1,313 matches
-
olandezul. După aia, cu banii în buzunar..." Hotărî să fie prudent. N-avea voie să comită cea mai mică eroare. Înțepeni în fotoliu ancorîndu-și degetele ca niște căngi în brațele acoperite de o husă de creton. Matei, negru de furie, răcnea cu spume la gură. ― Idiotule! Cum i-am omorît? Își întinse palmele goale: Cu ce? Explică-mi, cap de bou! Cum?! Popa tresări. Nimeni nu-l insultase vreodată. Nici chiar în liceul militar. Își strânse buzele subțiri. Avea să țină
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
M-a repezit. "Nu meriți", mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. "Cu mâna mea te omor, nemernicule", răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă bucățile fotografiei rupte, s-a trântit pe un fotoliu și a început să plângă. Îmi era milă de el, dar îl și uram în clipa aceea fiindcă pentru mine, știam, n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit, a început să răcnească: "Ajutor! Daniel, ajută-mă!", dar eu nu eram atât de beat încît să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi intervenit Profetul. Încruntat, acesta s-a apropiat lipăind cu cizmele lui uriașe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trecuseră foarte aproape de mine, în mod normal ar fi trebuit să mă observe. Alt val a izbit barca din nou. Și din nou m-am prins cu disperare de marginea ei ca să nu mă răstorn. "Ajutor! Ajutor!" am început să răcnesc, dar strigătul mi-a înghețat pe buze. Tocmai atunci șalupa trecea prin dreptul meu și l-am văzut în cabină pe Mopsul rânjind. Nu mai era nici o îndoială, mă văzuseră, dar în loc să mă salveze, vroiau să mă omoare. Șalupa se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci vocea. "Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau", am răcnit cât am putut. ― Daniel, ce e cu tine? Am deschis ochii. Lângă patul meu se afla Dinu, care aștepta să mă trezesc. ― Ce s-a întîmplat, Dinule? l-am întrebat după ce m-a consultat. ― Nimic deosebit, m-a liniștit el
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învîrt ca un cal de moară prin cameră, mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sau false, asupra epidemiei. Se spunea, de pildă, că în centru, într-o dimineață, un om prezentând simptomele ciumei și în delirul bolii se repezise afară, se aruncase asupra primei femei pe care o văzuse și o strânsese în brațe răcnind ca avea ciumă. ― E în regulă ! observă Cottard, pe un ton binevoitor care nu se potrivea cu această afirmație, o să înnebunim cu toții, asta e sigur. Tot așa, în după-amiaza aceleiași zile, Joseph Grand îi făcuse până la urmă destăinuiri personale doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
În curând ieși din mulțime un tânăr, ca un Venus portocaliu din apă, ridicat de o mână invizibilă până când fu în stare să stea în picioare și să-și rostească discursul, într-un echilibru fragil, pe umerii cuiva. Pe când tânărul răcnea în portavoce, Guttman trase concluzia că era un orator fără experiență, care nu știa că, atunci când beneficiezi de amplificare, nu e nevoie să țipi. Zâmbea, amintindu-și de tinerețea sa, și îi trecu prin minte un gând optimist. Mișcarea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Street. — Ăla? spuse el. Nu-i decât Timmy. — Timmy? întrebă supărat Ignatius. Îl cunoști? — Desigur, răspunse tânărul cu o voce grea de plictiseală. E unul dintre cei mai buni și mai vechi prieteni ai mei. Nu-i nicidecum marinar. — Cum? răcni Ignatius. Vrei să spui că-i numai costumat ca membru al forțelor armate din această țară? — Nu-i singura lui costumație! — Iată un lucru extrem de grav. Ignatius se încruntă și eșarfa roșie de satin îi lunecă peste șapca de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
grăbit să ne facă să ne simțim În ambianța cuvenită, spunînd că se bizuia pe noi pentru ca creștinismul să rămînă fermentul lumii moderne. Ne-a citit extrase din prima epistolă a Sfîntului Petru: „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să Înghită. Fratres, sobri estate et vigilate!“. Reverendul Părinte Jean Buzelet era un tînăr iezuit eminent, venit special de la Paris pentru a ne edifica pe noi. Scrisese mai multe lucrări de spiritualitate și așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ă Îl căutăm pe băiat, Dmitri. Chestiuni de poliție. Eu sunt magistrat investigator. Acest domn este locotenent de poliție. ă Ce a făcut, țigănușul? ă Spunei că vrem să îi dăm premiul. Din partea Țarului. Portarul se încruntă și apoi strigă răcni 'Dim' fără să-și ia ochii de la Porfiri. Într-un aparte lui Salitov, Porfiri murmură: ă Te rog, Ilia Petrovici. Ține minte că este doar un copil. Salitov slobozi o privire de insultă uimită. Nu avem ce cîștiga dacă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna mea te omor, nemernicule”, răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă bucățile fotografiei rupte, s-a trântit pe un fotoliu și a început să plângă. Îmi era milă de el, dar îl și uram în clipa aceea fiindcă pentru mine, știam, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit, a început să răcnească: „Ajutor! Daniel, ajută-mă!”, dar eu nu eram atât de beat încât să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi intervenit Profetul. Încruntat, acesta s-a apropiat lipăind cu cismele lui uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trecuseră foarte aproape de mine, în mod normal ar fi trebuit să mă observe. Alt val a izbit barca din nou. Și din nou m-am prins cu disperare de marginea ei ca să nu mă răstorn. „Ajutor! Ajutor!” am început să răcnesc, dar strigătul mi-a înghețat pe buze. Tocmai atunci șalupa trecea prin dreptul meu și l-am văzut în cabină pe Mopsul rânjind. Nu mai era nici o îndoială, mă văzuseră, dar în loc să mă salveze, vroiau să mă omoare. Șalupa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci vocea. „Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau”, am răcnit cât am putut. — Daniel, ce e cu tine? Am deschis ochii. Lângă patul meu se afla Dinu, care aștepta să mă trezesc. — Ce s-a întâmplat, Dinule? l-am întrebat după ce m-a consultat. — Nimic deosebit, m-a liniștit el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învârt ca un cal de moară prin cameră, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
voce cîntată: — Ce faci tu pentru mine, fac și eu pentru tine! Toată lumea spune În cor: — Ce faci tu pentru mine, fac și eu pentru tine! CÎteva voci cu multiple accente repetă: „FACȘIEUPENTRUTINE!“ Mai multe voci: „CEFACITUPENTRUMINE!“ RÎsete, aplauze. Milena răcnește din primul rînd: „FAOCUMINEBABY!“ iar Tiffany: „TRAGEMIOTRAGEMIO!“ Alții strigă doar: „NUTEOPRI!“ Încrederea În sine a luat o turnură erotică nu În Întregime neplăcută. Mulțumit, Wakefield Își ia poemul de la capăt: — Fiecare casă găzduiește un dictator demolator intern un zeu domestic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ajungă la maică-sa cînd dubele poliției, scrîșnind din pneuri, apar de după colț. Trupele de poliție se revarsă din dubițe, cu scuturi și bastoane și Încep să Încarce protestatarii În mașini. Susan o apucă pe Tiffany de mînă și Îi răcnește lui Wakefield ceva cu „nu pot veni la cină“ și „cauțiune“ Înainte de a o porni În fugă spre parcare, urmată de Milena care aleargă cu greu pe pantofii ei cu tocuri Înalte. Wakefield și Doris se Învoiesc asupra unor cîrnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Înconjurat de munții deșertului și decide să ia prînzul la hotel. Un panou din hol anunță reuniunea unei familii mexicane de pe ambele părți ale graniței: Hernandezii din America sînt gazda Hernandezilor din Mexic și majoritatea neamurilor sînt deja În restaurant, răcnind ceva despre NAFTA, șîșÎindu-și copiii să tacă din gură, Închinînd toasturi, rîzÎnd În gura mare. Lui Wakefield Îi este o foame de lup. Manîncă o farfurie mare de chili verde, fasole, orez și un maldăr de trotillas de porumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
I-ar plăcea În schimb să-i vadă chipul, să vadă dacă este fericită. Înainte de a intra la facultate, fuma ca un existențialist, dansa ca un demon și arăta ca o hippiotă. Se oprea numai din cînd În cînd, ca să răcnească În celular către tatăl ei absent. I-a fost greu cu ea pe vremea aia și a Început să-i spună că e o Hippi digitală, o insultă cu conotații de prăpastie Între generații. Ivan parchează taxiul În fața barului. Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ucide strigoii care și-au găsit aici sălaș de-a lungul timpului. Și, În acest proces, Îl ucide și pe Wakefield. Cam la vremea celei de-a doua reconstrucții, Wakefield deschide ferestruica de la baie care dă spre curtea vecinului și răcnește: — Stop! Oprește imediat zgomotul ăsta infernal! Muncitorii Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe nări, Înfige cărămida În gaura de unde venise, Încercînd să Înțeleagă ce se Întîmplase. Omul este evident nebun, iar chestia aia cu slujba e o declarație de război! În după amiaza aceea nebunu’ Își concediază „meșterii zidari“: Wakefield Îl aude răcnind ca nebunul rege Ludwig, cu singura deosebire că regele Ludwig și-a terminat pînă la urmă castelul, după ce și-a adus regatul la sapă de lemn. Îi face pe muncitori În toate felurile cînd aceștia refuză să dărîme un zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe Zelda În mulțime și Începe să se plimbe printre Jungieni, costumați cu toții În arhetipuri de un fel sau altul, inclusiv Liberace și Elvis. SÎnt o mulțime de alți Îngeri și un număr considerabil de demoni și diavoli și toată lumea răcnește În același timp, uimită, probabil, de miriadele de coincidențe care le populează viețile lor Jungiene, clipă de clipă. După ce acceptă o băutură rozalie turnată dintr-un bol de punch de către un Elvis bătrîior, Wakefield o regăsește pe Zelda așezată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Express avea să iasă în pierdere din afacerea asta, cel puțin la început. Nelson îl furase de la Citizen, punându-i în pericol șansele de supraviețuire, fără a obține vreun profit din asta, ba cel mai probabil având de pierdut. — Murray, răcni el la șeful lui când îl prinse în sfârșit pe mobil, asta e nebunie curată. Le oferi spațiul aproape de pomană. — Ah, se gudură Nelson, poate că da. Dar când ceilalți clienți vor vedea că alde Newlands s-au mutat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-i întărâte pe aceștia din urmă să bocăne și mai tare. Îi amintea lui Fran de una din reprezentările italiene ale infernului. Slavă Domnului, spre deosebire de infern, ar trebui să se termine în două săptămâni sau cel puțin așa ziseseră. — Fran, răcni Stevie cu cel mai puternic timbru de sergent-major, hârtia de ziar pe care ai comandat-o. A rămas blocată în Suedia. Nu pot să livreze comanda decât peste o lună. Fran inspiră adânc și încercă să nu intre în panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]