3,250 matches
-
redactor-șef la Teatrul „Ion Creangă” (din 1989). Fondatoare a cenaclului Grai Matern (1988), va iniția Agenția de Presă Micul Prinț (1991), revista „Micul prinț” (1992) și ziarul „Copiii Europei”. A debutat la „Tinerimea Moldovei” în 1969, și editorial cu placheta Până la dragoste, apărută în 1979. Publică versuri și articole în „Femeia Moldovei”, „Nistru”, „Columna”, „Literatura și arta”. V. scrie o lirică de factură erotică - Până la dragoste, Ofrandă omeniei (1989), Steaua destinului (1993), Poeme (1996) -, dragostea fiind înțeleasă ca o stare
VEREJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290490_a_291819]
-
primul volum, la apariția căruia s-a recunoscut în U. „o voce majoră a poeziei românești” (Nicu Caranica). Reunind motive poetice ce se vor regăsi în permanență, Thanatos e organizat în trei secvențe: o largă meditație-elegie care dă și titlul plachetei, un ciclu poematic, Poemele tăcerii, si cateva poezii independente. Elegia omonima se naște sub „lumină în amurg, în crepusculul de ape” la Cordoba „îmbibata de miresme”, dar încărcătură emoțională orientează meditația spre spațiul românesc, tărâm „Cu munți, cu caiși înfloriți
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
iscălite G. L. (George Lesnea) sau Marin Găiseanu. Pentru a stimula interesul cititorilor, câteva inserturi anunță colaborarea viitoare a scriitorilor Al. O. Teodoreanu și George Dorul Dumitrescu și a lui Mihail Boerescu, „fost ministru”. La „Cronica literară” C. Pârlea recenzează placheta Cetatea cu duhuri a lui Vintilă Horia, iar pagina miscelanee „Actualitatea în alb și negru” reunește, pe lângă informații despre cărți recent apărute și examinarea sumarelor unor numere de reviste, necrologul N. M. Condiescu, un omagiu adus geniului eminescian (Eminescu cel
VERITAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]
-
Un timp, până în 2000, deține funcția de președinte al Societății Culturale „Mihai Eminescu”, iar la Reuniunea Scriitorilor Români din Cernăuți e membru fondator și președinte. Versuri și publicistică îi apar în „Luceafărul”, „România literară”, „Moment poetic” (Chișinău), „Contrafort” ș.a. După placheta de debut, Timpul ierbilor, editată în 1977, publică alte cărți de poezie: Navigator în septembrie (1983), Crinul îngândurat (1986), Oglindă retrovizoare (1991). I s-au decernat Premiul „G. Bacovia” al revistei „Ateneu” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1999) ș.a.
ZEGREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290727_a_292056]
-
și doctoratul în științe de stat (1934). Magistrat (președinte de tribunal și procuror-șef), în guvernarea Goga-Cuza îndeplinește funcția de primar al orașului Dej. Debutează în 1923 la revista „Cosinzeana” din Cluj cu poezia Liniștea, iar editorial în 1939 cu placheta Cruci de lemn. Este prezent în „Scânteia” (Gherla), „Someșul”, „Societatea de mâine”, „Hyperion”, „Viața ilustrată”, „Țara noastră”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Patria”, „Transilvania”, „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”, „Orizont”, „Korunk”, „Neue Literatur” ș.a., semnând uneori cu pseudonimul I. V. Cătană. Din 1936 a
ZEGREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290730_a_292059]
-
Cercetări de limbă și literatură”, „Țara Crișurilor”, „Vatra”, „Colocviu”, „Pagini bucovinene”, „Floare de gând”, „Lucrări științifice”, iar după 1989 la „Buciumul”, „Demiurg”, „Jurnalul literar” ș.a. În 1971-1973 a redactat publicația dactilografiată „Dor”. Editorial a debutat în 1933 cu Rostiri tari, plachetă scoasă împreună cu Arcadie Cerneanu. A întocmit Antologie rădăuțeană (1943), a îngrijit ediții din scrierile lui Ioan Slavici, Horia Bottea, a publicat o piesă de teatru, Conștiința („Bucovina literară”, 1944), având alte șapte în manuscris (Năluca, Primul Mușatin, Matei înțeleptul, Viviana
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
pseudonimele Ear, E. Arabescu, B. Bănulescu, Mălin Bucur, Dem. Codrescu, E. Frăsinel, Firu Magdalin, Radu Vochița. Fixată în tipare clasice, poezia lui Z. izbește, la debut, printr-o senzualitate debordantă. Aproape toate cele șaisprezece piese ale ciclului Trandafirii negri din placheta Rostiri tari poetizează situații erotice, cu etalarea detaliilor corporale feminine. Vibrația cea mai autentic lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
condus cenaclul clujean „Victor Papilian”, alcătuind, împreună cu alții, și fiind prezent în câteva culegeri de texte (Imagini, Și pentru noi, Într-o vreme, Pe undeva... ș.a.). Un grupaj de poezii inclus în antologia colectivă Alpha ’87 va fi urmat de placheta Amfore stelare, apărută în 1991. În 2000 i se decernează Premiul Filialei din Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor. Rostite cu sfială, cu modestia omului ce scrie pentru a-și împlini existența, versurile lui Z. au de la început o claritate aparte, în
ZEGREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
tematică (de pildă, călătoria). Numeroase sunt lucrările, unele alcătuite în colaborare, care adună „contribuții bibliografice”, obiectul acestora fiind curentele în literatura română, viața și opera lui Tudor Vianu, revista „Convorbiri literare” ș.a. Productiv și în literatura de imaginație, a publicat placheta Acoladă (1980), culegerile de proză scurtă Mai aproape de amiază (1981) și Sezonul oglinzilor abandonate (2002), romanele Până la capăt (1982) și Strălucirea cristalului (1993), însemnări de călătorie: Răsfrângeri prin fereastra deschisă (1983), Cu soarele în gând (1990), memorialistică: Grădina cu rodii
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
clujene. După refugiul la Sibiu se stabilește și profesează ca medic și director de spital în București (la Spitalul Brâncovenesc și la „Gheorghe Marinescu”). Debutează cu versuri în 1933 la „Hyperion”, iar editorial în 1938, sprijinit de Victor Papilian, cu placheta Către țara ochilor mei, care va inaugura colecția Asociației Scriitorilor Români din Ardeal. Mai e prezent în „Societatea de mâine”, „Adevărul literar și artistic”, „Luceafărul” (Cluj), „Cronicar”, „Familia”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista Bucovinei”, „Viața ilustrată”, „Voința Transilvaniei” ș.a. Nota
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
din natura de care poetul s-a simțit mereu aproape. Atâta „risipă” de imagini nu se mai întâlnise - s-a spus - decât la V. Voiculescu. Poetul nu evocă țara fizică, ci una transfigurată într-o „țară a ochilor”. A doua plachetă, Murmură tăcerile (1940), continuă cu aceeași simplitate să dezvăluie o sensibilitate netrucată, însă are o tematică mai diversă. Pe lângă pasteluri se întâlnesc poeme puternic impregnate de sentimentul religios (Scrisoare lui Iisus) sau de cel patriotic, înțeles ca asumare gravă a
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
contenește să aducă imnuri naturii. Se conturează astfel imaginea unui poet neoclasic, tradiționalist robust, adept al clarității, virtuoz al metaforei care nu își pierde din strălucire cu toată frecventa ei întrebuințare. După o tăcere de aproape două decenii, Z. scoate placheta Amfora de lut (1965). Părându-le unora „ultraapologetică”, prefața lui Tudor Arghezi nu face decât să îi fixeze locul: „E vorba de un poet autonom și de un spațiu de sensibilități inedit. [...] E un poet, un poet adevărat”. Sunt sesizabile
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
1994 și 1998, când iese la pensie. Debutează în 1953 la „Tânărul scriitor” cu un grupaj de poezii, și editorial în 1956 cu traducerea în versuri a dramei pastorale Aminta de Torquato Tasso, iar în 1965 cu prima carte personală, placheta Poezii. Colaborează la „Ateneu”, „Tomis”, „Transilvania”, „Gazeta literară”, „Cinema”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Secolul 20”, „Orizont”, „Limba română”, „Săptămâna” ș.a., precum și la radio, unde a fost titularul rubricii „Cărți pentru eternitate” (1981-1985) și examinator în cadrul emisiunii-concurs „Cine știe câștigă”. A
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
executiv al Asociației Scriitorilor din Iași și membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România. Publică primele versuri pe când era încă elev, dar poetul consideră că debutul său se produce în 1952 la „Iașul nou”, fiind girat de George Mărgărit. Prima plachetă, Fluierul, îi apare în 1959. Mai colaborează la „Cronica”, „Luceafărul”, „România literară”, „Argeș”, „Tribuna” ș.a. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1969, 1974, 1979, 1993), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1980). Face parte din PEN-Clubul Român și
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
de Ucenicul vrăjitor, în care un cronicar remarcase „vădite preocupări intelectuale”, iar în spectacol erau distribuiți actorii Dida Solomon, George Calboreanu și George Vraca. În schimb, despre Mariana și ceilalți E. Lovinescu spunea că e „mediocră și vulgară”. Textele din placheta De ziua tatii și Scrisoare către Dumnezeu conturează destul de limpede maniera poetică practicată, în linii mari aceeași în următoarele cărți. Lirica, mereu ancorată în realitate, putându-se numi chiar „poezie ocazională”, este declanșată de istoria în curs, îndeosebi de a
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
cenaclul lui E. Lovinescu, fiind descris de amfitrion ca un tânăr „timid, nostalgic, sentimental”, „iepure de casă pitit după o frunză de varză”. A debutat cu poezia Tristeți de toamnă la „Sburătorul literar” în 1922, iar editorial în 1923 cu placheta Restriști. Desfășoară o intensă activitate publicistică proavangardistă. În octombrie 1924 scoate împreună cu Victor Brauner, Marcel Iancu, M. H. Maxy ș.a. unicul număr al revistei „75 HP”. Semnează atât cu numele literar (dat de E. Lovinescu), cât și cu pseudonimele Alex.
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
animale. Terase (1929). După stabilirea la Paris își traduce Ulise (sub titlul Ulysse dans la cité, 1933), ajutat de Roger Vailland, și Petre Schlemihl, carte din 1932 (sub titlul Poèmes parmi les hommes, 1934). Direct în franceză publică mai multe plachete, între care Permis de séjour (1935), La Poésie commune (1936), Amitié des choses (1937), Pater Noster (1937)), L’Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1939), Les Témoins (1942), Contre-solitude (1946), precum și volume de proză: Lord Duveen ou L’Invisible à
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
aleargă prin foburg, înlănțuindu-se în jazzul frazelor vertiginoase” ș.a. Pe de altă parte, în „Adevărul” abordează teme diverse, inclusiv sociale și politice. După E. Lovinescu, poemele care exprimă plenar „substanța adevărată a psihologiei” lui V. sunt cele din Restriști, placheta de debut. Ele transmit vibrațiile unei sensibilități de o delicatețe maladivă, ale unui „suflet moldovenesc [...] risipit în vânt ca o scamă de păpădie, suflet de toamnă și de învins”. O fac însă fără a instaura un stil nou, un limbaj
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Herescu și Ion Pillat revista „pentru poezie și artă” „Pleiada” (1934). Scrie permanent în „Gândirea”, din 1927 fiind unul din stâlpii grupării din jurul revistei, devine și unul din principalii colaboratori ai „Revistei Fundațiilor Regale”. Editorial a debutat în 1916 cu placheta Poezii; peste doi ani îi apare culegerea Din Țara Zimbrului și alte poezii (Premiul Academiei Române). Din 1920 este membru al Societății Scriitorilor Români. În primul deceniu interbelic i se tipăresc cărțile Pârgă (1921) și Poeme cu îngeri (1927; Premiul Societății
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Acum poezia parcurge o adevărată renaștere, în sensul de întoarcere la păgânătate. Senzuale încă din Destin, eroticele devin cu timpul adevărate explozii de patimă, și niciodată în lirica românească de neoavangardă nu au răsunat „strigări” mai „trupești” (nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare, Fericitul gâde sau ca în postuma Plugărie. O fuziune de extaz și senzualitate spiritualizată e poezia din Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare... . Ferecând o confesiune de iubire aparent
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
repliate. J. K. Kozlowski (1992) o compară, prin modul realist de sculptare a triunghiului pubian, cu una din statuetele de la Pavlov, din lut ars. În cadrul acestei grupe, femeia apare gravată doar într-un singur caz, la Kostenki I, pe o plachetă din calcar. Torsul este înconjurat de o bandă reprezentată de două linii gravate, sânul stâng este enorm, în timp ce mâna stângă este îndreptată spre colțul plachetei ca și cum ar ține în mână ceva, dar, din păcate, placheta este fragmentată. Femeia nu este
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
acestei grupe, femeia apare gravată doar într-un singur caz, la Kostenki I, pe o plachetă din calcar. Torsul este înconjurat de o bandă reprezentată de două linii gravate, sânul stâng este enorm, în timp ce mâna stângă este îndreptată spre colțul plachetei ca și cum ar ține în mână ceva, dar, din păcate, placheta este fragmentată. Femeia nu este reprezentată pe teritoriul rus numai prin statuete și gravuri, ci și prin reprezentări de vulve, în calcar, prezentând puternice analogii cu vulvele gravate din Aurignacianul
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
la Kostenki I, pe o plachetă din calcar. Torsul este înconjurat de o bandă reprezentată de două linii gravate, sânul stâng este enorm, în timp ce mâna stângă este îndreptată spre colțul plachetei ca și cum ar ține în mână ceva, dar, din păcate, placheta este fragmentată. Femeia nu este reprezentată pe teritoriul rus numai prin statuete și gravuri, ci și prin reprezentări de vulve, în calcar, prezentând puternice analogii cu vulvele gravate din Aurignacianul Occidental. Se pare că acestea erau utilizate simbolic, deoarece vulvele
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
formelor astfel simplificate, pentru că ele sunt asemănătoare, dar niciodată identice. Arta mobiliară Din arta mobiliară a acestei perioade provin figurile gravate pe diferite materiale, femeile numite „Poursuite amoreuse” (H. Delporte, 1989), care prezintă numeroase podoabe (coliere, brățări), de la Isturitz, precum și plachetele de la La Marche, ce conțin 27 de gravuri feminine, cea mai mare parte acefalice. La nivelul Magdalenianului mijlociu, în Franța au fost descoperite doar două statuete: cea de la Laugerie-Basse și cea de la Courbet. Venus de la Laugerie-Basse are capul absent, torsul
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
femei modelate realist, sculptate în adăposturi sau la intrarea peșterii (Magdeleine, Angles sur l´Anglin). M. Otte (1988) are o altă viziune asupra dimensiunii modelului feminin în Magdalenian: de pe peretele imobil (Combarelles), imaginea este transpusă pe blocuri (Lalinde), apoi pe plachete (Rocamadour) și se difuzează sub această formă către Europa Centrală (Bavaria, Renania și Boemia). Mobile, statuetele feminine traversează întreaga zonă magdaleniană și se identifică, prin evoluția stilistică, cu cele apărute din tradiția gravettiană, în Câmpia orientală (Mezin). În cadrul Magdalenianului superior
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]