3,904 matches
-
în șirul lucrurilor gândite și făcute de dumneata s-a strecurat o greșeală, un neadevăr, te vei prăbuși singur în cele din urmă, căci aprobarea mea necondiționată nu va face decât să lărgească fisura inițială, aducând-o la proporțiile unei prăpăstii. Atunci de ce să-ți mai spun eu la început „nu sunt de acord, aici greșești”? Nu-ți spun, nu-ți stau împotrivă, căci pierd timpul. S-ar putea întâmpla și să nu greșești deloc și-atunci acordul meu e la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pregătire pentru a-și deschide drum într-o lume unde oamenii știau să piloteze avioane, să conducă mașini ce păreau că zboară prin deșert sau să manevreze aparate sofisticate. Neamul lui rămăsese în urmă, și timpul se scurgea din ce în ce mai repede. Prăpastia ce separa Poporul Vălului de celelalte popoare ale planetei se adâncea pe măsură ce trecea vremea, și el era convins că a încerca să facă un salt spre cealaltă margine a prăpăstiei ar fi însemnat să se arunce cu capul în hău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lui rămăsese în urmă, și timpul se scurgea din ce în ce mai repede. Prăpastia ce separa Poporul Vălului de celelalte popoare ale planetei se adâncea pe măsură ce trecea vremea, și el era convins că a încerca să facă un salt spre cealaltă margine a prăpăstiei ar fi însemnat să se arunce cu capul în hău. Poporul tuareg nu avea altă soluție decât să rămână pentru totdeauna pe vechea margine a prăpastiei, până când, stingându-se, avea să dispară și modul său de a înțelege viața, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el era convins că a încerca să facă un salt spre cealaltă margine a prăpăstiei ar fi însemnat să se arunce cu capul în hău. Poporul tuareg nu avea altă soluție decât să rămână pentru totdeauna pe vechea margine a prăpastiei, până când, stingându-se, avea să dispară și modul său de a înțelege viața, și pe Gacel Sayah îl durea să accepte că face parte dintr-o generație obligată să admită acest adevăr incontestabil. Camioane gigantice și rău mirositoare traversau Sahara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
unde se află oamenii ăștia. O știu la fel de bine ca tine. — A, da? Și cine ți-a spus? N-am nevoie să-mi spună nimeni, răspunse liniștit Nené Dupré, arătând cu bărbia spre nord. Sunt acolo, în vreo peșteră din prăpastia de pe partea de răsărit a munților. De data asta, Gacel Sayah păru cu adevărat uimit, căci se întoarse să privească spre locul pe care i-l arăta celălalt și, după câteva clipe, îl întrebă: — De când știi? — De ieri. Și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
limite aproape iraționale, ajungând chiar în pragul isteriei, iar în zilele acelea, Pino Ferrara descoperise că a fi legat îi producea o senzație asemănătoare cu aceea pe care ar fi încercat-o dacă s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii. În rarele momente când își recupera luciditatea, își repeta că, fără îndoială, era vorba de o obsesie nejustificată, dar numai gândul că ar putea fi legat de mâini din nou îi dădea fiori. La rândul său, Gacel Sayah, rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dracului a rămas mereu marea aventură amînată pînă la renunțare. El purta un rucsac uriaș, deasupra rucsacului un copil de trei ani și-n mînă un buchet de floarea reginei. Eu urcam pe poteca largă, marcată, el cobora bezmetic În prăpăstii. Îl strigam dar numele lui se lovea de toate stîncile și se Întorcea Înzecit În urechile mele. Ne-am Întîlnit la apusul soarelui, jos, În fața cabanei, unde grupuri de oameni cu tranzistoare ascultau un meci, spuneau bancuri, scoteau merindele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-a schimbat În tine sau În ceilalți ei spun mereu voi face voi fi tu cînd eram atunci mai aveam parcă te-ai Întoarce brusc din drum ei continuînd să meargă Înainte tu Înapoi și deodată te trezești În fața prăpastiei care se cască Între viitorul tău și al celorlalți ruptura dintre propria ta viață și viața speciei nu mai poate fi depășită altădată și cum nu-ți dădeai seama atunci cînd candidai la viitor că de fapt, acea luptă acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
opera.“ „Am spart toate oglinzile, ecranul televizorului, vazele de cristal, Ca să-mi ucid narcisismul. Unde e bătrînul Freud să rîdă de mine“. Funia salvamontistului era prea scurtă și rănitul a trebuit să mai aștepte o zi și o noapte În prăpastie. Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În vis desculță și numai În cămașă pe balustrada balconului care nu se mai termina ca podul de la Cerna Vodă și un bărbat de fier m-a prins În brațe și eu m-am zbătut să scap dar jos era prăpastia și m-am prins mai tare de gîtul dorobanțului m-am trezit tremurînd toată de frică și de rușine e prea Îngrozitor prea Îngrozitor frumoasa mea caraghioasa mea fetiță... oricum trebuie să recunosc că animismul vecinei mele e mai inofensiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai tîrziu sau mai devreme un Albu — Mai tîrziu sau mai devreme? Nu, mon cher, sîntem, toți sîntem Albu, ai să rîzi, chiar și Bârsan. Da, da, Îți vorbeam de situația În care un popor merge cu ochii legați spre prăpastie. Dacă noțiunea de revoluție poate instaura arderea cărților pe rug și extirparea conștiinței printr-o supunere oarbă la deciziile unui partid conducător, manipulat de un dictator obtuz și retrograd - iată nonsensul! - dacă noțiunea de patriotism devine o frumoasă emblemă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de borfete o lovitură În stil mare te Înnobilează ca arta te ridică deasupra tuturor Îți spală toate păcatele pentru că muntele cum s-ar fi Înălțat dacă n-ar fi Înghițit pămîntul sub el lăsînd În jur să se caște prăpastia na c-am Început să filozofez dacă mai beau e bună și tăcerea asta la ceva eu care tot timpul ia zi măi Niki ce-ai mai făcut ce-ai mai auzit hai mă că tu ești Fox Movie Ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
m-am futut, în fine“, dar a șters ce era de prisos. O înșală pe Gizike și i-o spune pe șleau, dar Gizike îi râde în nas: „Și eu pe tine, îngerașule“. E sigur că va ajunge la marginea prăpastiei și în curând scriitor. „25 decembrie. Despre minunatele neajunsuri ale vieții pământești. Mi-am început romanul.“ Primăvara. Se apucă de altceva în loc de scris. „Sunt tare nenorocit, nu-i așa?“ notează el în carnet. Visează prima oară în ziua de Paști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
păzitor! În acel timp al clipei poate credeam că atinsesem un punct înalt al vieții - reușisem să-i fac să se întâlnească și să se placă pe cei doi iubiți ai vieții mele. Parcă ne țineam toți trei pe marginea prăpastiei. Râdeam către nimeni, în timp ce ei erau mai degrabă gânditori, chiar răniți în orgoliul lor masculin, poate uimiți de lipsa mea de feminitate. Prieteni falși și dușmani adevărați vorbeau despre faptul că nu sunt o adevărată femeie. Unei femei adevărate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care nu voi mai putea trăi, fiind conștient, cu aceeași disperare, că tocmai această presimțire a rușinii mă lipsește de ultima posibilitate de a trezi în mine animalul care ar putea-o înlătura. În ultima secundă, când, ca într-o prăpastie adâncă, ne-am prăbușit amândoi pe patul care a zbârnâit vulgar din toate arcurile, am găsit ieșirea și, ca la teatru, am început să gâfâi tare și să gem, încercând să-mi desfac gulerul de stofă. - Sonia, mi-e rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o pierzi. La un moment dat ajunseră deasupra unei râpe adânci. O crăpătură imensă în care solul se prăbușea tăindu-le calea. Pe malul celălalt se vedea cât de subțire era pojghița de pământ care acoperea stânca cenușie de dedesubt. Prăpastia se lungea înainte și înapoi ca o barieră de netrecut. Ține minte băiete, locul ăsta! îi atrase atenția Calistrat, arătându-i un copac gros prăbușit peste râpă. S-ar putea să însemne diferența între viață și moarte pentru tine. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oftă cu regret Calistrat. În voce i se simțea o părere de rău abia mascată în timp ce privirea îi era pierdută în gol. Tresări după câteva momente și îl privi ușor mirat pe tovarășul său: Ar fi fost prea ușor dacă prăpastia ar fi înconjurat de jur împrejur muntele bestiei. N-ar mai fi scăpat niciodată de acolo iar noi am fi trăit fără frica ei. Nici n-ar mai fi fost nevoie de păzitori, iar noi doi nu ne-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
recunosc că ai făcut o treabă bună, te-ai apropiat destul de mult de adevăr. Numai că nu căutai unde trebuie, autorul se afla pe alt munte, aici unde suntem noi acum, îi arătă bătrânul cu toiagul de partea cealaltă a prăpăstiei. Vorbele lui Calistrat stârneau în memoria inspectorului amintiri vagi. Știa că se afla acolo cu o misiune. Trebuia să găsească autorul unor infracțiuni foarte grave. Își amintea de Ileana și de cercetările pe care le făcuse împreună cu ea în pădurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foarte serios. Cel puțin. Dacă e mai mult, cu atât mai bine. Și tona asta de exploziv vrei s-o cari sus la gura peșterii? Ai uitat că până acolo nu sunt nici măcar cărări, asta ca să nu mai vorbesc de prăpastia peste care nu există alt pod decât trunchiul prăbușit? Moșule, interveni Ileana hotărâtă, nu contează cât e de greu! Trebuie să facem orice ne stă în putință ca să scăpăm de vâlvă. No, d'apoi sigur că da, domniță, doar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
paznic lăsat peste noapte, ascuns în cine știe ce ungher, l-ar fi luat la întrebări. În curând se afla în fața unei ravene adânci, peste care nu putea trece. Împrejmuirea nu mergea mai departe ci continua în sus, spre stânga, urmărind conturul prăpăstiei. Pentru că nu putuseră înfige stâlpii chiar pe margine, între aceasta și golul din stâncă rămăsese o porțiune de nici o jumătate de metru. Era periculos dar, dacă voia să-și continue drumul, nu avea de ales, trebuia să meargă pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alocuri, cărarea devenea atât de îngustă încât trebuia să se țină de gard ca să poată trece. Deși se străduia să nu facă zgomot, bucăți de pământ și pietre se desprindeau sub pașii săi, căzând în golul de dedesubt. Noroc că prăpastia era adâncă și sunetul acestora abia răzbătea până la el, atenuat și de ceața care, acum i se părea că se îndesise și mai abitir. Nu știa cât mersese, judecând după pașii pe care îi făcuse până atunci, străbătuse mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum nu mai importanță. Dimensiunea platoului aflat pe vârful muntelui continua să îl umple de uimire, era uriaș și nu înțelegea de ce îl făcuseră oamenii aceia. Se afla în fața unei porțiuni foarte înguste, fâșia de pământ rămasă între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin valurile de ceață i se părea că zărește o siluetă întunecată. Era o structură masivă aruncată de-a curmezișul ravenei. Linii fantomatice desprinse de sub aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de sub aceasta se pierdeau în adânc. Ținându-se cu mâinile de plasa metalică, își făcu curaj și porni mai departe. În scurtă vreme ajunse la capătul împrejmuirii. Ultimul stâlp de gard era chiar la capătul unui pod de lemn peste prăpastie. O poartă înaltă închidea accesul pe podul care, deși nu era o operă de artă, părea a fi foarte solid. Prinse în scoabe puternice, grinzi masive de lemn erau fixate pe piloni groși înfipți undeva în pereții ravenei. Peste acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
podul de lemn. Nu se putea întoarce pe același drum, era prea riscant. Lăsă podul în stânga și porni pe lângă Râpa Dracului. Urma calea pe care mergea bestia când ieșea seara din bârlog. Niciodată nu mai fusese pe acolo. Întotdeauna trecuse prăpastia pe bușteanul prăvălit de paznici peste ravena adâncă. Acum, în locul acestuia se ridica podul. Imediat ce îl depăși, urmele intervenției umane dispărură cu totul. Pădurea era la fel de neumblată ca la începuturi. Copacii coborau de pe versanți până în buza prăpăstiei. Era dificil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Întotdeauna trecuse prăpastia pe bușteanul prăvălit de paznici peste ravena adâncă. Acum, în locul acestuia se ridica podul. Imediat ce îl depăși, urmele intervenției umane dispărură cu totul. Pădurea era la fel de neumblată ca la începuturi. Copacii coborau de pe versanți până în buza prăpăstiei. Era dificil de mers pe acolo, mai ales că pe jos se așternuse un covor gros de frunze veștede, umezite de ceața ce tocmai se ridicase. Între muntele din dreapta lui și crăpătura adâncă din stânga era numai o fâșie îngustă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]