2,521 matches
-
a șoptit de la înălțimea lui spirituală: Chiar dacă tu sau oricare dintre voi m-ați omorî, să știți că v-am iertat... Satan așezase în calea sufletului meu un tobogan spre infern. Nu am putut răspunde nimic, căci plânsul îmi îneca răsuflarea. Dar din acel moment mi-am pus plasă de siguranță sub trapezul circului în care evoluam. N-am mai executat nici o comandă, decât după ce mă convingeam că nu mă afectează decât pe mine. Părerea mea de rău pentru această greșeală
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
trupul lor Domnul, iubesc deci Descartes, Descartes deci exist! v-am demonstrat că nici omul cu trupul lui, duhul lui, mama lui, educația lui! bun natural, n-are bază, dorința știința, obiectul alteritatea, fraza ideologică retorică dezlănțuită, capul deasupra apei, răsuflarea ta indiferențe întinse pe seama simultaneității eu, groapa de gunoi alb Bacău, negură suspectă, FNC capătul, straturile de locuire reluate din Adjud cîte 5, intervine și scara blocului turn la 11 straturi, ninsori căderi, metafora zăpadă a îmbătrînit timpul, fără ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
lui. Se spunea că fetele de liceu nici nu mai ajungeau la primele ore de școală, pierzându-și nopțile la Răcaru, fie în salon, fie lipite de vitrine, afară, dacă nu găseau loc sau nu-și permiteau, aburind geamurile cu răsuflările lor calde și inimile puse pe jar. Cândva, pe la sfârșitul verii lui 1930, s-a auzit că până și proaspătul rege, Carol al II- lea, însoțit de o amantă frumoasă, ar fi asistat câteva ore la un concert, înconjurat de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
au pus mână de la mână pentru un plic gros care a ajuns la un înalt din Poliția Capitalei, pentru ca incidentul să fie trecut repede cu vederea. Era începutul unei nopți răcoroase, ușor încețoșate chiar, o ultimă luptă a primăverii, când răsuflările încă mai scoteau mici fire de abur în aer și paltoanele groase, de care nici bine nu te despărțiseși, fuseseră din nou date jos din cuiere. Era aproape zece seara și o beznă de abia vedeai pe unde mergi se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
cum se aprind țigări după țigări ; cum tensiunea crește minut cu minut și sufletele lor sunt aproape de a exploda. — Sunteți gata, maestre ? Niciun răspuns, din nou. Nodurile din gât n-au ajuns încă atât de puternice încât să taie aproape răsuflarea. Atmosfera și căldura din sală încă nu-l mulțumesc în totalitate, dar nu mai e mult, îi face domnului elegant, cu papion, un semn discret cu degetele, dând de înțeles că mai are doar câteva minute pentru momentul perfect. Ca și cum
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
că nu putea riposta sau să se apere, având mâinile încătușate, la spate, dar mai ales nu vedea când și de unde vin loviturile, în bezna din dubă. — De ce mă loviți, fraților ? striga indignat, dar nu primea niciun răspuns. Auzea însă răsuflările oamenilor legii în întuneric și une- ori chiar și câte-un bufnet de râs. Liniște câteva secunde și apoi iar primea un pumn zdravăn, fie în burtă, fie în picior, în mușchi, sau după ceafă. — Fraților, ce v-am făcut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
pe el decât pe jos. Matahalele îi dau drumul și încep să-i care deodată niște pumni zdraveni în spate, până îl îngenuchează, ceea ce-l face să verse și mai mult și să se înece. Este lăsat să-și tragă răsuflarea. Mai varsă de câteva ori tot felul de lichide și chiar firicele de sânge, murdărindu-și costumul jerpelit, apoi trage două guri mari de aer în plămâni. Un aer rece și îmbâcsit, putred, care îi provoacă și mai multă greață
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
cu divinitatea: „asemenea apei/ odihna/ asemenea nopții/ mai sus, mai adânc// fața ta pâlpâie în ochii mei/ și nu o văd/ pe buzele mele sunt cuvinte/ și nu le aud/ în inima inimii de țărână/ sângele tău îmi zvâcnește/ în răsuflarea pământului/ Tu, îmi ești aer/ cu pleoapele te-aș acoperi/ nu eu, Tu/ trăiește în mine. Tu, ce privești ca o flacără, mistuind/ de Tine mi-e sete/ în taină. Te-am cules/ ca pe o vie / rodul Tău, belșug
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
dar laconic „Amin!“. — Eu, am continuat, nu m-am căsătorit, n-am fost însurat niciodată. Și-a mișcat din nou capul, privind în jos la batista înroșită. Și o clipă am rămas împreună în tăcere, ca și cum am fi contemplat, cu răsuflarea tăiată, un uriaș eveniment care tocmai avusese loc. Pe urmă, asemenea oamenilor care într-un moment de criză vorbesc la întâmplare, am bolborosit cu repezeală: — M-ai văzut și înainte, m-ai văzut pe stradă, poate că nu m-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o expresie de nehotărâre, lăsând să i se vadă dinții neregulați, își trecu mâna prin părul tuns scurt, ciufulindu-l. Spuse: „Ascultă!“, după care a urmat o pauză, a înghițit în sec, iar eu am simțit că mi se taie răsuflarea. Stăteam împreună înghesuiți în mica încăpere, eu aplecându-mă ușor spre el. — Ascultă, începu din nou, n-are rost, regret, dar noi nu dorim să te cunoaștem, îmi pare rău că trebuie să ți-o spun pe șleau, dar văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
degetelor, folosind vechiul cod din copilăria noastră, când ne băteam ușurel unul altuia în ușă. După un moment, Hartley mi-a deschis ușa. Reflexul la ciocănitura mea fusese, după cum mi-am închipuit, automat. Ne-am uitat unul la celălalt, cu răsuflarea tăiată, amândoi cuprinși de panică. I-am văzut ochii uimiți, înspăimântați. I-am împins, stângaci, scrisoarea. Nu reușeam să-i găsesc mâna, și plicul aproape că a căzut între noi. Dar a prins-o, a ghemuit-o, lipind-o de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cațăr, fără să-l scap pe băiat din priviri. Am traversat podul de peste Cazanul lui Minn. Urcușul final, dintr-o depresiune pe suprafața stâncii care o domina, mi-a solicitat toate forțele, așa încât, când am aterizat pe iarbă, îmi pierdusem răsuflarea, și am rămas locului, respirând adânc, și împotrivindu-mă impulsului de a mă așeza pe jos. Băiatul înaintase puțin și stătea acum cu spatele spre mare, lângă locul unde se termina iarba. Eu am vorbit primul: — Nu cumva... din întâmplare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să mă dezbrac cu aceeași grabă, dar abia apucasem să-mi deschei nasturii de la cămașă când plonjonul său perfect a despicat marea cu un plescăit care a împroșcat stânca lucitoare de la picioarele mele. După o clipă l-am urmat, cu răsuflarea tăiată de răceala apei, dar, după câteva momente, am început să mă încălzesc și să mă avânt. Servitorul meu Opian venise să ne aducă prosoape. Părea să se fi retras discret, dar îl vedeam trăgând cu ochiul de după o stâncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
răsucit ușor cheia. M-am aplecat peste prag și am privit înăuntru. Era acolo, vizibilă în strălucirea lumânării, zăcând încovrigată pe saltea, învelită în pătură, și cu fața ascunsă de o mână. Am rămas un moment și i-am ascultat răsuflarea liniștită, regulată. Apoi m-am retras în liniște și am încuiat din nou ușa. Am trecut iar prin perdeaua de mărgele, ferindu-mă s-o agit prea tare, și, fără să-mi dau seama ce fac, am intrat în salon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
te duceai? Veneai jos să mă cauți? Sau te-ai gândit că poate a venit Ben? Sau voiai cumva să fugi? Se înfășură mai strâns în halatul de casă și-mi răspunse scuturând de câteva ori din cap. Își pierduse răsuflarea din pricina agitației. Apoi îmi aruncă o privire tristă, timidă, dulce, care mi-a amintit brusc de tatăl meu. — O, Hartley, te iubesc atât de mult! M-am așezat pe scaun și mi-am prins fața în mâini. Sub camuflajul mâinilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
seama că s-ar putea să întârzii, am ieșit în goană și am luat-o la fugă pe deal. Era o zi caldă, dar înfiorată de briza mării. M-am apropiat de casă și m-am oprit, ca să-mi trag răsuflarea, rezemându-mi mâna de gardul de lemn vopsit în albastru, cu încuietoarea complicată. Vâlvătăi de trandafiri țipători, de toate culorile posibile, scânteiau în soare. M-am pomenit că țineam în mână valiza, pe care avusesem de gând s-o las
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
podelei, printr-o vergea de lemn. Erau o sumedenie de crăpături între panele, unele parțial acoperite cu vopsea. Crăpătura aceasta era scurtă, doar de vreo șase centimetri și în ea se găsea ceva: ceva alb, care ieșea puțin afară. Cu răsuflarea tăiată, amețit de amintire, am străbătut camera și am tras afară din crăpătură o bucată de hârtie. Era foaia pe care, când m-am deșteptat după “înec“, scrisesem lucrul acela extrem de important, pe care nu trebuia cu nici un preț să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Oameni de toate vârstele; bărbați, femei, tineri și copii, bătrâni încovoiați...păreau desprinși de pământ... „...Ca și iubirea, credința se trăiește la intensitate maximă”, a spus cineva... Flăcările galbene ale lumânărilor, jucau pe chipurile sfinților din icoane, parcă la fiecare răsuflare a lor...Slava soborului preoțesc și corului, se înălța într-un chip divin... Părea că și Dumnezeu asculta cântarea lor, ca pe o revărsare a inimilor...ca o fugă de sub poverile pământești, la adăpostul aripilor dumnezeirii. Localnicii au prins „mare
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
au rupt frontul la Iași” De deasupra, luna învăluie totul în lumina ei argintie... De jos, cântul se înalța către ea.. Și greerii trăiau clipa, cu țârâitul lor tremurat și pătrunzător, care părea că răspunde tremurului stelelor... Sătenii ascultau cu răsuflarea tăiată, cufundați într-o realitate nemărginită, uitând de zădărnicia lucrurilor și de deșertăciunile lumești, acordurile pătrunzându-le în suflet... în toată ființa lor. S-au deprins să-i asculte seară de seară, până după crucea nopții... Dar, în seara aceea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cântul lor era plânsul inimii omenești pe care o sfâșie durerea... Glasul lor cald se înălța tot mai grav, ca o rugăciune către slăvi... cu gândul la Moldova, la cei rămași acolo... Țăranii pătrunși în suflet, abia își puteau stăpâni răsuflarea ascultându-i. Glasul lor tremurat li se prelinse în inimi ca o binecuvântare. Plângeau băieții cântând... „De-ar fi Moldova în deal la cruce..!”, plângeau de gât cu ei și gospodarii, de ți se rupea inima de jale. Plângeau ascultându
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
apărate doar de Dumnezeu... cu fața spre oraș, ca niște martori muți, înfipți adânc în trecut sub povara tainelor... Taina sufletului lor rămâne tot ascunsă. O priveliște copleșitoare se înfățișa înaintea ochilor. „E frumos ... e frumos de ți se taie răsuflarea !”, mi-am zis, și gândul îmi aminti frânturi din scrierile călătorilor străini: Andreas Wolf, episcopul italian Marco Baldini, sirianul Paul din Alep, ș.a... care au călcat pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Locomotiva gâfâia cu toată puterea, slobozind în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în limba română. „Bum-bum... bum-bum..!,se auzi semnalul.. era ora 9 seara... „Sst...sst..!”, se țâstuiră toți deodată. Aici, radio Londra!.. Aici, radio Londra.. aici..!”...” Transmitem emisiunea în limba română !.. Dragi ascultători..!” Toți numai urechi, atenți ca niște popândăi, cu răsuflarea tăiată, își simțeau bătăile inimii lovind în tâmple până în creeri așteptând, parcă, să se petreacă un miracol pe calea undelor. „.. Anul 1946, se auzi glasul din cutia aceea miraculoasă, după guvernul comunist din martie, a adus poporului român, în noiembrie
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
speriată, iar cu amândouă palmele își înnăbuși un strigăt.. „Doamne, Dumnezeule !”, de frică pentru viața nepotului ei. Bătrânul zăcea în pat, cu o lumânărică aprinsă într-o ceașcă, la cap... Pe Tudor, tătâne-tu, se forță bătrânul să vorbească, cu răsuflarea tot mai grea, l-au „ridicat”.. și l-au dus la Hangu... unde l-au „anchetat”, de acolo nu mai știm nimic..!”.. „Pe Mădălina, dragu’moșului... pe Mădălina au..!”, trăgea de vorbe bătrânul, de teamă să pronunțe cuvântul fatal... apoi
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și, scormoneau cu ochii mai adânc în șperlă, de parcă acolo ar fi aflat adevărul și dreptatea... O clipă, trase cu urechea înspre pădurea din vale, ca jivinele la pândă.. Nici o suflare... Pădurea părea pustie, doar... tăcerea codrilor cu clătinarea frunzelor, răsuflarea apelor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, ori păsări de noapte... Stăteau muți ca să asculte foșnetul nopții din pădure...și-i înfiora... „ - Unde s-o fi dus căpitanul...Ce s-o fi întâmplat cu el ?!”, murmură Cârțu îngrijorat. Apoi, continuă tot
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
stăteau muți și ascultau foșnetul nopții din pădure.. înfiorându-i... Fără nici o adiere de vânt, în răstimpuri, un suflu iscat de nu se știe unde, ce se strecura prin pădure, dădea glas frunzelor, florilor și ierbii... „ - El spunea că-i... ”Răsuflarea pământului”..!”, murmură Cârțu mai mult pentru sine. După o vreme, tot el se întrebă abia stăpânindu-și îngrijorarea. „... Unde s-o fi dus Căpitanul.. Nu trebuia să-l lăsăm singur... nu trebuia..!” Trecuse și a doua noapte, zorile începuseră să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]