999 matches
-
generalizate într-o lume pe dos, „fără rost și necesitate”. O chintesență a spiritului modern și a artei moderne: originalitatea „absolută” se asociază imaginii mitice a întemeietorului absolut. Mitul cosmogonic (o cosmogonie nihilistă, à rebours) se asociază mitului de sorginte platoniciană al artistului damnat, inadaptabil la rigorile unei societăți meschine și, totodată, profet al unui „nou ev” (folosesc, desigur, accepția termenului „mit” într-un sens foarte larg). George Ciprian, „profetul” Primul promotor informal al scrierilor urmuziene a fost colegul de liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altfel spus, eliberarea definitivă (mokÑa), implicând transcendența Cosmosului.16 Și Grecia a cunoscut mitul eternei reîntoarceri, iar filozofii din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția sferelor cerești, este imaginea mișcătoare a veșniciei nemișcate, pe care o imită desfășurîndu-se în cerc. Prin urmare, întreaga devenire cosmică, precum și durata acestei lumi de creație și de corupție, care este lumea noastră, se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
face, se desface, se reface, conform unei legi și unor alternative imuabile. Nu numai că aceeași cantitate de ființă se păstrează fără ca nimic să se piardă ori să se creeze, ci mai mult, unii gânditori de la sfârșitul Antichității - pitagoricieni, stoici, platonicieni - ajung să admită că în interiorul fiecăruia dintre aceste cicluri de durată, aiones sau aeva, se reproduc aceleași situații care s-au produs în ciclurile anterioare și se vor reproduce și în ciclurile următoare - la nesfârșit. Nici o întîmplare nu este unică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
structurală; cu alte cuvinte, că orice specie sexuată este inevitabil muritoare. Trei ipoteze de topologie În spațiile Hilbert, apărută În 2004, avea să surprindă. A putut fi interpretată ca o reacție Împotriva dinamicii continuului, ca o tentativă - cu ciudate ecouri platoniciene - de redefinire a unei algebre a formelor. Deși au recunoscut că ipotezele propuse prezintă interes, matematicienii profesioniști au demonstrat cu ușurință lipsa de rigoare a celor propuse, caracterul oarecum anacronic al abordării. Într-adevăr - admite Hubczejak -, la vremea aceea Djerzinski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rolul filosofului suveran este acela de a supraveghea educația și a procreației eugenice a acestei clase, în caz contrar, dacă un stat nu este cărmuit în permanență de un filosof, atunci paznicii statului nu vor cunoaște înțelepciunea pitagoreică și Numărul platonician, iar rasa paznicilor, și implicit statul întreg, “vor degenera cu necesitate”: “Dintre aceștia puțini... care văd bine sminteala mulțimii și că nimeni... nu face ceva sănătos în cetate... Filozoful e ca un om căzut printre fiare, care nu vrea să
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
micșorate -după Tocqueville -, în “simple animale muncitoare”, o societate în care (...) “mediocritatea colectivă” sufoca lent originalitatea și talentele individuale.” Dacă anticii legitimau drept stăpăn absolut pe cel mai înțelept, pe cel ce deține adevărul și dreptatea, pentru moderni, chiar dacă noțiunea platoniciană a “regelui-filosof” este lipsită de conținut, filosoful nu este exclus din societate, fiind tolerat, indiferent dacă convingerile sale sunt absurde sau nebunești, întrucăt “individul nu este răspunzător în fața societății pentru actele sale, cătă vreme acestea privesc doar interesele sale și
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
El transcende existența. Astfel, transcendența lui Dumnezeu nu presupune propriu-zis existența lui Dumnezeu numai în lumea ființei. În plus, raportul dintre Dumnezeu și lume este diferit de raportul dintre ființă și existență sau dintre transcendență și domeniul naturii. Potrivit teoriei platoniciene, Dumnezeu este ceea ce este expresia logică. Corectată de perspectiva veterotestamentară, afirmația lui Platon devine: Dumnezeu este ceea ce este, adică este așa cum este și nimic mai mult. De fapt, ființa umană îl trăiește pe Dumnezeu și fără metafizică, în această existență
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
în măsura în care ambivalența și opoziția devin factori producători de imagini esențiale. Gilbert Durand decelează operația participativă, declanșată de trecerea de la sensul propriu la sensul figurat al imaginii, care ia naștere din jocul subtil dintre absentia și praesentia. Făcând apel la problema platoniciană a reminiscenței, antropologul francez subliniază importanța imaginației epifanice, aptă de a descifra cunoașterea adevărului ascuns, în raport cu aletheia starea de neascundere (a se vedea, în acest sens, comentariul lui Heidegger asupra lui Parmenide). Imaginația simbolică nu trebuie confundată cu un demers
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
că anticipez cu nerăbdare și curiozitate momentul respectiv. În primul paragraf al piesei sale, profesorul McKerrow atrage atenția asupra caracterului marginalizat, îndeobște, al demersului retoric, în general. McKerrow identifică momentul inițial al acestei practici în antichitate, mai concret în dialogurile platoniciene, care, cum știm, discută locul retoricii în contextul general al abordării, de către om, a lumii fenomenale din jur. Cum ne amintim, desigur, în Gorgias și Phaidros, Platon distinge retorica sa de a predecesorilor (sofiști), propunând-o în termeni de instrument
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
prin urmare, nici eu, nu elaborăm mai mult pe marginea acestui "început al retoricii" pe scena raportării omului la realitatea fenomenală din jur. De reținut, însă, că profesorul McKerrow numește acest "început al retoricii", precum și toate abordările condiționate de viziunea platoniciană, o întreprindere de "marginalizare a retoricii"637, care o plasează, pe aceasta din urmă, "în serviciul adevărului"638. Mai mult, remarcă McKerrow, chiar eforturile de "salvare a retoricii din rolul său aservit", eforturile, cu alte cuvinte, de "reabilitare a retoricii
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
potrivit criticului însuși, constituie un răspuns la provocarea de mai sus. Astfel, criticul propune conceptul de retorică critică pentru a desemna "o perspectivă asupra retoricii care explorează, în termeni teoretici și practici, implicațiile unei teorii care divorțează de constrângerile concepției platoniciene"646. Din punct de vedere teoretic, retorica critică "examinează dimensiunile dominării și ale libertății"647, așa cum acestea se manifestă în "lumea relativizată"648 contemporană. Din acest motiv, explică McKerrow, prima parte a analizei sale reprezintă o analiză strict teoretică a
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
practicii critice. Chiar dacă lista principiilor respective nu este una exhaustivă, adaugă McKerrow, ea furnizează "ideile centrale ale orientării înspre critică"654. Mai mult, notează criticul, principiile sale "redefinesc natura retoricii", îndepărtând-o de "concepțiile universaliste ale rațiunii", înrădăcinate în filosofia platoniciană și acordându-i un sens nou, potrivit căruia contingența este trăsătura esențială a retoricii, cunoașterea este "doxastică", în timp ce criticismul este o activitate practică cu valoare de interpelare (a perfor-mance, în limba engleză). Criticul încheie expunerea planului său de analiză consemnând
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
întoarce înspre relația dintre putere și adevăr, într-o încercare de a estima "rolul discursului ca agent al adevărului"736. Dacă respingem, zice criticul, orice criteriu universal de evaluare a demersului retoric, se cheamă că am abandonat cu totul concepția platoniciană și că am revenit la sofism? Răspunsul lui McKerrow, șocant, este pozitiv. Însă criticul precizează imediat că este vorba despre o simplă deturnare a atenției dinspre "o expresie a "adevărului" ca opus "falsei conștiințe""737 care, însă, are la bază
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de sens : o dată, trebuie să acopere tematica eseurilor peste care tronează. « Enorm și insignifant » spune de fapt limitele celor două registre În care se scrie astăzi literatură : minimalismul care e infrarealist și explorează microscopic ceea ce, altfel, pare insignifiant (cu adagiul, platonician dacă vreți : nu dați importanță lucrurilor care se văd, căutați Înapoia lor) și « maximalismul », hiperrealist, care explorează de la Înălțimi gnomice rațiunea istorică recentă prin Întruchipări memorabile (cu adagiul : dați toată importanța lucrurilor care se văd, căutați Înaintea lor) : este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
inepuizabilitatea lor - conceptul lor. Scrierea literară a devenit, astfel, experiența supremă În măsura În care ea rămînea singura experiență posibilă a literaturii. Apariția literaturii pure are consecințe asupra reprezentării realității În mediile intelectuale și artistice. Cea mai importantă se traduce prin dispariția ierarhiei platoniciene a realităților: simulacrul nu se mai opune realității (conceptului) În măsura În care textul, și mai apoi imaginea, s-au autonomizat și nu mai comunică subordonat. De-abia de acum Înainte se va putea vorbi despre o realitate a literaturii, literară - literală va
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a pierdut total această dimensiune.”. Acest diagnostic pus “literaturii postmoderne” este Însă departe de a da seamă de diversitatea formelor ei și, astfel exprimat, Își ratează obiectul: conținutul conceptelor de valoare și adevăr se modifică (adevărul nu se mai confundă, platonician, cu frumosul, de pildă, valoarea nu se mai cuantifică În termeni de conformitate normativă etică și estetică), Însă nu putem postula dispariția lor dintre scopurile literaturii - În nici un caz - și tocmai permanența lor Între finalitățile actului scriptural Îi conferă literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
altă imagine: exces și simulacru. Excesul este al semnelor - mărci publicitare, cuvinte ca tot atîtea semnături pe cecuri În alb, iar simulacrul al gesturilor și relațiilor (inter)umane - interesate, mimetice, uneori disperate. Romanul francez contemporan este, În componenta lui realistă, platonician: el deplînge moartea realității urmată de domnia umbrelor, convocîndu-le În mod paradoxal pe ultimele pentru a acoperi lumina unui soare artificial: este ceea ce și-a propus Pascal Quignard În Umbrele rătăcitoare, premiul Goncourt al anului 2002. Euristica acestui platonism are
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și să resoarbă orice conflict în procesul său. La fel de totalitară, ea vizează să dea cheia totalizantă a unei enigme, amestecînd pistele. Dar, și mai bine decît paradoxul, ea acoperă și reacoperă alte două elemente ale tautismului: autismul și tautologia. Sursa platoniciană ne oferă două ipoteze care impregnează modul nostru de a vedea: • copia-simulare este inferioară originalului și nu trebuie să avem încredere în ea; • paradigma, copia controlată de științe, este utilă cunoașterii și trebuie să ne servim de ea. Între cele
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
a depăși criza (individuală) determinată de obsesia incomunicabilității (generalizate) printr-o soluție cunoscută: recuperarea afectului. Anunțată prin lungile dezbateri despre philia sau agapé propuse, în subtext, de secvențele dedicate prietenilor Grecu, Big Durov, Burs ș.a. (fragmente amintind, firește, de dialogul platonician Lysis), soluția finală de recuperare a afectului nu poate fi, deocamdată, alta decât erosul viril. O față mai puțin convențională a acestuia este cea domestică, pe care poetul o exploatează cu rezultate dintre cele mai profitabile estetic în ultimul său
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pieile sau în osatura proprie hieroglifele celeilalte ordini, de dincolo de empiricul gol. Iată, de pildă, transfigurarea unei întâlniri "obișnuite" cu histrionicii frați în ale poeziei, ce trebuie văzută cu mult mai mult decât un (altfel firesc) elogiu adus, în descendență platoniciană, prieteniei, fundamentală alteritate ce rotunjește ființa. Și anume, un ceremonial ezoteric colportând, peste timpuri și spații, reale ori livrești, simboluri ezoterice, parțial decodificate cu subtilitatea obișnuită: "Miercuri am hotărât să petrecem în cortul/ amicului nostru hindus Gebarau./ Au fost invitați
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de-al treilea dialog al Paralelei dintre Antici și Moderni (Parallèle des Anciens et des Modernes), Ch. Perrault insistase deja asupra dificultății de a accepta fragmentele descriptive. Aceasta îl aducea chiar în poziția de a critica cadrul descriptiv al dialogurilor platoniciene pe care nu ezita să le prezinte ca pe o supraîncărcare inutilă, neglijîndu-le prin aceasta funcționalitatea. Cu autonomizarea progresivă a lui locus amoenus, am văzut mai devreme cum topos-ul a pierdut din funcționalitatea sa narativă. 2. Clasificarea descrierilor în
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mai puțin stabilă. Dicționarul reprezintă exemplul tipic al unei practici supuse convenției. CORPUS Ansamblul textelor sau documentelor culese de cercetător în conformitate cu anumite criterii (omogenitate, reprezentativitate, exhaustivitate, eșantionare etc.) și vizînd constituirea unui model. CRATILISM Derivat de la Cratyl (personaj al dialogurilor platoniciene), cratilismul susține că sunetul imită sensul, optînd pentru motivarea și nu pentru arbitrariul semnului lingvistic. CREATIVITATE (în gramatica generativă) aptitudinea de a produce și înțelege un număr infinit de fraze; creativitatea guvernată de reguli (rule governed creativity) ține de competență
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
conceptualizare și de substanțiere a Economiei, în toată diversitatea imaginabilă a coruperii sensurilor ș semnificațiilor atașate consecințelor. Sugestia soluției vine dinspre o direcție pe care Economia reintră în rolul propriu, se desprinde de strânsoarea Politicii, fără însă să urmeze îndemnul platonician de a relua experiența începuturilor, de a reveni la Forma pură. Desigur, face acest lucru nu doar din cauza saturației de maniheism, de dihotomii, de antinomii sau de contrapuneri în logica adversității, ci pentru a și satisface, în cele din urmă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
care duseseră la constituirea unei arte divinatorii, oionistiké (téchne)"55. Împărțirea divinației în două categorii (deductivă și intuitivă) este de origine greco-romană și a făcut carieră în timp, fiind invocată de numeroși antropologi, etnologi și specialiști ai fenomenului religios. Clasificarea platoniciană a fost apoi preluată și a rezistat până în zilele noastre. Cele mai importante lucrări 56 care au promovat-o rămân în continuare tratatul ciceronian Despre divinație și cartea lui Auguste Bouché-Leclercq Divinația în Antichitate. Criteriul care stă la baza acestei
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
primul caz, divinația se poate explica printr-o anume legătură între suflet și posibilitatea reîntoarcerii sale la locul decesului. În felul acesta se pot comunica informații celor vii. În cel de-al doilea caz, poate fi vorba de o idee platoniciană potrivit căreia sufletele eliberate aparțin geniilor și cunosc tainele creației. Eliberate din temnița trupului, sufletele păstrează legătura cu misterul creației și al lumii. În ambele situații "sălașul morții" intră în actul divinației. 102 Bogdan Petriceicu Hasdeu, Sic Cogito, postfață de
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]