4,565 matches
-
Și poate, cine știe, un leac de frică. Ca fapt divers, Fred, când îl întâlnește Ladima, într-un interior redecorat, se știe, de doamna T., locuiește nu acasă, ci în oraș, pe strada... Cometei, de mai de mult celebră. În postmodernism, ștafeta cometei o ia Traian T. Coșovei. Iar potențialul ei distructiv se diluează cu totul. Ceea ce nu înseamnă că desele arătări ale unei posibile linii de finish pentru Pământ lasă neatinsă literatura.
Despre cometă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5541_a_6866]
-
dintre tezele lor și m-am mirat că nu fusese observată de nimeni. (Abia Andrei Terian, în monografia recentă consacrată lui G.Călinescu, va insista asupra ei într-un cadru teoretic temeinic elaborat). Am reluat întreaga problemă în Istoria critică. Postmodernismul ne dezlega definitiv de concepția poeziei fără alt conținut decât ceremonialul liric. Ideea unui univers poetic autonom nu mai făcea, nici ea, discuție. Nici aceea a unei naturi care ar privilegia anumite lucruri în detrimentul altora când e vorba să fie
Natural și istoric by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5690_a_7015]
-
social; s-a raliat la fascism și la idei economice năstrușnice și s-a ocupat cu energie de reformarea poeziei americane; în același timp, a încorporat texte japoneze, chineze și gnostic-medievale în Cantos și a produs prin acest mélange intertextual postmodernismul literar. Polemicile lui politice s-au tras direct din tradiția iluministă a artistului filozof, dând viitorului o tradiție strălucit practicată de scriitorii din România, de la pașoptiști la Eminescu, Arghezi și... Mircea Mihăieș. E derutant când zici că „în materie de
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
detașat, al criticului care folosește cărți pentru a-și scrie cărțile. Poate că scrierile lui Barthes sînt mai mult. Faptul că el debutează în volum în 1953, adică simultan cu mișcări de deconstrucție artistică, mișcări care succed avangardelor și preced postmodernismul, nu poate fi neglijat. În acest context, deci, Barthes face o reflecție cardinală, cred eu, pentru oricine se apucă să emită ceva public. Voi parafraza din corespondența cu Robert David, pentru că nu am încă permisiunea să citez. Există, scrie Barthes
Fântâna barthesiană (2) - Vorbire privată și vorbire publică by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5565_a_6890]
-
veacul, dar poezia este adevărată... Volumul de față ne mai îndeamnă și la revizuirea unei prejudecăți: aceea că avangarda a creat o literatură de manifeste, nu valori literare, și, prin urmare, e de necitit azi. Au trecut decenii bune de când postmodernismul ne-a obligat să ne schimbăm codurile de lectură. Poezia lui Bogza nu numai că se poate citi, dar este mai proaspătă și mai actuală decât a multor maeștri ai modernismului interbelic, a căror sensibilitate ține, totuși, mai degrabă de
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
de porțelan sunt scoase, cu aerul lor de neterminat și, cu toate astea, de foarte complet, din această lume a exceselor proporționate, dacă se poate spune așa. O rețetă la care Macedonski însuși a râvnit, însă nu întotdeauna cu folos. Postmodernismul revine, prin Mircea Cărtărescu, la Levant. Nu doar pentru a profita de exotismul sui generis al unor strămoși literari care par străini și înduioșător de neîndemânatici în orice altă epocă decât a lor, ci și pentru a scrie manifestul unei
Orientalism by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5079_a_6404]
-
în 1998. Rânduri, aș zice, mai actuale astăzi decât atunci. La data aceea, o anume emulație intelectuală putea justifica, de bine, de rău, speranțele într-un viitor mai dinamic. Un an mai târziu, avea să apară studiul lui Mircea Cărtărescu Postmodernismul românesc, o carte dezinhibată și în multe sensuri înnoitoare. Atmosfera era deci, favorabilă. S-ar fi zis că măcar urme ale ideilor radioactive se vor întâlni în critica românească de peste un deceniu. Faceți calculul. Ce se întâmpla, așadar, în 2008
Anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5614_a_6939]
-
s-a manifestat. În concluzie, manifestarea actuală are, exceptând interesul colecționarilor, o dublă miză culturală: pe de o parte cea științifică, și nu mai puțin importantă, aceea de stabili relația, de ce nu, vibrația pe care opera sa o are cu postmodernismul zilelelor noastre. O altă coordonată pe care reușește să o inducă, deplin justificat, este calitatea umană a artistului, bucuria de a împărtăși semenilor entuziasmul, de a se implica în proiecte care, pentru alții, ar fi fost irealizabile și nu în
O schiță de portret by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4521_a_5846]
-
replică pe măsură: de la cele cu implicații civico-politice (acuzatul „apolitism”, „a treia cale” între provincialismul autohtonist și cel cosmopolit de sens contrar) pînă la cele critico-literare („caietismul”, „autonomia esteticului” și problema revizuirilor, opțiunea pentru „narațiunea critică”, atitudinea față de șaizecism, optzecism, postmodernism, față de raporturile ruralitate-citadinism sau tradiționalism/ avangardă). Oricum, avem de-a face cu o carte cu două viteze (i.e. tonuri, tipuri de atitudine): dacă Andrei Grigor e un spirit radical, provocator, critic vehement al „anticomunismului postcomunist”, Eugen Simion își asumă poziția
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
filiația Tarantino (sugerată de cel dintâi), Cristea-Enache va propune, el, o cheie de lectură pentru Mortido, romanul într-adevăr complicat al lui O. Nimigean. N-a fost cazul. În afara câtorva citate scoase en vedette și a câtorva considerații colocviale despre postmodernism (înțeles reducționist, doar în latura lui parodică), cronica nu face decât să gloseze pe marginea unui ipotetic conflict generaționist. Nu știu câtă acoperire are o atare descriere (cu atât mai mult cu cât e posibil ca ea să se întemeieze pe o
Abăza dezlănțuit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3668_a_4993]
-
o epocă a contingenței, a diseminării, a suprafețelor sau a „simulacrelor” (cu termenul lui Baudrillard), pe scurt o epocă lipsită de transcendență, de preocuparea metafizică. Or, „viața umană în afara iluziei metafizice e imposibilă” - scrie Gheorghe Crăciun, vechiul promotor optzecist al postmodernismului (ca formulă de frondă, de impunere teoretică și generaționistă, în anii ’80). Așa cum notează în primul eseu, „Pe un peron de metrou”, Gh. Crăciun își dorește să scrie „o carte vie, fără repere bibliografice”, în care „conceptualizarea” - adesea în siajul
Despre viciile lumii postmoderne by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3516_a_4841]
-
puzzle (e și titlul uneia dintre cărțile sale). Uneori, piesele se suprapun, se întâlnesc, se „citează” reciproc. Cum s-ar spune, comunică. E, în jocul acesta descriptiv, o „dezordine controlată”, având în spate o ideologie (mulți n-au înțeles că postmodernismul presupune, pentru Lefter, cu totul altceva decât o listă de tehnici literare: e, mai presus decât asta, o atitudine intelectuală). Modulară, cum spuneam, este și critica dedicată (din interior) generației sale. Într-un survol bibliografic rapid, aceasta conține aproximări teoretice
Dicțiune și afecțiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3528_a_4853]
-
inventariază câteva dintre etapele receptării operei lui Pavel Dan (ignorând însă cordial orice contribuție de dincoace de munți, chiar și articolul din Dicționarul general al literaturii române sau capitolul scurt, dar pregnant, din Istoria literaturii române de la creația populară la postmodernism, a lui Dumitru Micu). Prezenta ediție va produce și unele reconfigurări ale interpretării operei lui Pavel Dan. Căci ea evidențiază multitudinea preocupă rilor scriitorului - cum ar fi activitatea lui publicistică sau epistolară - și, totodată, aspectele moderne ale creației sale, pe
Pavel Dan în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3487_a_4812]
-
primii doi vorbesc despre literatură și despre întâlniri în spirit, Caius Dobrescu nu-și poate stăpâni puneri la punct, de care „beneficiază” Gabriel Liiceanu sau Lucia Hossu-Longin. Ne lecuiește de resentimente plonjarea Norei Iuga în literatura cea mai pură, între postmodernismul românesc și Aktionsgruppe: „Se făceau mari eforturi de înnoire a limbajului, a expresiei, se făceau incursiuni în trecut, încercări de a înnoda un lanț întrerupt sau de a da cu tifla (Levantul), poezia era «la umbra textelor în floare». În
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3498_a_4823]
-
Tine/ Te laud din înlănțuiri de sfîrșituri” (imnul 147). Nu lipsesc inserturile vizuale delicate ca niște irizații ale textului: „albinele-s roiuri stîncoase acul luminii/viu le străpunge și zborul amnezic le-ncarcă de miere”. O asemenea poezie trece dincolo de postmodernism, nu rămîne dincoace de el. La o privire atentă, fiecare imn component își dezvăluie o „temă” și o „figură” care-l orientează pe dedesubt: așa sînt, de pildă, „iadeșul”, „menghina”, „fărîmițarea” timpului, „povestea fără sfîrșit” ș.a. Fluxul aluvionar al conștiinței
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
acceptat-o; și acceptîndo, au integrat-o - nu poetic, dar critic. Este motivul pentru care vizionarismul modernist al lui Ion Mureșan se va regăsi în fiecare tablou al generației, lărgind semnificativ nu numai suprafața de expunere, ci și conceptul de postmodernism românesc. Indiferent de formula sub care-l integrează, criticii și teoreticienii generației ’80 îl vor introduce pe Ion Mureșan în tabloul și în constructul lor. Astfel, Radu G. Țeposu, în Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993), îl
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
În fine, dar deloc în ultimul rînd, Alexandru Mușina, în Antologia poeziei generației ’80 (1993), oferă încadrarea care mi se pare cea mai justă: în poezia „metafizicului” (fie și cu ghilimele). E dificil, însă, de translat modernismul lui Mureșan în postmodernismul generației sincrone cu debutul său. Observînd paradoxul, Mușina îl teoretizează. Ar fi vorba de o „imposibilitate” (din nou, ghilimelele autorului) pe care o face posibilă „talentul poeților”. Transcendența este „trăită ca eveniment «real» al eului”, eul devenind „sistemul de referință
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
categorială ar putea include și poezia lui Mircea Cărtărescu, pe dimensiunea ei vizionară desfășurată de la elementele cele mai „umile” ale cotidianului de către un eu central și expansiv. Iată așadar o dublă mișcare paradoxală, simptomatică pentru sincronizarea și chiar sincretismul modernism postmodernism în poezia românească. În timp ce Mircea Cărtărescu, considerat cel mai reprezentativ exponent al postmodernismului „optzecist”, ilustrează la un nivel de vîrf vizionarismul poetic, Ion Mureșan, un modernist pur, este acceptat și inclus - tot la vîrf - în tabloul „optzecismului”. Unde ar fi
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
desfășurată de la elementele cele mai „umile” ale cotidianului de către un eu central și expansiv. Iată așadar o dublă mișcare paradoxală, simptomatică pentru sincronizarea și chiar sincretismul modernism postmodernism în poezia românească. În timp ce Mircea Cărtărescu, considerat cel mai reprezentativ exponent al postmodernismului „optzecist”, ilustrează la un nivel de vîrf vizionarismul poetic, Ion Mureșan, un modernist pur, este acceptat și inclus - tot la vîrf - în tabloul „optzecismului”. Unde ar fi trebuit să avem o fractură, o linie de despărțire, baremi una de demarcație
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
Bucur, de pildă, i-a adus un laudatio lui Dorin Tudoran, subliniind că poezia sa și cea a lui Ilie Constantin au exercitat o influență majoră în devenirea proprie. Un moment inedit a fost reflecția lui Dumitru Țepeneag pe marginea postmodernismului, lăsând la o parte riscul intrării într-o discuție fără sfârșit. Prozatorul s-a arătat dezaprobator față de tatonările terenului nisipos al curentului cultural de către Mircea Cărtărescu. Nu a ezitat să își dezvăluie doza de subiectivism atunci când a atras atenția asupra
„Exilați“ sub Tâmpa: Dorin Tudoran și Dumitru Țepeneag by Alexandra Lazăr, Sînziana Stoie () [Corola-journal/Journalistic/3620_a_4945]
-
fără sfârșit. Prozatorul s-a arătat dezaprobator față de tatonările terenului nisipos al curentului cultural de către Mircea Cărtărescu. Nu a ezitat să își dezvăluie doza de subiectivism atunci când a atras atenția asupra omisiunii lui Cărtărescu de a-l situa printre precursorii postmodernismului literar românesc. Dezbaterile moderate de Andrei Bodiu și de Adrian Lăcătuș, Anul editorial 2012 și Proza românească în mileniul III (2001-2013), le-au oferit lui Caius Dobrescu, George Ardeleanu, Andrei Terian, Alex Goldiș, Marius Miheț, Angelo Mitchievici, Alexandru Mușina, Vasile
„Exilați“ sub Tâmpa: Dorin Tudoran și Dumitru Țepeneag by Alexandra Lazăr, Sînziana Stoie () [Corola-journal/Journalistic/3620_a_4945]
-
cititorului de azi întreaga operă a unui scriitor contemporan de calitate. Mai ales atunci când inițiativa respectivă își propune să ne restituie nu un singur scriitor, ci o grupare literară, al cărei rol în transformarea discursului literar românesc, între modernism și postmodernism, rămâne încă a fi studiat. Este vorba de colecția „Echinox”, care apare la Editura Eikon, sub egida Universității „Babeș- Bolyai” din Cluj-Napoca. Ediția la care m-am oprit în cronica de față este intitulată Cărțile viețuirii și îi aparține unuia
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
pe poeții de la Echinox, ci recuperarea în neo-modernitate a singurei modalități poetice (și intelectuale) din perioada interbelică încă nereprezentată în poezia generației șaizeci, și anume experiența blagiană. Astfel încât, dacă, prin dislocarea modalităților șaizeciste, echinoxismul poate fi considerat un precursor al postmodernismului, prin preferința acordată stilului înalt, prin continuitatea unei poezii de cunoaștere (mitică sau de-a dreptul religioasă, în sensul înalt al termenului), el rămâne ancorat în cadrele neo-modernității. O demonstrează și experimentele lui Horia Bădescu, din volume ca Starea bizantină
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
anilor ’30. Ci și ca texte literare de sine-stătătoare, apte să ne propună un autor pe care evoluția literaturii, în special în urma experiențelor postmoderne, l-a adus mai aproape de înțelegerea noastră decât era, poate, în anii săi de ebuliție creatoare. Postmodernismul a denunțat rigiditatea convenției genurilor, iar teoria post-structuralistă i-a denunțat acesteia originea „livrescă”, rezultând din lectura pe care Aristotel o aplică lui Platon. Azi, scriitorul nu mai aspiră să scrie poezie/ proză/ teatru, ci literatură. Poetica sa nu mai
Proza scurtă a lui Sașa Pană by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2876_a_4201]
-
să văd, fără să aud, doar cu privirile pe claviatură să nu greșesc literele, a-ul și b-ul, să nu greșesc direcția și sensul bun al cuvintelor, să nu sar din mediocritate în mai mult ca mediocritate și din postmodernism în mai mult ca postmodernismul, în curentele călduțe, dar de sens contrar, care îmi dau târcoale, mă acoperă până la gleznă, nu, nu urcă mai sus, insistă acolo jos, o bălăceală» Paginile despre jurnalele intime din De veghe în oglindă , cele
Mircea Mihăieș și devenirea optzecistă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2903_a_4228]