1,100 matches
-
și faza maniacală a psihozei maniaco-depresive (PMD). Echivalentele depresive De problema depresiei mascate se leagă cea privind grupul particular, cu același caracter atipic, al echivalențelor afective sau al echivalențelor depresive (P. Kielholz, J.J. Lopez-Ibor, A.D. Jonas). Această categorie de tulburări psihopatologice este rezervată unor manifestări clinico-psihiatrice de factură depresivă care se manifesta prin tablouri clinice de o mare diversitate, „mimând” tulburări dintre cele mai variate. În sensul acesta se descriu mai multe tipuri de echivalente depresive, pe care le vom prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe care le vom prezenta în continuare. 1) Nevrozele și echivalentele depresive Pentru K. Schneider și J.J. Lopez-Ibor, nevrozele sunt tulburări care rezultă din prelucrarea interioară a evenimentelor vieții trăite de individ și ulterior „elaborate” sub forma simptomelor nevrotice. Stadiul psihopatologic al nevrozelor pune în evidență o anumită „structură endotimică” complexă în care distingem două aspecte principale: - tristețea vitală sau endotimică, - angoasa vitală sau endotimică. Angoasa este cea care predomină în cazul nevrozelor, pe când tristețea este cea care predomină în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
paresteziilor. e) Tulburările psihosomatice și echivalențele depresive. În numeroase situații clinice, echivalențele depresive se asociază cu tulburări psihosomatice dintre cele mai variate, fiind adesea imposibil de etichetat cu precizie natura acestora. În toate situațiile însă, la baza lor stau tulburări psihopatologice de natură emoțional-afectivă, de tipul depresiilor, putând lua aspecte clinice de un mare polimorfism și de un tip de evoluție variată. Stările maniacale Stările maniacale sunt tulburări afective complexe, realizând o entitate clinico-psihiatrică specifică și autonomă de tipul unei psihoze
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburări afective complexe, realizând o entitate clinico-psihiatrică specifică și autonomă de tipul unei psihoze, caracterizată printr-o excitație psiho-motorie simplă care poate atinge grade de manifestare violentă și dezordonată, cu o evoluție ciclică de natură endogenă. Din punct de vedere psihopatologic, stările maniacele sunt caracterizate prin următoarele tipuri de tulburări: I) Tulburări psihice caracterizate printr-o exaltare generală interesând următoarele sectoare ale vieții psihice: a) mimică mobilă, privire strălucitoare, expresie jovială și euforică, atitudine amicală, familiară; b) comportamentul se caracterizează printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simplă stare de euforie cu exaltarea imaginației, hipermnezie și logoree, o vervă generală, adesea cu caracter contagios. 2) Mania cronică este tulburarea afectivă care succede maniei acute, evoluând de regulă sub forma unei tulburări clinice continue. Din punct de vedere psihopatologic se caracterizează printr-o stare continuă de excitație psihomotorie dezordonată, logoree, neliniște și instabilitate, polipragmazie. Ea poate îmbrăca două tipuri de tablouri clinico-psihiatrice: a) Mania cronică simplă, caracterizată prin excitație psihomotorie dezordonată, logoree, asociații ideative superficiale, asonanță, putând ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanță succesivă de accese depresiv-melancoliforme și accese maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Terenul somato-psihic, pe care se grefează această psihoză este reprezentat de „constituția picnică” corespunzătoare „temperamentului ciclotim”. Din punct de vedere psihopatologic, PMD este caracterizată prin apariția periodică, ciclică, a unor accese depresive sau maniacale alternante. Tulburările sunt predominante în sfera afectivă, în activitatea bolnavilor și în comportament. Pot fi și forme monopolare, în care se notează evoluția clinică periodică a crizelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
liber și procesul psihotic continuă la fel. Fig. pg. ms. 320 Manie-melancolie continuă Manie-melancolie intermitentă Manie-melancolie alternă (+) (+) (+) (-) (-) (-) Indiferent de forma clinică a PMD și de tipul de evoluție al acestor forme clinice, crizele maniacale și crizele depresiv-melancoliforme își conservă caracteristicile psihopatologice proprii. Crizele maniacale se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele tipuri de tulburări psihice: - dispoziție euforică, mimică mobilă, - logoree, limbaj în versuri sau moriatic, - polipragmazie, - agitație psiho-motorie, - fugă de idei, asociații ideative prin asonanță, - hipersexualitate, agresivitate. Crizele depresiv-melancoliforme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
320 Manie-melancolie continuă Manie-melancolie intermitentă Manie-melancolie alternă (+) (+) (+) (-) (-) (-) Indiferent de forma clinică a PMD și de tipul de evoluție al acestor forme clinice, crizele maniacale și crizele depresiv-melancoliforme își conservă caracteristicile psihopatologice proprii. Crizele maniacale se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele tipuri de tulburări psihice: - dispoziție euforică, mimică mobilă, - logoree, limbaj în versuri sau moriatic, - polipragmazie, - agitație psiho-motorie, - fugă de idei, asociații ideative prin asonanță, - hipersexualitate, agresivitate. Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
punct de vedere psihopatologic, prin următoarele tipuri de tulburări psihice: - dispoziție euforică, mimică mobilă, - logoree, limbaj în versuri sau moriatic, - polipragmazie, - agitație psiho-motorie, - fugă de idei, asociații ideative prin asonanță, - hipersexualitate, agresivitate. Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele aspecte: - dispoziție tristă, - izolare și închidere în sine, - plâns, - inactivitate, mișcări reduse, - monoideism trist, - dezvoltarea unui delir melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace, - anestezie morală dureroasă, - idei sau tentative de suicid datorită autoagresivității, - bradipsihie, bradikinezie, - voce șoptită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace, - anestezie morală dureroasă, - idei sau tentative de suicid datorită autoagresivității, - bradipsihie, bradikinezie, - voce șoptită, limbaj sărac, mimică tristă. Tulburările afective „în plus”, de factură maniacală -, sau „în minus” - de factură depresiv-melancoliformă, constituie trăsăturile psihopatologice cele mai semnificative și importante ale psihozei maniaco-depresive. Sindromul maniacal sau depresiv poate fi întâlnit și în cadrul altor tulburări psihice, stări toxice, sau neuroinfecții (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înțelegere și definire ale suicidului. Personal am preferat următoarea definiție pe care o considerăm ca fiind mai cuprinzătoare: sinuciderea este actul de conduită intențională, voluntar-deliberată, legat de un motiv exogen (social sau psiho-social) și de o motivație endogenă (psihologică sau psihopatologică), specifice pentru fiecare individ în parte, cu rezonanță ideo-afectivă asupra personalității sale, declanșând pulsiuni autoagresive prin schimbarea atitudinii morale față de sine și față de lume și având ca finalitate întreruperea desfășurării firești a cursului vieții biologice printr-un proces de traumatizare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Starobinski distinge două modele de suicid: sinuciderea morală, din considerente de onoare și demnitate, de conștiință (sinuciderea lui Cato din Utica, Seneca, Petronius); sinuciderea patologică, legată de o cauză morbidă, de regulă pasională (suicidul Ofeliei). Să urmărim în continuare aspectele psihopatologice ale suicidului. Cercetările efectuate de noi ne-au permis să delimităm, două grupe de suicid (C. Enăchescu și A. Retezeanu): 1) Suicidul reactiv exogen, legat de factori și evenimente emoțional-afective cu caracter psihotraumatizant pentru individ, care apar ca niște reacții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
actul auto-distructiv suicidal. Într-un studiu deosebit de amplu consacrat suicidului, W.Poldinger delimitează din punct de vedere clinico-psihiatric trei etape principale în organizarea, desfășurarea și finalizarea conduitei suicidale. Acestea sunt următoarele: 1) Sindromul presuicidar, în care sunt cuprinse totalitatea transformărilor psihopatologice care preced „criza suicidară”, reprezentate prin următoarele aspecte: a) Faza de pregătire care constă din următoarele: - izolarea socială a individului, - o stare de tensiune agresivă, difuză, nespecifică, intrapsihică, - existența unor situații cu rol de „inducție sugestivă” (lecturi literare, filme, emisiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ea este reprezentată prin actul suicidar. Faza de act suicidar constă din următoarele aspecte: - declanșarea crizei sau furtuna suicidară, - comiterea actului suicidar autoagresiv propriu-zis. 3) Etapa post-critică este cea care urmează după „descărcarea tensiunii pulsionale suicidar-autoagresive” și are o configurație psihopatologică specifică reprezentată prin următoarele aspecte: - stare de epuizare emoțional-afectivă, - sentiment de culpabilitate, - sentiment de rușine și regret, - dorința de a ascunde actul comis. Separat însă de aceste aspecte post-suicidare, în cazul în care „pulsiunea suicidară” nu s-a descărcat, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în schema de la pagina 326???. Fig. pg. ms. 326 Idei de suicid Ambivalență Adoptarea deciziei cu trecerea la act Suicid Faza de pregătire Faza de ambivalență Trecerea la act Suicidația Suicidația Traumatizația 28. PSIHOZELE ENDOGENE III (Grupa psihozelor schizofrenice) Cadrul psihopatologic general Grupa schizofreniilor, delimitată astfel de E. Bleuler (1911), reunește afecțiuni psihiatrice grave ale vârstei tinere, care produc o modificare profundă, de durată și cu serioase consecințe pentru personalitatea bolnavului. Cunoscută de multă vreme, în secolul al XIX-lea a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aceeași perioadă, Kahlbaum descrie catatonia și Hecker hebefrenia, pe care le considerau afecțiuni independente. În secolul XX, E. Bleuler (1911) reunește demența precoce, catatonia și hebefrenia în același cadru nosologic al schizofreniilor, recunoscând prin aceasta o unicitate în polimorfismul lor psihopatologic. Chaslin va introduce conceptul de psihoză discordantă, iar Minkowski îi consacră o importantă monografie de ordin psihopatologic. Se consideră că grupul schizofreniilor cuprinde toate cazurile de alienare ale personalității, caracterizate prin tulburarea permanentă și de o severă gravitate a raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
E. Bleuler (1911) reunește demența precoce, catatonia și hebefrenia în același cadru nosologic al schizofreniilor, recunoscând prin aceasta o unicitate în polimorfismul lor psihopatologic. Chaslin va introduce conceptul de psihoză discordantă, iar Minkowski îi consacră o importantă monografie de ordin psihopatologic. Se consideră că grupul schizofreniilor cuprinde toate cazurile de alienare ale personalității, caracterizate prin tulburarea permanentă și de o severă gravitate a raporturilor intelectuale, afective și sociale ale Eului cu ceilalți și cu realitatea. Acest grup de psihoze endogene este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și sociale ale Eului cu ceilalți și cu realitatea. Acest grup de psihoze endogene este caracterizat, în primul rând, prin „delir”, în sensul de „alterare al sistemului realității”, reflectând în felul acesta un anumit tip specific din punct de vedere psihopatologic de „organizare vesanică” a persoanei bolnavului respectiv. În această categorie nosologică sunt incluse două subgrupe clinice: a) Grupa schizofreniilor, caracterizate prin dezorganizarea psihică a personalității; b) Grupa psihozelor delirante cronice, simple sau halucinatorii, fără dezorganizarea psihică a personalității. Așa cum spuneam
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organizare vesanică” a persoanei bolnavului respectiv. În această categorie nosologică sunt incluse două subgrupe clinice: a) Grupa schizofreniilor, caracterizate prin dezorganizarea psihică a personalității; b) Grupa psihozelor delirante cronice, simple sau halucinatorii, fără dezorganizarea psihică a personalității. Așa cum spuneam, elementul psihopatologic comun, al tuturor formelor clinice care intră în acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin dezacordul ideilor, judecăților și sentimentelor unui individ, independent de voința acestuia, în raport cu realitatea logică (H. Ey). Starea delirantă se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
H. Ey). Starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte: dezacordul cu realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini privind modul de interpretare al delirului și anume: a) Delirul este un fenomen psihopatologic elementar, reductibil la o idee, o eroare, un sentiment, o intuiție, considerat ca un fenomen primar ireductibil la o altă tulburare decât cea pe care o reprezintă (K. Schneider, G. de Clérambault). b) Delirul este rezultatul unei modificări globale și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Clérambault). b) Delirul este rezultatul unei modificări globale și complexe a structurii personalității având două aspecte: - o structură de tip negativ (dezorganizarea structurii conștiinței și a persoanei), - o structură de tip pozitiv (trăirea delirantă). Vom analiza în continuare aceste aspecte psihopatologice legate de grupa psihozelor endogene delirante. Cadru nosologic complex și de un mare polimorfism, așa cum spuneam, el cuprinde următoarele aspecte: a) grupa schizofreniilor, b) grupa delirurilor sistematizate cronice, c) psihozele endogene atipice. Schizofrenia E. Bleuler (1911) care a sistematizat și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unificat totodată, care caracterizează persoana umană. Disocierea intrapsihică și starea de discordanță exterioară a bolnavului în raport cu lumea, sunt caracteristici specifice psihozei schizofrenice; fapt care a făcut pe unii autori să o compare, simbolic, cu „o orchestră fără dirijor”. În ceea ce privește manifestările psihopatologice, specifice grupului psihozelor schizofrenice, A. Porot distinge următoarele aspecte, care sunt considerate ca „forme clinice” în acest cadru nosologic: a) Schizoidia reprezintă tipul de constituție mintală realizând terenul predispus, însă neobligatoriu, pentru dezvoltarea clinică a schizofreniei. b) Schizomania este forma
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morbid în ceea ce privește evoluția sa clinică (E. Bleuler). e) Schizofazia este o formă particulară de disociație a limbajului, caracteristică bolnavilor de schizofrenie (E. Kraepelin). f) Schizofrenia este psihoza schizofrenică propriu-zisă, așa cum a fost ea descrisă și sistematizată de E. Bleuler. Aspecte psihopatologice Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște, din punct de vedere psihopatologic, existența a două grupe principale de tulburări, cu valoare simptomatică, în sfera schizofreniei: simptomele esențiale, constante, și simptomele inconstante. 1) Simptomele esențiale, constante: a) Disociația intrapsihică, ce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de disociație a limbajului, caracteristică bolnavilor de schizofrenie (E. Kraepelin). f) Schizofrenia este psihoza schizofrenică propriu-zisă, așa cum a fost ea descrisă și sistematizată de E. Bleuler. Aspecte psihopatologice Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște, din punct de vedere psihopatologic, existența a două grupe principale de tulburări, cu valoare simptomatică, în sfera schizofreniei: simptomele esențiale, constante, și simptomele inconstante. 1) Simptomele esențiale, constante: a) Disociația intrapsihică, ce constă în pierderea armoniei și a continuității oricărei activități psihice în toate domeniile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
negativism, - activitate impulsivă sau stereotipă, - pasivitate, sugestibilitate și mimetism. b) Delir caracterizat prin următoarele aspecte: - incoerență, - organizare paralogică de tipul gândirii onirice, - tulburări de comportament. c) Halucinații auditive, cenestezice sau fenomene de automatism mintal. La cele două grupe de simptome psihopatologice, specifice schizofreniei, mai sus menționate, se mai adaugă și un grup de simptome fizice, din sfera somatică. Acestea au suscitat interesul specialiștilor, dar au generat și controverse, întrucât revelează mecanisme care aduc în discuție relația somatic/psihic în psihopatologia psihozelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]