70,602 matches
-
și particularitatea individualizantă a celui de-al doilea. Specificul conceptualizării de tip retoric îl putem contura în trei secvențe de text din lucrarea Ancăi Oroveanu dedicată artelor plastice: (1) o idee generală a atitudinii retorice - „Modelul retoric (s.n. - O.G.) presupune un anume grad de exterioritate a stilului față de utilizatorul său: recurgi la stilul înalt, magnific sau umil, la stilul sobru sau înflorit în funcție de împrejurări, context, destinatar, ținta discursului tău, natura subiectului”<footnote Anca Oroveanu, Teoria europeană a artei și psihanaliza
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
trăit și a compus, spre exemplu, Bach sau Beethoven. Este firesc să nu-i putem aplica lui Bach definiția lui Buffon - „Stilul este omul” -, deoarece, în cazul lui Bach, după cum afirmă Anca Oroveanu în prima secvență de text, „modelul retoric presupune un anumit grad de exterioritate a stilului față de utilizatorul său”<footnote Această definiție a retoricului sună foarte familiar, mai ales în ceea ce privește referirea la starea lucrurilor în postmodernismul muzical, iar ipoteza Ancăi Oroveanu pare a fi cât se poate de plauzibilă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
zămislirea unui copil, în urma întrepătrunderii fecunde între imaginația creatoare și dinamismul realității, a determinat o „răsturnare a lumii” în sensul propriu al cuvântului. Consecința directă a schimbării de paradigmă a fost configurarea gândirii muzicale de tip simfonic, cu tot ceea ce presupunea aceasta: (1) geneza întregului discurs muzical dintr-un singur „sâmbure”, „grăunte”, „sămânță”, „miez”, „celulă” (spre deosebire de „figura” și „figurativitatea” retorică renascentistă sau barocă) sau - în termenii lui Boris Asafiev<footnote Boris Asafiev, Muzikalnaia forma kak proțes (Forma muzicală ca proces), Leningrad
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
limita simplității, ca interval între două sunete, ele fiind înțelese ca potențial relațional generativ care, printr-o amplificare gradată, permite transfigurarea succesivă a intonației înspre ipostaze de motiv, frază, perioadă, articulație formală, ansamblu de articulații, ciclu de părți etc., toate presupunând prezența intonației inițiale într-o formă recognoscibilă în calitatea ei de funcție structurală-arhitectonică și, în egală măsură, procesuală, drept garant al unității, omogenității și integrității discursive a tuturor părților constitutive ale ciclului simfonic; (2) ideea simfonismului, într-o primă accepțiune
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
being motivated by a sense of inner life.” footnote>; (3) ideea dialogului, însă nu în imaginea competiției concertistice, ca în lucrările instrumentale ale Barocului, ci în starea care decurge din însăși „înrudirea” temelor muzicale bazată pe aceeași intonația-sursă. Relația dialogală presupune o relaționare evolutivă complexă, ca alegorie a relației între două sau mai multe personaje ale unui roman, de vreme ce putem considera simfonia și romanul ca două forme esențialmente romantice de inventare și formulare a unor orizonturi deziderative imaginative, psiho-afective și chiar
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
reprezentativă pentru toată evoluția premergătoare, concentrând într-o sinteză structurală-estetică de ordin superior totalitatea elementelor relevante în definirea unui stil, dar și a unei epoci stilistice în general. Sfârșitul unui ciclu stilistic poate să semnifice, în egală măsură, încheierea care presupune, totuși, un potențial de continuitate, dar și închiderea ca epuizare a acestuia. Spre exemplu, în cazul lui Bach este vorba despre o sinteză cu caracter de epuizare a potențialului de continuare, fără soluții pentru viitor, așa cum este și în cazul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
fenomenului stilistic (intrare-staționare-ieșire), la un nivel superior al constituirii acestuia, funcționează un alt ansamblu de legități al căror specific este determinat de înrâurirea „corozivă” a timpului cronologic consumat. Este vorba aici despre consecințele unei ontologii particulare a structurii stilistice, care presupun o „uzură” temporală și, implicit, morală, a acesteia din urmă. Această „uzură” sau „erodare” a rezistenței stilului este cu atât mai mare cu cât mai extinsă este perioada temporală parcursă, deși, de fapt, este vorba mai degrabă despre uzura termenilor
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
diferită marchează cu toată claritatea un „teritoriu” istoric diferit în interiorul căruia relațiile între fenomene se articulează într-o ordine evident diferită de „teritoriile” aflate sub dominația altor „etichete”. Fiecare context istoric poate fi tratat în termenii specifici pe care îi presupune drept configurație particulară, care reclamă un ansamblu de termeni, categorii și definiții funcționale în această arie temporală strict determinată. Aceasta este ideea cercetătoarei americane Marcia Citron atunci când ea notează: „Succesiunea lineară nu trebuie să ocupe o astfel de poziție centrală
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
al XIX-lea. Iar această ipoteză a lui Friedrich Blume nu reprezintă un caz izolat. Ideea compresiei stilistice nu pretinde relevarea liniilor de continuitate (chiar dacă într-un mod indirect le determină), a descendenței sau a unei moșteniri comune și nu presupune reducerea la un numitor comun ce ar privilegia anumite fenomene în detrimentul altora. De fapt, este vorba despre constatarea funcționării unui fenomen de diferențiere gradată a accepțiunilor care vizează fenomenul stilistic, acesta văzut nu atât ca definiție standard, cât mai degrabă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stilul le suportă prin procedeul compresiei?; (b) care au fost condițiile determinante ale unui context în care structura stilistică a putut fi comprimată?; (c) ce schimbări suportă definiția tradițională a stilului, în niște condiții pe care aceasta nu le-a presupus și, implicit, nu le-a determinat?; (d) care ar fi modul particular și specific de abordare și utilizare a acestor stiluri tot mai comprimate de către compozitorii care le-au apelat, sau, altfel spus, cum poate fi definită relația între intuiția
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
and I use them absolutely seriously.” footnote>. Această sintagmă a lui Schnittke - stilul unificat -, pe lângă faptul că descifrează la modul adecvat intenția „ascunsă” a compozitorului, ne orientează și înspre termenul corespunzător metodei componistice și creației acestuia. Iar cuvântul unificat nu presupune particula poli-(stilistică) decât în calitatea lui de termen subordonat unei concepții ideale meta-stilistice și pe care o putem racorda într-un mod potrivit la realitate prin termenul hiper-stilism sau hiper-stilistică. Titulatura uzuală adoptată în definirea muzicii lui Schnittke apare
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
cu fraze interminabile, cu o uriașă încărcătură de adjective ornante - și aproape totală absență a conținutului informativ. Exemplul actual cel mai surprinzător de nepotrivire între formă și conținut mi se pare a fi cel al unor declarații parlamentare. Specia declarației presupune explicitarea unei poziții, a unei opinii, într-o formă clară, non-ambiguă, oficială. În Parlamentul României, probabil sub influența jurnalismului politic de opinie, se citesc unele declarații incredibile: pamflete compuse într-un limbaj cât mai pitoresc, vizînd efecte de umor facil
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
Ion Iliescu îl acuza pe predecesorul său că ,a întinat idealurile socialiste")? Ar fi putut comunismul românesc să aibă un alt destin? Ce s-ar fi întâmplat dacă Lucrețiu Pătrășcanu nu ar fi fost executat după moartea lui Stalin, se presupune din teama lui Dej de un posibil contracandidat în condițiile în care la Moscova începuse să adie vântul destinderii. Cum ar fi evoluat România dacă succesorul lui Dej ar fi fost Gheorghe Apostol, nu Nicolae Ceaușescu? Dar dacă în accidentul
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
canadiene Margaret Atwood, apărut în traducere spaniolă 3 tot în 2005, reevaluarea faptelor și protagoniștilor mitului odiseic îi este încredințată Penelopei, desigur în forme, cu semnificații și scopuri diferite. Scriitorul spaniol face din Penelopa prototipul soției abandonate, deziluzionate. Postura convențională presupusă de arhetipul mitic (fidelitate dragoste, admirație pentru soțul erou) este supusă unui proces de corodare progresivă, prin recursul la ambiguitate și ironie. Penelopei îi revine funcția dublă de actant în fabulă (evoluînd de la poziția pasivă și secundară la protagonismul propriei
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
trăiește noua aventură din perspectiva dezeroizată a celui ce contemplă propria fantomă, pentru ca în cele din urmă să-și piardă definitiv identitatea eroică odată cu memoria. Pentru scriitorul spaniol, instanța fundamentală a aventurii odiseice este aceea a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
cu comisia lui. Știa sau mai curînd anticipa în ce se bagă și ce riscă. Nu e plătit pentru ceea ce face. Și atunci la ce i-a trebuit să se lege la cap cu un raport de evaluare a comunismului? Presupun că din același motiv care l-a împins cu două decenii în urmă să li se adreseze compatrioților din țară de la microfonul "Europei libere", în loc să-și vadă liniștit de cariera lui universitară americană.
Jos Tismăneanu! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10110_a_11435]
-
totuși paradoxal terorizant. Disoluția retoricii clasice s-a produs încet și sigur. Consecințele, la noi și aiurea în estul european, se văd astăzi, când politicienii seamănă discordia și distrug cetatea. Pluripartitismul, în grabă și în parte fals refăcut după ^89, presupune poziții opuse. Spre binele public, distanțele de opinie nu se pot ameliora decât prin arta convingerii, cu apel dublu: la rațiune și afect, presupunând că politicianul le posedă pe amândouă. De când se știe, retorica a produs texte monumentale și, în
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
politicienii seamănă discordia și distrug cetatea. Pluripartitismul, în grabă și în parte fals refăcut după ^89, presupune poziții opuse. Spre binele public, distanțele de opinie nu se pot ameliora decât prin arta convingerii, cu apel dublu: la rațiune și afect, presupunând că politicianul le posedă pe amândouă. De când se știe, retorica a produs texte monumentale și, în consecință, a fost creatoare de opinii. Oratorul de talent putea fi numit un "predateur" pentru că își îndupleca auditoriul, îl prăda de opiniile cu care
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
care, evitând problema în discuție, se situează fals în afara ei. învățarea retoricii i-ar scuti de ceea ce constatăm a fi vorbire vidă, cum știm că era discursul politic în regimul totalitar, de la care nu s-a abdicat încă. Elocvența politică presupune obligația de a cunoaște și respecta legile, ceea ce s-ar constitui în ethosul vorbitorului; alegerea cuvântului expresiv și civilizat, adică logosul potrivit și pasiunea ce decurge din conștiința justeții tezelor apărate cu pathos în discurs. Sunt acestea cele trei condiționări
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
retorică, așa cum sunt cele prezentate și care ar trebui reeditate și iar reeditate, cum fac francezii. Să introducem retorica în școli și universități pentru ca tinerii să nu recurgă la cercuri restrânse unde să exerseze comunicarea persuasivă, cu tot ce ea presupune, în scopul seducției raționale.
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
tip nou", conform paradigmei sovietice. Relațiile cu cenzura ale scriitorilor autohtoni înfățișează un caracter simptomatic pentru moravurile epocii. Unii se retrag refuzînd compromisurile, alții, în primul rînd scriitorii însemnați care s-au apropiat de la început de regimul abuziv, e de presupus că au socotit restricțiile acestuia ca pe niște măsuri efemere care n-ar putea deturna viața spirituală a țării. "Cu timpul apar însă generațiile de intelectuali formați în era cenzurii pentru care cenzura este un lucru... normal. Ei alcătuiesc intelighenția
Din nou despre postbelic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10101_a_11426]
-
contextul unor stiluri muzicale precum Clasicismul și Romantismul austro-german sau Impresionismului francez. În fiecare caz concret este vorba despre un ansamblu de precepte ideologice-estetice care se legitimează printr-un ansamblu corespunzător de lucrări muzicale reprezentative. Astfel, intrebarea de mai sus presupune și o listă repertoriala a a muzicii postmoderne, cu titluri de lucrări și, evident, cu nume de compozitori și interpreți. Pentru început ne putem întreba împreună cu muzicologul canadian Friedemann Sallis: "Și muzica... există oare o muzică postmodernă? Unii cred că
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
obiective și de ancorare pe solul ferm al certitudinii și (b) lista lui Kramer în care claritatea cu care sunt formulate aserțiunile sugerează existența unui referent repertorial și, implicit, nume de compozitori pe care această listă, în totalitatea ei, le presupune. Chiar aserțiunea de la a opta poziție - include citate și referințe la muzică mai multor tradiții și culturi - poate fi exemplificata prin partea a treia, Scherzo, din Sinfonia<footnote Etimologia termenului Sinfonia - prefixarea greacească sin- sau syn- semnificând împreună, si phono
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
v.1.OF - 27/11/1996). footnote>), esteticile fiecărui filon apropiindu-se sau îndepărtându-se de problema asimilării de către publicul receptor prin gradele mai mult sau mai putin vizibile de narativism pe care le conferă propriilor lucrări. Consistentă fiecărui filon presupune și o anumita energie inerțiala în articularea lui evolutivă, stare care-i asigura persistentă. Altfel spus, înspre limită anului '68 ajung, majoritatea tradițiilor istorice-stilistice ale muzicii occidentale în calitatea lor de tradiții practicabile, chiar dacă și intens mediate prin mutațiile pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]