mai precis, cei care aveau o predispoziție spre indisciplină au profitat din plin, găsind climatul propice. „Îi plătea polițe, asta făcea, nu-i așa?“ Da, și îmi imaginez că se uita în jur, învârtind fără răgaz peticul de hârtie și devenind, pe măsură ce vorbea, tot mai convulsionat, ca și cum s-ar fi înecat cu indignarea pe care abia reușea s-o înghesuie în cuvinte, iar când a zis că un asemenea element este tovarășul Mihai Marinescu, simțeam cum toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din blană cu fir lung, moale și lucios, și un șal de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului. În jurul lor pământul era înghețat, ici și colo pete de zăpadă plouată se transformaseră în mușuroaie cenușii de gheață, câteva petice de iarbă uscată sau fire de un verde murdar culcate la pământ se acoperiseră cu o folie de cristale mărunte, ca într-un congelator. O tufă văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
niciodată nu poate fi prinsă, în amploarea și concomitența ei, în vorbe, întrucât, oricât ai întinde de mulțimea lor, va mai rămâne un colțișor neacoperit și atunci vei mai adăuga un cuvânt, în chiar clipa în care vei observa un petic neacoperit în lățime și altul în adâncime, și vei mai adăuga vorbe în chiar clipa când vei observa iarăși alte petice neacoperite și așa ar putea continua încă multă vreme, până realitatea va refuza să se mai arate, plictisită, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rămâne un colțișor neacoperit și atunci vei mai adăuga un cuvânt, în chiar clipa în care vei observa un petic neacoperit în lățime și altul în adâncime, și vei mai adăuga vorbe în chiar clipa când vei observa iarăși alte petice neacoperite și așa ar putea continua încă multă vreme, până realitatea va refuza să se mai arate, plictisită, sau îți vei spune că nu mai există vorbe, dar ți-o vei spune tot din plictiseala repetării - toate acestea la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu pereți abrupți de granit de o parte. Ținutul hlamidei de brazi. De cealaltă parte, la zeci și sute de metri în jos, se deschidea valea râului Arve. Plombe de piatră înaintau amenințător deasupra drumului dintr-odată umed, apoi cu petice de zăpadă, apoi înzăpezit, și serpentinele continuau. Au lăsat în urmă Les Carroz, unde doi frați țineau o brutărie și-o dugheană cu mezeluri deschise și duminica. Serpentinele au continuat până la Flaine, o stațiune nouă, ultraelegantă și înzăpezită. Au urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sens. La început n-am văzut decât pete de culoare răspândite la întâmplare, șocante în sine, dar oprimante și derutante. Apoi, treptat, în timp ce începeam să deslușesc unele curbe și linii de graniță, îl vedeam mai puțin ca o compoziție din petice și mai degrabă ca pe vâltoare și m-am simțit prins într-un amețitor vârtej de mișcare și energie. În sfârșit, au început să apară și unele forme și m-am lansat în explorarea posibilităților de a le da un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lați, pe cînd Duncan era suplu; era bronzat, cu o față plesnind de sănătate, și Într-o formă trăsnet. Era Îmbrăcat cu niște pantaloni din catifea reiată, cu o cămașă cu gulerul răsfrînt și o haină din tweed maro, cu petice de piele la coate. Avea un săculeț ca un rucsac de autostopist, iar cureaua Îi stătea de-a curmezișul pe piept. Părul blond era lung - Duncan, desigur, Îl văzuse doar tuns scurt - și nu era dat cu briantină; datorită gesturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a nimerit, Duncan? A auzit c-o să fii promovat. De unde-l cunoști? Duncan Încă se lupta să le dea pe fete la o parte, așa că nu-i răspunse. CÎnd terminară să-l tachineze și-și Îndreptară atenția asupra altui lucru, peticul de hîrtie cu adresa lui Fraser se mototolise, ajungînd un cocoloș. Îl puse În buzunarul șorțului, undeva la fund, ca nu cumva să cadă, dar În următoarea jumătate de oră Își strecură mîna pe furiș, de parcă ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Londra! Ce șanse avea Viv s-o Întîlnească, de fapt? Coada se Împuținase simțitor acum. Venise un grup de fete și băieți În grabă la ușă, și cu asta-basta. Viv Își vîrÎ din nou mîna În buzunar, pipăind verigheta din peticul de material, răsucindu-l mereu cu degetele ei, știind că era o prostie să mai aștepte, dar, În același timp, nefiind În stare să renunțe și să se ducă acasă... Apoi alături de ea răsună o voce bărbătească. — Presupun că Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se simțea trează și plină de viață În toate fibrele ei. Trebuia s-o ia spre nord-vest ca să ajungă În Hugh Street, iar traseul era unul odios, casele mizere din inima zonei Pimlico cedînd locul, cu o regularitate deprimantă, unor petice de pămînt devastat, munților de moloz sau caselor Înșiruite devenite gropi. Tunurile antiaeriene continuau să lovească puternic, iar printre exploziile de flăcări, Kay auzi deprimanta vibrație a avioanelor, șuierul ocazional și vîjÎitul bombelor și rachetelor. Sunetele semănau cu acelea dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
identifică destul de clar formele turnurilor dărîmate și fleșele micșorate, În timp ce Helen se lupta să le distingă abia. Din cînd În cînd repezea lumina lanternei peste pămîntul devastat pentru a Îndruma privirea lui Helen; În lumină apăreau fragmente de sticlă spartă, petice de gheață și pete colorate: verdele și maroniul și argintiul urzicilor, ferigilor sau scaieților. La un moment dat lumină ochii unei vietăți. — Uită-te acolo! — E-o pisică? — E-o vulpe! Uite-i coada roșie! O văzură cum sare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Închizînd ușa dulapului și proptindu-și lanterna pe un raft, uitîndu-se temătoare pe la colțuri și crăpături după păienjeni și șoareci. GÎndește Înainte de a vorbi, era scris pe o etichetă lipită pe telefon. Avea numărul de la unitatea lui Reggie pe un petic vechi de hîrtie, vîrÎt În buzunarul capotului; i-l dăduse cu ani În urmă, pentru cazuri de urgență, dar ea nu-l folosise niciodată. Dar ce era asta, dacă nu o urgență? Scoase numărul. Ridică receptorul și formă 0 pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dar pe bune, Viv. Ce escrocherie. El continuă să bombăne. La Cricklewood Broadway așteptară zece-cincisprezece minute, apoi luară un taxi. Mergeau Într-un loc pe care-l aranjase Reggie, un apartament, undeva În mijlocul orașului. Avea adresa respectivă pe un alt petic de hîrtie. Șoferul cunoștea adresa, dar le spuse că unele dintre străzi erau desfundate, așa că făcu un ocol. Reggie o auzi și pe asta și pufni. Viv simțea ce gîndește, Ăsta-i un alt truc pe cinste. Taxiul mergea Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ea putea fi orice altă imagine, iar celula - cufundată Într-un Întuneric aproape total - orice alt loc. Acolo unde lumina lunii ajungea În spatele draperiei, era confuză; dar din loc În loc se strecura prin țesătura slăbită și producea mici stele sclipitoare, petice de lumină și semilune, ca paietele de pe mantia unui magician În timpul unui spectacol. Se Întoarse În pat. Îl auzi pe Fraser făcînd doi pași și aplecîndu-se să ridice pătura. Apoi rămase nemișcat, ca și cum ar fi ezitat, fiindu-i Încă frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
O s-o fac chiar acum. Tu o să mă urmezi. Te deranjază? Cred c-o să facem puțină mizerie. Să nu fim prea pretențioși. Măcar de-am avea două! Atunci am putea-o face În același timp... Privește! Arătă cu briciul spre peticul de hîrtie pe care-și scrisese scrisoarea. Fii bun și prinde-o de perete. Într-un loc În care s-o vadă toți. Duncan luă scrisoarea și pioneza, dar privi neliniștit la brici. N-o face cînd sînt cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o secțiune turtită de zid, și Începură să tragă. Peretele fu ridicat, și rămase suspendat Într-un mod ciudat o secundă, apoi frînghiile Îl traseră Înapoi și acesta se prăbuși și se sfărîmă, emanînd un alt nor de praf. În peticul proaspăt eliberat apăru mai mult moloz și o Îngrămădeală de țevi răsucite; dar un om se repezi spre țevi, luă o cărămidă, și bătu de cîteva ori În plumb. Își ridică mîna. Altul strigă tare să se facă liniște. Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
miros puternic de cetină proaspătă și rășină îi umple nările. Se oprește pentru câteva clipe. Privește lung în depărtare, dincolo de peluza verde și grădina mărginită cu arbuști bine îngrijiți, către conturul inegal, dar plăcut, al crestelor muntoase încă acoperite cu petice de zăpadă care strălucesc marmorean sub razele puternice ale soarelui. Pierdut în reverie, aproape că nu observă apropierea doctorului familiei Hagiaturian, Hananel Solomovici. Un bărbat abia sărit peste patruzeci de ani, în mână cu nelipsita lui geantă din piele neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se profilează la orizont, "un dezastru" pe care exclusiv intelectualii "naivi" speră să-l poată opri: Nimeni nu mai știe încotro merge, nimeni nu mai știe ce așteaptă. Ne aruncăm orbește în toate aventurile posibile - și nu găsim nicăieri un petic de pămînt ferm. Ne agățăm de diverse simulacre, de diverși trimiși providențiali, de diverse formule salvatoare. Toate se destramă, toate se descompun. Ceea ce acum este un ideal, va fi peste cinci minute o deziluzie, iar peste un sfert de oră
Din nou Mihail Sebastian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8676_a_10001]
-
nu va fi rămas nici urmă din toate câte ne mișcă acum, din toate câte dorim. [20 ianuarie 1878] ["ÎN SFÎRȘIT VEDEM LIMPEDE... În sfârșit vedem limpede. Generalul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu știu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi dezmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat cu el o convenție prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]