1,462 matches
-
la mașina sa. Fără să fie sigur că americanul se afla În raza auditivă și că Înțelegea italiana, Își jucă rolul până la capăt și-l Întrebă pe șofer dacă nu găsise un carnețel În mașină. Evident, nu găsise. Brunetti deschise portiera din spate, Își vârî mâna În spatele banchetei și pipăi prin spațiul gol. Deloc spre surprinderea lui, nu găsi nimic. Se trase afară din mașină și se Întoarse spre jeep. Deschise palma Într-un gest gol, semnificativ, apoi urcă pe banchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lăsând motorul pornit, și se Îndreptă spre poartă ca s-o deschidă. Fie nu-i văzu pe cei doi oameni de acolo, fie alese să-i ignore. Deschise ivărul porții, o Împinse În lături și apoi se duse Înapoi spre portiera deschisă a mașinii. — Sergent Kayman? strigă Brunetti peste sunetul motorului. Auzindu-și numele, bărbatul se Întoarse și se uită la ei. Amândoi polițiștii pășiră În față, dar se opriră la poartă, având grijă să nu calce pe proprietatea omului neinvitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pe-o parte a botului. Kayman Își eliberă o mână și-i strânse mâna lui Brunetti, dar o făcu stângaci, Încă aplecat deasupra câinelui. Strânse și mâna lui Ambrogiani, apoi, când ei se Întoarseră și porniră Înapoi spre poartă, deschise portiera mașinii și-i dădu voie cățelei să sară Înăuntru Înaintea sa. Când mașina dădu cu spatele spre ei, Brunetti rămase lângă poarta de metal. Îi făcu din mână sergentului Kayman pentru a-i da de veste că va avea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
geamul din spate al mașinii, Împungând vântul cu nasul. 20 Pe când capul cățelei dispărea de-a lungul drumului Îngust, Ambrogiani se Întoarse spre Brunetti și Întrebă: — Ei bine? Brunetti Începu să meargă spre mașina parcată. Când erau amândoi Înăuntru și portierele erau Închise, Ambrogiani rămase la voal fără să pornească motorul. — Mare afacere, să construiești un spital, zise În cele din urmă Brunetti. Mare afacere pentru signor Gamberetto. Foarte, fu de acord celălalt. — Îți spune ceva numele? Întrebă Brunetti. — O, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de telefon. Mă găsești la el dimineața devreme sau seara. Sună de la o cabină telefonică, cred. — Da, acceptă Ambrogiani cu o voce sumbră, de parcă această mică sugestie Îl prevenise brusc de amplitudinea situației În care erau ei implicați. Brunetti deschise portiera și coborî din mașină. Veni pe partea cealaltă și se aplecă spre geamul deschis. — Mulțumesc, Giancarlo. Își strânseră mâinile prin geamul deschis, fără a mai spune altceva, și Brunetti traversă drumul spre gară În vreme ce Ambrogiani demară. Pe când ajunse acasă, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
văzut deja. Nu contează. Umilit, Hugo i-a întins meniul în tăcere și s-a repezit pe scări în sus, ca să-și liniștească fiul. La revedere, i-a spus Alice fluturând o mână în timp ce el se pregătea să-i închidă portiera. Mulțumesc pentru cină. Hugo a privit-o îndurerat. Cina! După tot ce făcuse ea în seara aia, una dintre cele mai groaznice seri din viața lui, oare Alice nu merita mai mult decât o cutie de bere caldă și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acum? Ce-o să ne facem? Fugim împreună? Și cu copiii cum rămâne? a zis ea prinzându-l cu mâinile albite din cauza efortului. Cu ei cum rămâne? Hugo a înghițit cu dificultate. —Nu-ți face griji, a asigurat-o el închizând portiera sclipitoare a mașinii. Totul o să fie bine. Ce dac-o să iasă totul la lumină? S-ar putea să fie mai bine așa. O să grăbească lucrurile. Hugo și-a dat seama, din cauza chipului alb și nefericit al lui Alice, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
observă și mașina care buși copacul, ca într-o luptă disproporționată dintre fier și lemn. Copacul scrâșni și se trase un pic, dar numai un pic, în spate, iar manechinul reveni pe pământ. Pleosc. Și nu mai mișcă. Se deschise portiera pentru două-trei secunde, apoi o mână o trase la loc, cu putere. Mașina dădu înapoi, reveni pe traiectoria inițială și demară în trombă. Pensionarul se ridică din balansoar, se îndreptă cu greutate către ușa de la intrare - reumatismul nu-l slăbea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lungă (mult prea lungă) de timp. Se prăbuși peste Land Rover, iar schimbarea poziției verticale într-una orizontală nu fu deloc atât de lungă precum ar fi părut inițial dacă un observator ar fi existat prin zonă. Lovi plafonul deasupra portierei din dreapta și se îndreptă către caldarâm afundându-se în Land Rover. Săriră scântei în toate direcțiile, iar casele de pe partea cealaltă a străzii rămaseră fără curent. Degetele Omului cu Tatuaj încercară să păstreze chiștocul de Camel între ele, ca pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
șmecherie oricât aș fi de ocupat cu agenți imobiliari norocoși peste care pică geamantane cu bani. Am auzit destule prostii, dar asta chiar trebuie povestită la birou. Le întrece pe toate. Ieși din casă și înjură ploaia fără menajamente. Deschise portiera mașinii, se așeză pe banchetă, introduse cheia în contact și dădu cu spatele până ajunse în stradă. Porni radioul și demară către secție. Rămasă singură, femeia ridică degetul mijlociu în aer, apoi intră în baie. În timp ce se privea în oglindă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Scuturase din cap a dezmeticire rapidă, pentru că simțise în chiloți câteva pulsații, complet nepotrivite în contextul respectiv, scosese guma din gură și o învelise, tacticos, într-un șervețel pe care îl depusese în scrumiera mașinii. Ieșise din mașină, nu trântise portiera, apăsase pe unul din butoanele telecomenzii și auzise clămpănitul încuitorilor, traversase strada, în diagonală, cu mâinile în buzunare și se îndreptatse către casă. Intrase în curte, străbătuse cu pași ușori aleea pavată cu gresie rombică și sunase. Preferase soneria, chiar dacă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tot fără a fi deranjat de cineva, ca și cum nimeni nu l-ar fi văzut sau nu l-ar fi luat în seamă, Detectivul ascunse în buzunarul interior al impermeabilului carnețelul pe care notase ultimele informații, apoi reveni la mașină. Deschise portiera, aruncă haina de ploaie pe bancheta din spate, se așeză pe scaun și trase centura de siguranță peste piept. Apoi desfăcu încă o lamă de gumă și răsuci cheia în contact, iar motorul începu să toarcă. Ștergătoarele dansară legănat, dintr-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu o Lucie a viselor sale. Mașinile treceau pe lângă el, într-o parte și în cealaltă, fără ca vreun șofer să claxoneze pentru a-i da de înțeles că se află într-un pericol iminent. Un Detectiv ajuns în parcare, deschizând portiera mașinii, așezându-se pe scaun și rotind butonul radioului pentru a asculta un post de radio obscur, întro după amiază ce agoniza sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
noastră și la o baltă, să pescuiesc? Îmi place foarte mult acest sport; este relaxant! - Nu mă deranjează, o să mă uit cum prinzi pește, poate mă înveți și pe mine să pescuiesc. S-au oprit aproape de baltă. Alexandru îi deschise portiera. Când Frusina a ieșit din mașină, acesta i-a întins mâna. În momentul când au fost față în față, privirile celor doi s-au întâlnit și în același timp au simțit o străfulgerare, o atracție cum niciunul din ei nu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
gând, „În definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă Încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părĂseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a venit imediat și mi-a deschis portiera. Nu m-a Întrebat nimic și nici eu nu aveam chef de vorbă. Știam amândouă că aceasta era clipa inevitabilă pe care o anticipa- serăm. Îmi țineam capul pe spate și un șervețel la nas ca să-mi opresc sângerarea. În loc de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
gând, „în definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părăseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a venit imediat și mi-a deschis portiera. Nu m-a întrebat nimic și nici eu nu aveam chef de vorbă. Știam amândouă că aceasta era clipa inevitabilă pe care o anticipaserăm. Îmi țineam capul pe spate și un șervețel la nas ca să-mi opresc sângerarea. În loc de rămas-bun
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
plâng. Și plânsul ucide inima omului mai rău decât cea mai puternică otravă. Să te sărut Încă o dată! Îl sărută. Doamna director rămăsese de parcă picase din lună. După care, Cliuța Îl luă de mână, și-l conduse, cu blândețe, până la portiera autoturismului. Hai, drum bun, Îngăimă, ea, cu glas stins. Neculai șofă mai cu atenție decât cum o făcuse de zeci și zeci de ani, de când poseda permis de conducere și mașină proprietate personală. Acasă, Îl aștepta o surpriză a surprizelor
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
practici În diverse domenii din cuprinsul Uniunii Europene. Pe Nenea Bunicul Îl aștepta o altă mașină, care urma a-l duce la editură, pentru a da, bun de tipar, unei noi cărți de povestiri. Înainte de a face colțul, de la geamul portierei din față, a mașinii prietenei, bătu, strălucind argintiu În soare, mânuța Gabrielei, ca un neuitat porumbel misterios. Avu loc, deci, o zbatere dureroasă, zbatere de adio, după care, și mașina fetelor, și cea a Neniului, se pierdură În vacarmul străzii
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În dimineața care se vestea lumii, a unui feeric soare, care se avântase spre cerul senin, pe când, duba poliției Îl primea, Încăpătoare, pe nevolnic. Într-o altă mașină, Însoțit de alți polițiști, urca, și Olovinaru, care, Înainte de a fi Închis portiera, după el, Întoarse capul, către clădirea masivă ce rămânea În urmă, către bătrânii care-l petreceau, de dincolo de gard, În timp, ce, poarta mare, de la intrarea În curte, rămânea Închisă, Întrucât, instalația electronică, cu care era prevăzută, acționa, doar la
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
mă îmbrac, să mă aranjez.. <maya32>: eu eram parcă beata de fericire! <victor37>: îmi dau seama <maya32>: mă aștepta cu mașina, străină <maya32>: mi-a zis că mincarea nu-i grozavă, știe el un restaurant bun. <maya32>: mi-a deschis portiera, m-a sărutat <victor37>: nu te-ai împotrivit <maya32>: de ce m-aș fi împotrivit? Îmi plăcea. Era tip bine. Nu frumos <victor37>: bogăția acoperă multe defecte <maya32>: da... m-a strîns de sini, m-a strîns în brațe, <victor37>: să
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
la sosire, s-o sfâșie. I-a deschis-o cineva din afară. Era un băiat tinerel, în salopetă albastră. - Hai! Urcă repede în mașina aia, până nu se întoarce șefu’! îi vorbi el, arătându-i mașina de alături, care avea portiera din spate deschisă. Iulianei i-a fost teamă să urce. Avea convingerea că o va duce acel om undeva unde să-și bată joc de ea. Îi era teamă și să rămână și să încerce să meargă acasă pe jos
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apoi... Ne oprim în parc ori în centru și ne plimbăm... Alege tu! - În parc? Mai sunt debarcaderul și bărcile? Dacă ești de acord...., acolo aș dori... - Mergem. Este în drumul nostru și destul de aproape, răspunse el vesel, deschizându-i portiera. Umbrele lungi ale copacilor făceau ca seara să se instaureze mai repede pe alei, dar era plăcut. Aerul curat și mirosul proaspăt al florilor și straturilor de iarbă ce străjuiau majoritatea aleilor provocaseră la plimbare mulți oameni. Erau de toate
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
șapte fără un sfert fix. toate mașinile, taxiurile, autobuzele au aerul de a fi fost părăsite brusc. e ca și cum șoferii ar fi frînat în aceeași secundă, ar fi ieșit îngroziți și ar fi luat-o la fugă abandonîndu-și vehiculele cu portierele deschise. majoritatea par să-și fi lăsat pînă și cheile în contact. X se miră că au avut timp să oprească motoarele, deși unele mai duduie cu frîna trasă. Cu cît se apropie de artera principală a cartierului, X constată
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Căută cu mîna în jur, încă nesigură, găsi sticla de Coca-Cola, o deschise, bău de mai multe ori, apoi reuși să-și fixeze privirile asupra lui Ken. — Și ce facem acum ? Ken nu spuse nimic, trase frîna de mînă, deschise portiera, ieși din mașină lăsînd motorul aprins, ocoli botul mașinii și se propti în fața intrusului din mijlocul șoselei. începu să examineze cu atenție acea apariție inoportună. După exact un minut se așeză într-un genunchi ca să o poată cerceta și mai
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
într-un genunchi ca să o poată cerceta și mai bine. — e arici ? strigă Betty din mașină. Ken nu răspunse nici de această dată, reveni la volan, răsuci cheia în contact ca să stingă motorul lăsînd însă farurile aprinse. Căută în buzunarul portierei și extrase o pereche de mănuși de cauciuc. își puse mănușa dreaptă și se duse din nou în fața vietății nemișcate din mijlocul șoselei. Betty ieși și ea din mașină, respiră de cîteva ori profund aerul răcoros al nopții, își mișcă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]