1,457 matches
-
că a cumpărat o casă sau o dugheană, dar „după pravilă” nu era îndreptățit, ba i-a închis ieșirea spre uliță cu cine mai știe ce angarale ridicate unde nu trebuie, ba apa de pe streașina casei vecinului se scurge pe prispa lui sau cine mai știe ce le trece prin cap!... Văd, părinte, și mai văd cum unii dintre jălbari chiar au dreptate. Dar astea sunt păcate lumești și cine le poate opri? Păcate lumești da, dar după cum ai văzut am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
copilărie prin zborul frânt al păsărilor de ghips și al păpușilor cu ochi sticloși. Și azi mai simt mâinile moșului Caletcă pe față, parcă avid să îmi ia ochii să-i dăruiască ultimei păpuși. Oarba Femeia ședea ziua întreagă pe prispa casei legănându-și trupul brăzdat de timp și își tot arunca ochii goliți de vedere înspre poartă, semn că aștepta de prea mult timp pe cineva. Mă opream adeseori lângă gardul din bețe de floarea soarelui, ca să îi zăresc chipul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ei săpată în șanțuri adânci de riduri ce părea un adevărat labirint prin care mă pierdeam în lumea sufletului ei trist și răvășit, unde întâlneam oamenii ce probabil i-au trecut prin cale, foști tovarăși care stăteau și ei pe prispele lor uitați de timp și de griji. Bătrâna era vecina noastră Duntrăchița. Nu fusese mereu orbă. A orbit de bâtrânețe. O mai țin minte de pe când era încă în putere, cu fața aspră, cu broboada trasă decent pe frunte, cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
curcubeul ce se lăsa ca un brâu de fecior mândru peste mijlocul cerului. Pierdută într-o existență opacă, oarba își ducea singurătatea pe umeri cu mare demnitate. Nu supăra pe nimeni și ajuta pe fiecare. Vara și-o petrecea pe prispa aceea răcoroasă, la umbra copacilor fructiferi care aveau niște roade așa de bune cum nu avea nici un alt copac din sat. Iarna era mereu la fereastra mică și parcă încerca să mai surprindă câte o imagine pierdută în lumea umbrelor
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
păunii, câinii și șoimii lui sau de cafeaua băută în pavilionul ridicat chiar deasupra apelor Dâmboviței și, bineînțeles, de hanul lui. Prințul se mândrea cu acel „palat de lemn”, un han deschis, primitor, construit după stilul tradițional al locului, cu prispe, foișoare, stâlpi sculptați și arcade din broderii în lemn. Deși participase la multe evenimente politice din Imperiul Otoman și din țara Românească, viața prințului nu era totuși doar o simplă istorie a politicii și a diplomației, nici măcar o cronică a afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îmi pleacă de acolo și de atunci, toate mi se Întorc, după largi ocoluri, perfect rotunde, după definitive dusuri - atunci și acolo. I-am spus: galerie, ca să se Înțeleagă despre ce este vorba, În realitate casa avea ce avea: pridvor, prispă, cerdac, verandă, Însă nu i se spunea: prispă, nici pridvor (slavisme țărănești); și nici: cerdac (cu, eventual, geamlâc) - turcism târgoveț. Casa noastră din Mana avea (, domnilor, ) calidor. Deși tata Îmi explicase, doct, ca un Învățător de țară ce era, «de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mi se Întorc, după largi ocoluri, perfect rotunde, după definitive dusuri - atunci și acolo. I-am spus: galerie, ca să se Înțeleagă despre ce este vorba, În realitate casa avea ce avea: pridvor, prispă, cerdac, verandă, Însă nu i se spunea: prispă, nici pridvor (slavisme țărănești); și nici: cerdac (cu, eventual, geamlâc) - turcism târgoveț. Casa noastră din Mana avea (, domnilor, ) calidor. Deși tata Îmi explicase, doct, ca un Învățător de țară ce era, «de unde, pe unde ne-a venit cuvântul» (de la francezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cum ai pus pânea: ai scurmat pământul oleacă, să nu-l doară... - arătură ca a ta, cu brazdele ca pișatu-boului, dracu-a mai văzut!; ai zvârlit sămânța peste umăr, ți-ai făcut cruce: Dă, Doamne, ploaie! De-atunci șezi pe prispă! - Păi da’ un’ să șăd? - Păi-da să nu șezi! Să ieși pe ogor! - Păi da ci să fac pi ogor, domțători’, la vremea asta? S’ m-apuc să trag pânea di frunză? De să crească? Păi, dacă dă ’Mnezău on
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
crește la loc, În urmă, mă bate pisti călcâie! Asta mi-i Crucea, domțători’! Da lasă, las’... Vine el, treieratu’: mașâna face taman ca la Scriptură: Alege-se-va grâul de ne-ghinăăăăă..., cântă Ion, cântă și râde, la umbră, pe prispă..., zice tata, cu ciudă și râzând și el. Nu știu cine-i acel Ion, dar știu că putea fi oricine - În afară de Moș Iacob (care nu lucra deloc, el fiind premarele satului) și de Severin - „venetic”, adică venit În Mana dintr-un sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vândă - ar fi avut cui, erau niște Ovrei care făceau en-gros... - Atunci? Îi mâncau ei? - Pentru asta le-ar fi ajuns câteva cuiburi, nu atâtea hectare... - Atunci de ce puneau hectare de harbuji? - Ca să aibă de unde-și muta turul izmenelor: de pe prispă În prepeleac! - Cel mai frumos prepeleac era al lui Morcov... - ... ce mai rămăsese din el, după trecerea frontului... N-ai apucat perioada lor de aur. După Ocupație, apoi după Liberare, chiar dacă au continuat să pună harbuji, nu s-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acolo sus, În prepeleac? - Cum nu, ți-a spus tata: Înflorau, văpseau susul și când nu mai avea ce-i face aceluia, ridicau, alături, altul - și mai și! - Dar ziceați că le făceau ca să aibă unde-și muta șezutul de pe prispă - nu ședeau ei, tot ca pe prispă, dar mult mai sus? Nu priveau ei lumea de la Înălțime? - Ba da, Însă lumea care-i interesa: trecătorii... La ei răcneau, Întâi, ca la hoți; pe ei Îi rugau, Îi sileau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a spus tata: Înflorau, văpseau susul și când nu mai avea ce-i face aceluia, ridicau, alături, altul - și mai și! - Dar ziceați că le făceau ca să aibă unde-și muta șezutul de pe prispă - nu ședeau ei, tot ca pe prispă, dar mult mai sus? Nu priveau ei lumea de la Înălțime? - Ba da, Însă lumea care-i interesa: trecătorii... La ei răcneau, Întâi, ca la hoți; pe ei Îi rugau, Îi sileau să le cinstească harbujii... De fapt, nu voiau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vină, de-mi trage ciubotele din picioare! Și dă-mi o coșâlcă, ceva, ori două, că nu strică! Ș-on fanar să-mi dai... - Da tu ești premare, Iacobe, nu să cade să..., protestează Mătușa Domnica, opintindu-se la buza prispei, la scosul cizmelor. Că ce-ai să raportezi tu, mâne, când te-or căta, de să le raportezi? Ce-ai să dai raportu, cu datoria ta de premare al comunei? - Mâne-a fi mâne, acuma-i noapte neagră și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
portița, au dărâmat un gard, ne-au tăiat un cireș - unul care dădea cireșe uite-așa de mari... Niște sălbatici, Grecii! Acasă era numai tata, mama În deal, la vie - altfel... - Altfel? - Altfel... nu s-ar fi bălegat Grecii pe prispa noastră... - Vrei să spui: caii... - Dar pe cal cine-l suise pe prispă? Eu? Asta ne-o mâniet cel mai mult - dar lasă-că le-am arătat noi lor, peste două-trei nopți. - Voi, adică Împreună cu țânțarii tatei? - Noi, mama și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cireșe uite-așa de mari... Niște sălbatici, Grecii! Acasă era numai tata, mama În deal, la vie - altfel... - Altfel? - Altfel... nu s-ar fi bălegat Grecii pe prispa noastră... - Vrei să spui: caii... - Dar pe cal cine-l suise pe prispă? Eu? Asta ne-o mâniet cel mai mult - dar lasă-că le-am arătat noi lor, peste două-trei nopți. - Voi, adică Împreună cu țânțarii tatei? - Noi, mama și cu mine. Ce nevoie de mai mult de doi, la dat foc? Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cutare, gata-iertatul după aceea schimbau locurile), Întâi bătând cu toiegele În poartă, asta Însemnând că gazda să-și lege câinii (care, de Crăciun, erau legați cu toții, după casă); apoi tropotind sonor prin ogradă și tropotind pe treptele care duceau pe prispă (sau cerdac - sau chiar calidor); și după aceea tropotind Îndelung, șușotind tare În dreptul unei ferestre - În sfârșit, Întrebând: - Primiți colindători? Nu mai așteptau răspunsul din casă, Întrebarea fiind primul viers din colindă - și colindau colinda-de-la-fereastră (În care era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Mai erau și trei capre pe care le învăța rusește în răstimpul în care nu-și alăpta copiii pe care nu-i avea. Pentru că nea Miluță nu se învrednicise. Învățătoarea îi asculta poeziile tolănită într-un fotoliu de paie pe prispă și, dacă nu-i plăcea rima sau ritmul, pleosc! o palmă după ceafa autorului. Deși acum era o bătrânică sfrijită, în pozele vechi de șaizeci de ani tanti Clemanza apărea ca un zdrahon purtător de ochelari cu lentile-fund-de-sticlă. Cu ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cartea de basme. - Nu basme, teatru, Ion Vodă cel Cumplit și cei patru fii ai lui Matei Basarab. - Bine, bine, teatru, n-ai grijă. Acuma lasă-mă să-mi tihnească. Nea Miluță se întorcea la vatră și sorbea cafele pe prispă cu madam Clemanza. Când bolta de viță-de-vie se rărea, puteau vedea stolurile de gâște sălbatice zburând spre țările calde. Nopțile se făceau tot mai scurte. Vântul șuiera în horn. Dacă îi strângea la pântece, ieșeau pe prispă, ridicau poalele cămășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sorbea cafele pe prispă cu madam Clemanza. Când bolta de viță-de-vie se rărea, puteau vedea stolurile de gâște sălbatice zburând spre țările calde. Nopțile se făceau tot mai scurte. Vântul șuiera în horn. Dacă îi strângea la pântece, ieșeau pe prispă, ridicau poalele cămășii de noapte și făceau de sus caca și pipi pe butucul viței-de-vie. Toamna viitoare ciorchinii erau iar grei ca un uger de vacă. Nea Miluță n-a mai avut niciodată succesul pe care i-l asiguraseră poeziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ale mahalalei, care se îndesiseră, înconjurându-i și împingându-i în derâdere, pe intrușii-exploratori, până la limita suportabilă a claustrofobiei; stăruind apoi să-i ațintească pe aceștia, năsâlnice, hapsâne și distante, ca babele cărturărese, prin orbitele chioare ale ferestrelor. Doar de pe prispa dughenei lui Mariusache Patru-Dește (singura coșmelie iluminată acceptabil, de o reclamă șuie, de neon) străbăteau, către cei patru peregrini, niște inconfundabile acorduri muzicale sacadate, de manea neaoșă, dâmbovițeană. Descărcată și ea gratuit, de pe net! Pe Avocat îl podidi a mia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în mediul lor. Observând, într-un sfârșit, apariția noctambulilor musafiri, stăpânul birtului, un roșcovan ca la vreo patruzeci și... de ani, burtos și jovial, în maieu alb de culturist, în șort și în espadrile, se ridică greoi de la masa de pe prispă, împingând-o neglijent cât colo, ca pe-o imitație facilă, din carton! Înălțându-și victorios ciotul degetului mare, scrâncioiat, al mâinii drepte, brandul lui (ultima falangă fiind pierdută, în mod violent, după primirea unui toc țeapăn de bătaie, de la prietenoșii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Neîndoielnic, așa a fost și așa și trebuie să fie! gândește Fratele, savurând încă plăcerea prospătului său triumf speculativ-lingvistic. Triumf pe care tocmai se pregătea să-l împărtășească fericit și amicilor săi, când, întorcându-se de la pisoar, la masa de pe prispa birtului, observase cum lovise dezastrul! Uraganul Katrina era nimic, un moft, un vânticel... Șobolanul se-mplântase, în picioare, lângă masa pe care dormita inofensiv, cu capul pologit pe tăblie, răzbit de aburii cei nărăvași ai tequilei, șmecherul roșcat de Mariusache
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ascult nici de tatăl din ceruri, așa să știi! ― Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbișor din uliță, oprindu-se o clipă, cu sapa de-a umăr. Te-ai apucat de treburi? ― Ce să facem? Pe lângă casă, răspunse Trifon Guju de pe prispă, ciocănind de zor. ― Bați coasa, Trifane, ori?... Întrebă Leonte, fără mirare. ― O bat să fie bătută! zise Trifon fără să ridice capul. ― Mi se pare că vrei să cosești înainte de-a semăna? ― Apoi dacă trebuie?... De! Carul cotea pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ogradă să stăm de vorbă, să vedem cei de făcut! Străinul a pășit în curte, în timp ce câinele a început să latre. - Taci, Lupule! Intră în cotețul tău! A strigat bătrâna la câine. Apoi l-a poftit să ia loc pe prispa casei. Soarele începea să se ridice spre bolta cerului care era senin în această zi de mai și o suflare de vânt aducea mirosul florilor de primăvară. - Cine ți-a spus de pământul acela? Îl întrebă bătrâna. - Omul pe care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
hârleț o parte din imaș, pregătindu-l astfel pentru a-l însămânța în primăvara următoare cu ceva porumb, cartofi, fasole și legume, căci avea apă cu ce să le ude. Uneori, la asfințitul soarelui, când era frumos, se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]