15,281 matches
-
Iar sentimentele sunt tărâmuri imaginare ale spiralei... Ale cărei spirale?! Simți că ți se încâlcesc circumvoluțiunile. La fel de confuză este și chestia cu mugurii punților dureroase printre care ne regăsim născuți. Culmea era să ne regăsim nenăscuți! Punți dureroase... Muguri ai punților dureroase... Cuvinte frumoase fără nici o semnificație. După încheierea lecturii, ele se evaporă repede din memoria noastră. Ne rămâne, în schimb, pentru multă vreme în minte fotografia de pe ultima copertă. Stilul pret ´ ios in poezie Când vrea să-i spună unui
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Fănică și cam toți știau cu ce scop. Acesta era calm și uimea pe toată lumea prin atitudinea sa, similară cu a ciobanului moldovean din Miorița. Ucraineanul prinde românul ca într-o menghină și-l saltă să-i facă vînt peste punte. Atunci s-a produs minunea. Fănică a scos o sticlă de vodcă și o ținea cu ambele mîini. De patru zile ucrainenii nu mai aveau vodcă și erau bolnavi. Din acest motiv, setea de răzbunare a fost mai mică decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se înțeleg ochii între ei, acolo unde inima se rupe în două părți inegale și fiecare parte râvnește același trup, acolo unde inelarul mâinii stângi se ceartă cu inelarul mâinii drepte de la aceeași Evă, acolo se deschidea hăul. Petru împletea punte din sânge, fire putrede într-un țol de cordele peste lume. Ochiul trupului privește, primește, cerne, reține, oferă; ochiul sufletului, ca un copil mofturos, face valuri în sticla cu lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării imaginii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în inimă. Nici o diferență, scriem cu cerneală sau cu cenușă, citim cu cerneala sau cu cenușa; într-un certificat de deces, semnătură indescifrabilă. Aleluia! Moartea este ultima iubire, intimitatea se așterne cărare, de-a stânga și de-a dreapta drumului,12 punți. La fântâni, se aruncă bani pentru ultima apă limpede; la crucile drumului, pentru ultima incertitudine; la poarta cimitirului, sfântul Petru taie bilete: hai, grăbiți-vă, locurile la fereastră sunt mai scumpe, spectacolul începe, astăzi vizionați un trailer despre cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă în oglinda retrovizoare. Petre, filmul despre un tramvai rupt de pe șine nu-ți justifică intenția de aripă. Până mai sus de tâmplă se întâmplă o trecere. Îngustă e puntea suspendată de cer. Doamne, vorbești de mântuire ca despre un examen de corigență la religie: "Pregătiți o foaie de hârtie, cărțile închise, fițuicile la coș, palmele la vedere!" ...palmele, două cărări paralele unite într-o singură rugăciune, la capătul celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am tămâiat Sfânta Sfintelor din nou, norii prevestesc vreme rea, mâine o iau de la capăt. Acum nu mai sunt singur în biserică. Vă rog, treceți la locurile voastre, vin părinții și găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a mea. Ceea ce am onoarea să vă citesc nu este, deci, o disertație academică, rece, plină de citate; este mai curînd o dramă, dacă putem considera cum sînt înclinat să cred sub un anume aspect dramatic, încercarea de a arunca puntea spiritului peste prăpastia generațiilor și a evenimentelor. Nu voi spune nimic nou. Întrebarea este: Ce mai rămîne viu în Principele, după patru secole? Mai pot avea, oare, sfaturile lui Machiavelli vreo utilitate pentru conducătorii statelor moderne? Valoarea sistemului politic din
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de nume), cînd trec prin fața bisericii, și cînd vin la școală, și cînd pleacă, Își fac cruce! — Da, o să vedem, a zis dînsa, o să vedem. CÎnd l-am auzit pe acel „o să vedem“, mi-am dat seama că rupsesem o punte și că nu se mai putea trece nici Înainte, nici Înapoi. Doamna Șpan Îi știa pe toți, școlari sau nu, care-și făceau semnul crucii În dreptul bisericilor, fiindcă locuia peste drum de ele, lîngă sediul colectivei. Nu avea nevoie de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
camaradului său să-i treacă lui oamenii că-i Îneacă, căpitanul de la Fiume refuzînd, vaporul de porțelan pierzîndu-se cu iuțeală la orizont, iar al emigranților tîrÎn du-se anevoie Înainte, În sfîrșit, dimineața În care călătorii au fost scoși pe punte și li s-a arătat, departe, Înaintea lor, Femeia! Și atunci am Înțeles, dragu’ mamii, că aceea femeie Îi America. Bucuria piciorului pus pe uscat a fost urmată Îndată de uimire: insula Ellis nu le deschidea larg poarta de intrare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
treizeci și un pic de ani. Simțeam că mă Încălzește tot Richi a mea, cea de la joacă, la fel de pură ca lumina unei veri de altădată. Mă impregnasem de tran sparența acelor zile pentru totdeauna. În patul ei larg cît o punte de corabie, i-am intuit pînă la urmă și Înălțimea. Nu crescuse mai Înaltă decît mine, așa cum Îmi păruse În cizmele cu tocuri pe drumul spre casă, nici măruntă nu mai era ca În copilărie, după cum mi-o Înfățișa retina
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fără a zări nimic În jur, s-a simțit luată pe sus, săltată ca pe un fel de butoi pe care blestemata aia Îl căra În spinare și purtată astfel cu iuțeală prin păduri, prin hățișuri pline de spini, peste punți și peste rîuri. Ședea ca pe o saltea de vînt pe butoiul ăla zburător și se temea, nu că va pica de acolo, ci că i se vor amesteca drumurile, că nu le va mai putea despleti ori că necurata
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fi Înjurat-o, nimerise În plin și mă trezise din visare. M-am pus cu burta pe carte. Mi-am activat franceza pe care o stăpîneam destul de bine și am Învățat singur engleza. La școală nu o studiam. Refăceam astfel punțile cu instructajele mamei Floare și am putut să mă prezint la examene la franceză și engleză. Moșu’ Ioan n-a apucat să mă vadă. La cîteva zile după ce mă scuturase, a căzut ca secerat pe coridor, sub o fereastră a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu documentul originar În America vreo fiică ori vreo nepoată de a lui. Era În 1924, anul Întoarcerii Pomenilor de la București și al reformei agrare ajunse În ținutul Sătmarului. Odată cu cardul de identitate dispărut al Mariei, se tăia și ultima punte de legătură cu America. Cetățeana statului Illinois se dizolva În masa țăranilor României Mari, cale de Întoarcere nu se mai arăta cu putință. Era asemenea captivității pe altă planetă, cînd navele cu care ai ajuns acolo ți se defectează la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ființă de lumină ademenitoare care te tot Îndeamnă să treci dincolo... Persia lui Zarathustra pretinde că lumina aia e de fapt o fată de o frumusețe răpitoare, cu toate florile seducției În floare, chemîn du-te la ea peste o punte cît tăișul de sabie ce despică aerul de deasupra abisului. Iar lumina aceea Încarnată În femeie te ispitește, o simți că te așteaptă, te iubește. Pe unii lama spadei nu-i taie și, cu tălpile zdrențe, ajung de cealaltă parte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
decât lucrurile pământești; cei care locuiesc deasupra cerurilor pot cunoaște ceea ce se află deasupra cerurilor” - IV, 21). Din această perspectivă tragic-agnostică, viziunea capătă o importanță considerabilă. Numai prin revelație omul ajunge să prindă ceva din misterul divinității. Revelația creează singura punte între „jos” și „sus”, între pământ și cer, între contingență și transcendență. Numai revelația dă sens, structurează într-o „logică fulgurantă” haosul epistemologic în care ne aruncă evenimentele istoriei. Punctul de întâlnire a celor două lumi este Judecata finală. Atunci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe, sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
om valorează mai mult decât o oaie! Prin urmare, este permis să faci bine în zi de sâmbătă!" Atunci, așa cum vă spun, eram numai iubire. Nu mai știam nici cine sunt, nici unde sunt între El și mine era o punte de iubire, o mare de iubire, iubirea curgea ca lumina și știam că iubirea aceea n-o să se sfârșească niciodată. Când mi-a spus: "Întinde-ți mâna", așa am făcut. Am auzit pe urmă strigatele celor din jur, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
începea el singur să povestească. Și nu știu cum, dar parcă vedeai de-adevărat tot ce spunea: tot uitându-mă la el, eu chiar văzusem cum era palatul zmeului, cu cerul roșiatic (de la flăcările pe care le scotea pe nas zmeul), cu punți și poduri arcuite, albăstrui-cenușii, care se risipeau la fiecare pală de vânt și se închipuiau la loc, cu altă formă erau din cenușă, nu ?! -, copaci tăcuți și negri, prin care vântul nu foșnește și care niciodată nu dau flori (doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce spune el ?! "Maria, Maria, ai înțeles până la urmă ! Uite, și chipul tău dăruiește lumina !" Nici nu a plecat și mi-e dor de el. Sigur că-mi e dor de el și o să-mi fie mereu. Dar dorul e puntea noastră de lumină spre inima iubirii. Fiecare cu puntea sa de lumină. Și doar fiindcă nu știm unde duce puntea asta de lumină îi spunem "dor", de la "durere" și mâhnire și despărțire... când ar trebui să-i spunem : Bucurie, Bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Uite, și chipul tău dăruiește lumina !" Nici nu a plecat și mi-e dor de el. Sigur că-mi e dor de el și o să-mi fie mereu. Dar dorul e puntea noastră de lumină spre inima iubirii. Fiecare cu puntea sa de lumină. Și doar fiindcă nu știm unde duce puntea asta de lumină îi spunem "dor", de la "durere" și mâhnire și despărțire... când ar trebui să-i spunem : Bucurie, Bucurie, Bucurie. Fiindcă El ne știe pe fiecare, pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mi-e dor de el. Sigur că-mi e dor de el și o să-mi fie mereu. Dar dorul e puntea noastră de lumină spre inima iubirii. Fiecare cu puntea sa de lumină. Și doar fiindcă nu știm unde duce puntea asta de lumină îi spunem "dor", de la "durere" și mâhnire și despărțire... când ar trebui să-i spunem : Bucurie, Bucurie, Bucurie. Fiindcă El ne știe pe fiecare, pe nume, și ne strigă pe fiecare, pe numele nostru adevărat. Și ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici nu pescuiesc... Cum mă uitam așa la el, s-a întors spre mine. Din spatele lui, deasupra mării, răsărise luna. Nu-i vedeam chipul, dar în jur lumina se făcuse argintie și până la capătul mării se țesea pe valuri o punte de raze. Fără să-l fi întrebat ceva, începu să vorbească: Știu, ți-e dor de ai tăi... Uite, am să-ți spun ce am auzit când eram doar oleacă mai răsărit ca tine... Abia scăpasem cu tatăl meu (ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]