3,699 matches
-
nord-est (Kerr, 116). Un război de guerillă a existat mult timp între triburi, izolând tribul de contactul direct cu coloniștii europeni la sfârșitul anilor 1800 (Kerr, 116). Oamenii acestui trib sunt, în general, înalți și slabi, construiți ca vânători sau războinici, în timp ce femeile sunt scunde în mărime (Kerr, 117). Tribul Natokoi se îmbracă într-un covor, fixat în jurul taliei (Kerr, 117).
Râul Pilcomayo () [Corola-website/Science/320761_a_322090]
-
supuși mai multor procese de mutație, obținănd astfel forță, viteză și rezistență fizică superioară omului de rând. În schimb, aceste mutații i-au deteminat depigmentarea părului, infertilitatea și încetinirea procesului de îmbătrânire. Geralt este fiul vrăjitoarei Visenna și probabil al războinicului Korin. La scurt timp de la naștere, Geralt a fost dus de mama sa la cetatea Kaer Morhen, baza de pregătire a războinicilor witcher. Aici Geralt primește antrenamentul specific pentru a deveni witcher, un războinic plătit să ucidă monștri. După ce supraviețuiește
Geralt din Rivia () [Corola-website/Science/336784_a_338113]
-
au deteminat depigmentarea părului, infertilitatea și încetinirea procesului de îmbătrânire. Geralt este fiul vrăjitoarei Visenna și probabil al războinicului Korin. La scurt timp de la naștere, Geralt a fost dus de mama sa la cetatea Kaer Morhen, baza de pregătire a războinicilor witcher. Aici Geralt primește antrenamentul specific pentru a deveni witcher, un războinic plătit să ucidă monștri. După ce supraviețuiește proceselor de mutație, Geralt primește medalionul de witcher, în formă de cap de lup, simbolul Școlii Lupului ("The School of the Wolf
Geralt din Rivia () [Corola-website/Science/336784_a_338113]
-
fiul vrăjitoarei Visenna și probabil al războinicului Korin. La scurt timp de la naștere, Geralt a fost dus de mama sa la cetatea Kaer Morhen, baza de pregătire a războinicilor witcher. Aici Geralt primește antrenamentul specific pentru a deveni witcher, un războinic plătit să ucidă monștri. După ce supraviețuiește proceselor de mutație, Geralt primește medalionul de witcher, în formă de cap de lup, simbolul Școlii Lupului ("The School of the Wolf"), și își începe noua viață, alături de un cal numit Roach (Plotka în
Geralt din Rivia () [Corola-website/Science/336784_a_338113]
-
amintiți și sub numele de erembi, iar filozoful stoic Posidonius (sec. II î.H.) corectează numele în Arambi. Aceiași Erembi apar cu epitetul „munteni” la Dionysius Periegetul, care îi localizează lângă munți Rhipei și le atribuie o origine din titani. Războinicii arimaspii locuiau pe lângă gurile Dunării, la vest de hyperboreeni, iar după cele mai vechi surse geografice locuiau lângă Oceanos Patamos sau Istru. (Dionysius, Orb. Descr. V.27-33). Ei aici (v. 31) au epitetul „areimanoi”, în fapt doar o formă a
Editura Destine Literare by MARIUS FINCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_248]
-
groaznice, dincolo de tine, în străfundurile cărnii, ți se joacă destinul. Într-o tăcere de cavou. Ieși gata pregătit pentru moarte sau hotărât să lupți în cel mai cumplit război? După ce te iei din nou în posesie trebuie să devii un războinic. M-am ridicat în picioare. Pe partea interioară a porții din față lătrau fioros la mine vreo cinci câini. Trebuie să spun că mie mi-e frică de câinii necunoscuți. Și ei mă simt și devin și mai agresivi. De
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
CARTEA A OPTA Un mesager lovit de soartă Recviemul sângelui Cele două porți Războiul cuvintelor Avertisment la miezul nopții CARTEA A NOUA Zăpezile din Echizen Un vas de ceai Stratagema lui Genba Un prieten adevărat CARTEA A ZECEA Păcatele tatălui Războinicul cu glugă Lovitura de maestru Taiko Epilog ÎNSEMNE HERALDICE Blazoanele de familie ale seniorilor samurai din Taiko TOYOTOMI HIDEYOSHI Taiko-ul ODA NOBUNAGA Seniorul Provinciei Owari TOKUGAWA IEYASU Seniorul Provinciei Mikawa AKECHI MITSUHIDE Seniorul Provinciei Tamba SHIBATA KATSUIE Seniorul Provinciei Echizen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de-al nostru. Așa zic eu mereu, nu? — Mda, se șterse Ofuku la ochi. Noroiul i se dizolva în lacrimi, lăsându-i pete mici în jurul ochilor. — Pămpălăule! Fiindcă plângi îți zic „puștiu' chinez”. Hai, să mergem să-i vedem pe războinici. Dacă nu ne grăbim, au să plece. Și, luându-l pe Ofuku de mână, Hiyoshi porni în fugă după ceilalți. Din praf se înălțau cai de război și drapele. Erau vreo douăzeci de samurai călări și cam două sute de pedestrași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
strălucitori, Hiyoshi, Ofuku, Ni'o și ceilalți mucoși culegeau trandafiri, violete și alte flori de câmp și le aruncau în sus, strigând tot timpul din răsputeri. — Hachiman! Hachiman! îl invocau ei pe zeul războiului, și: — Victorie vitejilor și glorioșilor noștri războinici! Fie în sate, fie pe drumuri, copiii se grăbeau să țipe astfel ori de câte ori vedeau luptători. Generalul, samuraii călări și soldații de rând care-și târșeau picioarele tăceau toți, cu chipurile lor puternice încremenite ca niște măști. Nu-i preveneau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Un samurai! Kato nu știu cum. A zis că te cunoaște și ți-a trimis salutări. M-a mângâiat pe cap și mi-a pus tot felul de întrebări! — Ei, trebuie să fi fost Kato Danjo. — Era cu un grup mare de războinici care tocmai se întorceau dintr-o bătălie. Și avea un cal bun! Cine e? — Păi, Danjo locuiește lângă Templul Komyoji. — Da? — E logodit cu sora mea mai mică. — Logodit? — Măi, da' stăruitor mai ești! — Dar nu înțeleg. — Se vor căsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hiyoshi, tu trebuie să devii un mare om! — Tată, făcu Hiyoshi ochii mari, ca să devin mare, ce fel de om trebuie să fiu? — Ei, nu există nici o limită a celor pe care le poți realiza. Dacă devii, cel puțin, un războinic curajos și porți această amintire de la bunicul tău, voi muri fără regrete. Hiyoshi, nedumerit, nu spuse nimic. Îi lipsea încrederea în sine însuși și evită privirea tatălui său. „La urma urmei, este firesc - e un copil,” medită Yaemon, observând reacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de parcă l-ar fi înghițit un nor de flugi de păpădie. Se înserase. Hiyoshi băgase căruciorul în hambar și se spăla pe picioare lângă fântână. Stabilimentul lui Sutejiro, care se numea Conacul Olăriei, semăna cu reședința unui mare clan de războinici provinciali. Impozanta casă principală era legată de numeroase acareturi, iar în apropiere se înșirau rânduri-rânduri de magazii. — Maimuțică! Maimuțică! În timp ce Ofuku se apropia, Hiyoshi se ridică. — Mda? Ofuku îl lovi pe umăr cu bastonul subțire de bambus pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de ceai, cu floarea și singura ei ceașcă, turbulențele lumii și suferințele omenești puteau fi date uitării. Chiar și în mijlocul unei lumi corupte, ceremonia ceaiului te putea învăța cultivarea spiritului. Am onoarea să mă adresez doamnei casei? Vorbitorul era un războinic cu oase masive, care intrase împreună cu ceilalți oaspeți. — Numele meu este Watanabe Tenzo. Sunt prieten cu ruda dumneavoastră Shichirobei. A promis să mă aducă în seara asta, dar din păcate s-a îmbolnăvit, așa că am venit singur. Se înclină politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sunt fie samurai, fie novice? — Se vede, spuse prudent Hiyoshi. Deși ai pielea bronzată, partea de dedesubt a degetelor ți-e albă și ai urechile destul de curate. Ca dovadă că ești samurai, stai pe preș cu picioarele încrucișate, după obiceiul războinicilor, ca și cum ai mai purta și acum armură. Un cerșetor sau un călugăr și-ar îndoi spatele, stând cocoșat în față. Simplu, nu? Hm... ai dreptate. Omul se ridică de pe preș, fără a-l slăbi pe Hiyoshi din ochi o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înainte. — Ești Hachisuka Shichinai? întrebă Mitsuhide. — Eu sunt, răspunse Shichinai, ținând capul sus. Se afla în fața oamenilor săi, dar era un lucru comun ca un ronin să nu se arate umil înaintea unui samurai care servea un senior sau un războinic de rang mai înalt. Deși era înarmat cu o lance, Mitsuhide făcu o plecăciune și vorbi politicos: — E o plăcere să te cunosc. Am mai auzit de numele dumitale, precum și de respectabilul nume al Stăpânului Koroku. Eu sunt Akechi Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
orice om. La început, am crezut că m-ar mulțumi orice stăpân sau orice casă de samurai, dar după ce am ieșit în lume, am început să-mi schimb părerea. — Să ți-o schimbi? În ce sens? — Călătorind și privind clasa războinicilor în ansamblul ei - generalii buni, cei răi, seniorii provinciilor mari și mici - am ajuns la concluzia că nimic nu e atât de important ca alegerea unui stăpân. Prin urmare, am hotărât să-mi continui vânzările de ace și, până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sfârșiră, slugile luară în seama lor caii de povară și bagajele, în timp ce oaspeții, cu Shohaku în frunte, intrau în curtea cpnacului. Hiyoshi urmărise cu plăcere complicatul spectacol. Formalismul acestuia îi făcu să-și dea seama cât de mult crescuse prestigiul războinicilor, odată cu importanța câștigată de problemele militare. În ultima vreme, termenul „arte marțiale” se auzea de pe buzele tuturor, împreună cu alte expresii noi, ca „tehnica spadei” și „tehnica lăncii”. Maeștrii artelor marțiale, cum erau Kamiizumi din Ogo și Tsukahara din Hitachi, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
gândești? — Nu-i el singurul care niciodată n-a venit la antrenamentele de arte marțiale? — Probabil fiindcă știe că nu-l prea place lumea. Îi e frică să n-o încaseze. — Nu se cuvine. Toți servitorii dintr-o casă de războinic sunt datori să se instruiască sârguincios în artele marțiale. Așa scrie în regulamentul casei. — Nu-i nevoie să mi-o spui mie. Spune-i-o Maimuțoiului. — Aș zice să-l trezim și să-l ducem pe câmpul de instrucție. — Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
care murmura, acuzându-l de îndărătnicie și insolență. — Ei, ei, făcu Shohaku, apropiindu-se să-i calmeze. Judecând după cum arată, e încă un țânc, la o vârstă când înflorește impertinența. Nerespectarea regulamentelor casei câtă vreme se află în slujba unui războinic și lipsa gustului pentru arte marțiale sunt în defavoarea acestui băiat. Îi pun eu întrebările. Voi, ceilalți, tăceți. Și i se adresă lui Hiyoshi: — Tinere. — Da, răspunse Hiyoshi, privindu-l pe Shohaku drept în față; dar tonul i se schimbase, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe Shohaku drept în față; dar tonul i se schimbase, căci expresia din ochii celuilalt arăta că Shohaku era genul de om căruia îi putea vorbi liber. Se pare că-ți displac artele marțiale, cu toate că ești angajat în casa unui războinic. Așa este? — Nu, clătină din cap Hiyoshi. — Atunci de ce, când acești servitori s-au oferit cu bunătate să te instruiască în artele marțiale, nu primești? Păi, da, am un motiv pentru asta. Dacă ar fi să mă disciplinez în tehnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
colibe de odihnă erau întinse perdele, cu blazonul familiei Oda, fluturând în vânt. Se vedeau soldați, dar Nobunaga nu era nicăieri. Și pe malul opus se afla o tamără asemănătoare. Caii nechezau și tropăiau din copite, iar glasurile surescitate ale războinicilor mugeau de pe ambele țărmuri, destul de tare ca să stârnească valuri. Un cal fără călăreț se zbătea înnebunit în mijlocul apei, după vcare, în sfârșit, sări pe uscat, în amonte. „Și asta numesc ei instrucție de înot!” își spuse Hiyoshi, uimit. În majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
această zi de întâlnire e atât de splendidă. În timp ce cei doi continuau să-l salute, Nobunaga porni cu pas vioi pe pardoseala lustruită a coridorului, pe marginile căruia stăteau înșirați oameni. A, ce sculpturi reușite, comentă el, privind imposta. Pe războinici îi ignora, ca și cum ar fi fost simple fire de iarbă pe marginea drumului. Ajungând în camera de primire, îi întrebă pe Doku și Tango: — Aici e? — Da, doamne, răspunse Doku, cu sufletul la gură, după ce alergase pe urmele lui. Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
respectul, trebuie să spun un lucru. Nu e păcat să ai un cal atât de bun și apoi să călărești prin oraș mâncând pepeni și prune în șa? N-ar fi mai bine ca Nowake să fie călărit de un războinic ca mine? În sfârșit, o spusese. Cuvintele care-i ieșiseră pe gură nu proveneau atât din grija calului, cât din furia pe care o simțea în fiecare zi. Hirate Nakatsukasa încuie poarta și rămase singur în conac timp de peste douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un moment. — Nu, nu. Din cauza nevredniciei mele s-a sinucis Nakatsukasa, iar tu ai trădat. De-acum încolo, voi reflecta mai adânc la aceste lucruri. Și mă veți servi, din toată inima. Altminteri, nu are nici un rost să mai fiți războinici. Cum se cuvine, ca un samurai să urmeze un singur stăpân, sau să fie un ronin al nimănui? Ochii lui Hayashi Sado se deschiseră. Îl vedea pe Nobunaga așa cum era în ralitate și în sfârșit îi înțelegea geniul înnăscut. Jură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scânduri, în drum spre postul tău? Și de ce nu ne saluți politicos? — E o crimă? — N-ai nici un pic de bun simț? Ți-o spun fiindcă s-ar putea totuși să devii samurai. Buna creștere e foarte importantă pentru un războinic. Când treci pe-aici, te uiți la construcții cu o mutră înfumurată și bombăni neumlțumit în sinea ta. Dar un șantier de construcții la un castel stă sub aceeași disciplină ca un câmp de luptă. Nesimțitule! Dacă te mai porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]