1,495 matches
-
definitiv pe căi democratice și de aceea el argumentează că în anumite condiții (e.g. state-multietnice) o soluție o poate reprezenta dizolvarea comunității politice în unități mai mici, cu o funcționare ceva mai armonioasă sau încurajarea proceselor de secesiune. 1.3 Populism și democrație: prieten și dușman În majoritatea cazurilor termenul populism are o conotație negativă, în timp ce democrația beneficiază de o conotație pozitivă clară. Adesea, populismul este privit ca o amenințare la adresa democrației, drept o cautare febrilă a unei alternative la sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în anumite condiții (e.g. state-multietnice) o soluție o poate reprezenta dizolvarea comunității politice în unități mai mici, cu o funcționare ceva mai armonioasă sau încurajarea proceselor de secesiune. 1.3 Populism și democrație: prieten și dușman În majoritatea cazurilor termenul populism are o conotație negativă, în timp ce democrația beneficiază de o conotație pozitivă clară. Adesea, populismul este privit ca o amenințare la adresa democrației, drept o cautare febrilă a unei alternative la sistemul democratic care nu face decât să-i submineze acestuia valorile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
unități mai mici, cu o funcționare ceva mai armonioasă sau încurajarea proceselor de secesiune. 1.3 Populism și democrație: prieten și dușman În majoritatea cazurilor termenul populism are o conotație negativă, în timp ce democrația beneficiază de o conotație pozitivă clară. Adesea, populismul este privit ca o amenințare la adresa democrației, drept o cautare febrilă a unei alternative la sistemul democratic care nu face decât să-i submineze acestuia valorile centrale, ca un sistem autoritar. Nu mai departe de aprilie 2010, Herman Van Rompuy
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
la adresa democrației, drept o cautare febrilă a unei alternative la sistemul democratic care nu face decât să-i submineze acestuia valorile centrale, ca un sistem autoritar. Nu mai departe de aprilie 2010, Herman Van Rompuy, președintele Uniunii Europene, declara că populismul reprezintă cel mai mare pericol pentru Europa (Frankfurter Allgemeine Zeitung, 9 aprilie 2010). Însă, această perspectivă negativă, nu este împărtășită de toată lumea. De altfel, modalitățile de raportare la populism au evoluat în permanență, mai cu seamă în Statele Unite ale Americii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de aprilie 2010, Herman Van Rompuy, președintele Uniunii Europene, declara că populismul reprezintă cel mai mare pericol pentru Europa (Frankfurter Allgemeine Zeitung, 9 aprilie 2010). Însă, această perspectivă negativă, nu este împărtășită de toată lumea. De altfel, modalitățile de raportare la populism au evoluat în permanență, mai cu seamă în Statele Unite ale Americii unde primele studii consacrate acestui fenomen manifestau o oarecare simpatie față de populism (John D. Hicks). Această etapă a durat până la apariția, în anii '60 a curentului "revizionist", care a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
aprilie 2010). Însă, această perspectivă negativă, nu este împărtășită de toată lumea. De altfel, modalitățile de raportare la populism au evoluat în permanență, mai cu seamă în Statele Unite ale Americii unde primele studii consacrate acestui fenomen manifestau o oarecare simpatie față de populism (John D. Hicks). Această etapă a durat până la apariția, în anii '60 a curentului "revizionist", care a îmbrățișat o atitudine hotârât ostilă populismului (Richard Hofstader), urmată de o perspectivă ceva mai nuanțată propusă de așa-numita școală a "contra-revizioniștilor", condusă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu seamă în Statele Unite ale Americii unde primele studii consacrate acestui fenomen manifestau o oarecare simpatie față de populism (John D. Hicks). Această etapă a durat până la apariția, în anii '60 a curentului "revizionist", care a îmbrățișat o atitudine hotârât ostilă populismului (Richard Hofstader), urmată de o perspectivă ceva mai nuanțată propusă de așa-numita școală a "contra-revizioniștilor", condusă de Norman Pollack (Conway, 1978: 101-107). Cu alte cuvinte, în toate epocile istorice și în toate regiunile geografice, opiniile privind relația între populism
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populismului (Richard Hofstader), urmată de o perspectivă ceva mai nuanțată propusă de așa-numita școală a "contra-revizioniștilor", condusă de Norman Pollack (Conway, 1978: 101-107). Cu alte cuvinte, în toate epocile istorice și în toate regiunile geografice, opiniile privind relația între populism și democrație au cunoscut fluctuații importante. De exemplu, intepretării negative a populismului din America Latină a lui Gino Germani i se opune evaluarea pozitivă a lui Ernesto Laclau, criticii vehemente a lui Hofstader îi răspund analizele din care răzbat puternice note
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
așa-numita școală a "contra-revizioniștilor", condusă de Norman Pollack (Conway, 1978: 101-107). Cu alte cuvinte, în toate epocile istorice și în toate regiunile geografice, opiniile privind relația între populism și democrație au cunoscut fluctuații importante. De exemplu, intepretării negative a populismului din America Latină a lui Gino Germani i se opune evaluarea pozitivă a lui Ernesto Laclau, criticii vehemente a lui Hofstader îi răspund analizele din care răzbat puternice note de aprobare ale lui Lawrence Goodwin sau ale lui Michael Kazin. Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
i se opune evaluarea pozitivă a lui Ernesto Laclau, criticii vehemente a lui Hofstader îi răspund analizele din care răzbat puternice note de aprobare ale lui Lawrence Goodwin sau ale lui Michael Kazin. Chiar și în Europa de astăzi, unde populismul de dreapta este în general considerat un exemplu de "patologie normală" (Scheuch și Klingeman, 1967; vezi Mudde, 2010), autori precum Torbjörn Tännsjö (1992) argumentează că populismul este forma cea mai pură a democrației, în timp ce Laclau susține că populismul este condiția
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Lawrence Goodwin sau ale lui Michael Kazin. Chiar și în Europa de astăzi, unde populismul de dreapta este în general considerat un exemplu de "patologie normală" (Scheuch și Klingeman, 1967; vezi Mudde, 2010), autori precum Torbjörn Tännsjö (1992) argumentează că populismul este forma cea mai pură a democrației, în timp ce Laclau susține că populismul este condiția sine qua non a politicului (2005a: 154). Sprijinindu-ne pe definiția prezentată mai sus (vezi secțiunile 1.1 și 1.2), scopul nostru este acela de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
astăzi, unde populismul de dreapta este în general considerat un exemplu de "patologie normală" (Scheuch și Klingeman, 1967; vezi Mudde, 2010), autori precum Torbjörn Tännsjö (1992) argumentează că populismul este forma cea mai pură a democrației, în timp ce Laclau susține că populismul este condiția sine qua non a politicului (2005a: 154). Sprijinindu-ne pe definiția prezentată mai sus (vezi secțiunile 1.1 și 1.2), scopul nostru este acela de a ajunge la o poziție non-normativă cu privire la relația dintre populism și democrație
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
susține că populismul este condiția sine qua non a politicului (2005a: 154). Sprijinindu-ne pe definiția prezentată mai sus (vezi secțiunile 1.1 și 1.2), scopul nostru este acela de a ajunge la o poziție non-normativă cu privire la relația dintre populism și democrație 4. Vom dezvolta această perspectivă bazându-ne, în primul rând, pe analiza conceptuală, fără ca prin aceasta să ignorăm realitățile empirice. Pe scurt, vom argumenta că populismul poate fi privit, în același timp, ca un remediu și ca o
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
este acela de a ajunge la o poziție non-normativă cu privire la relația dintre populism și democrație 4. Vom dezvolta această perspectivă bazându-ne, în primul rând, pe analiza conceptuală, fără ca prin aceasta să ignorăm realitățile empirice. Pe scurt, vom argumenta că populismul poate fi privit, în același timp, ca un remediu și ca o amenințare la adresa democrației. Mai exact, din punct de vedere teoretic, populismul este în mod fundamental democratic (Canovan, 1999; Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează ambivalent față de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
primul rând, pe analiza conceptuală, fără ca prin aceasta să ignorăm realitățile empirice. Pe scurt, vom argumenta că populismul poate fi privit, în același timp, ca un remediu și ca o amenințare la adresa democrației. Mai exact, din punct de vedere teoretic, populismul este în mod fundamental democratic (Canovan, 1999; Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează ambivalent față de democrația liberală (Canovan, 2002; Decker, 2006; Mudde, 2007; O'Donnell, 1994; Plattner, 2010)5. Așa cum am arătat, relația între populism și democrație este
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de vedere teoretic, populismul este în mod fundamental democratic (Canovan, 1999; Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează ambivalent față de democrația liberală (Canovan, 2002; Decker, 2006; Mudde, 2007; O'Donnell, 1994; Plattner, 2010)5. Așa cum am arătat, relația între populism și democrație este transparentă și pozitivă. Cel puțin în teorie, populismul susține suveranitatea populară și regula majorității. Însă, așa cum o afirmă John Green (2006): "La origini, prin chiar natura sa, populismul este democratic, chiar dacă mulți lideri populiști (odată ce ajung la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează ambivalent față de democrația liberală (Canovan, 2002; Decker, 2006; Mudde, 2007; O'Donnell, 1994; Plattner, 2010)5. Așa cum am arătat, relația între populism și democrație este transparentă și pozitivă. Cel puțin în teorie, populismul susține suveranitatea populară și regula majorității. Însă, așa cum o afirmă John Green (2006): "La origini, prin chiar natura sa, populismul este democratic, chiar dacă mulți lideri populiști (odată ce ajung la putere) pot să nu manifeste o conduită democratică". Astfel, ne putem
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1994; Plattner, 2010)5. Așa cum am arătat, relația între populism și democrație este transparentă și pozitivă. Cel puțin în teorie, populismul susține suveranitatea populară și regula majorității. Însă, așa cum o afirmă John Green (2006): "La origini, prin chiar natura sa, populismul este democratic, chiar dacă mulți lideri populiști (odată ce ajung la putere) pot să nu manifeste o conduită democratică". Astfel, ne putem aștepta ca populismul să joace un rol pozitiv deosebit, mai cu seamă în primele faze ale democratizării, oferind poporului posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populară și regula majorității. Însă, așa cum o afirmă John Green (2006): "La origini, prin chiar natura sa, populismul este democratic, chiar dacă mulți lideri populiști (odată ce ajung la putere) pot să nu manifeste o conduită democratică". Astfel, ne putem aștepta ca populismul să joace un rol pozitiv deosebit, mai cu seamă în primele faze ale democratizării, oferind poporului posibilitatea să se exprime, atacând autoritarismul establishmentului și făcând presiuni pentru asigurarea de alegeri libere și corecte. (Mudde și Rovira Kaltwasser 2010). De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
joace un rol pozitiv deosebit, mai cu seamă în primele faze ale democratizării, oferind poporului posibilitatea să se exprime, atacând autoritarismul establishmentului și făcând presiuni pentru asigurarea de alegeri libere și corecte. (Mudde și Rovira Kaltwasser 2010). De asemenea, relația populismului cu democrația reprezentativă este și ea predominant pozitivă. Numeroși autori au argumentat că populismul este în mod fundamental opus mecanismului reprezentării (Taggart, 2002), însă această afirmație este exagerată. Chiar dacă o parte importantă a populiștilor au, într-adevăr, o atitudine manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
poporului posibilitatea să se exprime, atacând autoritarismul establishmentului și făcând presiuni pentru asigurarea de alegeri libere și corecte. (Mudde și Rovira Kaltwasser 2010). De asemenea, relația populismului cu democrația reprezentativă este și ea predominant pozitivă. Numeroși autori au argumentat că populismul este în mod fundamental opus mecanismului reprezentării (Taggart, 2002), însă această afirmație este exagerată. Chiar dacă o parte importantă a populiștilor au, într-adevăr, o atitudine manifestă împotriva reprezentanților politici din țara lor sau dacă ei susțin că sistemul de reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
tipului eronat de reprezentare și nu reprezentării ca atare (Mudde, 2004). Populiștii acceptă să fie reprezentați de cineva din "popor" și nu de cei care provin din rândul "elitei" (trebuie reamintit că această distincție este morală și nu situațională). Așadar, populismul și democrația întrețin o relație mult mai complicată (Mudde, 2007: cap. 6). În mod fundamental, ambivalența acestei relații este legată în mod direct de contradicțiile democrației liberale, adică de tensiunile între promisiunea regulii majorității și realitatea protecției constituționale a drepturilor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cap. 6). În mod fundamental, ambivalența acestei relații este legată în mod direct de contradicțiile democrației liberale, adică de tensiunile între promisiunea regulii majorității și realitatea protecției constituționale a drepturilor minorităților (Canovan, 1999; Mény și Surel, 2002b). În această luptă, populismul se situează în mod clar de partea regulii majorității. Mai mult decât atât, în calitatea sa de ideologie monistă care crede în existența unei "voințe generale a poporului", populismul este ostil față de pluralism și de protecția minorităților. De asemenea, populismul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
drepturilor minorităților (Canovan, 1999; Mény și Surel, 2002b). În această luptă, populismul se situează în mod clar de partea regulii majorității. Mai mult decât atât, în calitatea sa de ideologie monistă care crede în existența unei "voințe generale a poporului", populismul este ostil față de pluralism și de protecția minorităților. De asemenea, populismul se bazează pe ideea primatului politicului, ceea ce înseamnă că orice alt centru de putere instituțional, inclusiv cel juridic, este considerat secundar. În definitiv, "voința generală a poporului" nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populismul se situează în mod clar de partea regulii majorității. Mai mult decât atât, în calitatea sa de ideologie monistă care crede în existența unei "voințe generale a poporului", populismul este ostil față de pluralism și de protecția minorităților. De asemenea, populismul se bazează pe ideea primatului politicului, ceea ce înseamnă că orice alt centru de putere instituțional, inclusiv cel juridic, este considerat secundar. În definitiv, "voința generală a poporului" nu poate fi limitată de nimic, nici chiar de mecanismele constituționale sau cum
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]