1,050 matches
-
un pic derutantă. Era convinsă că atunci când va da peste logodnicul ideal, dacă nu va fi avut timp să-și penseze sprâncenele - în opinia ei, cea mai importantă procedură realizată de stilistele de la salonul Bergdorf Goodman - ar fi atât de răvășită, că nici n-ar mai avea rost toată povestea cu logodnicul. Când lui Julie îi intră ceva în cap, devine eficiența întruchipată. Și-a ales Balul Conservatorului din New York, o petrecere filantropică, drept cel mai promițător teren de vânătoare. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
dar noroc că nu sunt bârfitoare, altfel, cele mai multe dintre prietenele ei nu i-ar mai fi mult timp prietene bune. Brusc, Julie deveni neobișnuit de solemnă. Mă anunță că are să-mi spună ceva serios. —Charlie se-ntoarce la LA. Sunt răvășită, bineînțeles, dar am insistat să-mi trimită flori o dată pe săptămână și a acceptat imediat... Ce drăguț! E clar că Julie îl are pe Charlie la degetul mic, deși nu se cunoșteau decât de câteva săptămâni. Urmă o pauză grăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
astea?” Doamna Suciu privea când la Mircea, când la roșii, cu privirea năucă. „Ce, măă, cee?” zice ea pierdută „Pătlăgele cataleptice!”, punctă scurt colegul meu și o privi fix, sobru, cu superioritate academică. Am văzut pentru o clipă chipul ei răvășit, surprins, buimac, neștiind ce să spună, cum să reacționeze, uitându-se la mine de câteva ori, poate-i ofer vreun sprijin. Apoi izbucni, roșindu-se toată, trăgând aer în piept și ridicându-și brațele în sus „Hoo, trăznite-ar Dumnezău, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Guy e cel mai bun prieten al meu din firmă. Are un metru optzeci și opt, tenul măsliniu și ochi negri și, în mod normal, e mereu avocatul pus la patru ace și stilat. În dimineața asta însă are părul răvășit și umbre sub ochi. — Relaxează-te, spune zâmbitor. Sunt doar eu. Vii la ședință ? Are cel mai devastator zâmbet din lume. Nu o spun doar eu, toată lumea i l-a remarcat, din clipa când a venit la firmă. — A. Îhm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la popotă. Cele trei decese făceau ca suprafața sălii, altădată insuficientă, să pară mai mare, iar vidul astfel creat apăsa greu asupra fiecăruia. Parker, ținând în mâini două aruncătoare de flăcări, aruncă unul pe masa centrală. ― Unde era? întrebă Ripley răvășită. ― Am găsit-o acolo jos. În sala mare de repartiție a aerului sub cale, răspunse inginerul pe un ton melancolic. Nici urmă de el, nici sânge. Nimic! ― Dar creatura? ― La fel. Absolut nimic. Doar o gaură exact în complexul central
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pe care vântul le ridica din craterele clădirilor prăbușite. In dreptul Hotelului Ambasador, pensionarul se opri. „Nu, n-are rost, nu pot. Isteria asta generală nu-mi priește.“ Într-adevăr, mulțimea fierbea, gesturi și voci, accelerație și expansiune, orașul asediat, răvășit, insurecția locuitorilor expulzați din adăposturi. „Nu, n-are rost, îmi face rău. Mai bine merg s-o caut pe soră-mea. În Drumul Taberei, acolo locuiește.“ Tolea încercă să-l descurajeze: e târziu, autobuzele nu circulă, hoții împânzesc orașul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
meu, chiar așa. Chiar numele meu“, șoptea, fericită, somnambula, relaxată, parcă, dintr-odată, eliberată. „Irina! O, Doamne... chiar numele meu“, scâncea Irina, în care Tudor pompa, isterizat, lava nopții incendiate. Carcasa trepida, tremur, cutremur, craterul, mirosurile, microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei lungi lungi tremurau pe tavanul care tremura, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de copiii adorați, își consuma, discret, mâhnirea pentru absența lor. Când și tovarășul de viață a părăsit‐o pentru totdeauna, durerea, dorul și așteptările i‐ au îndoliat iremediabil inima. Cu spatele încovoiat de povara anilor, cu privirile stinse, cu sufletul răvășit de tristețile adânci, în casa îmbătrânită, goală și bântuită de amintiri a mai rămas doar ea, mama, ca să‐ i țină de urât singurătății. LE SĂRUT MÂINILE Cu migală și strădanie încerc să deschid ușile ferecate ale cămărilor memoriei, să‐i
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
porcii nicăieri! Îi găsi în grădină, uitase poarta deschisă când fusese după corcodușe. Îi băgă la locul lor, cam greu, pentru că nu voiau să mai plece de acolo, dăduseră de verdeață și pământ bun de râmat. În urma lor rămăsese locul răvășit. Dacă se supără mama că i-au râmat porcii printre roșii? Ia, mai bine să repare ea ce se mai poate repara. Luă o sapă și începu să sape cu grijă pe lângă firele de roșii și să taie iarba. Dar
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
aceasta transformat în Jupân Goilă, pălărierul care avea atelierul pe Biruinței cinsprezece, peste drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie femeiești, de bonă sau precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva crătiți, un lighean roșu de plastic și o pătură albastră, soldățească. Parcurgea atunci, în înserat, Strada Mare (încă Republicii în acele zile epopeice ale Revoluției de la Județeană, ulterior denumită Calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cabine, una pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai tare o să-l înfunde. E doar sluga lui Goncea, plătit mai gras chiar decât Burtăncureanu. Și cum o să câștige Balaban împotriva generalului, când e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau să elibereze Bucureștii. De câte ori auzea o voce guturală, vorbind rusește, tresărea răvășită. Ștunțkovici îi dăruise câteva nopți de pasiune cum nu mai întâlnise până atunci. Parcă toți ciulinii stepei ruse îi pârpoleau trupul, șfichiuri de crivăț îi răvășeau sufletul și nesfârșite hoarde de cazaci tot dădeau să intre în ea, când Ștrunkovici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mi încâlcește părul cu degetele. Întind mâna și îi mângâi buzele cu un deget. Acum nu mai zâmbim, iar Jake ține ochii închiși, ocupat să-mi muște încetișor degetul. Îl privesc, cu genele lui bogate desenate pe obraz, cu părul răvășit și căzut pe față și mă încearcă o scurtă și violentă tristețe că nu e Patrick; mă scutur însă energic de gândul acesta, fiindcă nu vreau să stric fericirea acestei clipe. Îmi retrag degetul și-mi apropii în schimb buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Pe stradă, toate femeile erau goale, neștiind că sunt goale. Așteptau în stațiile de tramvai nepăsătoare și frivole, neștiind că sunt frivole, gesticulând sau mângâindu-și sânii și șoldurile, provocator, neștiind că sunt provocatoare, unele căutând să-și aranjeze părul răvășit, alungând mecanic un fir de praf efemer, neștiind că sunt efemere, căutând cu ochii un sprijin material ce le-ar fi putut oglindi frumusețea, neștiind că sunt frumoase, în jurul lor razele soarelui țeseau un curcubeu compus din străluciri verzi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Girovescu, era „săltat” În mare taină, fără a fi văzut de nimeni, nici de paznicul de la poarta principală. Ștefan plecase numai În halat, fără a anunța pe nimeni din familie ori din combinat. Avea capul plin de gânduri negre, fața răvășită și mâinile la spate și Încătușate! Nu era pentru prima dată când zbura cu avionul dar gândurile și răspunderea cu care era investit Îl făceau să râmână treaz În timp ce tot mai mulți pasageri alunecaseră În lumea somnului. Era trecut de
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
s-a Îndrăgostit prima oară, de o colegă de liceu, o fată nu frumoasă, dar cu niște ochi mari negri, splendizi, avea șaptesprezece ani, câteva coșuri pe bărbie, și câteva tuleie răzleșțe pe obraji, care-i dădeau un aer puțin răvășit de oboseală. S-a Îndrăgostit pur și simplu fără clasicele pulsiuni romantice, dar și fără modernele și zgomotoasele gesturi adolescentine. S-a Îndrăgostit, am putea spune rațional și metodic, adăugând fiecărei zile un dram de pasiune, atâta cât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spinare! Ce ciudățenie, Nenorocitul principiu De... curățenie! Era cred, un viciu Care timpu-i fura, Timp ce nu mai...era! Cu tristețe vă spun, în sfârșit, Că de muncă-n zădar s-a și-mbolnăvit.. Adormea târziu, ades ne-nvelită, Bolnavă, frustrată și răvășită Oricum se vedea de departe, Că de fapt...nu mai poate! Deși înzestrată și-o ființă ...aparte, Dură, viața a dat-o...deoparte! Și când prima brum-a venit, Delicat...a murit! Morala: Mulți oameni ce țin la principii, Singuri
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
263. În cursul toamnei, Comitetul sănătății din Iași anunța că "starea sănătății lăcuitorilor din tot cuprinsul Prințipatului este bună și ferită de molipsitoarea boală a holerii"264. Coșmarul a trecut, dar nu fără a fi lăsat urme adânci în principatul răvășit și suferind și de pe urma ocupației militare străine. Și după încetarea epidemiei, cercurile medicale și opinia publică din Moldova au fost interesate de găsirea unor remedii împotriva holerei; în acest mod se explică publicarea unor materiale în presă privind cercetările unor
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
a înserării, ne înghite în zer de albastru violet și astfel stăm, înfipți în ochiul amorțit, cristale mate și moi, până ce visul ne varsă în alt răsărit. pietrele noaptea visez că pietrele mele se mișcă în somn, dimineața le găsesc răvășite, ca și cum o muzică, doar de ele auzită, le scoate din minți, le agită. le adun, le vorbesc, le rânduiesc, neliniștită să aflu că noaptea își depune în ele ouăle ei fermecate. indiferente în ochi mă privesc, tot așteptând să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile drag în depărtări plecat. Am să te-aștept sub vișin în tăcere, Cu gândul răvășit de dorul greu. Îmbrățișez în taină cu durere Cămașa ce o port de dorul tău. Rămân cu gândul dus în depărtare, Adun din nouri flori de liliac Și ți-le aștern de-a lungu' pe cărare, Să le miroși la
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]
-
Chris arăta superb, dar ne întâlniserăm numai ca prieteni. Și asta era în regulă. Partea mea mediană avea să respingă propunerea de a face sex, fără a fi sub influența drogurilor, și cu cineva care nu era Luke. Mă simțeam răvășită de un vânt înghețat la gândul că n-aveam să mai ajung niciodată în pat cu Luke. Pentru o fracțiune de secundă am uitat că-l uram. înviorată, m-am forțat să mă concentrez pe aici și acum și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a tăcut, dar tot nu-i liniște deplină. Un zumzet mă conduce spre sufragerie, unde spre dimineață Zina se încălzește cu muzica latino. Hola! țipă la vederea mea, cu aerul străin de noctambul și probabil cu capul mărit de părul răvășit. La televizor evoluează, într-un fum roșiatic, un gitan cu pălăria de fetru căzută mai jos de jumătatea feței. Ea stă în capul patului, în locul obișnuit al lui Anton, cu gambele strânse sub fese, ascultând își mușcă buzele - ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
faci aici? m-a întrebat cu un glas blajin mângâindu-mi sufletul. Era vocea unui om dârz muiată de vremurile prin care trecuse. Îi simțeam puterea strunită de sufletul lui cald. Era un bărbat coborât de pe columnă, cu părul sur, răvășit de parcă tocmai venise din luptă, cu sprâncene stufoase și privire atentă, un nas proeminent și puțin încovoiat ca la șoim, fața nerasă și brăzdată de riduri adânci, un om care impunea respect și care părea că respectă tot ce mișcă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
în civil. „Tu treci în spate, Rodica. Gabriel își târî cutia viorii și urcă spăsit lângă tatăl Rodicăi. Ea nu zicea nimic, nici nu râdea, nici nu mai plângea. Se uita tâmp la Gabriel, la figura lui disperată, la părul răvășit și la ciorapul lui roșu lăsat pe pantof. Se dusese și de data asta vraja cerului negru-rozaliu... Tata l-a dus apoi cu mașina acasă și nu îi strânse mâna. Știa că nu o să mai sune la ei. Și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
i-am spus. Am nevoie de ea. Și n-ai nici o grijă în privința lui... ― Îți mulțumesc! Făcu ochii mari de uimire. (Și ce frumoși erau ochii ei acum, ca un cer limpezit de nori, după furtună.) Toată ființa-i părea răvășită, pieptul îi sălta, avea nevoie de aer mult. Ședeam lângă ea, auzeam cum îmi soarbe răsuflarea și m-așteptam să izbucnească într-o explozie de dragoste. Se petrecea cu ea, se vede, același lucru care se petrecuse cu mine câteva
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]