1,687 matches
-
unui măgar, rânjind cu Înfrigurare. În toate fotografiile, urechile uriașe ale copilului erau vizibile, făcându-l să arate aproape ca un personaj de desen animat. Într-un colț se găsea ceva ce putea fi deschis doar ca un altar Închinat răposatului ei soț: fotografia lor de nuntă, În care Brunetti putea vedea frumusețea demult apusă a femeii; bastonul soțului ei proptit Într-un colț, cu mânerul de fildeș scânteind chiar și-n lumina aceea difuză; lupara lui, cu țevile ei scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
găurile căscate de pușcă În pieptul lui erau ascunse, deși sângele nu putea fi oprit să se scurgă pe pietrele de granit din pavaj. Lângă corpul lui, dar mai aproape de signora Concetta, pușca zăcea acolo unde-o aruncase ea. Lupara răposatului ei soț Își servise scopul și răzbunase onoarea familiei. Brunetti se apropie de femeie. Ea ridică privirea spre el, recunoscându-l, dar nu zâmbi: fața ei putea fi făcută din oțel. Brunetti se adresă bărbaților: — Dați-i drumul. Aceștia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Să nu fie fata lui Costache i se părea o imposibilitate, și ipoteza aceasta aproape nu-i străbătea mintea. Otilia îi zicea lui moș Costache "papa" și era legată, cum arătau fotografiile, de toate momentele familiei, semănând de altfel cu răposata ei mamă. Neobișnuit cu complicațiile familiale și aducîndu-și aminte de primirea ciudată din seara trecută, Felix avu o clipă spaima de a nu fi greșit cu adevărat adresa și de a nu se afla cumva la alte persoane. Dar această
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă n-o ții într-o pungă cu boabe de piper. - Ptiu, bată-l gheena! se cruci popa Țuică.Părintele arătă o supărare cu totul formală, după obicei. - Doamne, cuvioase, nu mai pomeni de cele rele, tocmaiacum la praznicul unui răposat. Apoi părintele crezu de datoria lui să se ocupe și de Otilia, adresîndu-se însă din respect, pentru presupusa durere, celorlalți: - Dar domnișoara, fiica răposatului, c-am uitat cum îi zice... - Otilia. - Așa. Dar domnișoara Otilia ce-o să facă acum? O
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
totul formală, după obicei. - Doamne, cuvioase, nu mai pomeni de cele rele, tocmaiacum la praznicul unui răposat. Apoi părintele crezu de datoria lui să se ocupe și de Otilia, adresîndu-se însă din respect, pentru presupusa durere, celorlalți: - Dar domnișoara, fiica răposatului, c-am uitat cum îi zice... - Otilia. - Așa. Dar domnișoara Otilia ce-o să facă acum? O să-ifie urât fără părintele dumisale. Să fii tare cu sufletul, fiică, cum am văzut pe multe din sexul dumitale. Cel puțin dumneata rămâi cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi zice... - Otilia. - Așa. Dar domnișoara Otilia ce-o să facă acum? O să-ifie urât fără părintele dumisale. Să fii tare cu sufletul, fiică, cum am văzut pe multe din sexul dumitale. Cel puțin dumneata rămâi cu rosturi, fiindcă știu că răposatul avea stare și nu te avea decât pe dumneata. G. Călinescu Toți lăsară capul în jos, din felurite motive, și Aglae nu mai îndrăzni să afirme că Otilia nu era fata lui Costache. Preotul, luând tăcerea drept întristare, zise: - Tinerețea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
folositor țării. Însă cu ce trăiește tânărul, dacă e orfan, are funcție? - Nu. Are ceva avere de la părinți! - Frumos, frumos. E foarte cuminte când părinții se îngrijescde copiii lor, ca să nu rămână pe drumuri să cerșească pe la ușile altora. Iată, răposatul s-a îngrijit și a lăsat domnișoarei avere frumoasă, case bune. Toți lăsară din nou capul în jos. Otilia se scuză că nu se simte bine și se ridică să plece. Pascalopol îi ceru învoirea să-i spună ceva și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
putea fi dezarticulată în cele trei segmente ale patulului buretos, studențesc (așternut direct deasupra parchetului pe-o hârtie de sac). Și în care Ho hiábolos nu întîrzie apoi să se strecoare fluierând, înțolit doar în pijamaua, în dungi alb-verzui, a răposatului soț al Nicoloaicei. Potrivindu-se cu spinarea ridicată pe pernă. Și cercetând, cu nedezmințită minuție, o parte a fișelor din cele două jumătăți ale geamantanului Gabi cel Norocos, desfăcut și sprijinit pe genunchi. În curte, după ce se dezlegaseră de accesoriile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vezi Iar cealaltă-i cum o crezi!..." continua s-o audă, pe hoașcă, băiatul, pradă unui desfrâu liric, chiar și după ce madama trăsese cuverturile peste capetele lor, întinsese păturile, pentru ca nu cumva să-i vadă Dumnezeu ori să-i întrezărească Răposatul. - Să fii bun cu mine, Sinistrate, sufletul meu!... Și-l mai strigase către sfîrșit: Doru!... Doruleț!... Doru! Nu știa cât izbutise să fie de bun cu sufletul ei, însă anumite aptitudini similare dovedise, deoarece, iată, chiar de-a doua zi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
367 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Când îl primeam prin cămăruța din spate și îl serveam cu rahat... Puneam alături de farfurioară și un pahar cu apă rece, de puț. De-ți îngheța dinții... Și făcea mărgele-mărgele într-însa. Iar Răposatul, după ce îi înghețau suficient dinții, îmi spunea "Mărgiculițo". Iar dovadă că mi-a făcut atunci vizită e că nici până în ceasul de față nu mi-a mai înapoiat nici un făraș. - Lasă că-ți dau eu ție făraș. Peste câteva zile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împăcăm. Să uităm de făraș! Dar, știindu-mă cât sânt de sensibilă la bârfele despre Răposat, nu mai bârfiți... Doar mi-ați fost martore, cât am rămas de paralizată, neînțelegînd nici ce se întîmplă. Când mi-au adus veste că Răposatul s-a făcut fărâme în Munții Bucegi. Luând în stomacul meu fiecare despicătură de stâncă între Brâul lui Răducan și Colții lui Mărgărit... La Crematoriu l-am depus, pentru că nu puteam să îngrop creștinește un buletin, două șosete și 300
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca, în semn de doliu, să nu mai pronunț un cuvânt, cât voi trăi... Nici cât să înmoi un descântec... Nici cât să arunc un blestem. Și că în noaptea în care mă zvârcoleam dacă să rostesc sau nu legământul, Răposatul, în persoană, mi s-a înfățișat într-un vis și-a cuvîntat: "Ascultă, Marie! Eu nu ți-am cerut să faci jurământ de castitate cu gura. În dauna limbii și a literaturii române... Rămâi profesoară de limba și literatura romînă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Am dat aceeași atenție tratamentului lui, ca și tratamentului meu. L-am supraalimentat. L-am înzdrăvenit. Am făcut din el un sac de calorii. Îmi continuam deci binefacerile. Și, dinspre partea aceasta, așadar, totul era bine... Până azi după-amiază, când Răposatul îmi răsare, din nou, înainte. Se fâțâie iritat pe terasă. Și mormăie și plescăie și mi se adresează ininteligibil, de nu am putut să mă înțeleg în nici o limbă omenească cu el. Iată deci de ce v-am chemat! Să cercetăm
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
își ținu calea sa. Prin ușa de la baie, de afară, madam Nicolici îi comunică din remușcările sale referitoare la soțul său, după care se simțea și acum atât de văduvă. Din părerile sale de rău privitoare la Răposat. Cică spectrul Răposatului se abătuse în această după-amiază, pe aici, pe-acasă. Douăzeci de minute se tot învîrtise pe terasă. Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-am zdrobit eu de stâncă, Marie?! D'aia m-am prăvălit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
terasă. Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-am zdrobit eu de stâncă, Marie?! D'aia m-am prăvălit eu, de la o înălțime de 120 de metri, Mariușcă... Într-adevăr, Sinistratul aflase de mult că Răposatul răposase făcând alpinism și prăbușindu-se de pe un imens perete de stâncă. Dar nu-i dăduse nimeni de înțeles c-ar fi făcut-o cu un anumit scop. - D'aia mi-am făcut praf și pulbere fiecare oscior?! Ca tu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Magherușan, madam Sapiența Celenterache și madam Dragonela Jugureanu. Arătau înzecit mai ruinate decât gazda. Iar a doua lor calitate mediumică era aceea că-l cunoscuseră pe Răposat. - Și nu-ți mai zic ce distins se înfățișa înainte. Dar și ca Răposat se ținea așa chipeș. C-ar fi meritat neapărat păstrat mumificat!... Câte mumii de împărați și de sultani n-ar fi bătut, prin trăsăturile lui agreabile, Răposățelul la fund! - Cine, tantelo Dragonela? Era rudă Răposatul cu Sultanul? - Taci, neglijento! Curg
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înfățișa înainte. Dar și ca Răposat se ținea așa chipeș. C-ar fi meritat neapărat păstrat mumificat!... Câte mumii de împărați și de sultani n-ar fi bătut, prin trăsăturile lui agreabile, Răposățelul la fund! - Cine, tantelo Dragonela? Era rudă Răposatul cu Sultanul? - Taci, neglijento! Curg scamele de pe tine. Ca paiele la botul vacii... Știi că nu se înghesuia după onoruri. Uite ce guler strâmb ai!... Nu era rudă cu Sultanul. Poftim manșetă! Era amic... Se duceau vara în Alpi, la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
evrei își scriau numai consoanele, vocalele rostite între ele pierzîndu-se în negura timpului. Cele patru litere se numeau Tetragrama și erau acum pronunțate ba Yahweh, ba Jehovah, ba Iehova. 362 DANIEL BĂNULESCU Din baie, Sinistratul își dădu imediat seama că Răposatul se referise la lemnul șifonierului, care se umflase și se curbase de atâta amar de nuferi și de apă de lac. Și își și comunică părerea cu glas tare. Nu, fu contrazis de afară. Șifonierul ieșea din discuție. Răposatul fusese
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că Răposatul se referise la lemnul șifonierului, care se umflase și se curbase de atâta amar de nuferi și de apă de lac. Și își și comunică părerea cu glas tare. Nu, fu contrazis de afară. Șifonierul ieșea din discuție. Răposatul fusese și-n viață un om prea desprins de bunurile materiale. Fusese ghid în străinătate, la O.N.T. Fire emotivă și fină. Îl cunoștea ea. Tipul omului care nu s-ar fi împiedicat, nici mort, de vreun șifonier. - Atunci ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să scrie despre mașini, copaci și gângănii, să șadă mai aproape de clocotul vieții. În primele cinci minute ale nopții, se înverzise de frig. Madam Nicolici sfâșie, c-un cuțit, finetul și plasticul în care era conservată plapuma de mătase a Răposatului, o coborî de pe dulapul încrustat în siluete de grifoni din camera dânsei și-o desfășură peste el. În jurul patului nou, în smalț alb, scos din beci, cu tăblii și picioare metalice, ucenicele Carolina și Petruța distribuiră noptiera, cada, oala
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încearcă vreo nevoie, ai să mă găsești. I-a pupat mâna și-a plecat. Tot în timpul ăsta murise și taică-su. A stat vreo două săptămâni între ai săi, până l-au înmormîntat și au împărțit ce sărăcie le lăsase răposatul. A răsuflat ușurat la plecare. Lipsise atâția ani, nu-l mai lega nimic de pământul muncit de surorile lui, niște alea urâte, spetite de muncă, rele de gură și dușmănoase. Locul său era în altă parte. La oraș, banul se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l ierte! Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrișul potecilor scrâșnea. De la poartă, cârciumarul, cu finul Tache și cu Ghiță Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți, și nașul Linei și al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le aștearnă. - Tu să te faci c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele din lada de zestre. Făceau două baloturi, le înnodau bine - văduva, moartă-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]