8,125 matches
-
sute de pula. CAPITOLUL ȘAISPREZECE Familia Domnul J.L.B. Matekoni era conștient de faptul că stătea chiar sub o creangă de salcâm. Se uită în sus și, pentru o clipă, văzu în cele mai mici amănunte conturul frunzelor proiectate pe cerul pustiu. Chircite din cauza căldurii de după-amiază, frunzele erau ca niște mânuțe împreunate într-o rugă; o pasăre, o coțofană oarecare, slinoasă și ca vai de ea, era agățată ceva mai sus pe o cracă, cu ghearele bine fixate, aruncând săgeți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se repetase și albastrul celui mai mare ocean Începea să se murdărească din pricina petelor maronii ale bancurilor de sepii care, pe neașteptate, Într-o nestăvilită explozie de viață, se nășteau În apropierea insulei ce se distingea acum, neagră, sălbatică și pustie, dedesubtul aripilor lui mari. Acolo era locul lui, iar el știa asta. Patria albatroșilor uriași; locul unde se năștea, iubea și murea pasărea care domnea asupra mărilor și În fața căreia pescărușii, pelicanii americani, fregatele, bâtlanii și corbii-de-mare nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acolo, naufragiat voluntar și pustnic fără credință, să conviețuiască pentru totdeauna cu focile, albatroșii și șopîrlele. Iar acum, patru ani mai tîrziu, se putea așeza În tihnă, la ceasul amurgului, să-și contemple regatul: o insulă vulcanică mică, stîncoasă și pustie, fără un copac care să dea o umbră cît de cît decentă, fără izvoare de apă dulce sau fîntîni; loc de Împerechere și cuib scandalos al tuturor păsărilor marine din Pacific, alcov al lupilor-de-mare care-și făceau siesta cu sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
supărîndu-se și luptîndu-se pentru un centimentru din abrupta stîncă linsă de mare, Într-un gregarism absurd fără nici o explicație logică, de vreme ce la doar cinci metri mai Încolo, o altă stîncă, la fel de abruptă și de scăldată de mare, era cu desăvîrșire pustie. Nu reușise niciodată să priceapă, În pofida faptului că petrecuse ani Întregi cercetîndu-le, de unde venea această dorință nemăsurată de a Împărți un spațiu care nici măcar nu era același În fiecare zi și de ce dintr-odată, În perioadele de reflux, absolut toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trecu. Văzu două vapoare, baleniere probabil, care treceau În larg și un al treilea, care după toate probabilitățile era un vas ușor de pirați ce ancorase În golf pentru a depozita iguanele și broaștele-țestoase uriașe În fostele lui peșteri, acum pustii. Oberlus Își căută refugiu În adîncul pădurii de cactuși, dar Își dădu curînd seama că aceasta nu mai era o ascunzătoare sigură și nimerită, iar cînd vocile se Îndepărtară și ieși În sfîrșit din adăpostul lui, Îndurerat de nenumărații spini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu avea nici măcar noțiunea existenței acelei insule pierdute. Dar asta era Încă departe, după cum știa foarte bine. Avea nevoie de oameni și de arme, ca de altminteri și de o șiretenie ieșită din comun, pentru a transforma acea stîncă mare, pustie și găinățată de păsări Într-un refugiu inexpugnabil; un bastion cum fusese, la vremea ei, Insula Tortuga, care știuse să respingă flotele cele mai puternice. Apoi Își contempla armele - un vechi harpon de balenieră și două cuțite ruginite - și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Efectul cutremurului marin a fost, fără Îndoială, infinit mai devastator decît seismul care-l provocase, iar cînd, după retragerea apei, Oberlus se ridicase foarte Încet pentru a contempla neîncrezător amploarea stricăciunilor, Înțelese că acel loc nu fusese o adevărată insulă pustie pînă În noaptea aceea. O lumină roșie, ireală, Îndepărtată și străină scălda totul, Înfricoșător incendiu ce se Întindea, pare-se, la linia orizontului, spre nord-est, și din al cărui centru se Înălțau enorme limbi de foc și bucăți incandescente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
facă dragoste cu vărul Roberto. Însă acum da, singură În peșteră, recunoștea timbrul acelui glas, care nu era, cum crezuse ea mereu, vocea care o Împingea spre libertate, ci aceea din pricina căreia se trezise Înlănțuită astfel, În inima celei mai pustii insule și În puterea celei mai respingătoare creaturi care existase vreodată. Sau poate era vorba despre o pedeapsă? Poate că cerului nu-i ajunsese cît se pedepsise ea singură pentru a fi disprețuit șansele de a fi fericită care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în jurul lui, încît fără nici o explicație i s-a făcut frică. Nu era un speriat, dar să ți se pară că ești singurul om viu într-o așezare în care nimic nu mișcă în afara cîinilor, și cîinilor le plac locurile pustii, nu era chiar de nebăgat în seamă. A luat-o pe mijlocul drumului, stîrnind praful din ce în ce mai gros, mai moale, mai alb. "Doamne, dacă plouă te îneci în noroi." Probabil nu ploua decît foarte rar și de aceea nu catadicsiseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de prinț din Germania, încuietoarea magnetică, acționată cu electricitate. Era de fapt singura folosire a electricității în Vladia și asta datorită faptului că prințul adusese în Vilă bateria de pornire a avionului său, care rămăsese să ierneze sus, pe platoul pustiu, unde vara mirosea a pelin. A intrat și a încercat să se scuture de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
clipă a încetat să se gîndească la ea ca la o femeie. Ce-i drept, e drept, pînă atunci i se mai întâmplase. Cîte nu se întîmplă în mintea unui bărbat care trăiește singur cuc într-o casă mare și pustie cum era postul de jandarmi din Vladia? Pomenirea tot mai insistentă a suferințelor prințului, după cum spunea K.F. nu trecea săptămînă să nu aibă o criză de isterie, e drept fără mare scandal, mai trîntea cîte un scaun, spărgea o oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în vremea asta servitorii fură, neamurile se încaieră, gardul se rupe, podul e gol, în bătătură cresc bălării, iar noi continuăm să umblăm ca somnambulii, copleșiți cu totul de fericirea ce ni s-a dat. O să ne trezim cu casa pustie și o să ne moară pruncul de foame, nespălat, nealăptat, pentru că nimeni nu și-a venit în fire și de bucurie își dau cămașa de pe ei fără să vadă că pe la porți, pe la ferestre, se înghesuie tîlharii, șnapanii, escrocii, vrăjmașii. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru‑i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. Până și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întâmplase ceva Într‑acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
urs ori Îți apar doi tâlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlântă țevile puștii În piept, luând el cârma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr‑o pușcă de vânătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul când trecuse de pe macadamul arădean pe un drum bolovănos. Abia atunci fusese proba adevărată, nu mai lovise În gol. Ridicase o dată mâna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
săi, ar fi fost văzut Într‑un cartier praghez rău famat (În perioada În care Își constituia codexul moral) nu putea fi taxat o atitudine scandaloasă care ar fi venit În contradicție cu principiile sale expuse În lucrarea Vara și pustie. „Arta e cunoaștere, iar cunoașterea e asexuată, cu alte cuvinte «amoral㻓, citează Franckel o aserțiune a lui Haas. Învățatul Ben Haas, care era Îngemănarea poetului cu moralistul, două vocații contradictorii, se va strădui așadar, ca acea cunoaștere asexuată a artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tânărul, Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de când Îi picase În mână o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e „asexuată, deci amorală“, numai că nu putuse afla acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucât abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină care se Întemeia pe morală, putea provoca, ajungând În mâna unui ins imatur, tot atâta rău, pe cât bine (căci, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
la nici o Întrebare disimulată a Maestrului - să facă un hasidic (cuvânt ce semnifică instruire, inițiere, umilință) dacă nu cumva putea fi vorba de o pornire inconștientă de parodiere a lui Pigmalion, după cum crede Franckel. Tânărul va admite că Vară și pustie i‑ar fi dat forța morală de a frecventa casele de toleranță, socotind că era vorba doar de un „act experimental“, conștient fiind că acel „act experimental“ nu avea nici o valoare În sine dacă nu era pus În slujba actului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu‑i mai rămânea altceva de făcut decât să se retragă. Acel ultim cuvânt părea Însă să aibă un anume tâlc, poate chiar o semnificație nefastă față de cel din Vară și pustie. (Dacă nu te hazardezi să Îmbini cele două forțe contradictorii, cea morală cu cea poetică, atunci retrage‑te. Cultivă‑ți grădina cu varză, iar trandafirii Îngrijește‑i doar În cimitir. Pentru că trandafirii dăunează sufletului.) Cel căruia i se spunea Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
țărm, unde războinicii lui Roonuí-Roonuí debarcară și luară pozițiile adecvate pentru a putea respinge un eventual atac. Două iscoade pătrunseră printre copaci, și nimeni nu se mișcă de pe postul lui până când acestea nu se întoarseră, asigurându-i că insula era pustie. Din acel moment, Miti Matái îl lasă la comanda pe Roonuí-Roonuí, în virtutea unei tradiții seculare, care stabilea că, în orice situație, puterea trebuia să se afle în mâinile celui mai competent în domeniul respectiv. Și de această dată se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se întâmplă destul de rar că un bun navigator să fie nevoit să recurgă la asemenea trucuri, căci chiar și un ocean atât de întins precum Pacificul de Sud, care pentru majoritatea marinărilor de pe alte meleaguri nu era decât o întindere pustie de ape, pentru polinezieni reprezenta un loc în care, în condiții normale, se puteau orienta fără prea mare dificultate. Aceasta se explică prin faptul că, în timp ce pentru alți marinari o insulă nu reprezintă altceva decât o bucată de pământ, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița pierdută în mijlocul oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula nu se găseau decât stânci, nisip și tufișuri, asta în afară de recifele de coral, care puteau perfora carena groasă, de lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apropiau, si, cum animalele domestice fuseseră deja mâncate, iar bărbații și femeile de pe Marara aveau ordine foarte stricte să nu scoată nici măcar un cuvânt, din acel moment nu se mai auzi nici cel mai mic sunet nepotrivit pentru o insulă pustie și solitara, aflată în mijlocul oceanului. Cât era încă noapte, iar navele dușmane se găseau la o milă și ceva depărtare, Navigatorul-Căpitan le dădu voie să le urmărească, si nu puțini au fost cuprinși de fiori văzându-le cum se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana, atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În acest caz, misiunea lui era pe cât de simplă, pe atât de primejdioasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua cu tine? Să zicem că hrana și apa ți-ar fi asigurate sau cel puțin așa crezi. Să zicem că nu poți lua decât o valiză pentru că o să fiți o grămadă, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]