1,326 matches
-
Artiști creștini ca Otto Dix, Francis Bacon și Rico Lebrun lărgesc sensul Răstignirii, legându-l, prin detalii, de genocid, în timp ce artiști evrei ca Ben Zion sau Hayim Gross tratează genocidul împrumutând detalii din Răstignire. Spre sfârșitul anilor 1960, legătura dintre Răstignire și Holocaust se impune din nou în arta germană și austriacă, de exemplu în operele lui Herbert Falken din seria Scandalum Crucis (1969). În trecut, acest simbolism cristic își are, fără îndoială, rădăcinile în vechi declarații ale teologilor creștini și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
incertă... Sub aspectul meu de om relativ tânăr, am câteva mii de ani. De fapt (pentru a fi exact), nu-mi amintesc de istoria mea decât de pe când eram contemporan cu Isus Hristos. Trebuie să știți că, la vremea aceea, episodul răstignirii, chiar al existenței Fiului lui Dumnezeu, a trecut neobservat. Eu îmi amintesc mai bine doar de Pilat din Pont, din suita căruia am făcut parte. Istoria vieții mele este întrerupră de unele perioade lacunare... Mă mai ascultați?" m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lui Pilat, și apoi, în exercițiul de dimineață, celelalte mistere din casa lui Pilat care au rămas și reluările și exercițiul cu cele cinci simțuri, cum am mai spus1. ZIUA A CINCEA. La miezul nopții, de la casa lui Pilat până la răstignire (nr. 296); și dimineață, de când a fost înălțat pe cruce până când Și-a dat sufletul (nr. 297); apoi, cele două reluări și exercițiul cu cele cinci simțuri 2. ZIUA A ȘASEA. La miezul nopții, de la coborârea de pe cruce până la mormânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos, și care, într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vrut să moară... Ceva, totuși, a murit în mine atuncea: sufletul... Țamblac o mângâie cu blândețe, cu o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim al suferinței omenești... Poate... poate, numai Patimile, Răstignirea... Dar a trecut! Aparține trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu. E rană vie. Trăiesc în el. E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prejudecăți a Întregului „dosar neotestamentar Maria Magdalena”. Ce ne spun Mărturiile evanghelice? Sub numele „Maria din Magdala” sau „Maria Magdaleana” (aceasta este forma corectă din punct de vedere istoric), faimosul personaj apare În patru momente cheie: În preajma lui Isus; la răstignire; la punerea În mormânt; la Înviere. Le vom analiza cu atenție, insistând asupra diferențelor, pline de tâlc, ale evangheliștilor. În Luca 8,1-3 se spune: „Și a fost așa: puțin timp (se subînțelege chronoi) după aceea, el a Început să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
doar că sub Irod Antipa, Magdala trece printr-o perioadă fastă din punct de vedere economic. Atitudinea lui Isus intra În rezonanță cu atitudinea critică a aristocrației galileene față de stăpânii de la Ierusalim, din Iudeea. * Maria Magdalena este apoi amintită la răstignire. Mi se pare interesantă și necesară compararea listelor furnizate de evangheliști. Matei (27,55-56) pomenește următoarele nume: Maria Magdalena, pe primul loc, Maria, mama lui Iacob și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedeu. El precizează că toate l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
8, despre care am vorbit mai sus. El se mulțumește să spună că priveau de departe „femeile care-l Însoțiseră din Galileea”. Ioan (19,24-27) corectează scena, după bunul său obicei: femeile, Împreună cu „ucenicul pe care-l iubea”, nu privesc răstignirea de departe (makrothen) ca În relatările sinopticelor, ci stau chiar „lângă cruce”, para toi stauroi tou Iesous. La rându-i, el propune o altă listă de personaje feminine: Maria, mama lui Isus; sora ei, Maria lui Klopa, și Maria Magdalena
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
apare cel puțin un nume inedit, singurul nume citat de toți fiind al Mariei Magdalena. Cum se explică, pe de o parte, fluctuațiile, pe de altă parte, constanța? Evangheliștii se arată selectivi și nesiguri În privința majorității martorilor feminini ai episodului răstignirii, cu excepția unuia singur: Maria Magdalena. În cazul ei există concordanță unanimă. Această unanimitate merită interpretată, chiar dacă la nivel strict ipotetic: e posibil ca Maria Magdalena să fi fost singurul martor al răstignirii dintre discipoli (așa cum va fi la Înviere); pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
și nesiguri În privința majorității martorilor feminini ai episodului răstignirii, cu excepția unuia singur: Maria Magdalena. În cazul ei există concordanță unanimă. Această unanimitate merită interpretată, chiar dacă la nivel strict ipotetic: e posibil ca Maria Magdalena să fi fost singurul martor al răstignirii dintre discipoli (așa cum va fi la Înviere); pentru a da Însă greutate și credibilitate mărturiei, evangheliștii au mai adăugat câteva nume de femei, mereu altele de la o evanghelie la alta. Aceeași observație este valabilă cu privire la episodul „punerii În mormânt”: Matei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
care și-a renegat Învățătorul de trei ori Într-o singură noapte, merită să se bucure de vestea bună a Învierii laolaltă cu ceilalți ucenici (cu nimic mai curajoși decât Petru, fie spus În paranteză). Luca, așa cum făcuse În scena răstignirii, nu citează nume, dar se subînțelege că sunt prezente la mormânt femeile din preajma lui Isus, care-L urmaseră tocmai din Galileea. El adaugă un alt amănunt inedit: nu un Înger, ci „doi bărbați” Întâmpină grupul de mironosițe la mormânt. Relatarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
presupune un „mai departe” În registru misionar. Optez pentru această a doua interpretare a episodului, Întrucât ea consună cu rolul jucat de Maria Magdalena de-a lungul Întregii activități publice a lui Isus: de ucenică fidelă până la capăt, martor al răstignirii și al punerii În mormânt, Însoțitoare nelipsită de la nici unul din momentele cheie ale theodramei cristice. Cum se explică atunci respingerea aproape brutală a Domnului când aceasta, bănuim noi, se repede să-L Îmbrățișeze: „Nu mă atinge!” De fapt, verbul grecesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
să devină theotokos. Maria Magdalena a fost cea care l-a convins pe Iosif din Arimateea să-și dea mormântul pentru Îngroparea lui Isus. După Înălțare, ea pleacă la Roma pentru a-i cere lui Tiberiu judecarea celor vinovați de răstignire. Apoi Încreștinează Galia, Împreună cu Lazăr și Maximin. Revine pentru scurtă vreme la Ierusalim, iar de acolo pleacă la Efes, unde se Întâlnește cu apostolul Ioan. Moare În urma unei boli și este Înmormântată, la Efes, În peștera celor șapte tineri adormiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
aici soția, neînsuflețită, și alături de ea copilul sugar. Din sânul femeii continuă să curgă lapte cald, proaspăt. După aceasta, principele ajunge la Petru, care-l ghidează În pelerinaj prin locurile sfinte din Palestina, arătându-i, pe rând, locurile nașterii, misiunii, răstignirii și Învierii lui Isus. Pelerinajul durează doi ani. La Întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele Își abandonase familia. Coborând, Îl Întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
De Boer, cu acest capitol Începe „discursul de adio” al lui Isus, prin care Acesta Își investește succesorul. Până În acest moment prezența ucenicului n-ar fi avut nici un rost. De altfel, la Marcu și Matei, Maria Magdalena apare abia la răstignire. 5. Episodul crucii. Textul spune așa: „Și lângă crucea lui Isus au stat mama Sa, și sora mamei Sale, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena. Atunci Isus, văzând-o pe mama Sa și, stând alături, pe ucenicul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
acum Încolo Maria Magdalena este fiul tău”. Prin acest apel testamentar Isus recunoaște locul privilegiat al Mariei Magdalena În rândul ucenicilor: după urcarea Sa la cer, aceasta Îi ia locul pe pământ. 6. Maria Magdalena este singurul ucenic prezent la răstignire, apoi la punerea În mormânt și la Înviere. Aflându-se În apropierea crucii, ea vede sânge amestecat cu apă țâșnind din coasta lui Isus, sânge, ca dar al iubirii, apă, ca simbol al Duhului Sfânt. În Sinoptice, ea mărturisește despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Magdalena cu formula, deopotrivă misterioasă și neutră, „ucenicul pe care Domnul l-a iubit”. Atât studiul lui De Boer, cât și cel al lui Jusino pleacă de la o schemă ideologică apriorică, formulabilă astfel: Maria Magdalena a devenit foarte curând după răstignire victima unui complot machist. Marginalizarea celei mai apropiate și fidele ucenice a lui Isus s-a răsfrânt asupra unei Întregi comunități creștine, care, de teama represaliilor, a trebuit fie să colaboreze cu aripa dominantă, fie să-și camufleze identitatea. Adevăratul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală Între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după Înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul, răstignirea, Împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
același timp „să fie predat”. În Mt. 27,26, Pilat este cel care „l-a predat (paredoken) pe Isus, ca să fie răstignit”. Din nou ar fi impropriu să traducem verbul cu „a vinde”, Întrucât Pilat n-a „câștigat” nimic de pe urma răstignirii. Trei pasaje folosesc verbul la pasiv, iar traducerea românească impune reflexivul: „a se preda”. E vorba de celebra formulă euharistică din 1Cor. 11,23: „Domnul, În noaptea În care S-a predat (paredideto)”; Rom. 4,25: „Isus, Domnul nostru, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
face parte dintr-un scenariu divin pus la punct În toate amănuntele, un scenariu cu câțiva actori obligatori și indispensabili: Dumnezeu, Isus, Iuda, ho paradidous, păcătoșii. Vom reveni asupra acestei probleme: de ce mântuirea nu a fost posibilă fără predare? De ce răstignirea n-a fost posibilă fără Iuda? Mai departe, fragmentul ne mai spune un lucru important: ceilalți apostoli, „băieții cuminți”, puși să vegheze, dorm buștean chiar În noaptea În care Fiul va fi „dat În mâinile păcătoșilor”. Singurătatea lui Isus este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
nu reprezintă o soluție imaginabilă În context. Iuda trăiește drama „la secundă”, Într-o agitație maximă, orice raționament „la rece” fiindu-i inaccesibil. Klauck propune o explicație „mic burgheză”. După supozițiile profesorului de la Chicago, Iuda s-ar fi Întors, după Răstignire, În cetatea sa de baștină, unde ar fi continuat să trăiască liniștit, „până la adânci bătrâneți”, fără a mai avea vreun contact cu ucenicii lui Isus. Un asemenea scenariu mi se pare nerealist din mai multe rațiuni. În primul rând, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
ce a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și Pilat? În fine, se cuvine pusă cu franchețe o Întrebare conexă: ce rol a jucat Isus În decizia lui Iuda? Fără consimțământul Său divin nici predarea, nici procesul, nici condamnarea, nici răstignirea n-ar fi avut loc. Dacă istoria lumii are un anumit sens pentru creștini, acesta nu poate fi decât unul teologic, mai precis, cristologic. Viața lui Isus pe pământ este viața Fiului pe pământ. Toate evenimentele cuprinse În desfășurarea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe Satana. Origen reia, prelungește și adâncește În chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că Începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu Învierea. Cât este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării? Origen nu tranșează și nici nu cred că se poate tranșa. El duce Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
toată lumea la o viață mai rea decât moartea”. Urmează un sărut pe gură și Iuda pleacă, În transă, spre locuința lui Caiafa. În capodopera sa, Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov inventează un scenariu inedit al morții lui Iuda. Îndată după Răstignire, evanghelistul Matei se hotărăște să-l ucidă pe trădător și să-și răzbune, În felul acesta, Învățătorul. Dar planurile Îi sunt dejucate de Pilat. Într-adevăr, În chiar seara zilei În care Isus Își dăduse sufletul, căpetenia serviciilor secrete romane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
făcut atâtea semne/minuni În fața lor, ei tot nu credeau” (12,38-40). Aceeași interpretare este propusă de Teognost, Înaintea lui Origen. Să mergem cu logica până la capăt: Isus Însuși blasfemiază, din perspectiva iudeilor, atunci când se proclamă Fiu al lui Dumnezeu. Răstignirea este Întâlnirea, pe cruce, a două blasfemii total opuse, ireconciliabile: „blasfemul” lui Isus, care se autoproclamă fiu al lui Dumnezeu, și blasfemul iudeilor Împotriva lui Isus, pe care nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, negându-I minunile, totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]