971 matches
-
guvenul și partidele) include următoarele: 1) guvernul monocolor sau de coaliție; 2) executivul sau legislativul și echilibrul dintre cele două puteri; 3) numărul de partide și caracteristicile sistemului de partide; 4) sistemul electoral majoritar sau de reprezentare proporțională; 5) structura pluralistă sau neo-corporatistă a grupurilor de interese. Al doilea set (structura unitară/federală a sistemului) include: 6) gradul de unitate sau de descentralizare federală al țării; 7) sistemul unicameral sau bicameral, slab sau puternic; 8) constituție (rigidă sau flexibilă). Autorul adaugă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
omogene din punct de vedere etic/religios, aceasta va crește odată cu schimbările economice cauzate de urbanizarea și monetizarea tranzacțiilor; 2) sistemul proporțional va apărea ca un clivaj cu rezistență mică (în democrațiile articulate, dar cu resurse guvernamentale scăzute), în timp ce sistemul pluralist va fi apărat eficient în sistemele politice cu structuri guvernamentale mai puternice. Apar și diferențe semnificative de sincronizare în cea ce privește introducerea controlului parlamentar asupra executivului. În această privință se poate vorbi de două modele (aflate la doi poli
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
expresii diferite care exprimă realitatea socială. Mai exact, nu poate există pluralism cultural fără pluralism social, dar poate există contrariul, adică pluralism social fără pluralism cultural. Pluralismul cultural a fost deja definit. Prin pluralismul social se definește neapărat o societate pluralistă sau divizată cultural; această expresie poate însemna "ordine socială pluralistă", în contextul unei culturi destul de omogene din punct de vedere social și cultural. Cu alte cuvinte, pluralismul social presupune existența unei articulări largi și diferențierea societății în diferite grupuri sociale
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
există pluralism cultural fără pluralism social, dar poate există contrariul, adică pluralism social fără pluralism cultural. Pluralismul cultural a fost deja definit. Prin pluralismul social se definește neapărat o societate pluralistă sau divizată cultural; această expresie poate însemna "ordine socială pluralistă", în contextul unei culturi destul de omogene din punct de vedere social și cultural. Cu alte cuvinte, pluralismul social presupune existența unei articulări largi și diferențierea societății în diferite grupuri sociale cărora resursele economice le sunt distribuite pe scară largă. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
relație - nu chiar evidentă și nici directă - între pluralismul social și pluralismul politic înțeles ca un pluralism al expresiilor politice "intermediare" (partide, sindicate și alte grupuri de presiune independent între ele, autonome în ceea ce privește instituțiile unui regim democratic care formează asociații pluraliste). Pe lângă pluralismul social, Haug [1967: 299] a evidențiat, cu mai mulți ani în urmă, existența "rezultatelor" politice diferite, în țări diferite, în special în Argentina, Polonia, Tunisia, Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia. Se înțelege astfel mai bine de ce unii autori insistă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
crisi della democrazia, Milano, Angeli, 1977. Dahl, R.A., 1961, Who Governs?, New Haven, Conn., Yale University Press. 1970, Poliarchy, Participation and Opposition, New Haven, Conn., Yale University Press; trad. it. Poliarchia. Partecipazione e opposizione, Milano, Angeli, 1980. 1982, Dilemmas of Pluralist Democracy: Autonomy vs. Control, New Haven, Conn., Yale University Press. 1989, Democracy and its Critics, New Haven, Conn., Yale University Press. 1994, The New American Political (Dis)order, Berkeley, Calif., Institute of Governmental Studies Press. 1998, On Democracy, New Haven
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
California Press. Dix, R.H., 1982, "The breakdown of authoritarian regimes", în The Western Political Quarterly, 35. Dobry, M., 2000, Democratic and Capitalist Transition in Eastern Europe: Lessons for the Social Sciences, Dordrecht- Boston, Kluwer Academic Publishers. Dogan, M., 1988, Comparing Pluralist Democracies: Stains on Legitimacy, Boulder, Colo., Westview Press. Dowding, K.M. și R. Kimber, 1983, "The meaning and use of political stability", în European Joumal of Political Research, XI. Duverger, M., 1951, Les partis politiques, Paris, Colin; trad. it. I partiti
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
axiomatice, adică imposibil de verificat. Falsificaționismul combate două paralogisme sau erori logice majore. Ambele fac imposibilă falsificarea. Prima eroare este așa-numitul regres la infinit. Să luăm un exemplu din literatura teoriei politice asupra puterii, care opune școala elitistă celei pluraliste (Dahl 1958): Statul nostru este guvernat de o elită conducătoare. Analiza descoperă că cei presupuși a face parte din elită nu-și impun voința în deciziile cele mai importante. Contraargument: lucrurile stau așa pentru că în spatele elitei de fațadă există o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
societate, în care există întotdeauna instituții și norme, Bull arată de unde provin aceste norme. Din nou, el se situează pe o poziție de mijloc între realismul hobbesian și idealism. Bull distinge două versiuni ale tradiției grotiene: una solidaristă și una pluralistă. Ele diferă în principal prin modul în care tratează intervenția externă. Versiunea solidaristă, reprezentată de Grotius însuși, se înscrie încă în tradiția dreptului natural. Ea susține că, în numele solidarității dintre ființele umane, dreptul internațional poate să treacă peste suveranitatea națională
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
solidaristă, reprezentată de Grotius însuși, se înscrie încă în tradiția dreptului natural. Ea susține că, în numele solidarității dintre ființele umane, dreptul internațional poate să treacă peste suveranitatea națională. Grotius consideră justificată intervenția pentru o cauză justă (ius ad bellum). Versiunea pluralistă, dezvoltată de Oppenheim, un alt jurist internațional celebru, se încadrează mai mult în tradiția juridică pozitivistă, care întemeiază dreptul pe înțelegerea de moment între părțile contractante (statele). Oppenheim era foarte precaut în privința justificărilor normative ale războiului care nu țineau de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
justificărilor normative ale războiului care nu țineau de cele general acceptate de părțile aflate în conflict. El s-a concentrat mai mult asupra mijloacelor permise în război (ius in bello). Optînd pentru Oppenheim, Bull rămîne mai aproape de tradiția realistă: "Perspectiva pluralistă nu trebuie scoasă din discuție ca o simplă raționalizare a practicii de stat; ea este o concepție asupra societății internaționale întemeiată pe observarea ariei reale a înțelegerilor între state și inspirată de o anume percepție a limitărilor care, în această
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
vezi mai ales Alker și Bierstecker 1984; Banks 1984). În timpul unei îndelungate perioade în care legitimase dezlegarea enigmelor, realismul s-a confruntat cu anumite probleme, cum ar fi nivelurile diferite de analiză (Singer 1961), ficțiunea statului monolitic (criticile marxiste și pluraliste) și discuția asupra conceptului de raționalitate și a semnificației factorilor birocratici și cognitivi (vezi cap. 5). Însă doar la sfîrșitul revoluției behavioraliste, aceste probleme au devenit anomalii, adică potențiale amenințări pentru validitatea realismului. S-a scris foarte mult despre iluzia
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
prin negarea existenței diversității, după cum procedase iacobinismul tradițional, ci prin respectul democratic pentru această diversitate. Aceasta a însemnat recunoașterea drepturilor minorităților lingvistice și culturale, în special a dreptului la diferență (droit à la différence). Acesta ar putea fi numit "iacobinism pluralist" față de iacobinismul monistic tradițional din trecut. Din acest principiu de bază vor rezulta câteva măsuri concrete legate de regiuni și de populația acestora. Câteva dintre ele au fost menționate în cele 110 propuneri, îndeosebi în propunerile 54-59. Propunerea 54 a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
dintre ele. Astfel, postmodernismul, susține Eagleton, se referă la o formă a culturii contemporane sau la un stil cultural ce "reflectă ceva din această schimbare epocală, într-o artă lipsită de adâncime, descentrată, lipsită de fundament, autoreflexivă, ludică, derivată, eclectică, pluralistă, artă care relativizează granițele dintre cultura "înaltă" și cultura "pop", ca și între artă și experiența cotidiană"141. De partea cealaltă, postmodernitatea trimite la o perioadă istorică specifică, fiind în special un stil de gândire care își manifestă dezacordul față de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și Kellner subliniază și existența unei distincții între discursul postmodern "ludic" ("ludic postmodern discourse") și cel "de opoziție" ("oppositional postmodern discourse"). În timp ce postmodernismul de opoziție construiește noi forme de critică, de schimbare socială și discursivă, postmodernismul ludic este ironic, eclectic, pluralist, subiectiv, promovând un relativism excesiv ("anything goes"). În completarea celor două distincții propuse, se adaugă încă una, între postmodernul văzut ca un marker temporal, desemnând ceea ce urmează după modernism și postmodernul ca marker filosofic, ce accentuează ceea ce este împotriva modernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu un text (discurs) liric peste care s-a așezat, cum se zice, praful timpului. Dat la o parte, descoperim o retorică specifică, un peisaj liric, un mod, În fine, de a fi În raport cu lucrurile din afară. Lectura critică (polisemică, pluralistă) urmărește, astfel, ceea ce se cheamă, cu un cuvînt ce nu sună prea bine În limba română, demers liric. Să Înțelegem Însă prin el un mod propriu de apropiere de obiecte, de asumare a universului material, o atitudine inconfundabilă În procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de idei diferite, chiar contradictorii. Sunt pentru pluralism în toate sensurile. În ce mă privește, cred că modelul european nu poate fi realizat decât într-un stat de drept, unde funcționează o reală separare a puterilor, un stat deschis, democratic, pluralist în care libertatea trece înaintea egalității populiste , al drepturilor omului, cu o economie reală de piață și în care proprietatea particulară să fie efectiv garantată, nu doar ocrotită. Un stat și un tip de societate în care structurile de tip
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
spirite de valoare. Sunt filozofii-mit, filozofii-profeți, filozofii-simbol, filozofii-mistici, filozofii guru ai culturii actuale. Ei s-au format înainte de anii '40. Împrejurările istorice ale constrângerii totalitare, apoi evenimentele de după 1989 în absența unei puternice și active tradiții românești a gândirii liberale, pluraliste, democratice, critice, raționaliste nu numai că i-au readus la suprafață, dar s-a ajuns chiar la situația ca ea să domine în mod efectiv largi sectoare ale culturii actuale. Nu insistăm acum foarte mult asupra cauzelor acestui succes, asupra
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
ele se adaugă: cultul violenței, experimentalismul, aventura (vivere pericolosamente), ortodoxismul fundamentalist, trăirea, autenticitatea pe toate planurile. În domeniul politic: elogiul dictaturii (în primul rând fasciste, dar și... staliniste, vezi versiunea originală a unei Schimbări la față a României), lichidarea democrației pluraliste, parlamentare, respingerea radicală a Occidentului și a Europei, oroarea de masonerie și, în general, combaterea oricărei formule internaționaliste. Idealul este statul național închis, etnicist, tradiționalist, autoritar, bazat pe o economie de tip agrar, antiindustrial. Accentele xenofobe, adesea antisemite, sunt și
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
că mai există și un al treilea sistem: cel de centru al cărui partizan declarat sunt (nu numai eu, de altfel), chiar dacă încă în netă minoritate și inferioritate. și dacă am un regret este că ideologia de centru, liberală, democratică, pluralistă, raționalistă, individualistă, europeană etc. etc., este încă puțin prezentă, combativă și eficientă în confruntarea ideologică actuală. (Reviste ca Sfera politicii și, recent, polis sunt promițătoare). șt. Zeletin sublinia această carență a liberalismului românesc încă din anii treizeci. O ideologie românească
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
moscovit / 524 8.3. Un ultim gest de frondă: Republica Socialistă România renunță la clauza națiunii cele mai favorizate / 541 8.4. Concluzii: contracția și dispariția leninismului romantic / 545 În loc de concluzii: ce fel de construcție socială? Evaluări teoretice / 547 Evaluarea pluralistă a dimensiunii internaționale a leninismului romantic / 551 Evaluarea marxistă a dimensiunii internaționale a leninismului romantic / 555 Evaluarea realistă a dimensiunii internaționale a leninismului romantic / 561 Evaluarea social-constructivistă a dimensiunii internaționale a leninismului romantic / 566 Bibliografie / 575 Indice / 633 Mulțumiri / 647
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
alternativă viabilă la omniprezentele principii realiste, făcând inteligibil un mediu internațional mai cooperant, înclinat spre schimburi culturale și economice, alcătuit prin eforturile sinergice ale tuturor sau majorității actorilor internaționali a cărui fezabilitate pare astăzi mai aproape ca niciodată. Dintre criticile pluraliste la adresa realismului, două ar ieși pregnant în evidență. În primul rând, dilema cu care realismul clasic se confruntă în ceea ce privește securitatea. Dacă un stat se înarmează pentru a își spori puterea și securitatea individuală, nemanifestând intenții agresive la adresa vecinilor săi, el
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cele deținute de Sine și cele deținute de Alteritate. Identitățile sunt constituite de structuri atât interne cât și externe (Wendt: 1999, 224). Identitățile nu sunt date odată pentru totdeauna, așa cum au tendința să le perceapă, deși în grade diferite, realiștii, pluraliștii sau marxiștii ci dinamice și flexibile, reflectând raportul dintre agenți și structuri pe diferite nivele de analiză, de la local la global. Constructivismul este, pe lângă o teorie, un program emancipator care, spre deosebire de postmodernism, nu cade nici în capcana relativismului, nici în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și executat în primăvara anului următor (Brogan: 1990, 174-178). Odată intrate în sfera de influență a Moscovei, statele mai sus menționate au devenit "democrații populare" după un tipar general care a inclus, în accepțiunea istoricului Hugh Seton-Watson, trei etape: "coaliții pluraliste", în care apar pe scena politică "fronturile naționale" compuse din forțe de stânga între care, aparent, partidul comunist nu joacă un rol major; "coalițiile de fațadă", unde elementul comunist devine proeminent în raport cu celelalte grupări politice, devenite pur decorative și, în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
tendințe ideologice, ci și, de exemplu, partidele comuniste din Japonia, Australia sau Venezuela (Leonhard: 1979, 287-310; Berton în Asparturian, Valenta, Burke: 1980, 326-362). Mai mult, nu numai PCIt, PCS sau PCF, alcătuind într-adevăr nucleul fenomenului eurocomunist, exhibau o viziune pluralistă asupra comunismului, ci și mute alte partide comuniste din țări europene ca Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda, Grecia, Marea Britanie sau Finlanda (Leonhard: 1979, 239-286). În plus, între cei trei membri fondatori exista diferențe notabile date de culturile și societățile diferite din
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]