1,206 matches
-
neîntrerupt istorisiri ce se petrec în țări și timpuri complet necunoscute lui. Fenomenul a atras la fața locului expediții de antropologi și parapsihologi: s-a stabilit că multe romane publicate de autori celebri fuseseră recitate cuvânt cu cuvânt de vocea răgușită a „Părintelui Povestirilor“ cu câțiva ani înainte de tipărirea lor. Unii spun că bătrânul indian ar fi izvorul universal al materiei narative, magma primordială din care se ramifică manifestările individuale ale fiecărui scriitor; alții îl consideră un prezicător care, grație consumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în Greenwich. Dacă va avea grijă, nici măcar n-or să se prindă de povestea cu izraelianul ăla superb care zicea că e funcționar la ambasada Israelului, dar care, Adriana era sigură de treaba asta, lucra de fapt pentru Mosad. Vocea răgușită a lui Leigh — una dintre cele câteva calități sexy cu care o înzestrase natura, îi zicea mereu Adriana, nu că ar fi ascultat ce spune — o întrerupse din gânduri. — Uau, făcu Leigh privind-o pe Adriana cu ochi mari. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ce gândea cealaltă: o fi Leigh o tipă organizată, dar nu-i strică să se relaxeze și să se distreze și ea un pic. — Ei bine, ai două săptămâni la dispoziție să alegi unul, querida, anunță Adriana cu glasul ei răgușit și autoritar. Până una alta, să ciocnim. Emmy ridică paharul de parcă era un presspapier din plumb. — Pentru noi, zise ea. Până la vară, mă voi fi prostituat cu jumătate din Manhattan, iar Adriana va fi descoperit plăcerile monogamiei. Iar Leigh va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ei, cu părul negru, lipit, cărarea perfectă și obrazul murdar, îl fixa pe Rieux cu ochii lui limpezi care te intimidau. Doctorul își întoarse privirea. Cottard, în picioare pe trotuar, îi strânse mâna. Reprezentantul comercial vorbea împiedicat, cu o voce răgușită. De două sau de trei ori s-a uitat în urmă. ― Oamenii spun că ar fi epidemie. E oare adevărat, domnule doctor ? ― Oamenii spun multe totdeauna, e firesc, spune Rieux. ― Aveți dreptate. Și apoi, când vom avea câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cel mai mult era agitația continuă în care părintele își petrecuse ziua. Arunca cearșafurile de pe el și le trăgea apoi îndărăt, ștergându-și fără încetare cu palmele fruntea umedă și ridicându-se adesea ca să poată tuși cu o tuse sugrumată, răgușită și umedă, de parcă-și smulgea ceva din piept. Părea că nu poate să dea afară din fundul gâtului tampoane de vată care îl înăbușeau. La sfârșitul acestor crize, cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Și totuși nu era. De câtva timp, de altfel, părea să-i facă plăcere să deruteze diagnosticele. Dar, în cazul lui Paneloux, ceea ce a urmat a arătat limpede că această incertitudine era lipsită de importanță. Febra urca. Tușea devenise din ce în ce mai răgușită și îl tortură pe bolnav toată ziua. Seara, în sfârșit, părintele a expectorat această vată care îl sufoca. Era roșie. În plin tumult al febrei, Paneloux își păstrase privirea indiferentă și, a doua zi dimineață, când a fost găsit mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să omoare oameni; rămînÎnd acasă, fusese Înrolat de Cryos; unul lua vieți, altul aducea lumii prunci. Acum, Thomas Încerca să dea de urma lor. What a wonderful world, ascultau, la deșteptare, soldații americani În Vietnam. Armstrong Îi dopa cu glas răgușit; da, chiar puteai să cazi În extaz, uitînd de prăpăd, ascultînd cîntecul. Sau să dezertezi. Cel care alesese un astfel de semnal muzical pentru radioul de front nu fusese cine știe ce isteț, dar, neîndoielnic, cinic fusese. Thomas fredona deseori cîntecul, mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
învârtea în jurul pieței. Îl vedeam toți, știam că nu mai avem cale de întoarcere, eram singuri în mijlocul pieței. Pe trotuare s-au adunat într-o jumătate de ceas mii de oameni. „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Strigam. Eram congestionați, răgușiți; strigam ca-ntr-un delir continuu. Călin s-a urcat pe o mașină „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Ei, Mihaela, și-atunci am văzut ce însemna lașitatea semenului meu. Între noi și ei nu erau decât patru metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
brusc la realitate. — Și eu voiam să te sun. Îl aud în fundal bătând la computer, total relaxat. Să te rog să verifici garanția împrumutului. Câteva clipe, nu sunt în stare să vorbesc. Da, zic într-un final, cu glasul răgușit. Las jos receptorul, tremurând din tot corpul. Simt că-mi vine să vomit. Am făcut-o lată de tot. Am făcut-o atât de lată încât... Nu pot nici măcar să... Aproape în transă, îmi trag scaunul. Trebuie să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
telefon ? — Lady Edgerly... Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă. Ridică privirea. Lady Edgerly dorește să vorbească puțin cu tine. Îmi întinde telefonul și, ca în transă, îl duc la ureche. Alo ? — Samantha ? Vocea familiară, ușor răgușită a Freyei răsună, printre fâșâituri, la urechea mea. Ești OK ? Ce dracu se întâmplă acolo ? — Sunt... bine ! Arunc o privire spre Trish, care se află la aproximativ doi metri de mine. O să... mă duc undeva mai... Fără să iau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
top. Dar e vina ei, ea m-a provocat ! Trebuie să te las acum, scumpo. Te iubesc. — Și eu pe tine. Telefonul se întrerupe și rămân nemișcată preț de o clipă, și în baie e brusc extrem de liniște fără glasul răgușit al Freyei pe fundal de agitație indiană. Mă uit la ceas. Nouă patruzeci și cinci. Am timp să arunc o privire scurtă. Trei minute mai târziu mă aflu așezată la biroul lui Eddie, bătând darabana cu degetele în timp ce aștept ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ar trebui să însemne ceva. Îl privesc disperată. Vorbesc foarte serios. Trebuie să vă spun ceva și trebuie neapărat să mă ascultați. Trebuie. Între noi se lasă o tăcere lungă. Aud o mașină frânând afară și pe cineva care râde răgușit. Chipul lui Ketterman e la fel de rigid. Nu-mi dau seama ce gândește. Apoi, în cele din urmă, scoate din buzunar o cheie. Trece pe lângă mine și deschide ușa apartamentului 32 - apoi se întoarce în fine către mine. — Intră. DOUĂZECI ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să vorbesc. Trebuie să le explic. Dar gura nu vrea deloc să mă asculte. Corpul refuză să se miște. — Samantha ? Mă fixează. Ce-i cu tine ? Ridic privirea, cu un efort supraomenesc. — Îhm... doamnă Geiger... Glasul îmi iese nervos și răgușit. Trebuie... să... trebuie să vă... — Melissa ! mă întrerupe Eddie. Intră grăbit în bucătărie, cu un zâmbet radios cât toată fața. Melissa, scumpa mea ! Pe tine te vor ! Pe mine ? Melissa ridică privirea uimită. Cum adică, unchiule Eddie ? — Sunt de la Daily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-uri... Și atunci, timpul încremenește în loc. Oare visez ? E Nathaniel. În trenul spre Londra. E la un metru de mine, stă jos și se uită fix înainte. Ce... De ce e... — Nathaniel ! încerc să strig, dar glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu mâna frenetic, încercând să-i captez atenția. — Iisuse, el e ! exclamă Dominic. Nathaniel ! urlă cu un glas ca de megafon. Aici, amice ! — Nathaniel ! Până la urmă, îmi revine glasul. Nathaniel ! La țipătul meu disperat, ridică în fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sau cu intervale minime de timp, Marta s-a ivit la ușa bucătăriei, olarul și gardianul intern au coborât din mașină, Găsit a scheunat, Marta a venit spre Marçal, Marçal s-a îndreptat spre Marta, câinele a scos un mârâit răgușit, soțul și-a îmbrățișat soția, soția și-a îmbrățișat soțul, s-au sărutat, câinele s-a oprit din mârâit și a atacat o gheată a lui Marçal, Marçal și-a scuturat piciorul, câinele n-a dat drumul prăzii, Marta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
bărbat cu mustață căruntă veni să se așeze la masa vecină. Avea propria-i stivă de ziare, dar o abandonă numaidecât ca să mă măsoare din pricina; avea o Întrebare pe vârful buzelor. Neputând să se mai obțină, mă interpelă, cu glas răgușit, cu o mână strângând mânerul bastonului, cu cealaltă lovind nervos cu degetele marmura umedă. Voia să se Încredințeze că acest bărbat tânăr, aparent valid, avea motive Întemeiate să nu se găsească pe front, ca să-și apere patria. Tonul era politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stat, din partea mea, care pornisem spre Orientul poeților! Neîndoielnic, aparențele erau Împotriva mea, Înșelătoare, mincinoase, absurde, dar copleșitoare. Ce judecător, ce comisar nu m-ar fi bănuit? Fazel pândea din balcon; brusc, se lăsă pe vine ca să strige, cu glas răgușit: — Cazacii sunt deja aici, fac cordoane de jur Împrejurul hotelului! Am coborât În grabă scara. Odată ajunși În holul de la intrare, am adoptat din nou un umblet demn, mai puțin suspect. Un ofițer cu barbă blondă, cu chipul tras mult pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ridic capul brusc și mă sforțez să zâmbesc larg. Nu pot s‑o las pe Alicia să‑și dea seama că vestea m‑a luat prin surprindere. Pur și simplu nu pot. — Normal că știu despre asta, zic cu voce răgușită și‑mi dreg glasul. Știu totul. Dar... nu discut niciodată despre afaceri în public. E mult mai bine să fii discret, nu crezi? — Da, absolut, răspunde, și felul în care mă privește mă face să cred că nu e convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Clatină din cap și se lasă liniștea. — Eu doar... Am crezut că, dacă vă explic situația... Tac și îi arunc lui Suze o privire gen: hai s‑o lăsăm baltă. Hei, e cald aici? zice Suze, cu o voce brusc răgușită. Își dă jos jacheta, își scutură părul pe spate și‑și trece o mână pe obraz. Mi‑e foarte... cald. Ție nu‑ți e cald, John? John Gavin o fulgeră cu o privire ucigătoare. — Ce anume voiați să‑mi explicați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tău. Mă uit la el împietrită, și îmi vine să mă bag sub masă de rușine. — Mi‑a părut foarte rău când am auzit, continuă el. N‑ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. — Și... Luke știe? întreb cu glas răgușit. — Da. Cred că știe. Iau o gură mare de vin. Nu pot să suport ideea că lui Luke îi e milă de mine. — Ei, am o serie de posibilități, zic disperată. Adică, nu la televiziune... dar mi‑am lăsat CV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
plicuri de somnifere desfăcute erau pe măsuța de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar cuveni să citesc de pe ultima pagină a jurnalului său „Trebuie umilință, nu orgoliu”, dar cred cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Dalida începe să-și povestească o aventură din Egipt cu un tinerel care a făcut-o să se simtă bătrână, de la o masă așezată în cel mai retras colț se aude o voce de bas - unii ar zice de bețiv răgușit - care începe cazaciocul Pe un drum ce duce în Rusia. — Roman, mai încet, deranjăm pe toată lumea, încearcă Lionel să-l potolească. — Ție de ce-ți mai e frică? Peste o săptămână ești francez, poți să te sui și pe masă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
curs de amenajare, proaspăt văruit. Ieșiră pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gri, jachetă de lână tricotată, albastră. Ochelari, nas lung, păr puțin, încâlcit. Întindea o mână mică, umedă, cu unghiile tăiate până la carne. — Ați venit, desigur, tot pentru noua lege. Este o măsură de stat, n-o pot discuta... Vocea era răgușită, ruginită, dar blândă și obosită. Știți, eu nu vreau decât să... Dacă vreți să știți părerea mea personală, strict personală, o părere particulară, nu oficială... eu am aici o funcție, reprezint Asociația. Dar ca om, să spunem, părerea mea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știi. I se luase, pur și simplu, printr-o singură mișcare, orice șansă. Era inteligent, era vital Matus acela, dar asemenea calități nu erau suficiente pentru prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]