1,175 matches
-
La marginea lizierii urmele se amestecară, cu altele și se afundară în inima pădurii. „Cred c-o fost o haită de 5-6 lupchi, după urme, lupchi mari, de prin stepele Ucrainei..!“, își zise el în gând. Și, mânat de o presimțire rea, se întoarse acasă în fugă... la căpătâiul Axiniei. Chipul femeii căpătă o concentrare ciudată. - Cum te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânul Toma pufăia tutun în ceardac, din pădure, pe drumul dinspre Șuletea apăru călare în galop poștașul. „Ci grabî așa mare a fi având moș Bălăuță?!? se întrebă Anton mirat, pentru că nu l-a văzut galopând așa niciodată. Și, o presimțire rea i se prinse de inimă ca o gheară. - Să trăiești, măi Antoane. Tătâne-tu, Toma, i-acasă? și fără să aștepte răspunsul, ștergându-și fruntea de nădușeală, îi întinse un plic sigilat, zicându-i: Îț‟ aduc o depeșă, măi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mișcat. Așa, așteptând, ceva îl îndemnă, să se uite spre dreapta, sus... Simți o încordare în el, o anume așteptare, acel sentiment sigur al vânătorului că nu mai e sigur chiar dacă simțurile lui încă nu au perceput nicio vietate. Acea presimțire pe care numai omul legat de natură, care și-a petrecut mare parte din viață în singurătate, o mai posedă. Deodată, o umbră mare, întunecată, se profilează pe albul imaculat. Era lup! L-a recunoscut, înainte de a apărea cu totul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
atunci destulă baterie ca să o sune pe Anna. Era foarte enervant să fii înconjurată de mijloace de comunicare și să nu poți să comunici. Se ridică și luă receptorul telefonului din lift. Tot deranjat era. Era zece jumătate. Avea o presimțire înfricoșătoare că orice se întâmplase și orice se făcea ca să se rezolve problema, tot avea să rămână blocată în lift ore în șir. Și avea să piardă avionul și tot aranjamentul cu Singapore avea să se ducă pe apa sâmbetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
vorbi. Însă mai presus de lucrurile personale, Nieve ar fi avut multă nevoie să o întrebe pe Darcey despre calculele de la Ennco. Ca să fie sută la sută sigură că totul era în ordine. De fiecare dată când Darcey avea o presimțire despre câte ceva, de obicei se adeverea. Nieve știa că ea însăși intra uneori în panică din nimica toată. Nu că și-ar fi dat cineva seama. Nu că ea ar fi lăsat să se vadă. E bine, își spuse închizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
fu tulburată, în tot satul, de telegrame morbide, care mai puneau, deasupra ușii de la intrare, câte o bucată de atlas negru, ținut, la mare cinste și cu preț întreit, în dughenile evreilor din târgul Hîrlăului. Saveta se lăsă amăgită de presimțirea cumnatului. Oftă, gândindu-se la Ghiță, amintindu-și cum o furase de la horă și o ținuse, câteva zile, în podul șurii, până când taică-su o luase acasă, amenințându-l pe viitorul ginere să nu-i calce pragul. Anii au trecut
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Sângeap, văzură o mogâldeață, care se poticnea la fiecare pas: Alt ciung, păcatele mele, rosti îndurerat Vasile. De, oftă Dumitru, păcatele oamenilor. Că tare mai suntem păcătoși! D-apoi, ista i Gheorghe! țipă Vasile, frecându-se la ochi, bucuros că presimțirea lui nu a dat greș. Da, bădie, încredință și Dumitru, asta-i minune mare! Și cei trei frați s-au îmbrățișat cu putere, bucuria lor stârnind interesul celorlalți consăteni, care, parcă uitaseră de rânduiala rândului. Vorbe repezite cereau lămuriri despre
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pe Valea Prahovei, 182 desfășurată-n fața mea prompt și comercial ca un pliant turistic, cu cabanele de pe dealuri, fabricile de ciment, depozitele de cherestea, podurile de cale ferată. La ieșirea din subcarpați aerul va deveni cenușiu-transparent, ușor patinat de presimțirea serii. Silozuri cilindrice, lipite câte patru. Flăcările rafinăriilor. Câmpurile înzăpezite, peste care va atârna soarele deja rubiniu. Pe calea ferată care merge paralel cu șoseaua un tren va răsfrânge lumina purpurie din zeci de ferestre. Castele de apă, având în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vopsele! Ia-ți cămașa asta! îi întinde mama cămașa curată, Daniel, te rog strânge tot! mi se adresează mie cu aceste cuvinte, Îmi miroase a ploaie! și el adulmecă aerul cu nările, Da, cred că va ploua! îi confirmă mama presimțirea, eu mă ridic să duc la adăpost pânza și el, Sunt tot murdar de vopsele! Când a venit Ana la mănăstire, și-amintește el, în vara aceea, ții minte, mă face pe mine părtaș la, Da! S-a întâmplat o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
i-am dat-o, i-am dat ca trimis al oamenilor iertarea și binecuvântarea mea, apoi s-a ridicat brusc de lângă mine și a dispărut, nu l-am mai văzut niciodată de atunci, în toamna aceea am avut însă o presimțire ciudată, am urcat la peșteră și l-am găsit întins pe patul lui de crengi, mort, cu crucea furată din biserică pe piept, Și eu mă înfior în sinea mea la gândul că m-am întins două nopți pe patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îmi explică Radu, vino cu noi, fetele au acceptat, facem pictură și dragoste, Nu-i minunat?! Bine! Octombrie, nu poate fi Ana! ea e la Paris și totuși mersul ei, o urmăresc prin mulțime cu inima tulburată de o dulce presimțire, e Ana, își întoarce spre mine capul, emoționat o regăsesc și ea dând cu ochii de mine se frânge-n două ca, Theo! Ana! ne îmbrățișăm din priviri, o iau de mână și opresc cu un semn scurt un taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Îndreptându-și poziția corpului și pornind Încet spre camera de interogatoriu numărul trei, presupun că va trebui să ignorăm lipsa crasă de dovezi clare și să Îl mai ținem la răcoare pe domnul Chalmers. Dar trebuie să recunosc, am o presimțire sumbră legată de chestia asta. Nu cred că vom reuși să... Se opri și ridică din umeri. Vestea bună e că Îi distrugem ziua lui Sandy Alunecosul. N-o să Îi lăsăm șansa să se vânture țanțoș prin fața juriului. — Poate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
hol, nici măcar o singură față nu trăgea cu ochiul din celelalte apartamente să vadă ce se-ntâmplă. Cam așa stătea treaba cu sentimentul de solidaritate. Trecură Încă două minute și ușa continuă să rămână Închisă. Logan Începuse să aibă o presimțire rea În legătură cu asta. — Sparge-o. — Cum? Watson se Întoarse și-i șopti tare, sâsâind cuvintele. N-avem mandat! Nu putem să spargem ușa așa, pur și simplu. Eu nu făceam decât să joc puțin tare... — Sparge-o. Acum. Agenta Watson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ca și mine feeria zăpezii, iar eu mă aflam la mare distanță, pe postul unui observator străin ce Înregistra abstract acel sentiment uman de care era cuprins câinele. M-aș fi dus afară ca să mă joc cu el, dar aveam presimțirea că, dacă mă va nota În peisaj, câinele meu năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Confecția și la I.C.R.A. - Vamă. În anul 1969 m-am transferat la I.D.M.S. lucrând În continuare În cadrul Inspecției Comerciale de Stat. Privești spre zarea cea uitată Pe drumurile unde nu-s drumeți Și tot mai mult te lași furată De presimțiri și de tristeți. „Pușkin! Ăsta e marele Pușkin, abisinianul, duelistul, poetul! Vă place Pușkin? Vă place dom’le, Pușkin?” Și se Înfierbântă. Și acolo, În fața lor, Începe să lovească ritmic parchetul cu vârful picioarelor și cu călcâiele, dansând nebunește dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
din fandacsie cade În ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.” Sonata quasi una fantasia În miez de noapte. Astăzi nu prinzi Europa Liberă. 2 mai Au Înfrunzit stejarii. Nopțile se scurg greu. Nu mai Încap În nici o rigolă. Am presimțirea unor vremuri tulburi. 10 mai Concertul nr. 1 pentru pian de Beethoven. Noaptea alergi spre o margine de București. Ascunzi În hornul unei sobe o revistă Le Point a unui prieten „transcendental” și niște xeroxuri după Mircea Eliade. Disperarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lui disperate, pot fi și invenție și literatură și cruntă realitate. Soția lui pierzându-și privirea. Ochii ei privind ochii lui Labiș. Labiș privind În ochii morții. Moartea privind În ochii căprioarei. Căprioara trecând dinspre păduri spre dealuri fără nici o presimțire. Ce line sunt dealurile și cum se așază ele În fiecare cută din obrazul mamei tale. Ascunsă bine sub stratul de var, speli moartea pe picioare la Păușești - Măglaș. Faci lucrul ăsta cu un prieten. Numele lui de pescar. Luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mai aflat nimic despre ea. — Cine-o fi cucerind-o sau cine-o fi și cucerit-o la ora asta...? - și îndepărtându-și privirea de la Augusto și-o fixă în vid, dincolo de ceea ce privea. Prin mintea logodnicului trecură, cu duiumul, presimțiri stranii. „Femeia asta pare că știe ceva“, își zise el, iar apoi cu glas tare: — Știi tu ceva? — Eu? - răspunse ea simulând indiferența, și-l privi iarăși. Între cei doi plutea o umbră de mister. — Presupun că oi fi uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mari. Asta anula argumentele lui Kieran, care spunea că nu-și permit să întemeieze o familie. Lisa frunzărea iar dosarul. M-am neliniștit. —Lisa, spune-mi că nu ai o listă cu tema „cum să faci un copil“. Aveam o presimțire cumplită că-mi va arăta grafice cu temperaturile și pozițiile favorabile. Nu m-am simțit niciodată confortabil vorbind în termeni ginecologici, nici chiar cu propriul doctor. Mi-am dorit întotdeauna să scoată din dulap păpușile acelea pe care le folosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
sacrificiul de sine și renunțare, cu siguranță nu era. În ciuda ultimelor zile și ore când aproape se Îmbolnăvise de grijă, abia acum Începu să creadă În posiblitatea eșecului și Își continuă drumul cu pași mai Înceți și inima grea de presimțiri negre. [Pe scenă, Guy Domville se apropia târâș de final. Pentru majoritatea prietenilor autorului, aflați În sală, el venea cu pas de melc, căci doreau din tot sufletul să se termine, sărmanii actori să scape de chin și trăgătorii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
său umil, Înțelesese că nu pe „Alick“ dorise acea canaille de la galerie să Îl nimicească, ci pe el. Guy Domville fusese ultimul zar aruncat - „le sort en est jeté“ - și pierduse. Nu intenționa să mai riște Încă o umilință asemănătoare. Presimțirea eșecului, pe care o trăise traversând St James’s Square, nu Îl pregătise pentru legarea la stâlpul infamiei de către o mulțime batjocoritoare, În fața aproape tuturor cunoscuților săi din Londra. Amintirea clipei Îngrozitoare, crescendoul ondulat al gălăgiei care Îl Întâmpinase În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
teamă, simte frica așezându-i-se pe spinare, vrea să-și aducă aminte de rugăciuni din copilărie, „Înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu“, își strigă eventual mama - „Mama, mama!“ -, așa cum de la mare depărtare mama lui încearcă, mânată de presimțiri, să-l cheme la ea „Vino, băiețaș! Primești un gălbenuș frecat cu zahăr, la pahar“, dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască pași. Crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dezgropase hăt În Peru. Mi-a dat-o la prețu dă cost și-acu io o țiu În al treilea saltar dă la birou meu particoler. — O pumita? s-a mirat Pumita. — Chiar așa, a zis Anglada. Aztecii au avut presimțiri. Să nu pretindem prea mult de la ei. Oricât de futuriști vor fi fost, tot nu puteau concepe frumusețea funcțională a Marianei. (Carlos Anglada i-a relatat această convorbire cu satisfăcătoare fidelitate lui Parodi.) III Vineri, cu noaptea-n cap, Ricardo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
albie de porci și i-a jurat că, dacă maltratase vreodată amorul cu el, fusese doar din pricină că tatăl lui o plătea. Ricardo și-a văzut soarta schimbată, dar tot n-a priceput. În zăpăceala acela fără margini, a avut o presimțire: s-a dus să Îi ia la Întrebări pe Dolly Sister și pe Evans; amândouă au recunoscut că până atunci Îl primiseră doar În baza Înțelegerii cu taică-său. Apoi te-a văzut pe domnia ta, Montenegro. Ai mărturisit că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
artei Își spune cuvântul. Admirați tabloul, don Parodi: cei doi duelgii depun cu gravitate armele, căci neștiuta fibră omenească le e rănită de dureroasa pierdere comună. Insist asupra detaliului: deși Îi mână În acțiune aceleași intenții, ei sunt substanțial diferiți. Presimțiri de moarte fâlfâie, poate, sub fruntea lui Tai An; Nemirovsky, surd la asemenea glasuri nepământești, se informează, Își pune probleme, Întreabă. Mărturisesc că pe mine mă atrage al treilea personaj: acel jemenfoutiste care părăsește cadrul istorisirii Într-o trăsură deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]