1,039 matches
-
primăvara următoare cu ceva porumb, cartofi, fasole și legume, căci avea apă cu ce să le ude. Uneori, la asfințitul soarelui, când era frumos, se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte la aceste instrumente. Melodiile coborau în liniștea serii spre vale, în sat, sau
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte la aceste instrumente. Melodiile coborau în liniștea serii spre vale, în sat, sau treceau peste zarea dealului, pe sub cer, pierzându-se ca un ecou. Oamenii din sat iau spus Pustnicul de la cimitir, deoarece puțin îi știau numele
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
înmormântare, oamenii vorbeau despre Pandele ca despre un 90 pustnic sfânt, deși el nu se dusese vreodată la slujbe la biserica din sat. Doar preotul îl vizita cu ocazia posturilor creștinești. De ce a ales singurătatea? Poate amintirea războiului și a prizonieratului, poate împotriva faptului că își găsise nevasta lăsată la plecare pe front cu un alt bărbat adus în gospodăria lui. Doar el a știut și a plecat în mormânt cu secretul. Locul acela acum este o ruină, asemenea unui suflet
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ni s-a dat cuvântul. Când mi-a venit rândul, am vorbit scurt și foarte emoționant, zic eu. Dl. Ioniță Popoiu a evocat epopeea de la Stalingrad, la care a luat efectiv parte și a mai făcut și câțiva ani de prizonierat într-un lagăr din imensul imperiu sovietic. Fiecărui veteran prezent i s-a înmânat și câte o diplomă de onoare. La înapoiere am fost adus acasă cu mare amabilitate de către dl. dr. Constantin Teodorescu, având o discuție de mai bine
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
singur pe coridoarele ciudatei construcții. Cel de-al doilea labirint este realmente halucinant, pustiul nesfârșit cu nisipurile sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă intimitatea deplină a vieții cu moartea. Acolo, în adâncul deșertului, moartea se lasă văzută ca atare, nemijlocit. Te întâmpină ea însăși, în persoană, asemeni unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Când copacul e întunecat aproape în întregime, ne mutăm scara, scaun cu scaun, canapea cu canapea, la următorul. Când „livada” e culeasă, trecem în încăperea următoare. Piersicile culese le ambalăm într-o cutie de pălării. Nu, nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cazonă și amenințătoare. Și-l însuși pe nesimțite, neștiind că, în curând, soarta lui o să ia alte întorsături, încât îl vor podidi lacrimile, atunci când va evoca refrenul despre mazăre și slănină. Chiar după un interval considerabil de timp, revenind, din prizonierat și din străinătățuri, în plaiurile Goldanei, Iuga băgă de seamă că, prin nu se știe ce afinități neverosimile, era în stare să suspine și să lăcrimeze, atunci când fredona, improvizând în limba aceea anevoioasă a invalizilor de război din Klosterholtzen. Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
goldăneșteni, care îndruga, la beție, cântece nemțești, severe și serioase, ca o mască de gaze și lăcrima prostește, precum mesteacănul, primăvara, se auzi și la Securitate. Fu chemat din nou să dea declarații, despre: unde a stat la nemți în prizonierat? Și pentru ce lălăie... ca un Friț? De data aceasta, nu l-au mai bătut, ca prima dată, la tălpi, cu vergeaua de pușcă. Nici nu i-au mai pus, la testicule și în vârful degetelor, electrozi cu intensitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Credeau că-s neamț, ca și ceilalți... Credeau că am să crăp, ca și ceilalți... Credeam și eu că am să mă sting... Dar uite-mă-s! Am venit, tănăilor... Am venit, înapoi, acasă. Dar cei care au căzut în prizonieratul bolșevicilor când vor mai veni? Când am să-mi mai văd fratele, care n-a avut norocul meu, să nimerească în mâna occidentalilor civilizați și nu în laba bolșevicilor nelegiuiți? Când?.. Pepenii verzi continuau, în timpul acesta, să se multiplice, sufocându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
altfel de vorbe, încunoștiințându-ne: uncheșul, care a căzut prizonier de război, spune că românul ce se întâmplă să nimerească în vremuri aspre, nu răzbește la mal decât aplicând filozofia lui mă doare-n cur Și mai grăiește uncheșul că în prizonierat, dacă nu-și întrema cugetul cu această filozofie, avea să stea de demult cu dinții la stele, prin smârcurile Siberiei Iar Pamfil Duran a strigat la Braiu, precum că: uncheșul tău, n-are decât, să se întremeze cum o vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de voință, reuși să nu o întrebe: Copilul adus din deportare erai tu, Melanie, nu-i așa? Tăcând, se mulțumi să anticipeze ce i-ar fi răspuns, dacă ar fi descusut-o pe tema originii ei neobișnuite: Da, acolo, în prizonierat, am fost plămădită dintr-o mamă săsoaică și de un obscur tată rus, care o fi fost al nu se știe al câtelea mascul care a violat-o după o beție imensă, abandonând-o într-un ungher și aruncându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ronțăia întunericul dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile bisericii; soarele, o insectă cu piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
săi? Să mă uit așa peste umăr la un fost coleg de facultate azvârlit prin repartiție în Cugir și să-i spun: vai, ce te-ai plafonat, n-ai publicat nimic, nu ți-ai făcut măcar un MA? Ne supără prizonieratul în jocurile de noroc, foarte bine. Dacă ne ia cineva pe fiecare în parte, o să descoperim că și în viețile noastre norocul a avut un rol enorm. E drept, el a luat forma șansei de a munci, a intrării în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
editam revista Câr-Mâr. Sper să fi fost ultimul număr anul trecut și să îngropăm odată această tradiție, bună la vremea ei, dar cam forțată actual, când mulți dintre noi au câmp liber și public de autoexpresie, să ne despărțim de prizonieratul în nostalgia unui trecut alveolar, pe scurt, în varianta retro a modului nostru de existență. Dacă mă gândesc bine, Câr-Mâr juca rolul actualei vieți asociative. Numai că asocierea nu era doar pe proiecte și interese, ci și afectivă. Noi eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
faptul că băieții îmi par morți mai demult, că prea au pe față un rigor mortis bine așezat, tot nu am reacții de milă. Dacă nu reușesc să rezist prea mult să revăd acele imagini e fiindcă nu-mi place prizonieratul în nici un trecut. O să-mi reproșezi că am pierdut firul și că eu povesteam despre solidaritatea specială care se crea între oameni în regimuri ostile. Nu, Mircea, nu am uitat Câr-Mâr-ul deloc. Dacă nu-ți par ridicolă, Câr-Mâr c’est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
neglijabile, firește, dar puteau fi neglijate în comedia noastră, cu atâtea coduri nedezlegate. Aflasem ce făcuse în timpul războiului, asta i-am spus. A fost o lovitură, cum mă așteptam și nu mă așteptam. Buimăcitoare! Știa de unde aflasem marele secret... În prizonierat, înainte de a-și cistiga noua identitate, oportună noilor vremi, începuse deja exercitiile preliminare de a se înlocui pe sine cu cel oportun. Înlocuitorii de oameni, de pâine, de haine, de cărți... n-au fost inventați azi, nici ieri. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al Institutului European de Cercetare a Mediului Mediteranean din Neapole, Italia, profesor universitar. 2. Christa Manu, soția lui, biolog, fosta lui asistentă, familia moartă În timpul războiului (mama și sora În timpul bombardamentelor, fratele Înrolat ca voluntar În Waffen-SS, tatăl dispărut În prizonierat În Siberia), cetățenie germană. 3. Daniel Izvoranu, fiul lui Cornel și al Clementinei, nepotul lui Buni, iubita din tinerețe a lui Traian Manu. 4. Clementina Izvoranu, profesoară, fiica adoptivă a Anei Maria Bădulescu („Buni”), fosta iubită din tinerețe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și, când se lăsa întunericul, adormeau printro înțelegere tacită, fără să aștepte o anumită oră a serii, căci nu aveau nici un mijloc de a ști cât e ceasul cu exactitate; de fapt, fiecare prizonier avea propria sa oră. La începutul prizonieratului, cei treizeci și doi de prizonieri avuseseră trei ceasuri bune și un ceas deșteptător cumpărat la mâna a doua, pe care nu prea se putea conta, după spusele celui căruia îi aparținea. Mai întâi dispăruseră cele două ceasuri de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
învățam în chilia rece a Templului Rinzai, citeam cărțile la un birou atât de scund, încât trebuia să stau aplecat peste ele ca un cocoșat. Ajunsesem aproape obsedat de gândul că, într-o bună zi, aveam să fiu eliberat din prizonieratul la clanul Imagawa și trupul meu avea să-mi aparțină din nou. Nu puteam să mă joc ca un copil. Ieyasu era incapabil să uite vremurile pe care le petrecuse ca ostatic al clanului Imagawa. Printre vasalii săi apropiați nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu puteam să mă joc ca un copil. Ieyasu era incapabil să uite vremurile pe care le petrecuse ca ostatic al clanului Imagawa. Printre vasalii săi apropiați nu exista nici unul care să nu fi auzit povestirile din zilele lui de prizonierat. — Dar, știți, continuă Ieyasu, potrivit celor pe care mi le-a spus Sessai, preoții respectă mai mult ceea ce spun despre un om umerii lui, decât fața. Se pare că-și putea da seama dacă un om atinsese iluminarea, doar privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
m-apuc să fac ordine. Ca un proprietar care se respectă, nu? Poate chiar în vara asta. Dar știți cum e, vârsta a început să-și spună cuvântul. M-am întors obosit, asta e. Mi-au ajuns trei ani de prizonierat în Rusia! Și acolo am tăiat lemne și le-am cărat surcelele. Și le-am dus rumegușul la gunoi. Dar nu s-a ales mare lucru. Mai degrabă toată Rusia ar trebui aruncată la gunoi... Dar poate că dumneavoastră sunteți
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de nepătruns, care ne cuprinde tuturor sufletele? Și ce nume are forța asta cu desăvârșire străină care ne otrăvește ființele, sugerându-ne multora dintre noi să ne punem mai degrabă capăt zilelor decât să mai acceptăm fie și o clipă prizonieratul în dictatura nesfârșită a vieții? Cine e demonul ăsta necunoscut și cum de a pătruns atât de adânc în lume? De ce nu-l oprește nimeni? Cum de nimeni nu i se opune și cum de nimeni nu-i face față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
observă că ei știau foarte bine cine era și-i cunoșteau povestea, fiindcă se adunară în jurul lui, salutându-l fericiți, cu cuvinte de adorație. Astfel, Gajus descoperi că, în acel edificiu misterios, cei cinci tineri trăiau într-un soi de prizonierat de lux. Rhoemetalkes din Thracia, Kotys din Armenia, Polemon din Pontus, Dareus din Parthia, fii ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci să se ridice ancora. Hotărî în sinea lui să construiască, pe malul care se îndepărta treptat, un monument închinat prizonieratului mamei sale. Ordonă să se îndrepte prova spre Pontia, unde amiralul Agrippa, care iubea insulele, promontoriile și grotele din mare, construise o altă reședință, mică, luxoasă. El n-o văzuse niciodată, nu avea despre ea nici măcar imagini mentale. Știa doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]