7,062 matches
-
cunoaște. Aștept vești, a precizat Vera Kuznețova, care pe urmă a șerpuit Înapoi către birou. Banii vi-i transfer imediat. A, și Încă ceva... Da, am spus. — Cred că putem să ne tutuim. Același lucru Îl credeam și eu. Afară ploua ușor și sufla un vânticel rece. Eram la doar câteva străzi distanță de casă. Idioții probabil că bătuseră de două-trei ori orașul În lung și-n lat, pentru a mă deruta, neștiind că dormeam dus. Vizavi era barul lui Vasea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
că eu am devenit conștient de afacerea asta"(Casa). După cum viitorul militant beatnik se întrevede în poemul Pentru că respirăm: "Eu cred că m-am născut în ploaie pe un acoperiș/fiindcă-mi vine să mă înalț de fiecare dată când plouă/asta nu are nimic cu libertățile cetățenești/cum nici un doctor nu aparține unei anumite siringi./ Însă faptul că respir trebuie să vă amintească/că dacă această respirație cade pe o tobă electronică/vom începe poate pentru ultima dată să ne
Cherchez la femme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9157_a_10482]
-
care aveați libertatea alegerii. Ce citeați atunci? Nu prea citeam în vacanțe. Pentru mine vacanțele erau relaxarea totală, era divertismentul, nu încă marea, pasiunea mea totală din prezent, era viața la țară, sate superbe, timpul invariabil frumos, desi probabil că ploua mult, casa noastră fiind în partea cea mai umedă din Limousin, locul în care vin toți curenții marini încarcați de ploaie dinspre Atlantic. Nu-mi aduc aminte decât de vremea bună, jocurile și râsul cu prietenii și cu familia, fără
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
posibilitatea ca statele care au suferit de pe urma acestei explozii, cu efect în timp, să nu pretindă despăgubiri arbitrate de tribunalele internaționale, așa că s-a făcut apel la un audit al felurilor minciunii, la toate statele membre ale ,,Tratatului de la Varșovia”. Ploua la Moscova și toată lumea roșie a continentului Europa folosea umbrela”. Sugestiv în acest sens multe publicații chiar în interiorul spațiului exsovietic, care aveau umbrelă veche, ponosită, astfel ziaristul rus Vladimir Kolinko în revista ,,Moskovskie Novosti” nr.819, din 19.02.1989
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. NBC Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93203]
-
și o trase de marginea fustei În jos. — Mami, mami, unde pleci? — Kiki, unde ai fost? Întrebă Christina, Îngrijorată. — Doamnă, v-au căzut pantofii, observă Marychka. — Da, da, mă strîngeau cam tare. Mi-i pun imediat. Și deodată Începu să plouă, iar cineva spuse la Întîmplare: asta e ultima ploaie. Apoi se risipiră care Încotro, tăcuți, grăbiți, mînați de o teamă tulbure; treptat, terenul se goli de lume. Ce caut eu aici? Întrebă Pablo Într-un tîrziu, dar nu-l mai
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
oameni să vadă ceva ce nu este? — Ai Înțeles greșit: ei văd ceva ce este, nu ceva ce nu este, răspunse Michel pe un ton ce s-ar fi vrut oarecum enigmatic. Ar putea, de exemplu, să vadă că afară plouă, deși pentru alții cerul e senin, și să se Îmbrace cu pelerine de ploaie. În urmă cu vreo zece ani, dispozitivul inventat de mine a fost utilizat pentru a Îmbrăca mai mulți oameni În pulovere și a-i aduna Într-
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
că apusese deja. Pablo Îl urma pășind mult aplecat, Încercînd să se ferească astfel de tăișul rece al aerului. În cele din urmă, cărarea pietroasă pe care urcau se pierdu printre alți bolovani albi și umezi. Pesemne că mai devreme plouase. Curînd, ajunseră la marginea unui desiș de jnepeni, unde Vic se opri și așteptă pînă cînd Pablo, care rămăsese În urmă, se apropie Îndeajuns, ca să-i poată vorbi. Pentru a-l Încuraja, sau pentru a fi mai convingător, Îi puse
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
se gîndește Părințelul, taman în teritoriul nimănui, acolo unde era mai mare criza, zice Curistul, frumușică manevră, e de acord Roja simțind un fior în piept la capătul altei depășiri riscante, atenție la șinele astea nenorocite de tramvai, zice, cînd plouă e ca pe patinoar, frînele nu mai țin deloc, iar direcția te fură, adaugă. Partea bună legată de statul la răcoare, reia Curistul, e că a avut timp berechet de toate alea. S-a dezvoltat intelectual, nu glumă. A citit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Regele cu surle și trîmbițe și că o să redevenim Monarhie. La fel de însuflețiți și excitați își dădeau fiecare cu presupusul și despre soarta celorlalți care făceau parte din complot, n-am auzit niciodată pe vreunul să-și facă autocritica, în schimb ploua cu acuzații, reproșuri și amenințări de tot felul. Unele spuse în față, altele mai voalate, ascunse în dosul cuvintelor. Care era atunci soluția care ar fi putut să îndrepte toate astea? Exact cea pe care au găsit-o fiecare cînd
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
unul o glumă proastă văzînd cum tremuram de frig, ești mare Părințele, am auzit că vine lumea la dumneata cum venea pe vremuri la cenaclul Flacăra, s-au schimbat planurile, strategiile, hărțile? i-am întrebat, dar s-au făcut că plouă, să ne vedem cu bine și atît, deja știai prea multe, sesizează Roja, începuseși să prinzi aripi, să-ți arăți cornițele, era o bună oportunitate ca să-ți plătești niște polițe mai vechi pe care tot omul le are, imposibil să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
este ,,locuința,, lui Ben. De curând, femeia pe care , acceptat-o În viața lui, a vopsit șandramaua Într-un verde țipător, și a pavat cu pietre și cărămizi o porțiune din jur, făcând o alee și un mic peron. Atunci când plouă, nu te mai afunzi În glodul lipicios.. De la oarecare distanță, ai impresia că te afli În apropierea unei cabane turistice modeste, dar curată și primitoare. Pe verdele țipător, al magherniței, proaspăt Întins cu pensula de mâna harnică a femeii, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ajung Într-o zi, să mă simt În al nouălea cer, fiindcă cerșesc. Ar fi imoral.,, Zile și nopți, nopți și zile, mi-am scris viața cu sânge și noroi, am făcut din ea o Încăpere fără acoperiș, În care plouă, ninge sau bate vântul, mutând-o din loc ca pe o jucărie. Se aude cântecul unei mierle. De unde mierlă În ghetoul ăsta infect? Mierla e o pasăre gingașă, nu se potrivește cu mizeria din jur. Cântecul unei mierle anunță ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
întreaba dacă i-am spus ceva Antoniei sau nu. N-aș putea spune că gândul ăsta nu mi-a făcut plăcere. Am sesizat un zgomot ca un foșnet ce venea din spatele meu. Întrucât se intensifica, m-am întors. Începuse să plouă. Uitându-mă la cerul de un cenușiu gălbejit am putut identifica lumina zilei. M-am întors spre interiorul încăperii și spre chipul Antoniei îndreptat către mine. Locul în care ne aflam era mohorât, sinistru ca o celulă. — Poate că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
deslușeam astfel nu-mi serveau decât pentru a mi-o înfățișa pe Honor, cu o claritate care mă năucea, ca pe o făptură îndepărtată, înspăimântătoare, acră și, într-un fel pe care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
astfel nu-mi serveau decât pentru a mi-o înfățișa pe Honor, cu o claritate care mă năucea, ca pe o făptură îndepărtată, înspăimântătoare, acră și, într-un fel pe care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
țigară și m-am întrebat într-o doară cum am să reușesc să trec prin ziua de azi. Era o problemă care-mi solicita inventivitatea din plin. Mi-am aruncat o privire spre fereastră și am văzut că tot mai plouă. Am tăiat sfoara pachetului cu cuțitul de pâine. Adevărul e că nu mai aveam nici un pic de vlagă în mine. Nu voiam să mai lupt, să mai primesc alte lovituri. Palmer reușise să mă zăpăcească de tot. Dacă și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se vedea procesiunea nesfârșită de lumini de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele ude reflectau lumina gălbuie. Probabil că plouase astăzi. Nu-mi mai aminteam. Am tras perdelele, manevrând șnururile de la capete așa cum mă învățase Rosemary cu multă perseverență. Problema draperiilor rămăsese nerezolvată. Am aprins radiatorul. Încălzirea centrală era insuficientă. Am examinat biroul Carlton House și am observat încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sună a Froehlich. — Eram paralizat de umilință. Dar Polster a reușit cumva să-i facă pe băieți să tacă și, până la urmă, oricât de incredibil ar suna, toată lumea s-a apucat să deseneze. În ceea ce mă privește, mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să-mi cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
distorsionată, dar am Încredere că mințile limpezi Îmi vor Înțelege motivul. În dimineața aceasta, săltându-mi bicicleta pe pavaj, am simțit că aerul e Închis și umed. Jumătate de oră mai târziu, se auzi un tunet turfaș, Înfundat, și acum plouă cu găleata. După câteva săptămâni de vară „spectaculoasă“, până la urmă, cerul crăpă. La intervaluri regulate, scuarul se ilumină de fulgere nervoase, de parcă o putere supremă s-ar fi jucat cu Întrerupătorul. După ce am cărat jos și ultima găleată cu flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
somnoros. L-am sărutat. Poate că puteam să renunț la toate acuzațiile de rea purtare, chiar din acel moment? Poate că așternuturile acelea mult prea scumpe erau, până la urmă, foarte romantice... —Hai, iubito, spune, că-ți tot ninge și Îți plouă de zile În șir, insistă Hunter. Poate că ar trebui să zic ceva. Să mă descarc. Poate că exista o explicație simplă și voi putea merge la Paris În noiembrie cu Hunter, să mă distrez de minune. Adevărul era că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că o să mă sufoc de necaz și de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat spre clădirea În care locuiam. Începuse să plouă puternic, cu stropi reci ca gheața, și, până am intrat Înăuntru, eram pe jumătate udă și respiram cu dificultate. Domnul Mortimer e acasă? l-am Întrebat pe Luccio, portarul, În timp ce treceam val-vârtej pe lângă el. — A plecat la aeroport acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
apăsat una, două, trei taste la casă, iar pe ecran a apărut scris 149 de dolari. — Ca să fiți dumneavoastră liniștit, să știți că am închis bine de tot pungile, îmi zice. A pus pachetul într-o sacoșă de plastic, în caz că plouă, și mi-a spus: — Să-mi ziceți dacă lipsește ceva. Am impresia că piciorul tot nu v-a lăsat. Pachetul a zornăit tot drumul spre casă. Sub brațul meu, hârtia maronie a alunecat și s-a încrețit. La fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
La un moment dat începuse să dea pe dinafară în jardinierele de la Olympic Professional Plaza, să zicem. Iedera sufoca panseluțele. Niște vițe se agățaseră de o latură a fațadei de cărămidă și continuau să se ridice. Nu a observat nimeni. Plouase mult. Nu a observat nimeni până când, într-o dimineață, locatarii din Park Senior Living Center au găsit ușile de la intrarea în hol zăvorâte de iederă. În aceeași zi, peretele sudic al cinematografului Fremont, un zid de cărămidă și beton gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zic: Uite-ți Biblia. Îmi sună pagerul; e un număr pe care nu-l știu. Mănușile ei albe sunt înnegrite de praf, și zice că a rupt în bucăți pagina cu blestemul și a aruncat-o pe fereastra camerei copilului. Plouă. Hârtia o să putrezească. Nu e suficient, zic. Poate o găsește vreun copil. Simplul fapt că e ruptă îi va da cuiva ideea să pună bucățile la loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
siluetă, și mă ghemuiesc în noroi, sub fereastră. Pe pervaz se lasă mâna unui bărbat, așa că mă trag înapoi, lipindu-mă de zid. De undeva, de deasupra mea, unde nu ajung cu privirea, un om începe să plângă. Începe să plouă mai tare. Bărbatul stă în fereastră, cu amândouă mâinile pe pervaz. Suspină mai tare. I se simte berea din răsuflare. Nu am cum să fug. Nu am cum să mă ridic în picioare. Ținându-mă strâns cu mâinile de nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]