4,087 matches
-
și filozofie și, bineînțeles, teologie, Marius Victorinus, studiase logica aristotelică, însă dintr-o perspectivă fundamental retorică (pentru că era maestru al acelei discipline). Cînd începe să studieze opera lui Aristotel, Boetius nu-și ascunde nemulțumirea față de abordarea prea puțin științifică a predecesorului său, iar dacă Marius Victorinus tradusese în latină Introducerea (Isagoge) la Logica aristotelică, scrisă de Porfiriu, o traduce și Boetius, cu intenția declarată de a face un lucru mai bun. Această traducere a lui Boetius face parte din programul de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca scop facilitarea interpretării pasajelor complicate. Și în această operă, ca și în tratatul despre suflet, Cassiodor încearcă să facă o expunere în același timp sistematică și sintetică, fie comentînd toți Psalmii, fie, din evidente rațiuni de spațiu, prescurtînd ceea ce predecesorii săi Augustin și Origen trataseră pe larg. Alte texte de exegeză sînt: Prezentarea Epistolei către Romani (Expositio epistolae ad Romanos), ce se dorește o reelaborare a textului prin eliminarea unui comentariu al lui Pelagius pe marginea epistolelor pauline: Cassiodor s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-un bogat și foarte interesant Epistolar (Registrum epistolarum), un document de o importanță majoră pentru istoria acelor vremuri: sînt 854 de scrisori împărțite în paisprezece cărți; pe lîngă cele ale lui Grigorie, au fost adunate și unele epistole ale predecesorului său, papa Pelagius al II-lea, care au fost redactate probabil de Grigorie însuși, pe atunci diacon. Problemele cu care se confruntă Grigorie sînt diverse: pontiful trebuie să mențină legăturile cu împăratul Bizanțului, pentru că acesta rămînea totuși singurul reprezentant al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
constitui pentru Evul Mediu un tezaur foarte prețios. După istoria evenimentelor, avem istoria literaturii. Isidor a compus, ca o continuare a operei lui Ghenadie din Marsilia, o scriere Despre bărbații iluștri (De viris illustribus), care nu are totuși amploarea operei predecesorului său și cu atît mai puțin a operei lui Ieronim, pentru că de-acum, prin forța lucrurilor, din cauza izolării reciproce a regatelor romano-barbare, se știau puține lucruri despre ceea ce se întîmpla în afara granițelor fiecărei țări. Așadar, Isidor se limitează în esență
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
provin din istoriile ecleziastice scrise de Socrate, Sozomen, Teodoret și Nichifor Calist, ca și din Dialogul despre viața Sfîntului Ioan Gură de Aur al lui Palladius. Teofil trebuie să fi fost ales patriarh al Alexandriei de către episcopii reuniți pentru funeraliile predecesorului său, Timotei, între iulie 384 și iulie 387. A condus Biserica egipteană ca un principe lipsit de scrupule, preocupat mai cu seamă de consolidarea puterii sale. A făcut eforturi constante pentru a obține controlul asupra Patriarhiei de la Constantinopol, care fusese
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opună atacurilor împotriva lui Cristos. în același mod justifica și comportamentul său la Efes; îl prezenta pe Ioan de Antiohia ca pe un calomniator și pe sine ca pe o persoană persecutată la fel ca profeții din Vechiul Testament și ca predecesorul său, Atanasie, în timpul controversei ariene; în sfîrșit, sublinia sprijinul pe care îl primise de la Roma. însă, chiar înainte de a pleca la Efes, Chiril fusese nevoit în mai multe rînduri să răspundă atacurilor teologilor de tendință antiohiană, foarte nemulțumiți de cele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tematică culturală e mai explicită și mai profundă la Origen decît la Chiril; faptul poate să aibă drept cauză - dincolo de anvergura diferită a celor doi autori - concepția mai accentuat religioasă și mai elevată a operei lui Iulian în raport cu aceea a predecesorului său. Bibliografie. O nouă ediție critică, cu introducere, traducere în franceză și note este în curs de apariție în colecția Sources chrétiennes: a apărut P. Bourguière, P. Évieux, Cyrille d’Alexandrie. Contre Julien. Tome I: Livres I & II (SChr 322
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dioceza Egiptului la începutul anului, printr-un document definit drept epistolă sărbătorească. Sînt cunoscute în special numeroasele epistole sărbătorești ale lui Atanasie (cf. vol. II, t. 1, pp. 57-60) și cele trei (în afară de fragmente) ale lui Teofil (cf. p. 000), predecesorul lui Chiril. în treisprezece manuscrise grecești (al paisprezecelea o conține doar pe prima) și trei versiuni latine ni s-au transmis 29 de epistole sărbătorești ale lui Chiril, impropriu definite omilii în unele manuscrise și în edițiile vechi. Epistolele sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tendința de a-i atribui multe altele. Omilia 14, unde se vorbește despre ieșirea sufletului din corp, despre întoarcerea Domnului și judecata de apoi, e rezultatul combinării a două omilii, dintre care una îi este atribuită lui Chiril, iar cealaltă predecesorului său, Teofil. Printre cele cu siguranță false se numără omiliile 10, despre euharistie (a lui Teofil al Alexandriei) și 11, dedicată Mariei Theotokos (o refacere a omiliei 4). Bibliografie. PG 77, 981-1116 conține 17 omilii și fragmente din alte 5
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că e de acord cu condamnarea lui Eutihie de către papa Leon în Tomus ad Flavianum, apără corectitudinea propriilor opinii și își exprimă dorința de a participa la un conciliu unde să fie reabilitat. Considerată un fals de către Loofs și de către predecesorii săi, această epistolă trebuie considerată autentică după publicarea Cărții lui Heraclid (cf. infra) cu care are multe similitudini. S-au păstrat fragmente și din două opere polemice. Una este Tragedia, care figurează în lista de opere ale lui Nestorie alcătuită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intervenit pe lîngă împăratul Leon pentru a-l determina să ia atitudine față de Timotei Eluros, ales ca succesor al lui Proterios, și a reușit să obțină depunerea și alungarea acestuia. Această poziție se încadra, de altfel, în tendința, inaugurată de predecesorul său Anatolie, de a interpreta canonul 28 al conciliului de la Calcedon astfel încît să i se atribuie patriarhului de Constantinopol dreptul de a-i hirotoni pe ceilalți patriarhi orientali; această atitudine înăsprea relațiile sale cu papa. Spre sfîrșitul anilor ’60
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Theoupolis. A devenit omul-simbol al calcedonienilor și nu a ezitat să-i persecute pe monofiziți, prevalîndu-se de legile promulgate de Iustin I și provocînd chiar reacții violente ale populației antiohiene (531), pînă cînd Iustinian a îmblînzit legislația antimonofizită a predecesorului său. După numirea lui Antim ca patriarh de Constantinopol, Sever s-a putut muta în capitală în 535 (cf. p. 000) și atunci Efrem i-a scris papei Agapet pentru a denunța uneltirile monofiziților la Constantinopol. Situația s-a schimbat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost implicat Arie, deoarece opera sa, fiindu-i dedicată lui Constantin, era în esență o scriere encomiastică și autorul era prea puțin preocupat de prezentarea exactă a faptelor. E limpede că, prezentîndu-și concepția teoretică, istoricul încearcă să se distanțeze de predecesorul său și să-și declare propria independență. Iar întrucît - caz unic, poate, în istoria literaturii - Socrate scrie în bună măsură despre aceleași lucruri ca și contemporanul său Sozomen, care aproape întotdeauna este analizat împreună cu Socrate și de care ne vom
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ioan al III-lea Nikiotes, patriarh de Alexandria între 505 și 515-516. Spre deosebire de Procopius, Olimpiodor nu a scris catenarii, ci comentarii propriu-zise. A ajuns pînă la noi în întregime un Comentariu la Ecclesiast, unde Olimpiodor nu citează pe nici unul din predecesorii săi, chiar dacă îi folosește în foarte mare măsură. Forma acestui comentariu este asemănătoare cu aceea a catenariilor, deși scriitorul îi conferă o notă mai personală, deoarece analizează și discută materialul preluat de la alți autori. Asemenea predecesorilor săi, Olimpiodor consideră că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citează pe nici unul din predecesorii săi, chiar dacă îi folosește în foarte mare măsură. Forma acestui comentariu este asemănătoare cu aceea a catenariilor, deși scriitorul îi conferă o notă mai personală, deoarece analizează și discută materialul preluat de la alți autori. Asemenea predecesorilor săi, Olimpiodor consideră că Ecclesiastul a fost scris de Solomon, iar cînd ajunge la pasajele care i-au pus în dificultate încă de la început pe exegeții creștini, pentru că nu permiteau o interpretare morală, Olimpiodor susține că acestea nu conțin reflecțiile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cadru alcătuit din două tradiții bine cunoscute: cea a lui Ilie și cea a lui Moise. Cele două modele se îmbină, se contopesc practic unul în celălalt; martorii nu sunt unul Ilie, iar altul Moise, ci o sinteză între faimoșii predecesori. La încheierea misiunii lor, profeții vor fi uciși de „fiara ieșită din pământ”. Și aici autorul vorbește, fără nici o precizare prealabilă, despre fiara ieșită din pământ, ceea ce arată că destinatarii erau familiarizați cu Cartea lui Daniel (7,3). Trupurile neînsuflețite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fragmentului nostru. Capitolele 11-13 formează un scurt manual de identificare și de neutralizare a falșilor profeți. „Profeții” reprezintă modelul absolut al viețuirii în Cristos. Exemplul lor trebuie urmat de toți, chiar și de episcopi și diaconi (cap. 15). Asemenea predecesorilor lor din Vechiul Testament, profeții creștini vor primi din partea comunității, după cum precizează de fiecare dată textul, „toată pârga produselor teascului, a ariei, a boilor și oilor” (13, 3). Didahia prezintă două tipuri de profeți: itineranți și sedentari. Cei dintâi au misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Zece împărății vor stăpâni pământul, apoi va veni unul mic, care va supune trei din acestea zece»” (4,4; cf. Dan. 7,24). Foarte probabil, autorul are în vedere politica lui Hadrian față de evrei, opusă celei puternic antiiudaice profesată de predecesorii săi, Vespasian, Domițian și Traian. În sprijinul pasajului amintit, el aduce un altul, din aceeași scriere (Dan. 7,7‑8), cu un mesaj identic: cornul cel mic scoate din rădăcină trei dintre coarnele cele mari. Urcarea la cer a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dacă nu dau dovadă de o judecată înțeleaptă și nu duc o viață curată și lipsită de patimi, îi atrag la impietate” (1 Apol. 58). În lupta sa înverșunată împotriva falsei gnoze creștine, Irineu avea să reia multe dintre argumentele predecesorului său, în primul rând, principiile demonologiei sale. Episcopul de Lyon, mai puțin experimentat în filozofie, întoarce spatele dușmanului din exterior, concentrându‑se exclusiv asupra războiului cu dușmanul interior. În mijlocul acestei lupte ideologice își va face apariția pentru prima dată Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
același simbol: fiara cu zece coarne devine atât simbolul imperiului, cât și cel al destrămării sale. În viziunea lui Irineu, timpul Bisericii era „pe jumătate scurs” în vremea lui Marcion (III, 4, 3). În consecință, până la eshaton rămâne puțin timp; predecesorii Anticristului lucrează deja în lume. Aceasta nu înseamnă însă că sfârșitul lumii bate la ușă. Nimic mai străin gândirii lui Irineu decât ideea unei parusii neașteptate, surprinzătoare. Dumnezeu va veni numai „la momentul potrivit”. Distincția între cea de‑a patra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simplifică lucrurile, aplicând acestui episod o grilă de interpretare creștină, potrivit căreia Ierusalimul pământesc este blestemat, căci nu l‑a recunoscut pe Mesia, iar Ierusalimul ceresc este Biserica însăși, locuită de uerus Israel, poporul sfinților. Pentru Irineu, ca și pentru predecesorul său, Iustin, creștinii au devenit după întrupare uerus Israel. Israel și‑a încheiat misiunea istorică. Mai grav este că a făcut‑o lamentabil, trădând‑o. Iudeii nu păstrează deci nici o legătură cu propriul trecut. Refuzul de a recunoaște caracterul mesianic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe principiul evoluției sau maturizării progresive, o teologie a istoriei tolerantă față de păgânism în general și față de stăpânirea romană, în special. El ramifică silogismul precursorului său, plasând sub stăpânirea diavolului numai ereticii, lăsând deoparte păgânii. Anticristul își găsește astfel un predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui Isus și ale apostolilor, dintre care cele mai însemnate sunt vindecările, exorcismele și învierile. Ereticii, predecesori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui Isus și ale apostolilor, dintre care cele mai însemnate sunt vindecările, exorcismele și învierile. Ereticii, predecesori ai Anticristului, nu se lasă mai prejos. Dimpotrivă, reputația lor pare a fi întemeiată tocmai pe aceste virtuți terapeutice, de taumaturgi. În dosarul său anticristologic din cartea a V‑a (28, 2), Irineu inserează un pasaj bine cunoscut din Apocalipsă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
săvârșite în beneficiul celorlalți, gratuit, și cu efecte vizibile: cei orbi își recapătă efectiv vederea, surzii aud, morții revin la viață în mod real. Ereticii sunt magicieni și pseudotaumaturgi. Săvârșind false minuni, ei pun în pericol coeziunea Bisericii și devin predecesori ai Anticristului care lucrează deja în lume. Citatele din Apoc. 13, referitoare la cea de‑a doua fiară, și de la 2Tes. 2, asupra „semnelor și minunilor”, găsesc astfel ecouri foarte puternice în realitatea istorică și bisericească a vremii lui Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristului: cele două fiare sunt aproximativ cele două fețe ale aceleiași realități”. În consecință, comportamentul Anticristului eshatologic ar putea fi dedus încă de pe acum din comportamentul împăraților romani. Și invers: tiranul eshatologic va relua principiile și stilul de guvernare al predecesorilor săi. În acest sens, trebuie menționat că suflarea care dă viață statuii și care o face să vorbească se identifică cu nomoi (legile) Statului. Deși insistă mult asupra analogiei dintre regimul actual și cel de la sfârșitul veacurilor, Hipolit nu merge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]