2,010 matches
-
râs de câte ori ne dădea prilejul. Și acesta se ivea deseori, mai curând chiar decât așteptam. Necazul cel mai mare i-l provocam profesorului când, de câte ori nu-i reușea câte o experiență și se scuza, invocând diferite motive, noi îi spuneam, rânjind binevoitori: ― Să-l chemăm pe domnul Eduard, don' profesor! El se-nroșea și ne-arunca niște priviri asasine, la care noi răspundeam cu surâsuri angelice! . . . . . . . . . . . . . . . . . Glasul tăios al profesorului mă trezi brusc din reveria în care căzusem. Îmi aminteam de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
unor formule, ne-a cerut să descompunem în valențe, și-n sfârșit ne-a spus: ― Este adevărat... știți toată materia anului... amândoi aveți media generală... "suficient"! ― Vă mulțumim, don' profesor! ― Vă rog stăruitor, însă, părăsiți sala imediat! Nu de alta, rânji el, dar acum știți atât de bine, încît s-ar putea să fiți ispitiți să suflați colegilor de la tablă! Când am ieșit pe sală, Moscu m-a tras de mânecă și mi-a spus confidențial: ― E, cum îți explici tu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Lenorei îi fugea în noaptea transparentă din conștiință, fără să-i poată suprapune alta. - Cum se poate! exclamă Mini. - Vezi bine că pe Hallipa îl iubește! Ba chiar peste măsură! A fost un accident! se grăbi Lina. - Vezi Paul Bourget! rânji Nory. Trăsura încetini așa de tare, încît băgară de seamă. Le fu frică. Moșul uitase caii și întors cu totul, asculta. Când prinseră de veste, dete un bici. Tăcură, firește. ..Drama Castelului", nelămurită încă, preocupa acum pe Mini cu misterul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Cerșetorul se gândește o clipă. — Da, poate, spune el în cele din urmă. Ai dreptate, te-am mințit. — Vezi! exclamă Pran victorios. — Pe de altă parte, meditează acesta, poate că te mint abia acum. Ce spui? — O, nimic. Filosofam. Cerșetorul rânjește, arătându-și gura știrbă, în care se mai află, pe alocuri, câte un dinte stricat. Deși strigă, apoi încearcă să-l ademenească, Pran nu mai scoate nimic de la el. Cerșetorul își scarpină bubele. Își culege păduchii din părul spălăcit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nababului, domnește disperarea. Este prea târziu acum. N-au cum să-l mai facă pe Privett-Clampe să le susțină cererea. Firoz va deveni moștenitor, iar viitorul se va transforma într-o oroare europeană de linii de producție și mutre care rânjesc tâmp. Diwan-ul nu se poate controla și-l pocnește pe Pran peste gură, rupându-i buza. Pran se întinde pe podea în încăperea barocă, urmărind picăturile de sânge care se preling sub capul său. În palat, prietenii fac orice pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
profund, iritant. Un urlet. Speriat, realizează că se află în fața a doi tigri, în cuști. Se uită leneși la el cu limbile scoase și ochii apoși, abia îi înregistrează prezența. Se întoarce spre fotograf în căutarea vreunei explicații. Toți bărbații rânjesc la el de parcă a picat direct în mijlocul unei farse. — Când vin englezii la vânătoare, râde fotograful, e mai bine să nu lași unele lucruri la voia întâmplării. Unul din trib înaintează spre cușcă, vâră mâna printre bare și mângâie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îmbrâncită de credincioși, care cufundau idolii imenși Ganesha în mare. Intrase în sanctuarele templelor, încercând să deslușească în întuneric formele mânjite cu ghee ale zeităților. Într-un an, în timpul sărbătorii Holi, Andrew ieși în curte și-și înfruntă nevasta care rânjea la el, cu hainele murdare de vopsea. Ai devenit una de-a lor, strigase el. Te-au atras în noroiul lor. Pentru ea, totul ținea de magie. Lumea nouă pe care o descoperise, era plină de secrete. Instinctele o împinseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vei auzi așa ceva! Jonathan îi aruncă o privire lui Star. Ei nu-i pasă de nici unul. Stă în drum și face cu pantoful care i-a mai rămas, semn la mașinile care trec. Când se întoarce, îl vede pe Selwyn rânjind batjocoritor. — O să fii dezamăgit. — Ce vrei să spui? — Din cauza ei. — Ține-ți gura, Selwyn, strigă Star. Un taxi oprește lângă ei. Ești un porc, zice ea și urcă. Jonathan face gestul de a o urma. — Du-te, strigă Selwyn după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așa ceva. Vorbește din experiență. Piesa sa se pune în scenă la Londra și invidia care cuprinde societatea dramatică a universității este violentă și distrugătoare. Când o revistă studențească publică o caricatură cu el într-o cratiță înconjurată de canibali care rânjesc, îndoielile lui Jonathan dispar. Este celebru de acum: „Filfizonul Bridgeman din Africa, iubit și explorator“. Decupează caricatura și i-o trimite lui Star, care îi răspunde că i-au făcut nasul prea mare. Se apropie ziua când o va conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este lovit la fund cu racheta, sub privirile amuzate ale celorlalți. Omul sare comic încoace și încolo, rugându-se incoerent. Membrii clubului ies să vadă de unde vine zgomotul și Jonathan se trezește făcând parte din cercul de indivizi sălbatici care rânjesc văzând mutra servitorului nedumerit. Face un pas lateral să-i permită lui Famous să scape. — Bună seara, tuturor, zice bărbatul cu mustața roșiatică și un accent londonez, care provoacă o grimasă momentană pe chipul profesorului. Cred că voi sunteți „ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
simplu canal, care curge leneș între malurile încărcate de copaci. Din când în când, trec pe lângă sate, unde copiii tulburați vâslesc spre ei cu pirogile sau fac salturi de pe diguri improvizate. După cum se vede, curând vom vedea canibalii, zice Marchant rânjind spre Jonathan. — De fapt, Fotse sunt fermieri, îl potolește Morgan. — Așa ți-au spus, nu? Te-au păcălit. Sunt convins că în spatele nostru își fierb bunicii în oale. — Ei, nu chiar.... zice Morgan, apoi tace, văzând că gluma nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lovesc de armura lor magică. Ridică brațele apoi le lasă să cadă, răsucind și ciopărțind. Lamele se lovesc de os, despicând tendoane și înflorind intestinele prin șorturile kaki și de acolo pe genunchii scurtați și umflați.Vede capul lui Gregg rânjind deoparte în cenușă. Profesorul simte acel lucru care nu-i amintește de nimic, în timp ce craniul său despicat dă la iveală creierul și fața îi este terciuită, greu de recunoscut. Gittens imploră, Morgan se uită batjocoritor și Marchant înjură, în timp ce sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-va mangrove în solul pierdut. Coboară-ți privirea la muza mea tâmpă Ce zace uitată, răpusa de vin. Rămas-a pe dânsa doar blana cea scumpă Primită de dar la schimb cu festin. E ziuă, e noapte, cine mai știe? Rânjește-n perete cadranul pervers, E plină natura de dor de beție înec deznădejdea în vers după vers. Degeaba-mi cutreier în zare privirea Nici urmă, nici geană de vreun curcubeu, E plină carafa, mi-e ochi fericirea Și-mi plouă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
îl țin așa multă vreme. Oftează și se trage înapoi ca să mă privească. Mă întind după cearșaf pentru a-mi acoperi sânii expuși. Lasă-l, zice el trăgând de cearșaf. Îmi place ce văd. — Și condamnarea mea la moarte? El rânjește sarcastic: — Vei avea șansa să trăiești, dacă mă vei ajuta să dorm bine noaptea. Lumina soarelui se strecoară în camera întunecată a inimii mele și zâmbesc. — Zâmbetul s-a întors! țipă el fericit, ca un copil care descoperă o stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în conștiința noastră. Fiindcă abia ieșiți dintr-un deceniu în care ne-am afirmat luptând uneori lipsiți de cele mai elementare arme împotriva spiritului primar și demagogic, care se lăfăia agresiv și pusese stăpânire pe multe poziții cheie, de unde pândea rânjind cu cinism manifestarea creatoare, am intrat în altul, în care pe lângă continuitatea pe care o aduceam cu literatura dintre cele două războaie ― și nu e cazul să citez aici reușitele reveniri ale unui Arghezi, Camil Petrescu, M. Sadoveanu (nu Mitrea
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
pentru ca omul din fața mea nu m-a cruțat nici el și mi-a spus crude adevăruri, când existau suficiente motive să mă copleșească cu elogii, cum tăcuseră alții. ― Să știi, i-am spus eu la urmă, că mi-ai dat, rânjind, prețioase sfaturi. Păstrează-ți rânjetele pentru amicii dumitale, cărora sânt sigur că o să le povestești cu lux de amănunte cum a decurs întîlnirea, iar eu o să-mi păstrez sfaturile, care n-ar fi stricat să fi ieșit din alt cap
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
frigul clanței când rebegitul tată bătea în geam în viscol să i se deschidă ușa mai repede ne face parcă să-l vedem aievea pe marele Iancu cu mustața zbârlită de furie, năvălind pe ușă și strigînd: imbecilule! Iar fiul rânjind. Aici d. Șerban Cioculescu nu trebuie să fie indignat, dacă a fost, fiindcă amintirea e de preț. Cumințenia lui Luca Ion nu ne-a lăsat o amintire ca aceasta atât de vie despre tatăl său. Nu, viața lui Mateiu I.
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
văzînd cu ochii. Minunîndu-se de puterea excavatorului oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
țăran, propriul său fecior, venise asupra sa cu vorbe de această teapă. Faptul îl depășea. Amețise. Bătute pe muche, la Neculai Bicleanu echipa a stat trei ceasuri din lumina iernii. Bătrînul alterna muțenia cu un clătinat din cap după care rînjea cu dinții albi. Nu poftise pe nimeni să șadă, dar nici nu dăduse pe nimeni afară. Era ceva înfricoșător în purtarea lui de animal încolțit în vizunie. Cînd și ultimul dintre lămuritori obosi, din odaia alăturată țîșni inspectorul. Pesemne șezuse
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
se pierduse În spatele șirului de duzi de pe marginea drumului nu s-a auzit nici un zgomot. Și pe urmă i-a găsit pe ăia doi tăntălăi cu ochelari fumurii să vorbească tare și să spargă liniștea. «I-am tras-o!» a rânjit unul; și-a pus palmele pe ceafă, s-a Întins pe spate de era să frângă scaunul. Ălalalt a căscat gura a mirare. A Înghițit În sec. I se beliseră ochii din cap ca la melc. «Minți, du-te dracului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prețul mic. Casa, În loc să fie așezată, ca și celelalte, la drum, se afla tocmai În fundul curții năpădite de nuci bătrâni și abia se zărea printre rugii de zmeură crescuți anapoda. Dacă te uitai cu băgare de seamă, căsoiul părea că rânjește, așa cum i se strâmbase streașina acoperișului Înverzit și Înnegrit de mușchi. Orășeanul nu știa ori nu lua În seamă cele ce se șopteau: casa era un sălaș al Morții. Nimeni nu era Îndreptățit să-i tulbure odihna. Podul, În loc de porumbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de trunchiul salcâmului; ochii se holbau Îngroziți la inima ce țâșnise pe gură; de capătul subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de ploi și de soare, rânjea casa. În alt rând, pe Plocon se ivi un chip bărbos, vesel, dar și nedumerit. Omul ședea la o masă Încărcată din belșug și Înălța bucuros către nu se știe cine o damigeană Îmbrăcată În răchită Împletită. În jurul lui ploua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se terminau cu copite, cozile lungi aveau vârfuri de săgeți, În mâinile cu gheare fioroase și ascuțite țineau furci cu trei dinți și mânau cu ele spre niște focuri mari o ceată de păcătoși despuiați și cu fețele Îngrozite. Dracii rânjeau cu răutate, Își arătau colții de sub râtul de porc; aveau bărbi negre și coarne de țap. Unuia pictorul Îi făcuse și o puțulică nerușinată de care noi, băieții, făceam haz și cu care necăjeam fetele când le puneam să Întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căci nu s-a obosit să caute și alți vinovați. Și rău a făcut, căci ar fi scăpat, poate, de pușcărie. Era prin august, când muncile agricole intrau Într-un soi de pauză. Țăranii mai răsăriți plecau la băi (hai, rânjește!) aproape pe degeaba, În niște stațiuni (de care nu auzise nimeni) pentru lucrătorii și pensionarii CAP. Soldații veniți să ajute la recoltarea grânelor de pe ogoarele patriei plecau și ei În permisii. Aici s-a Întâmplat nenorocirea. Comandantul detașamentului de camionagii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Directorul ceruse ajutor de la bărbații din cancelarie, el fusese primul care se oferise, chiar Înaintea mea și a lui Hristu - oameni obligați de nenorocitul sistem să ne punem, dezinteresat, la dispoziția obștii. Nici n-apucaserăm să deschidem gurile și să rânjim către Director cu bărbăție și seriozitate, așa cum șade bine unor oameni responsabili, că Dordonea se și repezise, cu Încântare aproape și cu nerăbdare În glas: „Eu merg, tovarășu’ Director!”. L-am Înjurat În gând că ne cam luase fața, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]